PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS

B 1

PIAȚA DE MIZERII

Agitația migratorie, declanșată în prezent la granița occidentală a Turciei, își are originea imediată în Ankara. Grijile economice și politice ale lui Erdogan (sfârșitul perioadei de prosperitate și, prin urmare, și a adeziunii populare masive) l-au determinat să încerce un „șantaj migratoriu” asupra Uniunii Europene.

Este atât de evident încât guvernul turc nici măcar n-a încercat să ascundă acest lucru cu argumente juridice. Dar, dacă analizăm puțin situația, vedem că ceea ce se întâmplă la frontiera de vest – terestră și maritimă – a Turciei nu este decât o altă verigă din enorma piață de mizerii care s-a declanșat în lumea a treia, de la războiul contra Libiei lui Gaddafi.

B 4

Căci năzuințe migratorii dinspre țările sărace spre cele bogate din Occident au existat încă de pe la mijlocul secolului trecut. Deja războiul tamililor din Sri Lanka – din anii 70 – a declanșat o contrabandă cu ființe umane spre SUA și Canada. Puțin mai târziu – dar, încă la scară mică – a început cea a africanilor etiopieni spre SUA și a africanilor occidentali spre Europa Occidentală. Dezintegrarea politică a Libiei a avut ca efect deschiderea unei rute tentante spre Italia și Grecia, astfel că actualul război civil din Siria a determinat aproape jumătate din populația țării să plece; marea majoritate – adică, peste trei milioane – spre Turcia.

Astfel că, mișcările migratorii de acum câteva decenii, organizate de mici bande s-au transformat, în ultima vreme, într-o afacere bănoasă de mare anvergură, care aduce afgani, albanezi, nigerieni, în definitiv pe oricine dispune de cel puțin două mii de dolari, în prospera lume industrializată.

În acest context, Turcia a devenit piesa cheie în traficul uman. În parte, deoarece poziția sa geografică o face să fie calea preferată pentru migrație. Dar, într-o parte și mai mare, deoarece guvernul turc a hotărât să participe în felul său la această afacere. Ceea ce la început – în martie 2016 – a fost un aranjament rațional între Bruxelles și Ankara (Uniunea Europeană plătea substanțial suprasarcina cheltuielilor sociale la care era supusă Turcia din cauza afluxului fugarilor sirieni), este acum un element de presiune asupra UE, pentru ca aceasta să ușureze actualele probleme economice ale guvernului Erdogan.

Ceea ce este rău pentru Ankara este că marea rațiune care i-a adus, în 2016  costurile poverii sociale a fugarilor sirieni nu mai există. Imensa majoritate a celor 3 milioane 600 de mii de sirieni refugiați în Turcia s-au integrat total în societatea turcă. S-au integrat atât de mult, încât în actualul val de migranți care vor să intre în forță în Grecia (foarte puțini încearcă să treacă prin frontiera turco-bulgară, care, ca rută, este foarte dură și prea importantă pentru comerțul Turciei ca să rămână neprotejată) aproape că nu sunt sirieni. Aceștia s-au integrat perfect în Turcia.

B 5

Miile relativ puține de asaltanți ai frontierei greco-turcești de acum sunt aproape toți afgani și africani și fac parte din contingentul de 450.000 persoane care nu sunt din Siria, pe care traficanții de oameni le-au adus până acolo sperând să găsească un moment și un loc oportun pentru a le face să ajungă în inima Europei. Le-au adus în Turcia mai ales pentru că este ruta naturală pentru cei care vin din Asia Orientală și, mai ales, pentru că este o cale mai puțin periculoasă decât cea maritimă.

Și, de asemenea, deoarece cei care operează în stil mare în Turcia sunt întreprinzători noi care concurează cu pionierii mai vechi ai traficului cu migranți africani.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

B 2

MERCADO DE MISERIAS

El revuelo migratorio desencadenado actualmente en la frontera occidental de Turquía tiene un origen inmediato en Ankara. Las angustias económicas y políticas de Erdogan (fin de la bonanza y, consecuentemente, de la adhesión popular masiva) le han impulsado a intentar un “chantaje migratorio” sobre la Unión Europea.

Esto es tan evidente que el Gobierno turco no lo ha intentado siquiera disimular con argumentos jurídicos. Pero si se analiza un poco la situación, lo que está sucediendo en la frontera occidental – terrestre y marítima – de Turquía no es más que otro eslabón en el enorme mercado de miserias que se ha disparado en el tercer mundo, desde la guerra contra la Libia de Gaddafi.

Porque querencias migratorias desde los países pobres hacia los ricos de Occidente las ha habido desde mediados del siglo pasado. Ya la guerra de los tamiles en Sri Lanka – decenio de los 70 – generó un contrabando de seres humanos hacia los EE.UU. y Canadá. Y poco después comenzó – aún a pequeña escala – la de africanos etíopes hacia los EE.UU. y africanos occidentales hacia Europa Occidental. Pero la desintegración política de Libia abrió una ruta tentadora hacia Italia y Grecia en tanto que la actual guerra civil siria ha llevado a cerca de la mitad de la población ese Estado a abandonarlo; la gran mayoría – más de tres millones – hacia Turquía.

B 7

Así que lo que decenios atrás eran fugas migratorias organizadas por pequeñas bandas se ha transformado últimamente en un pingüe negocio de gran envergadura, capaz de llevar afganos, albaneses, nigerianos y, en resumen, a cualquiera que disponga de por lo menos un par de miles de dólares al prospero mundo industrial.

En este contexto Turquía se ha erigido en pieza clave del tráfico humano. En parte, porque su posición geográfica la hace vía preferente para la migración. Y en mayor parte, porque el Gobierno turco ha decidido participar a su manera en ese negocio. Lo que en un principio – marzo de 2016 – fue un arreglo racional entre Bruselas y Ankara (la Unión Europea financiaba cuantiosamente la sobrecarga de gastos sociales que padecía Turquía por el aflujo de fugitivos sirios ), es ahora un elemento de presión sobre la UE para que alivie los actuales apuros económicos del Gobierno de Erdogan.

Lo malo para Ankara es que la gran razón que le asistió en el 2016 – el costo de la carga social de los fugitivos sirios – ya no existe. La inmensa mayoría de estos 3,6 millones de sirios refugiados en Turquía se ha integrado totalmente en la sociedad turca. Se ha integrado tanto que en la actual oleada de migrantes que pretenden entrar a la brava en Grecia (muy, muy, pocos lo intentan por la frontera turco-búlgara, que es muy dura como ruta y demasiado importante para el comercio turco para dejarla desprotegida) casi no hay sirios. Estos se encuentran ya perfectamente asentados en Turquía.

B 6

Los relativamente pocos millares de asaltantes actuales de la frontera greco-turca son en su casi totalidad afganos y africanos y forman parte del contingente de 450.000 personas no sirias que los traficantes de hombres han llevado hasta allí en espera de encontrar un momento y lugar oportuno para hacerlos llegar al corazón de Europa. Los han llevado a Turquía principalmente porque es la ruta natural para los oriundos de Asia Oriental y, sobre todo, porque es una vía menos peligrosa que la marítima.

Y, también, porque los “mayoristas” que operan en Turquía son empresarios recientes que compiten con los pioneros del tráfico de migrantes africanos.

BB 1

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU