BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO

30 lunes Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

Belgrado, brexit, Europa del Este, la antigua Yugoslavia, Moldavia, Ucrania

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului VANGUARDIA de Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Theresa May și Boris Johnson

BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI

Decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană – „brexit-ul” – a tulburat apele politice din Răsăritul Europei, tot atât de mult ca în Uniunea Europeană însăși și în Marea Britanie.

Cu toate că în niciuna din țările care aspiră să intre în curând în UE nu se spune ceea ce se gândește, motivele neliniștii lor sunt evidente. Pe de o parte, se tem că adevăratul motiv al „brexit-ului” – respingerea imigrației masive a „celor de la periferie” (europenii din răsărit) și din lumea a treia – se poate generaliza în restul U.E. Pe de altă parte, există teama că Europa Comunitară fără Regatul Unit ar dispune, în viitorul apropiat, de și mai puține fonduri decât în prezent, pentru a-i integra și promova pe noii membri la un nivel economic și civic similar nucleului occidental al U.E.

Conducătorii prooccidentali ai țărilor din Balcanii Occidentali (vechea Iugoslavie), dar și din Ucraina, Republica Moldova și Georgia vor avea, în țările lor, un rol tot mai dificil. Respingerea occidentală a stârnit un contra-orgoliu național pe cât de puternic, pe atât de îndepărtat de realitate (delincvența în U.E. a cetățenilor și bandelor organizate care provin din Răsărit este de netăgăduit și depășește frecvent indicele delincvenței locale).

dodon Igor Dodon, președintele Republicii Moldova

Această atitudine alimentează cu tot mai multă forță partidele și conducătorii rusofili din țările aspirante, care insistă că este mai convenabilă o orientare politico-economică promoscovită a tuturor acestor state, deoarece intrarea lor în U.E. se tot amână „ad calendas grecas”, adică la nesfârșit.

Această analiză este ușor de contestat, deoarece sentimentele se bănuiesc, dar nu se văd, nici nu se spun. În schimb, bugetele sunt mai mult decât vizibile. Deja U.E. are fonduri puține – mai bine zis „insuficiente” – pentru a promova infrastructurile de bază ale țărilor care se află pe lista de așteptare.

Dar, fără aportul britanic la pușculița comună, în mod firesc, vor fi și mai mici. Dar, chiar și tranșele bugetare în vigoare în prezent sunt decepționante. De pildă, „Fondul de apropiere”, pentru a-i ajuta pe aspiranții din fosta Iugoslavie până în anul 2020, se ridică la un miliard de €. Adică, a șasea parte din fondurile destinate îmbunătățirii transporturilor și industriei energetice din Romania, un spațiu european care adăpostește tot atâția locuitori, cât toată fosta Iugoslavie extracomunitară. Dar, România este deja membră a Uniunii Europene…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO

La decisión británica de abandonar la Unión Europea – el “brexit” – ha removido las aguas políticas de la Europa del Este, tanto como las de la propia U.E. y Gran Bretaña.

Aunque en ninguna de las naciones que aspiran a ingresar próximamente en la Comunidad se dice lo que se piensa, la razón de sus inquietudes son evidentes. Por un lado, temen que el principal motivo del “brexit” – la repulsa a la inmigración masiva de “periféricos” (europeos del este) y tercermundistas – se generalice en el resto de la U.E. Por otro lado, existe el temor de que la Europa Comunitaria sin el Reino Unido disponga, en un futuro cercano, de todavía menos fondos que ahora, para incorporar y promover a los nuevos miembros a un nivel económico y cívico similar al del núcleo occidental de la U.E.

Los dirigentes occidentalistas de las naciones de los Balcanes Occidentales (la antigua Yugoslavia), así como Ucrania, Moldavia y Georgia tienen en sus respectivos países un papel cada vez más difícil. Y es que el rechazo occidental ha espoleado un contra-orgullo nacional tan fuerte como alejado de la realidad (las actividades delictivas en la U.E. de ciudadanos y bandas organizadas oriundas del Este son innegables y superan frecuentemente el índice nativo de criminalidad). Esta actitud alimenta, cada día con más fuerza, a los partidos y dirigentes rusófilos de las naciones aspirantes, que insisten en una orientación político-económica pro-moscovita de todos estos Estados, que ven su ingreso en la U.E. aplazado poco menos que “ad calendas grecas”; es decir, a nunca jamás.

Belgrado

Este análisis es fácilmente impugnable porque los sentimientos se deducen, pero no se ven, ni se cuentan. En cambio, los presupuestos, sí que se cuentan. Ya ahora, la U.E. tiene unos fondos muy exiguos –“insuficientes” sería una definición más apropiada – para promover las infraestructuras básicas de las naciones en lista de espera para el ingreso. Y sin las aportaciones británicas a la caja común, seguramente que serán aún menores. Pero, incluso las partidas presupuestarias actualmente vigentes son decepcionantes. Así, el “Fondo de aproximación”, para ayudar a los aspirantes de la ex Yugoslavia hasta el 2020, asciende a unos mil millones de €. Esto es la sexta parte los fondos destinados a la mejora del transporte y la industria energética de Rumanía, un espacio europeo que cobija un número similar de habitantes que toda la ex – Yugoslavia extracomunitaria. Pero, Rumania ya es miembro de la U.E….

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO

30 lunes Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Estados Unidos, México, SUA, Trump, Valla de Melilla, verja de Gibraltar

Diana Negre s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

O parte din gardul care desparte Mexicul de SUA, în Tijuana (Mexic) și San Diego (SUA)

ULTIMUL ZID Diana Negre

Zidul anunțat de Donald Trump, de-a lungul frontierei mexicane, nu va fi nici ultimul care urmează să fie construit și nici nu va fi mai eficient decât cele ridicate de oameni până acum, în decursul istoriei.

trump-1

A înălța ziduri defensive este mai degrabă o infirmitate politică, decât o măsură de apărare. Este o boală pe cât de veche, pe atât de incurabilă. Ziduri – de la cele din chirpici și pietre, până la împrejmuirile din lemn – a tot ridicat omenirea din vremea în care nu a mai fost nomadă. Cătunele din preistorie și orașele din zorii istoriei, de acum mai mult de cinci milenii, se apărau în felul acesta. Dar, nici unora, nici altora nu le-au servit, atunci când inamicul care le ataca era mai puternic decât cei asaltați.

Acest fenomen de a vrea și a nu putea s-a tot repetat în lungul și în latul Pământului, precum și în timp.

Chinezilor le-a servit foarte puțin pentru a se apăra de hoardele din stepă, după cum, pe termen lung, nu au rezistat nici orașele fortificate din Antichitate și din Evul Mediu –, sau, pentru a veni spre un trecut mai apropiat, nu i-au servit Germaniei comuniste (RDG), în secolul trecut, Zidul Berlinului și frontiera minată și ticsită cu dispozitive care se declanșau singure pentru a-i împușca pe cei care vroiau să treacă în cealaltă Germanie.

zidul-chinezesc Marele Zid Chinezesc

zidul-berlinului Fostul Zid al Berlinului

Hoardele din stepă ocoleau zidul pentru a-și continua năvălirile în China, atunci când dobândeau suficientă superioritate; orașele înconjurate cu ziduri au fost cucerite de fiecare dată când puterea militară a atacatorilor era mai mare decât cea a celor care le apărau, iar, în cazul Germaniei comniste, RDG, și a întregului stalinism european, zidurile-cușcă s-au năruit împreună cu tot sistemul politic care încerca să-și compenseze șubrezenia structurală internă printr-o ostentație de forță.

În mod surprinzător, din lista – care ar putea fi mult mai lungă – nu a tras nimeni învățăminte până în ziua de azi. Ba chiar este și mai rău : Europa cea bogată și plină de aere moraliste a construit și continuă să construiască mai multe garduri electrocutante, din sârmă ghimpată, și ziduri decât cei din Evul Mediu, aheii și chinezii. Și nu pentru a se apăra de invadatori care ar aduce moartea, ci pentru a-i menține pe flămânzii din restul lumii departe de viața lor (comparativ) îndestulată.

Astfel, există ziduri și garduri de sârmă ghimpată între Europa și Asia (la granița greco-turcă), între Europa și Africa (în Ceuta și Melilla), între Europa comunitară și restul Europei, în Asia (în Israel, în fața palestinienilor), iar, în America va exista – dacă bunul simț nu va împiedica acest lucru – zidul promis de Trump. Că o parte există deja, cu toate că nu este chiar un zid, ci o înșiruire de diferite tipuri de garduri, întărite, mai mult sau mai puțin, cu polițiști și sesizoare electronice de prezență.

valla-de-ceuta-y-melilla Gardul defensiv Ceuta și Melilla

Nu este nevoie să mai spunem că acest gard nu a fost prea util. Că între Mexic și SUA lucrurile se vor repeta ca mai înainte o dovedește faptul că cei o mie de kilometri de gard deja construiți au făcut mai dificilă, mai scumpă și mai periculoasă trecerea, dau nu au împiedicat intrarea nici a imigranților și nici a drogurilor. Ca de obicei, și acolo, presiunea foametei îi împinge pe zdrențăroși și pe disperați spre țările cu un nivel de viață mai ridicat.

Concluzia obligatorie pe care o tragem din această succintă trecere în revistă a istoriei zidurilor defensive este că ultimul zid este mereu primul : cel care se află în mintea conducătorilor statelor.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

gard-mexic-3 Una familia mexicana habla con sus seres queridos, al otro lado de la frontera, a través de la valla ubicada en Playas de Tijuana

EL ÚLTIMO MURO Diana Negre

El último muro anunciado por Donald Trump a lo largo de la frontera mexicana ni es el último que el mundo va a construir, ni ha de ser más eficiente que los erigidos a lo largo de la historia.

trump-2

Eso de levantar muros defensivos es, en realidad, una enfermedad política mucho más que una medida defensiva. Y es una enfermedad tan vieja como incurable. Porque muros – desde los de adobe y piedra hasta las empalizadas de madera – los ha edificado la humanidad desde que dejó de ser nómada. Caseríos de la Prehistoria y urbes de los albores de la Historia, hace ya 5000 años largos, pretendían defenderse así. Ni a los unos ni a los otros esta protección no les sirvió de nada en cuanto el enemigo que les atacaba era más poderoso que los amurallados.

Este querer y no poder se ha repetido a lo largo y ancho de la Tierra y los tiempos. A los chinos les resultó una defensa vana contra las hordas esteparias, al igual que, a la larga, no les sirvió de nada a las ciudades amuralladas de la Antigüedad y la Edad Media o – para irnos a un pasado reciente – como no le sirvió de nada a la Alemania comunista (RDA) del siglo pasado el muro de Berlín y la frontera minada y con dispositivos de auto disparos, erigida frente a la otra Alemania.

Las hordas esteparias rodeaban la muralla para seguir invadiendo China más adelante, cuando habían alcanzado la superioridad; las ciudades fueron conquistadas siempre que el poderío militar de los atacantes era mayor que el de los defensores, y, en el caso de la RDA – y de todo el estalinismo europeo -, los muros enjauladores se fueron al pique con todo el sistema político que trataba de compensar la debilidad estructural interna con el alarde de fuerza.

Sorprendentemente, la lista – que se puede alargar mucho más – no ha aleccionado a nadie hasta el día de hoy. Peor aún : la Europa rica y rebosante de ínfulas moralistas ha erigido y está erigiendo más vallas electrificadas, alambradas y muros que los medievales, los aqueos y los chinos. Y no lo hace para defenderse de invasores mortíferos, sino para mantener a los famélicos del resto del mundo alejados de su (comparativamente) regalada vida.

Así, hay vallas y alambradas entre Europa y Asia (frontera greco-turca), Europa y África (Ceuta y Melilla), entre la Europa comunitaria y la otra, en Asia (la erigida por Israel frente a los palestinos) y en América existirá – si el sentido común no lo evita – la prometida por Trump. Que en parte existe ya desde hace tiempo, aunque no sea propiamente un muro, sino diferentes tipos de vallas con más o menos refuerzos policiales y controles electrónicos.

vallas-de-ceuta-y-melilla-2 Valla de Ceuta y Melilla

valla-de-melilla-2014 Valla de Melilla – 2014

la-verja-de-gibraltar La verja de Gibraltar

Sobra decir que todas estas vallas han servido de poco o de muy poco. Que entre Méjico y EEUU ocurrirá otro tanto lo demuestra que los mil kilómetros ya edificados han hecho más difícil, cara y peligrosa la travesía, pero no han impedido la entrada ni de inmigrantes, ni de narcotráfico. Como siempre, también allí la presión del hambre sigue empujando a los desarrapados y desesperados hacia los países de mayor nivel de vida.

La consecuencia obligada de este superficial repaso de la historia de los amurallamientos es que el último muro sigue siendo el primero : el que está en la cabeza de los dirigentes de los Estados.

gard-mexic-2 Muro fronterizo entre Estados Unidos y México, a la altura de la ciudad de Sunland Park, en Nuevo México, y Ciudad Juarez, en Chihuahua

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

diana-molineaux

Parabolele lui Iisus (II) – Cananeanca și puterea stăruinței

28 sábado Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

încredere, îndrăzneală, cananeanca, credință, Evanghelii, Luca, Marcu, Matei, Noul Testament, parabolă, pildă, smerenie

icoana-cananeanca

Lecția parabolei sau pildei care se citește la liturghia din această duminică este puterea uriașă a stăruinței, a smereniei și a credinței. Iat-o, așa cum o povestește Matei în Evanghelia sa (XV, 21-28):

Şi plecând din Galilea, Iisus S-a retras în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată, o femeie cananeană din acele locuri, vine la El și Îi strigă : Miluieşte-mă, Doamne, Fiu al lui David. Fiica mea e rău chinuită de demon. El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Dar s-au apropiat ucenicii și-L tot rugau: fă-o să plece, că strigă în urma noastră. Și El a răspuns: n-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel. Femeia I s-a aruncat atunci la picioare, zicând: Doamne, ajută-mă ! Dar El i-a spus: nu e bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci cățeilor. Și ea a zis: da, Doamne, dar şi cățeii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Iisus i-a zis: o, femeie, mare ți-e credinţa ! Fie ţie după cum voieşti. Şi s-a vindecat fiica ei chiar în ceasul acela.

Καὶ ἐξελθὼν ἐκεῖθεν ὁ ᾿Ιησοῦς ἀνεχώρησεν εἰς τὰ μέρη Τύρου καὶ Σιδῶνος. 22 καὶ ἰδοὺ γυνὴ Χαναναία ἀπὸ τῶν ὁρίων ἐκείνων ἐξελθοῦσα ἐκραύγαζεν αὐτῷ λέγουσα· ἐλέησόν με, Κύριε, υἱὲ Δαυῒδ· ἡ θυγάτηρ μου κακῶς δαιμονίζεται. 23 ὁ δὲ οὐκ ἀπεκρίθη αὐτῇ λόγον. καὶ προσελθόντες οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἠρώτων αὐτὸν λέγοντες· ἀπόλυσον αὐτήν, ὅτι κράζει ὄπισθεν ἡμῶν. 24 ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν· οὐκ ἀπεστάλην εἰ μὴ εἰς τὰ πρόβατα τὰ ἀπολωλότα οἴκου ᾿Ισραήλ. 25 ἡ δὲ ἐλθοῦσα προσεκύνησεν αὐτῷ λέγουσα· Κύριε, βοήθει μοι. 26 ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν· οὐκ ἔστι καλὸν λαβεῖν τὸν ἄρτον τῶν τέκνων καὶ βαλεῖν τοῖς κυναρίοις. 27 ἡ δὲ εἶπε· ναί, Κύριε· καὶ γὰρ τὰ κυνάρια ἐσθίει ἀπὸ τῶν ψυχίων τῶν πιπτόντων ἀπὸ τῆς τραπέζης τῶν κυρίων αὐτῶν. 28 τότε ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῇ· ὦ γύναι, μεγάλη σου ἡ πίστις! γενηθήτω σοι ὡς θέλεις. καὶ ἰάθη ἡ θυγάτηρ αὐτῆς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης./ Matei XV, 21-28.

Iată și varianta lui Marcu (7,24-30)

Şi plecând din Galilea, S-a dus Iisus la hotarele Tirului şi ale Sidonului. A poposit într-o casă și ar fi vrut să nu ştie nimeni că-i acolo, dar nu s-a putut ascunde de lume. O femeie, a cărei fetiță avea duh necurat, auzise despre venirea lui și, venind la El, I-a căzut la picioare. Femeia nu era evreică, ci siro-feniciană de neam. L-a rugat din tot sufletul să scoată demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a spus: lasă întâi să se sature copiii. Căci nu-i bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci cățeilor. Și ea a răspuns: Da, Doamne, dar şi cățeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor. Atunci Iisus i-a zis: pentru aceste cuvinte, du-te liniștită, a ieşit demonul din fiica ta. Și ea, ducându-se acasă, și-a găsit copila culcată în pat și a văzut că demonul ieşise. Marcu 7,24-30

Καὶ ἐκεῖθεν ἀναστὰς ἀπῆλθεν εἰς τὰ μεθόρια Τύρου καὶ Σιδῶνος. καὶ εἰσελθὼν εἰς οἰκίαν οὐδένα ἤθελε γνῶναι, καὶ οὐκ ἠδυνήθη λαθεῖν. 25 ἀκούσασα γὰρ γυνὴ περὶ αὐτοῦ, ἧς εἶχε τὸ θυγάτριον/fetiță/ αὐτῆς πνεῦμα ἀκάθαρτον, ἐλθοῦσα προσέπεσε πρὸς τοὺς πόδας αὐτοῦ· 26 ἡ δὲ γυνὴ ἦν ῾Ελληνίς, Συροφοινίκισσα τῷ γένει· καὶ ἠρώτα αὐτὸν ἵνα τὸ δαιμόνιον ἐκβάλῃ ἐκ τῆς θυγατρὸς αὐτῆς. 27 ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῇ· ἄφες πρῶτον χορτασθῆναι τὰ τέκνα· οὐ γάρ ἐστι καλὸν λαβεῖν τὸν ἄρτον τῶν τέκνων καὶ τοῖς κυναρίοις βαλεῖν. 28 ἡ δὲ ἀπεκρίθη καὶ λέγει αὐτῷ· ναί, Κύριε· καὶ τὰ κυνάρια ὑποκάτω τῆς τραπέζης ἐσθίουσιν ἀπὸ τῶν ψιχίων τῶν παιδίων. 29 καὶ εἶπεν αὐτῇ· διὰ τοῦτον τὸν λόγον ὕπαγε · ἐξελήλυθε τὸ δαιμόνιον ἐκ τῆς θυγατρός σου. 30 καὶ ἀπελθοῦσα εἰς τὸν οἶκον αὐτῆς εὗρε τὸ παιδίον βεβλημένον ἐπὶ τὴν κλίνην καὶ τὸ δαιμόνιον ἐξεληλυθός. Marcu 7,24-30.

cananeanca-3

Iisus tocmai venise în Fenicia din Galilea vecină, de undeva de pe țărmul lacului Ghenizaret (Marea Galileei sau Marea Tiberiadei/Iam Kineret – ים כינרת în ebraică) unde făcuse multe vindecări, cum scrie Matei la sfârșitul capitolului XIV.

Deși călătorea împreună cu ucenicii Săi ca un necunoscut, se pare că fusese totuși recunoscut de oamenii care-l văzuseră vindecând la Ghenizaret. Era firesc:

Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria şi Îi aduceau toţi suferinzii cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe paralitici şi El îi tămăduia. Matei 4, 24./Kαὶ ἀπῆλθεν ἡ ἀκοὴ αὐτοῦ εἰς ὅλην τὴν Συρίαν, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας ποικίλαις νόσοις καὶ βασάνοις συνεχομένους, καὶ δαιμονιζομένους καὶ σεληνιαζομένους καὶ παραλυτικούς, καὶ ἐθεράπευσεν αὐτούς·

De ce dorea „să se retragă” în Fenicia ? De fapt, voia să-i învețe pe ucenici, să-i obișnuiască, mai bine spus, să lucreze mai târziu cu neamurile… păgânii… străinii cărora să le poată povesti despre El și despre învățăturile Lui.

Călătoria „în părțile Tirului și Sidonului” (o denumire populară pentru Fenicia) este singura ieșire a lui Iisus într-o țară străină… în străinătate.

Nu întâmplător Matei și Marcu spun „hotare”, pentru că Iisus și discipolii călătoreau de-a lungul graniței Galileei cu Fenicia și nu-i de mirare că a fost recunoscut de cei care-L cunoscuseră ca un taumaturg și vindecător la lacul Ghenizaret.

În treacăt să spunem că aici, în Fenicia, Iisus a făcut o singură minune: practic o exorcizare, de la distanță. A alungat, a scos „duhul necurat” din trupul unei fete demonizate.

Iarăși, nu întâmplător, amândoi evangheliștii spun că mama acestei fete „muncite de demon”… I s-a aruncat sau I-a căzut la picioare lui Iisus. Verbul proskineo/προσκυνέω înseamnă în greaca veche: a se prosterna, a se închina unui zeu sau a se ruga unei divinități într-un loc sacru, ca suplicant.

Așadar femeia cananeancă sau, altfel spus, femeia din Canaan, s-a purtat ca o suplicantă care recunoștea, prin acest gest de suprem respect, în Iisus Hristos, o persoană divină în care are o încredere absolută.

Matei o numește „femeia cananeancă” (γυνὴ Χαναναία) iar Marcu „grecoaică și siro-feniciană (῾Ελληνίς, Συροφοινίκισσα).

Cananeancă este o denumire arhaizantă, învechită pentru… feniciană, iar grecoaică putea însemna fie o femeie care vorbea grecește, poate chiar grecoaică, dar, mai degrabă, însemna … străină, ne-evreică, păgână. Cât despre siro-feniciană, cuvântul vrea să însemne… feniciană care locuiește în Siria.

În vremea aceea, Fenicia (Libanul de azi) era o regiune din sudul provinciei romane Siria și era numită și Siro-Palestina.

Cananeenii erau vechii locuitori ai Canaanului (כְּנַעַן – Kenaan în ebraică: șes, câmpie)…
… „pământul făgăduinței” promis de Dumnezeu israeliților care, de fapt, l-au cucerit conduși de Ioșua Navi, în sec. al XIII-lea î. Hr.
În timpul lui Iisus, însă, caneanean era sinonim cu fenician, iar Canaan era sinonim cu Fenicia.

harta-isreal-noul-testament

Așadar, când Matei folosește cuvântul învechit „cananeancă” o face pentru a sublinia că femeia era o … păgână, o idolatră (nu întâmplător se prosternează !), cu totul străină de Dumnezeu-Iahve. De altfel, în nordul Israelului, vechii cananeeni își păstraseră modul de viață și credințele în zei, fiind mereu o amenințare pentru monoteismul evreilor.

Putem presupune că această „închinătoare la idoli” când L-a implorat pe Iisus să-i salveze fiica, nu mai avea încredere în proprii zei, ci în Vindecătorul și Salvatorul al cărui Dumnezeu era Iahve.

Este o salvare simbolică, întrucât înseamnă începutul mântuirii și pentru… neamuri ! Înseamnă că Dumnezeu poate fi al tuturor celor ce cred în El, nu numai al… aleșilor Săi !

Ce înseamnă neamuri ? În Vechiul Testament lumea e împărțită în două: Poporul din Israel, ha-am (הָעָם֒) sau poporul ales al lui Dumnezeu-Iahve și neamurile… păgâne, ne-evreii, străinii, goimii (גוים) care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu și care nu sunt în grația Lui.

În această parabolă, Iisus le arată, discret, ucenicilor Săi, pe de o parte, că Dumnezeu trece granițele Israelului și că aleșii Lui nu vor mai fi doar evreii, ci oricine crede în El și, pe de altă parte, că stăruința, insistența, îndrăzneala, credința și smerenia pot înmuia oricând inima lui Dumnezeu.

E de la sine înțeles că purtarea lui Iisus față de această mamă disperată nu-i decât o probă a credinței și a smereniei, dar și o lecție pentru discipoli, pe care-i modelează, îi formează pentru viitoarea lor misiune de apostoli, taumaturgi și vindecători.

Povestea cananeencei ilustrează cuvintele lui Iisus pe care le consemnează Luca (XI, 9-10):

Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere, primește; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide./Κἀγὼ ὑμῖν λέγω, αἰτεῖτε, καὶ δοθήσεται ὑμῖν, ζητεῖτε, καὶ εὑρήσετε, κρούετε, καὶ ἀνοιγήσεται ὑμῖν· 10 πᾶς γὰρ ὁ αἰτῶν λαμβάνει καὶ ὁ ζητῶν εὑρίσκει καὶ τῷ κρούοντι ἀνοιχθήσεται.

… și seamănă foarte mult cu o altă parabolă a lui Iisus pe care o povestește Luca în capitolul XI (1-7):

Iisus le-a spus tot atunci și o pildă despre cum trebuie să se roage întotdeauna şi să nu deznădăjduiască, zicând: era într-o cetate un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi mai era o văduvă în cetatea aceea, care tot venea la el și-i zicea: fă-mi dreptate în fața vrăjmașului meu. Şi un timp n-a voit, dar după aceea și-a zis în sine: eu de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă sâcâie tot timpul, îi voi face dreptate, ca să nu mă scoată din răbdări mereu venind tot timpul la mine. Şi le-a a zis Domnul ucenicilor: ați auzit ce spune judecătorul nedreptății ? Cum ar putea Dumnezeu să nu le facă dreptate aleșilor Lui, care strigă către El zi și noapte, El care are atâta răbdare și atâta îngăduință cu ei ?

ΕΛΕΓΕ δὲ καὶ παραβολὴν αὐτοῖς πρὸς τὸ δεῖν πάντοτε προσεύχεσθαι αὐτοὺς καὶ μὴ ἐκκακεῖν, 2 λέγων· κριτής τις ἦν ἔν τινι πόλει τὸν Θεὸν μὴ φοβούμενος καὶ ἄνθρωπον μὴ ἐντρεπόμενος. 3 χήρα δὲ ἦν ἐν τῇ πόλει ἐκείνῃ, καὶ ἤρχετο πρὸς αὐτὸν λέγουσα· ἐκδίκησόν με ἀπὸ τοῦ ἀντιδίκου μου. 4 καὶ οὐκ ἠθέλησεν ἐπὶ χρόνον· μετὰ δὲ ταῦτα εἶπεν ἐν ἑαυτῷ· εἰ καὶ τὸν Θεὸν οὐ φοβοῦμαι καὶ ἄνθρωπον οὐκ ἐντρέπομαι, 5 διά γε τὸ παρέχειν μοι κόπον τὴν χήραν ταύτην ἐκδικήσω αὐτήν, ἵνα μὴ εἰς τέλος ἐρχομένη ὑποπιάζῃ με. 6 εἶπε δὲ ὁ Κύριος· ἀκούσατε τί ὁ κριτὴς τῆς ἀδικίας λέγει· 7 ὁ δὲ Θεὸς οὐ μὴ ποιήσῃ τὴν ἐκδίκησιν τῶν ἐκλεκτῶν αὐτοῦ τῶν βοώντων πρὸς αὐτὸν ἡμέρας καὶ νυκτός, καὶ μακροθυμῶν ἐπ᾿ αὐτοῖς.

Așadar lecția din povestea femeii din Canaan este una simplă, dar esențială: credința, stăruința, îndrăzneala, rugăciunea și smerenia, sincere, adevărate, chiar și ale ultimului păcătos, Îl pot mișca pe Dumnezeu și Îi pot înmuia inima într-o clipă !

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

„Numai… lei, fără de ” !

28 sábado Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

etichetă, lei, numai, preț

pret

Spunem corect 10 lei, dar 20 de lei !

Vedem și auzim, foarte frecvent, în anunțuri publicitare, etichete, prețurile unor produse promoționate : acestea ar costa, de pildă, 50 lei (cincizeci lei) sau 200 lei (două sute lei)…etc., cifre precedate, de cele mai multe ori, de cuvântul NUMAI !

Excursia costă numai 150 lei! Puteți achiziționa produsul cu numai 300 lei!

De la 1, până la 19, ar fi corect, deoarece aceste cifre, în limba română, nu sunt urmate de prepoziția DE : 1 leu,… 7 lei,… 15 lei,… 19 lei.

Dar, începând cu cifra 20, prepoziția DE, cu valoare cantitativă, devine obligatorie pentru a face legătura cu elementele constitutive ale mulțimii respective : unități, obiecte, ființe…20 de lei, 22 de jucători, … o sută de cărți, o mie de oi, …un miliard de stele…

Se pare că adverbul limitativ NUMAI, pentru a sugera puținătatea, bagatela, chilipirul și ieftinătatea ofertei, ar vrea să stea atât de aproape de puralul LEI, încât n-ar mai fi loc și pentru prepoziția DE, care, cum am văzut, pornind de la pragul de 20, sugerează abundență, mulțime, cantitate mare.

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !

27 viernes Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Donald Trump, Enrique Peña Nieto, gard, Mexic, SUA

trump

Zidul despre care vorbește președintele Donald Trump există !

De fapt, este un… gard ridicat în vremea lui Bill Clinton.

Se întinde pe 1.050 de kilometri din cei 3.169, cât are frontiera comună dintre SUA și Mexic. O treime din lungimea acestei granițe o formează bariera naturală a Fluviului din Nord – Río Grande del Norte.

Donald Trump ar vrea să-l completeze cu încă 550 de kilometri. Costurile estimative s-ar ridica peste cifra de 15 miliarde de dolari, eventual la 38 sau chiar 40 de miliarde.

Totul depinde, acum, de Congresul american, deoarece acest for va aproba sau nu fondurile necesare.

Dificultățile sunt multiple !

Unele tronsoane din acest gard ar urma să se întindă prin zone muntoase greu accesibile, care ar necesita amenajarea unor drumuri de acces pentru logistica transportului materialelor, construcției și întreținerii acestei bariere. Aceste drumuri ar costa ele însele foarte mult, nu ar exista trafic pe ele, și pe termen lung, nu ar servi la nimic.

În statul Texas, gardul ar trece prin proprietăți private, ceea ce ar crea foarte multe probleme și nemulțumiri, care și-ar găsi rezolvarea doar în tribunale.

O frontieră atât de mare cu greu poate fi păzită eficient. Este celebră afirmația fostei secretare (ministru) a Securității,
Janet Napolitano: „dați-mi un zid de 15 metri și vă voi arăta o scară de 16 metri».

Nici supravegherea electronică sau gardul virtual nu sunt niște piedici de netrecut pentru imigranții hispanici. Întotdeauna se găsesc căi și modalități pentru a trece peste cele mai noi și mai moderne bariere.

Deocamdată, președintele Donald Trump a reușit să-și supere, încă o dată, foarte rău, vecinul din sud, cu afirmația că, pentru construcția acestui gard, va plăti chiar Mexicul, adică banii vor fi recuperați, într-un fel sau altul, de la mexicanii înșiși.

Enrique Peña Nieto, președintele Mexicului, i-a răspuns lui Trump, cu care urma să se întâlnească la sfârșitul acestei luni : Mexicul nu va plăti niciun gard !

Răspunsul președintelui american a venit pe Twitter: „dacă Mexicul nu vrea să plătească pentru un gard atât de necesar, bine ar fi să anulăm întâlnirea”.

Enrique Peña Nieto, președintele Mexicului, la întâlnirea cu membrii corpului diplomatic în Ciudad de Mexico, 11 ianuarie 2017

imigranti-mexicani-1 Imigranți mexicani se aventureză prin zone deșertice unde nu există gardul care separă SUA de Mexic

AUTOR: ARIADNA

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO

23 lunes Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Al Sisi, Cairo, Egipt, Egipto, FMI, La meseta de Giza, Oriente Próximo, reforme, Suez

cairo-1

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL

Grijle în legătură cu problemele economice ale guvernelor egiptene sunt pe cât de vechi, centenare chiar, pe atât de greu de explicat…de n-ar fi strădania acestei țări de a se ocupa mai mult de necazurile politice, decât de cele financiare. În prezent, regimul lui Al Sisi se pare că va da prioritate rezolvării crizei actuale.

al-sisi Al Sisi

Ca de obicei, impunerea reformei are multe cauze; dar, simplificând mult lucrurile, s-ar putea spune că principala cauză a fost faptul că țara a rămas, acum, doar cu un singur furnizor – FMI (Fondul Monetar Internațional) – și nu a avut altă posibilitate decât să întreprindă reforme care să necesite noi credite.

De la cel de al doilea Război Mondial încoace, conducătorii de la Cairo au recurs la politica internațională pentru a rezolva problemele financiare ale țării. Egiptul este cheia principală a păcii din Orientul Apropiat, ceea ce, practic, înseamnă că tot timpul se află acolo și o mare putere (militară sau economică) pentru a ajuta – și, în felul acesta pentru a influența – Egiptul. De la lovitura de stat a lui Al Sisi, din 2013, marele și generosul sponsor al țării a fost Arabia Saudită, angajată mai mult decât oricare altă țară să țină departe de lumea islamică orice focar socialist, chiar și discutabilul socialism al Fraților Musulmani. Însă, războiul civil din Siria a scos în relief niște ezitări politice egiptene, în urma cărora saudiții și-au redus drastic ajutoarele.

Fără banii arabi și cu o politică americană de implicare limitată în Orientul Apropiat, Cairo a putut să vadă cum rezervele sale valutare s-au redus, la sfârșitul lui 2016, la o sumă de 150 de milioane de dolari, care echivalează cu… costul importurilor trimestriale de cereale ale Egiptului.

cairo-2

La aceasta se adaugă neliniștea populară cauzată de scumpirea alimentelor și un șomaj endemic (sporul populației ar necesita crearea unui milion de noi locuri de muncă, anual, pentru a putea absorbi mâna de lucru) precum și prăbușirea veniturilor din turism. Toate acestea au determinat guvernul egiptean să înceapă reformele structurale pe care le-a tot cerut FMI de ani de zile.

Cairo a lăsat, astfel, lira egipteană să plutească liber (ceea ce a însemnat o devaluare de la 1 $ = 8,8 lire egiptene la 1$ = 20 de lire), a tăiat masiv mulțimea de subvenții energetice, a introdus Taxa pe Valoarea Adăugată, a mărit pensiile, a început să privatizeze unele întreprinderi de stat, și a mărit salariile funcționarilor și angajaților care lucrează în instituțiile și întreprinderile statului; adică, a mărit puterea de cumpărare cu 20% a celor 92 de milioane de egipteni. Guvernul lui Al Sisi a adoptat și un amplu program de microcredite pentru a stimula activitățile agrare pe care le desfășoară vreo două milioane și jumătate de familii din mediul rural.

Acest program a fost recompensat de FMI cu un credit acordat imediat de 120 de milioane de $… cu speranța că Egiptul va începe să iasă singur din prăpastia economică în care se află.

Canalul Suez

Autorul articolului: Valentin Popescu

***

REFORMISMO EGIPCIO

aerial-view-of-the-giza-necropolis

Las angustias económicas de los Gobiernos egipcios son tan antiguas, centenarias, como difíciles de explicar… a no ser por el empeño de El Cairo de atender más las cuitas políticas que las financieras. Ahora, el régimen de Al Sisi parece que invertirá las prioridades para atajar la crisis.

Como pasa casi siempre, la reforma tiene muchas causas; pero resumiendo mucho, se puede decir que la causa principal ha sido que el país se ha quedado en estos momentos con un sólo acreedor – el FMI (Fondo Monetario Internacional) – y no ha tenido más remedio que emprender la reformas que se le exigían para nuevos créditos.

Desde la II Guerra Mundial, los dirigentes cairotas habían echado mano de la política internacional para solventar los apuros financieros. Y es que Egipto es la llave maestra de la paz en el Oriente Próximo, lo que significó en la práctica que siempre surgía una gran potencia (militar o económica) extranjera para ayudar – y así, influir – a Egipto. Desde el golpe de Estado de Al Sisi en el 2013, el grande y generoso patrocinador del país había sido Arabia Saudí, empeñada más que nadie en mantener alejado del mundo islámico todo brote socialista, incluso el de un socialismo tan discutible como el de los Hermanos Musulmanes. Pero la guerra civil siria evidenció indecisiones políticas egipcias y los saudíes redujeron drásticamente sus ayudas.

platoul-giza La meseta de Giza

Sin el dinero árabe y con una política estadounidense de implicación limitada en el Oriente Próximo, el Cairo vio como sus reservas de divisas se reducían a finales del 2016 a 150 millones de dólares, una suma que equivale más o menos al coste de las importaciones trimestrales de cereales de Egipto.

Esto, sumado a la inquietud popular por encarecimiento de alimentos y un paro endémico (el crecimiento demográfico egipcio requiere la creación anual de un millón de puestos de trabajo para absorber la oferta de mano de obra), así como la caída en picado de los ingresos turísticos, determinó al actual Gabinete egipcio a empezar las reformas estructurales que le venía exigiendo el FMI desde hace años.

El Cairo dejó, pues, flotar la libra egipcia (lo que supuso una devaluación de 1 $ = 8,8 libras egipcias a 1$ = 20 libras), recortó masivamente la maraña de subvenciones energéticas, introdujo el impuesto sobre el valor añadido, incrementó las pensiones, comenzó a privatizar parte de las empresas estatales y decretó amplias subidas salariales para los funcionarios y empleados estatales; es decir, elevó prácticamente el poder adquisitivo de un 20% de los 92 millones de egipcios. También adoptó el Gobierno de Al Sisi un amplio programa de microcréditos para estimular las actividades agrarias de unos dos millones y medio de familias rurales.

El programa ha sido recompensado por el FMI con un crédito inmediato de 120 millones de $… y la esperanza de que por fin Egipto comience a salir sólo del pozo económico en que estaba sumido

Suez

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump /Las comparaciones y paradojas de Donald Trump

23 lunes Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Casa Albă, Casa Blanca, Donald Trum, Estados Unidos, investitură, Partidul Republican, SUA

Diana Negre s-a născut la București

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

Este, oare, Donald Trump un republican adevărat?

Primul discurs al lui Donald Trump ca Președinte, 20 ianuarie

Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump Washington, Diana Negre

Donald Trump a devenit președintele SUA cu cei mai scăzuți indici de aprobare înregistrați vreodată, dar, două treimi din populația țării crede că va avea mare succes în gestiunea sa prezidențială. De asemenea, este cel mai în vârstă președinte care vine la Casa Albă, care, însă, a atras mai mulți votanți tineri decât rivala sa, Hillary Clinton. Și este cel mai bogat om care ajunge la Casa Albă, succesul său, însă, se datorează clasei muncitoare.

Aceste paradoxuri ale lui Trump îl fac imprevizibil și nu ne servește la nimic să analizăm istoria recentă sau mai veche : nu există precedent al vreunui fenomen asemănător, în ultimele două secole și jumătate de când există SUA.

Trump nu se poate compara cu nimeni, deoarece a spart toate tiparele și a putut să-i contrazică pe toți experții, de la alegerile primare, până în ultimul moment, timp de 19 luni, dar, dacă există vreo asemănare, aceasta ar fi cu președintele Andrew Jackson, considerat a fi fondatorul partidului democrat și titular la Casa Alba între anii 1829 – 1837.

Jackson, primul președinte care nu provenea din statele Virginia sau Massachusetts, ci din ceea ce era atunci un Vest îndepărtat, între Carolina de Nord și cea de Sud, a fost primul populist în fruntea țării, a luptat pentru a reduce puterea elitelor, din acea vreme, și i-a evitat pe oamenii politici, în beneficiul întreprinzătorilor, pe care credea că îi va putea domina mai ușor.

În ziua în care și-a preluat funcția, a deschis Casa Albă maselor care au jefuit-o, iar populismul său până în pânzele albe i-a atras denumirea de „rege al gloatelor”.

Dar, nici Jackson nu se apropie de Trump în ceea ce privește experiența personală, deoarece avea experiență legislativă ca congresman și senator, și a participat la două războaie, în timp ce legătura lui Trump cu lumea militarilor a fost o școală militară, adică acel gen de centre la care părinții americani obișnuiesc să-și trimită copiii neascultători.

Trump nu a deschis Casa Albă mulțimilor, dar, le-a invitat să i se alăture, lăsându-i de o parte pe reprezentanții lor parlamentari și pe funcționari, pentru a-și redobândi drepturile pierdute, pentru a-și îndeplini promisiunea electorală de „a-i restitui Americii grandoarea ei de altădată”.

Dacă tot comparăm, am putea analiza indicele redus al sprijinului popular, care, în cazul lui Trump, se situează la 40%. Acest indice scăzut nu ne ajută să prevedem și ce efect va avea el asupra mandatului său : dintre președinții mai apropiați timpurilor noastre, cel care a avut cel mai mic sprijin popular a fost Ronald Reagan, care avea să devină o figură venerată de americani. În schimb, Jimmy Carter, care a plecat de la Casa Albă cu coada între picioare, a avut, inițial, unul dintre cele mai mari procentaje de sprijin : 78%. Doar Barak Obama l-a depășit, cu 79%. Iar Obama pleacă însoțit de o mare simpatie populară; în cei opt ani, însă, cât a durat mandatul său, Partidul Democrat a pierdut mai mult de o mie de fotolii în parlamentele statale și federal din America.

De fapt, nicio schemă nu servește pentru a-l înțelege pe Trump și nici pentru a prezice cum va fi guvernarea sa. Chiar el a dat de înțeles indirect, în timpul ceremoniei de investitură : pentru a deschide primul bal inaugural, a ales ca muzică faimosul cântec al lui Frank Sinatra „I did It my way”. Într-adevăr, Trump a făcut-o în felul lui, în ciuda sfaturilor și a criticilor – și a câștigat.

A câștigat nu numai în timpul campaniei, ci și în cele două luni care au trecut de când a învins în alegerile din 8 noiembrie : contrar a ceea ce a promis, nu a devenit un om politic tradițional și continuă să spargă convenții și tipare – și să-i irite pe criticii săi, care nu încetează să-l condamne, atât în mijloacele de informare, cât și cu acțiuni de protest, ca cele care au avut loc în timpul ceremoniei de investitură.

Dar, a îndeplinit alte promisiuni, cum ar fi aceea de a se apuca de treabă imediat. La scurt timp după jurământ, Casa Albă a închis pagina sa de web referitoare la încălzirea globală. Spre seară, Trump a semnat un ordin executoriu prin care se încearcă anularea în bună parte a reformei sanitare inițiate în timpul președinției lui Barack Obama.

Graba pentru a acționa se datorează personalității sale impulsive și energiilor uriașe pe care le are – se pare că doarme doar patru ore pe zi, și muncește noaptea și foarte de dimineață. Însă, se izbește și de unele piedici, deoarece numai doi dintre miniștrii săi pot să-și preia funcțiile. Ceilalți încă nu au fost aprobați de Senat, cu toată majoritatea pe care o are, în acest for, Partidul Republican.

De fapt, nu este prea limpede dacă Trump este într-adevăr republican : nu a fost deloc până nu și-a declarat candidatura la președinție, și nu arată vreo dorință de a colabora cu acest partid… exceptând punctele în care republicanii au aceleași obiective ca el. Este felul lui de a înțelege „unitatea”: îi acceptă doar pe aceia care se urcă în căruța lui.

Modul simplu în care și-a prezentat obiectivele în discursul de investitură a făcut să fie înțeles de masele fără experiență și fără cunoștințe politice, dar la fel de mult a îngreunat relația sa cu oamenii politici și funcționarii din ambele partide – și, fără îndoială, că i-a îngrijorat pe omologii săi de pe ambele maluri ale Atlanticului.

trump-primul-discurs-3 Primul discurs al lui Donald Trump ca Președinte, 20 ianuarie

Cei mai optimiști cred că discursul său inaugural, în care afirma că lumea s-a îmbogățit de pe urma industriei americane, iar aliații își datorează securitatea sângelui soldațilot americani, nu reflectă poziția sa : ar fi vorba doar de un punct de plecare extrem pentru un negociator ca Trump, care ar avea astfel posibilitatea de a face, ulterior, niște concesii.

Autorul articolului: Diana Negre

***

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

***

¿Es, acaso, Donald Trump un republicano de verdad?

trump-primul-discurs-2

Las comparaciones y paradojas de Donald Trump Washington, Diana Negre

Donald Trump se ha convertido en presidente de Estados Unidos con los índices de aprobación más bajos jamás registrados, pero dos tercios del país cree que tendrá éxito en su gestión presidencial. También es el más viejo en llegar a la presidencia, pero ha arrastrado a muchos más votantes jóvenes que su rival Hillary Clinton. Y también es el más rico en ganar la Casa Blanca, pero debe su éxito al apoyo de la clase obrera.

Estas paradojas de Trump le hacen imprevisible y sirve de poco analizar la historia reciente o más antigua: tampoco hay precedentes de un fenómeno semejante en los dos siglos y medio de existencia del país.

Trump no se puede comparar con nadie porque ha roto todos los moldes y ha podido contradecir a todos los expertos, desde las elecciones primarias hasta el último momento, a lo largo de 19 meses, pero si hay algún paralelismo es con el presidente Andrew Jackson, considerado como el fundador del partido demócrata y ocupante de la Casa Blanca desde 1829 a 1837.

Jackson, el primer presidente que no provenía de los estados de Virginia o de Massachusetts, sino de lo que entonces era un oeste remoto, entre Carolina del Norte y del Sur, fue el primer populista al frente del país, luchó por reducir el poder de las élites del momento y esquivó a los políticos en beneficio de los empresarios, a quienes creía poder dominar con mayor facilidad.

El día de su toma de posesión, abrió la Casa Blanca a las masas que la saquearon y su populismo a ultranza le valió el nombre de “rey de las turbas”.

Pero ni siquiera Jackson se acerca a Trump en cuestión de experiencia personal, pues aquel tenía experiencia legislativa como congresista y como senador, además de haber participado en dos guerras, mientras que el único contacto de Trump con el mundo MILITAR fue su asistencia a una escuela militar, el tipo de centros a los que los padres norteamericanos envían a sus hijos rebeldes.

Trump no abrió la Casa Blanca a las turbas, pero las invitó a unirse a él saltándose a sus representantes parlamentarios y a los funcionarios para recuperar los derechos perdido, para realizar su promesa electoral de “devolver a América su grandeza”.

Puestos a comparar, se puede analizar el bajo índice de apoyo popular, que para Trump se sitúa alrededor del 40%. Está claro que no sirve para predecir qué efecto ha de tener sobre su mandato: de los presidentes modernos, el que menos soporte popular tenía hasta ahora es Ronald Reagan, convertido en una figura venerada por los norteamericanos. En cambio, Jimmy Carter, que salió de la Casa Blanca con el rabo entre las piernas, consiguió uno de los mayores apoyos, con el 78% el día de su inauguración. Tan solo Barak Obama le superó, con el 79%. Y Obama se marcha con aprobación popular, pero en sus ocho años de mandato el Partido Demócrata ha perdido más de mil escaños entre los parlamentos estatales y el federal.

En realidad, ningún esquema sirve para entender a Trump, ni para vaticinar cómo será su gestión. Él mismo lo recordó a todos de forma indirecta en las celebraciones de la investidura: para abrir el primer baile inaugural, escogió como música la famosa canción de Frank Sinatra “I did It my way”. Efectivamente, Trump lo hizo a su manera, a pesar de los consejos y las condenas – y ganó.

Y no solo durante la campaña, sino que lo hizo también a lo largo de los dos meses desde que ganó las elecciones el 8 de noviembre: contrariamente a lo que él mismo había prometido, no se ha convertido en un político tradicional y sigue rompiendo convenciones y moldes – e irritando a sus críticos que no cesan de condenarlo, ya sea en los medios informativos o con actos de protesta como los que registraron durante las celebraciones de la ceremonia de investidura.

Pero sí ha cumplido otras promesas, como la de ponerse en marcha inmediatamente. Poco después de la jura, la Casa Blanca cerró su web dedicado al recalentamiento global y por la tarde firmaba ya una orden ejecutiva que trata de anular buena parte de la reforma sanitaria aprobada durante la presidencia de Barack Obama.

Sus prisas por actuar corresponden a su personalidad impulsiva y a sus grandes energías – parece que duerme cuatro horas diarias y trabaja de noche y de madrugada. Pero se encuentra con algunos frenos porque tan solo dos de sus ministros pueden tomar ya posesión. Los restantes nombramientos todavía no los ha aprobado el Senado, a pesar de que el Partido Republicano tiene la mayoría.

En realidad, no está claro que Trump sea republicano: Ni lo fue nunca hasta que declaró su candidatura presidencial, ni muestra deseos de colaborar con el partido… excepto en los puntos en que los republicanos tienen los mismos objetivos que él. Es su forma de entender la “unidad”: aceptar a quienes se suban a su carro.

trump-si-familia

La simplificación con que presentó sus objetivos en el discurso de investidura hace que le comprendan las masas sin experiencia ni conocimientos políticos, pero también dificulta su relación con los políticos y funcionarios de uno y otro partido – y sin duda inquieta a sus homólogos a los dos lados del Atlántico, por no decir en todo el resto de su propio continente.

Los más optimistas piensan que su discurso inaugural, según el cual el mundo se ha enriquecido a costa de la industria de EEUU, mientras los aliados deben su seguridad a la sangre de los soldados norteamericanos, no reflejan su posición: se trata simplemente –esperan – de un punto de partida extremo para un negociador como Trump, que tiene así la posibilidad hacer concesiones más adelante.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

diana-molineaux

Cum se mută președinții/Una mudanza especial

22 domingo Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Casa Albă, Casa Blanca, Donald y Melania Trump, Kalorama, Obama, SUA

Diana Negre s-a născut la București

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

Cum se mută președinții Washington, Diana Negre

În timp ce americanilor li se oferă tot felul de detalii despre ceremoniile se înscăunare și schimbările dorite sau temute care se apropie, puțină lume se gândește la cât de complicată și exigentă este operația de mutare a președinților, care, desigur, conduc destinele țării și influențează considerabil și restul lumii, dar, sunt și ei oameni ca noi toți, și au nevoie de o casă în care să stea.

Când se schimbă președinții, este nevoie ca reședința oficială să se transforme imediat : familia Obama se trezește la Casa Albă în dimineața zilei de 20 ianuarie, dar, în aceeași reședință este găzduit Donald Trump cu famila sa care va dormi acolo în noaptea următoare.

Mutarea trebuie să fie rapidă, astfel încât efectele personale ale unuia să dispară și cele ale succesorului să fie deja la locurile lor, în aceeași zi. Sunt echipe speciale care planifică și execută totul, în puținele ore în care familia noului președinte încă nu a sosit la noua locuință.

Aceasta nu înseamnă că toată mutarea se efectuază în ultimul moment, dar, aceste echipe o vor face foarte rapid, astfel încât noul președinte să nu găsească cutii nedeschise sau să nu aibă cu ce să se îmbrace sau să-și facă toaleta.

Mutarea are două părți : cea mai ușoară este cea a documentelor oficiale, care a început chiar înainte de alegeri, deoarece aceste documente merg spre păstrare la Arhiva Națională. La fel se petrece și cu documentele pe care Obama dorește să le păstreze în arhivele sale private, pe care le-a trismis, treptat, din timp.

Mai complicată este mutarea persoanelor, cu toate că, în cazul lui Obama a fost mai ușoară, deoarece, spre deosebire de președinții anteriori, el a hotărât să rămână în Washington. În fața noii sale reședințe, cu 8 dormitoare, 9 băi și 820 metri pătrați, în elegantul cartier Kalorama, vecinii au putut să vadă, în ultimele zile, camioanele care i-au adus lucrurile, pentru ca și el, la fel ca succesorul său, să se poată instala comod, chiar în ziua în care a avut loc transferul puterii.

casa-lui-obama-1

casa-lui-obama-2 Noua reședință a familiei Obama, Kalorama, Washington

Și mutarea noului președinte, Donald Trump, s-a simplificat puțin, deoarece, pentru o vreme, numai el va locui în reședința oficială, atâta timp cât soția sa va rămâne în New York, adică, până când fiul ei de 10 ani va termina anul școlar.

Întrebarea pe care și-o pune multă lume este dacă Trump va redecora Casa Albă și în ce fel. Noul președinte, care și-a câștigat miliardele cu ajutorul întreprinderilor din construcții și a cărui reședință personală este placată cu aur, a spus, deja, că la Washington se vor schimba foarte puține lucruri : Casa Albă, spune Trump, este o clădire specială și nu va fi imaginea sa personală, ci a țării.

Autorul articolului: Diana Negre

***

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Una mudanza especial Washington, Diana Negre

Mientras los norteamericanos reciben todo tipo de detalles de las ceremonias inaugurales y de los cambios deseados o temidos que se avecinan, pocos piensan en la complicada y exigente operación que es la mudanza de los presidentes quienes, además de dirigir los destinos del país e influir en el resto del mundo, son también personas de carne y hueso que necesitan una casa.

Con el cambio de presidentes, es necesario que la residencia oficial se transforme de manera inmediata: la familia Obama se despierta en la Casa Blanca el 20 de enero, pero, en esa misma residencia, ha de estar ya aposentado Donald Trump con su familia, esa misma noche.

Esto exige una mudanza rápida, de forma que los efectos personales de los unos hayan desaparecido y los del sucesor estén ya en su lugar, todo en el mismo día. Para ello, hay equipos que se dedican a planearlo todo y ejecutarlo en las pocas horas en que la familia del nuevo presidente todavía no ha llegado a su nueva casa.

Aunque esto no signifique que toda la mudanza se realice en el último momento, sí que les toca a estas personas hacer una buena parte – y hacerlo de forma rápida, para que el nuevo presidente no se encuentre cajas sin abrir, ni que le falte lo necesario para vestirse y asearse.

La mudanza tiene dos partes: la más fácil es la de los documentos oficiales, que empezó ya incluso antes de las elecciones, porque estos documentos han de ir al Archivo Nacional. Otro tanto sucede con documentos que Obama desee mantener en sus archivos privados, que puede haber ido mandando con suficiente antelación.

Más complicada es la personal, aunque en el caso de Obama resulta más sencilla porque, a diferencia de los presidentes anteriores, ha decidido quedarse en Washington. Delante de su nueva residencia de 8 dormitorios, 9 baños y 820 metros cuadrados, en el elegante barrio de Kalorama, los vecinos ya han podido ver en los últimos días los camiones de mudanza para que también él, igual que su sucesor, pudiera instalarse cómodamente el mismo día de la transferencia del poder.

trump-familie Donald Trump, esposa e hijo

También la del nuevo presidente, Donald Trump, se simplifica un poco, porque de momento tan solo él piensa vivir de manera fija en la residencia oficial, toda vez que su mujer se queda en Nueva York, hasta que su hijo de 10 años acabe el curso escolar.

La gran pregunta que muchos se hacen es si Trump va a redecorar la Casa Blanca y de qué manera. El nuevo presidente, que ganó sus miles de millones en empresas de construcción y cuya residencia personal está chapada en oro, ha dicho ya que, en Washington, habrá pocos cambios: la Casa Blanca, asegura, es un edificio especial y no ha de ser su imagen personal, sino del país.

trump-melania Donald y Melania Trump en el baile de investidura de éste como presidente de EEUU

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

diana-molineaux

PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU

21 sábado Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

dare, Evanghelia după Luca, Evanghelie, Ierihon, Iisus Hristos, impozit, Palestina, parabolă, pericopă eanghelică, taxă, Zaheu

zaheu-icoana

Parabola sau povestea lui Zaheu, citită la liturghie în această duminică, este din Evanghelia după Luca (capitolul 19) și face parte din cea mai importantă serie de parabole din Evanghelii: cea a recuperării, a recâștigării și metamorfozei… celui ce părea pierdut.

Este una din marile pilde care ne arată că schimbarea interioară este posibilă și că, datorită ei, mântuirea, adică salvarea de păcat, este posibilă.

Să vedem povestea lui Zaheu:

Și, intrând Iisus în Ierihon, mergea prin oraș. Și iată un bărbat ce se chema pe numele lui Zaheu; acesta era mai-marele vameșilor și era bogat. Zaheu căuta să-L vadă pe Iisus, cine este, dar nu putea de mulțime, că era mic de stat. Și alergând el înaintea celorlalți, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și cum a ajuns Iisus la locul acela, uitându-se El în sus, l-a văzut pe Zaheu și a zis către el: Zahee, grăbește de coboară căci, astăzi chiar, în casa ta se cade să rămân. Și, grăbindu-se el, a coborât și L-a întâmpinat, bucurându-se. Și văzând toți aceasta, cârteau spunând că Iisus a intrat să poposească la un om păcătos. Iar Zaheu, stând în fața Lui, a spus către Domnul: iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am luat ceva pe nedrept de la cineva, îi întorc împătrit. Și a zis către el Iisus că, astăzi chiar, s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el (Zaheu) este fiul lui Avraam. Căci a venit Fiul Omului să caute și să mântuiască oaia cea pierdută/Luca, 19 1-10.

ΚΑΙ εἰσελθὼν διήρχετο τὴν ῾Ιεριχώ· 2 καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ὀνόματι καλούμενος Ζακχαῖος, καὶ αὐτὸς ἦν ἀρχιτελώνης, καὶ οὗτος ἦν πλούσιος, 3 καὶ ἐζήτει ἰδεῖν τὸν ᾿Ιησοῦν τίς ἐστι, καὶ οὐκ ἠδύνατο ἀπὸ τοῦ ὄχλου, ὅτι τῇ ἡλικίᾳ μικρὸς ἦν.4 καὶ προδραμὼν ἔμπροσθεν ἀνέβη ἐπὶ συκομορέαν, ἵνα ἴδῃ αὐτόν, ὅτι ἐκείνης ἤμελλε διέρχεσθαι. 5 καὶ ὡς ἦλθεν ἐπὶ τὸν τόπον, ἀναβλέψας ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδεν αὐτὸν καὶ εἶπε πρὸς αὐτόν· Ζακχαῖε, σπεύσας κατάβηθι· σήμερον γὰρ ἐν τῷ οἴκῳ σου δεῖ με μεῖναι. 6 καὶ σπεύσας κατέβη, καὶ ὑπεδέξατο αὐτὸν χαίρων. 7 καὶ ἰδόντες πάντες διεγόγγυζον λέγοντες ὅτι παρὰ ἁμαρτωλῷ ἀνδρὶ εἰσῆλθε καταλῦσαι. 8 σταθεὶς δὲ Ζακχαῖος εἶπε πρὸς τὸν Κύριον· ἰδοὺ τὰ ἡμίση τῶν ὑπαρχόντων μου, Κύριε, δίδωμι τοῖς πτωχοῖς, καὶ εἴ τινός τι ἐσυκοφάντησα, ἀποδίδωμι τετραπλοῦν. 9 εἶπε δὲ πρὸς αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι σήμερον σωτηρία τῷ οἴκῳ τούτῳ ἐγένετο, καθότι καὶ αὐτὸς υἱὸς ᾿Αβραάμ ἐστιν. 10 ἦλθε γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ζητῆσαι καὶ σῶσαι τὸ ἀπολωλός.

zaheu-sicomor

Cine este Zaheu ? Ni se spune că era mai-marele vameșilor (ἀρχιτελώνης/arhitelonis).

Ce era un vameș, τελώνης/telonis, în greacă ?

Un vameș era un colector de taxe privat care cumpăra, cu contract, la licitație, dreptul de a strânge taxele și impozitele unei regiuni.

Iar mai-marele vameșilor, într-o regiune bogată ca Ierihonul, trebuie că era omul care trata direct strângerea dărilor cu oficialii romani (Palestina era pe atunci provincie a Imperiului Roman). Probabil angaja colectori de taxe sau publicani (cum se numeau ei la Roma) care-l ajutau să strângă banii de la toți plătitorii de impozite. Și o făceau prin orice mijloace.

Aceștia erau așa-numiții vameși. Ce făceau ei, de fapt ? Plăteau din banii lor toată suma pe care o cerea statul roman drept taxe și și-o recuperau apoi, până la ultimul bănuț, exact ca niște … recuperatori ! Afacerea lor era foarte profitabilă pentru că, pe lângă taxa propriu-zisă, mai percepeau și un comision pentru… munca lor ! Ceea ce însemna că puteau încasa de la un biet pescar, negustor sau țăran, să zicem, o sumă care depășea, uneori cu mult, taxa propriu-zisă !

Dacă analizăm cuvântul grecesc telonis/τελώνης vedem că e compus din τέλος/telos (taxă, mai ales vamală) și ὠνέομαι/oneome (a cumpăra). Așadar un telonis, un vameș era, de fapt, un… cumpărător de taxe și impozite.

În treacăt să spunem că vameș a fost împrumutat din maghiară (vámos) și că e atestat pentru prima dată în română în Psaltirea Hurmuzaki, un manuscris care pare să fi apărut între 1491 și 1516 în regiunea Banat-Hunedoara. Împrumutul se explică prin faptul că primele traduceri ale Bibliei (din slavonă, greacă și chiar latină) s-au făcut în Transilvania, unde românii adoptau cuvinte folosite de autoritățile maghiare, cuvinte ce denumeau realități ale vieții cotidiene.

Și, tot în treacăt să mai spunem că Ierihonul (יריחו) – situat în Cisiordania de azi, aproape de Ierusalim, pe malul vestic al Iordanului – al cărui nume înseamnă Cetatea Lunii, probabil pentru că fusese un mare centru cultual dedicat Lunii, era o cetate bogată, chiar o cetate a mirodeniilor, a mierii și a trandafirilor. Unii îl numesc Cetatea parfumurilor, de la reiah (רֵיחַ), parfum.

Zaheu, prin urmare, era un om bogat. Dar averea lui nu fusese făcută pe căi cinstite. Trebuie că le cerea angajaților săi și el un procent din taxele pe care le colectau pentru romani, fapt care făcea ca taxele să crească, poate să se dubleze sau chiar să se tripleze … Și e sigur că nu stătea pe gânduri să denunțe vreun biet datornic care nu-și putea plăti dările. O spune chiar el: „dacă am luat ceva pe nedrept de la cineva, îi întorc împătrit…”. Am tradus cu „am luat ceva pe nedrept” verbul grecesc συκοφαντέω/ sikofandeo: a acuza pe nedrept și cu viclenie, a da mărturie mincinoasă, a denunța, a fi delator, a extorca, a stoarce bani prin șantaj. Așadar Zaheu le făcuse pe toate acestea celor de un neam cu el, evreilor… de parcă ar fi fost un funcționar… roman !

Ce ironie ! Zaheu, Zakkai (זַכַּי) în ebraică, înseamnă: cel pur, cel curat, inocentul. Numele lui provine din verbul ebraic zahah (זָכַךְ): a fi transparent, a străluci, a fi curat, fără păcat, nepătat, pur.

Și numai așa nu era Zaheu când l-a întâlnit Iisus !

Și nu era așa pentru că, de fapt, în ochii evreilor, Zaheu, ca orice vameș, era un impur, un stigmatizat, un păcătos la fel de disprețuit ca și prostituatele, un marginalizat și asta pentru că, dincolo de faptul că era șeful … recuperatorilor, meseria lui era, prin natura ei, impură. De ce ?

În primul rând vameșii/publicanii/colectorii de taxe și impozite erau considerați în vechiul Israel asemenea ne-evreilor, pe care evreii îi numeau păgâni. Aveau reputația cea mai proastă, poate mai proastă decât a prostituatelor. Toți îi evitau, nu se apropiau de ei, nu stăteau la masă cu ei, nu vorbeau cu ei. Vameșii erau urâți și disprețuiți de toată lumea, o dată pentru că erau niște jecmănitori lipsiți de scrupule (evreii îi numeau tâlhari și ticăloși), dar și pentru că lucrau de Șabat și pentru că intrau în contact cu străinii, romanii în special, adică cu păgânii și cu necurații. Mai ales rabinii, cărturarii și cei ce predau Legea lui Moise/Tora spuneau că vameșii trăiesc într-o stare de impuritate permanentă, că sunt impuri/necurați/spurcați.

Și totuși Iisus, știind toate acestea, se invită la Zaheu acasă, vrea să tragă la el, să-i fie oaspete, să mănânce la el și cu el, să bea cu el, poate să înnopteze la el. Să-l atingă, să-i vorbească… Iar Zaheu primește prietenia lui Iisus și se bucură și înțelege că a venit vremea să se schimbe. Înțelege să-și repare greșelile, ticăloșiile și păcatele și le răscumpără întorcând banii celor de la care îi furase.

Povestea lui răstoarnă credința fariseilor (evreii cei mai pioși) că Dumnezeu le poartă de grijă numai acelora care trăiesc după poruncile Sale.

Iisus le arată că și Zaheu este evreu ca și ei când spune că și el este fiul lui Avraam și că are aceleași drepturi ca și ei (vameșii erau lipsiți de drepturi civile, de pildă nu puteau da mărturie). Și le arată că nu este irecuperabil cum credeau, punând capăt excluziunii lui. Că Dumnezeu îi iubește și le poartă de grijă tuturor păcătoșilor pe care se bucură să-i ierte și să-i aducă acasă. Că nu există bucurie mai mare pentru Dumnezeu (ca și pentru păstorul din parabola oii pierdute din Luca 15, 1-7) decât aceea de a-i aduce acasă pe cei pierduți.

Dar, toate aceastea numai după metamorfoza lui Zaheu care se schimbă, devine penitent, adică suferă pentru ce fusese, se căiește, repară și se bucură de promisiunea noii sale vieți… după ce s-a urcat în sicomor și L-a văzut pe Iisus. Sicomor ? Un fel de smochin egiptean aclimatizat în Israel.

sicomorul-lui-zaheu-1

sicomorul-lui-zaheu-2 Ce a mai rămas din sicomorul lui Zaheu, Mănăstirea Profetului Elisei, Ierihon

sicomor Sicomor

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA

18 miércoles Ene 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Donald Trump, EEUU, Jared Kushner, SUA

Diana Negre s-a născut la București

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

Va deveni Trump cel poznaș, băiat cuminte ?

trump-1

LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI Washington, Diana Negre

Pe măsură ce se apropie momentul preluării puterii de către Donald Trump, vinerea aceasta, pare să fie tot mai dificil să ne imaginăm care vor fi prioritățile sale și ce personalitate va avea ca președinte.

Relativ la la priorități, confuzia se datorează atât declarațiilor contradictorii ale lui Trump însuși, cât și ale unora dintre viitorii lui miniștri, care au compărut în fața Senatului în cadrul audierilor de confirmare și care se îndepărtează de promisiunile făcute, la început, de președinte.

Este vorba de chestiuni de anvergură, atât pentru economia și dezvoltarea țării, cât și pentru calitatea vieții a milioane de persoane din interiorul și din afara SUA, de la relații internaționale, până la probleme economice și aspecte cotidiene.

Dacă, de pildă, începem cu diplomația, există probleme atât de greu de rezolvat cum sunt tensiunile din Orientul Mijlociu, care cuprind relațiile SUA cu Israelul, războaiele din Siria sau Libia, problema palestiniană și terorismul Statului Islamic. Urmează relațiile cu China, datorită tendințelor de expansiune teritorială și pentru ceea ce Trump consideră a fi practici comerciale abuzive, care îi aduc acestei țări un enorm excedent comercial față de SUA. Trebuie să adăugăm și Rusia, chestiune în care Trump pare să urmeze modelul predecesorilor săi, deoarece atât republicanul George W. Bush, cât și democratul Obama păreau convinși că vor putea să-l îmblânzească pe președintele rus, Vladimir Putin, iar, acum, Trump insistă că va încerca să îmbunătățească relațiile Americii cu Moscova; este o chestiune de bun simț. Dar, să nu uităm de NATO, deoarece Trump s-a arătat puțin entuziasmat de pactul defensiv, i-a criticat pe aliați deoarece consideră că nu contribuie suficient, și s-a declarat dispus să le întoarcă spatele în caz de confruntare.

trump-si-putin

În aceste ultime două puncte, există confuzie, deoarece Rex Tillerson, desemnat pentru portofoliul de Externe, și generalul James Mattis, pentru Apărare, au exprimat opinii diferite de cele ale lui Trump, în timpul audierilor de confirmare de la Senat. Tillerson nu și-a ascuns rezervele față de Rusia, iar Mattis a declarat chiar că Moscova este una dintre marile probleme ale Washingtonului, în timp ce NATO este indispensabilă.

Pentru moment, nu există o opoziție clară în privința planurilor sale referitoare la Israel, deoarece Trump a spus, în repetate rânduri, că vrea să mute ambasada americană de la Tel Aviv, unde se află toate ambasadele, la Ierusalim, ceea ce alarmează pe toată lumea în afară de Israel, deoarece acest oraș dorește să devină o capitală recunoscută pe plan internațional. O asemenea promisiune a fost un punct comun al candidaților la președinție, dar, până acum, toți s-au răzgândit în momentul în care au pășit în Biroul Oval, desigur din cauza dificultăților enorme pe care le-ar aduce în menținerea echilibrului de forțe în regiune – fără a uita protestele unor aliați fideli, cum este Iordania.

Ultraconservatorii israelieni au, acum, un mare sprijin în persoana lui David Friedman, desemnat ca ambasador pentru statul evreu, cunoscut pentru pozițiile sale utraortodoxe și favorabile expansiunii așezărilor evreiești în teritoriile palestiniene, alături de cea a ginerelui și consilierului lui Trump, Jared Kushner, tot un evreu ortodox, care ar putea vedea cu ochi buni mutarea ambasadei americane la Ierusalim.

Referitor la China, Trump nu a încetat să condamne această țară asiatică pentru ceea ce consideră a fi practici comerciale abuzive – cărora le atribuie marele excedent comercial în relația cu SUA, cât și pentru construirea de insule pentru a-și extinde apele teritoriale. Dar, ținând seama de marile investiții ale Pekinului în SUA și de faptul că China este unul dintre cei mai buni clienți ai unor întreprinderi ca Boeing, este foarte probabil ca Trump să dea înapoi.

Consecințe imediate pentru viața cetățenilor pot avea propunerile sale de politică internă, cum ar fi anularea reformei asigurărilor medicale, cunoscută sub numele de „Obamacare”, tratarea cu duritate a imigranților ilegali și construirea unui mare zid la frontiera cu Mexicul pentru a le curma accesul.

În această problemă, lui Trump îi va veni foarte greu să dea înapoi, deoarece sunt lucruri pe care le-a tot promis în campania sa electorală până la obsesie, efectul ar fi vizibil instantaneu : jumătatea de țară care a votat pentru el i-ar putea cere să le pună în practică.

In fond, cele două chestiuni sunt mari probleme: asigurările medicale pot fi desființate doar dacă sunt înlocuite cu altceva, iar dificultatea majoră o reprezintă costurile enorme care nu au altă soluție. Iar, lucrurile se agravează pe măsură ce populația îmbătrânește. La ora actuală, 50% dintre persoanele fără probleme grave de sănătate consumă doar 3% din cheltuielile medicale, față de 97% cât consumă cealaltă jumătate – iar procentajul celor afectați de boli importante va crește pe măsură ce populația îmbătrânește, din cauza natalității scăzute.

Natalitatea ar putea crește grație imigranților, dar tocmai pe aceștia Trump nu-i vrea. Și tocmai în acest punct se va pune problema cu acuitate în viitoarele săptămâni : își va ține Trump promisiunile de a-i expulza în masă pe imigranții fără acte?

Aceștia se pot împărți în trei grupe: delincvenții – pe care toată lumea vrea să-i dea afară -, imigranții fără delicte, și cei care au sosit în SUA când erau copii, aduși de părinții lor. Aceștia din urmă beneficiază de un ordin executiv dat de Obama, care le-a facilitat o legalizare provizorie, putând, astfel, să-și obțină acte în regulă și să urmeze studii superioare.

Neliniștea acestor tineri este că Trump s-ar putea folosi de datele pe care ei le-au prezentat pentru a-și legaliza situația și să-i deporteze în țări pe care ei nu le cunosc și a căror limbă nu o mai vorbesc. În privința adulților, mulți dintre ei au copii născuți pe teritoriul Statelor Unite, cetățeni americani care s-ar vedea în situația de a fi abandonați de părinții lor, dacă aceștia ar fi expulzați.

Cealaltă mare necunoscută este personalitatea viitorului președinte, care a promis, în timpul campaniei sale electorale, că va renuța la țâfnele și teribilismele sale, pentru a dobândi un comportament demn de un președinte, dar, în cele două luni care s-au scurs de la alegerea sa, a tot continuat cu ieșirile și capriciile sale. Vineri, vom vedea dacă va ști să prindă ocazia pe care i-o oferă Capitoliul pentru a se comporta cu generozitate și echilibru… și dacă va fi capabil să se mențină astfel într-o rutină, zi de zi. Dar, există temerea că, cu Trump, vom asista la orice, numai la rutină nu.

Autorul articolului: Diana Negre

***

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

¿Sentará cabeza el díscolo Trump?

trump-2

DESHOJANDO LA MARGARITA Washington, Diana Negre

A medida que se acerca la toma de posesión de Donald Trump, que será el próximo viernes, parece más difícil imaginar cuáles serán sus prioridades y qué personalidad tendrá como presidente.

En cuanto a las prioridades, la confusión se debe tanto a las declaraciones contradictorias del propio Trump, como las de varios de sus futuros ministros que han comenzado ya a comparecer ante el Senado en las audiencias de confirmación y que se alejan de las promesas hechas por el presidente en ciernes.

Se trata de cuestiones de gran envergadura, tanto para la economía y desarrollo del país, como para la calidad de vida de millones de personas, dentro y fuera de Estados Unidos, desde relaciones internacionales a planteamientos económicos y cotidianos.

Si empezamos por la diplomacia, hay asuntos tan difíciles de resolver como las tensiones en el Medio Oriente, que abarcan desde las relaciones de Estados Unidos con Israel, hasta las guerras en Siria o en Libia, pasando por el problema palestino y el terrorismo del llamado Estado Islámico. Siguen con la China tanto por sus tendencias de expansión territorial como por lo que Trump considera prácticas comerciales abusivas que le dan un enorme superavit commercial frente a EEUU. Hay que añadir Rusia, donde Trump parece seguir el patrón de sus dos predecesores, pues tanto el republicano George W. Bush, como el demócrata Obama parecían convencidos de que podrían domar al presidente ruso Vladimir Putin, igual que ahora Trump repite que tratará de mejorar las relaciones con Moscú; es una cuestión de sentido común. Y no olvidemos a la NATO, porque Trump ha señalado poco entusiasmo por el pacto defensivo, ha fustigado a sus aliados por considerar que no pagan lo suficiente y se ha declarado dispuesto a darles la espalda en caso de confrontación.

Estos dos últimos puntos causan confusión en quienes siguen el acontecer político del país, porque tanto Rex Tillerson, designado para la cartera de Exteriores, como el general James Mattis, para Defensa, han expresado opiniones distintas a las de Trump en las audiencias de confirmación del Senado. Tillerson no ocultó sus reservas ante Rusia y Mattis incluso declaró que Moscú es uno de los grandes problemas de Washington y que la OTAN es indispensable.

De momento, no hay una oposición clara a sus planes para Israel, pues Trump ha dicho repetidamente que quiere trasladar la embajada norteamericana de Tel Aviv, donde están todas las de otros países, a Jerusalén, algo que alarma en todas partes menos en esa ciudad israelí que desea convertirse en la capital internacionalmente reconocida. Semejante promesa ha sido constante en los aspirantes presidenciales, pero hasta ahora se enfriaban en cuanto pisaban la Oficina Oval, seguramente por las enormes dificultades que esto traería en el equilibrio de fuerzas en la región – sin olvidar las protestas de aliados tan fieles como Jordania.

Los ultraconservadores israelíes cuentan ahora con el gran apoyo de David Friedman, designado como embajador para el estado judío, un hombre conocido por sus posiciones ultra ortodoxas y favorables a la expansión de los asentamientos en tierras palestinas, además del yerno y asesor de Trump, Jared Kushner, igualmente un judío ortodoxo que podría ver favorablemente el traslado de la embajada.

trump-si-jared-kushner Donald Trump y Jared Kushner

En cuanto a China, Trump no ha parado de condenar al país asiático tanto por lo que considera prácticas comerciales abusivas – a las que atribuye su gran superávit comercial con Estados Unidos -, como por la construcción de islas para extender sus aguas territoriales. Pero dadas las grandes inversiones de Pekín en Estados Unidos y el hecho de que China es uno de los mejores clientes de empresas como Boeing, es muy probable que Trump tenga que echarse atrás.

De mucha más consecuencia inmediata para la vida de los ciudadanos pueden ser sus propuestas de política interna, como eliminar la reforma del seguro médico conocida como “Obamacare” y tratar con mano dura a los inmigrantes ilegales, además de construir una gran muralla en la frontera mejicana para impedir que sigan entrando.

Aquí Trump lo tiene más difícil para echarse atrás, pues son promesas electorales repetidas con machaconería, su efecto es rápidamente visible y la casi mitad del país que votó por él puede exigirle que las ponga en práctica.

Pero ambas cosas son problemáticas: el seguro médico tan solo se puede eliminar si se substituye por otro y la dificultad principal, que es un costo desbocado, no lleva trazas de solución. Al contrario, se agrava a medida que la población envejece. Hoy en día, el 50% de personas sin problemas graves de salud tan sólo consumen el 3% de los gastos médicos, frente al 97% para la otra mitad – y el porcentaje de quienes están afectados enfermedades importantes ha de aumentar a medida que la población envejece debido a la baja natalidad.

La natalidad podría subir gracias a los inmigrantes, pero precisamente es el grupo al que Trump no quiere. Y aquí se puede plantear la primera cuestión desgarradora en las próximas semanas: ¿cumplirá Trump sus promesas de deportar en masa a los indocumentados?

Estos se podrían dividir en tres grupos: delincuentes – a quienes todos están de acuerdo en expulsar – inmigrantes sin delitos, y los que llegaron de niños al país, traídos por sus padres. Estos últimos se benefician de una orden ejecutiva de Obama que les permitió una legalización provisional con lo que han podido obtener documentación en regla y proseguir estudios superiores.

La angustia de estos jóvenes es que Trump podría usar los datos que ellos presentaron para legalizarse y utilizarlos para deportarlos a países que no conocen y cuya lengua en muchos casos no hablan. En cuanto a los adultos, muchos tienen hijos nacidos en Estados Unidos, ciudadanos norteamericanos que se verían abandonados si expulsan a sus padres.

La otra gran incógnita es la personalidad del futuro presidente, quien durante la campaña prometió dejar sus pataletas y bravuconadas para adquirir una conducta presidencial, pero en los dos meses largos transcurridos desde su elección ha seguido con sus salidas de tono y lo que parecen caprichos. El viernes veremos si aprovecha la gran ocasión que el marco del Capitolio le ofrece para comportarse con generosidad y moderación…y si es que capaz de mantenerse así en la rutina diaria. Aunque muchos temen que con Trump habrá de todo menos rutina.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

diana-molineaux

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

Archivos mensuales: enero 2017

BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO

ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO

Parabolele lui Iisus (II) – Cananeanca și puterea stăruinței

„Numai… lei, fără de ” !

GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO

Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump /Las comparaciones y paradojas de Donald Trump

Cum se mută președinții/Una mudanza especial

PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU

LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto: