Ce ascunde îmbrățișarea îndrăgostiților din mormântul de la Dirós ? Un ritual al iubirii ocrotitoare și nemuritoare.

Echipa internațională interdisciplinară de arheologi, paleoantropologi și speologi, care cercetează de cinci ani situl arheologic Dirós – „Țara Peșterilor” din Pelopones – vorbește pentru prima dată despre o descoperire pe cât de neobișnuită pe atât de tulburătoare: mormântul în care au găsit două schelete unite într-o îmbrățișare protectoare.

Știrea a fost dată publicității joi, 12 febr. 2015, într-un comunicat al Ministerului Elen al Culturii.

În fotografii se vede limpede că este vorba despre o îmbrățișare rituală, se vede limpede cum bărbatul ținea în brațe femeia, ocrotindu-i tandru spatele.

Ce se poate ascunde în… spatele acestei scene ?

Specialiștii nu au ajuns încă la o concluzie fermă.

Putem crede, la prima vedere, fie că cei doi îndrăgostiți au fost așezați în mormânt ca și cum ar dormi, ca de obicei, în propriul lor pat, într-o noapte liniștită, scufundați în marea lor iubire, sau putem crede că ei au murit împreună, el apărând-o pe ea de arme ce i-ar fi străpuns spatele.

„E vorba, desigur, despre un cuplu de tineri pe care rudele i-au înmormântat împreună, arătând cât de importantă era pentru lumea lor instituția familiei, după moarte” – a declarat vineri pentru ziarul grec Kathimerini directorul șantierului arheologic, președintele Centrului de Studii Neolitice, Gheorghios A. Papathanasopoulos, care efectuează săpături în regiune din anii 1970.

Oare așa să fie ?

Tinerii îngropați în mormântul de la Dirós, care are cam șase mii de ani (testul cu carbon C14, realizat în 2013-2014, indică anul 3.800 î. Hr.) și care este, poate, cel mai vechi mormânt din lume de acest fel, au între 20 și 25 de ani, conform testului ADN dat publicității săptămâna trecută.

Putem crede, mai degrabă că au fost aduși jertfă unei divinități a … familiei și a căminului și că îmbrățișarea lor rituală trebuia să ocrotească și să unească toate familiile comunității.

Îmbrățișarea lor tandră, plină de iubire îi ajuta, de asemenea, să renască și să trăiască mereu și mereu împreună, uniți, solidari, nedespărțiți, precum perechea divină primordială.

Nu întâmplător alături mai există un mormânt, descoperit intact, al unor soți tineri, așezați de data aceasta, într-o poziție foarte cuviincioasă, cea obișnuită, de altfel, cum spun arheologii care remarcă că n-au întâlnit prea des nici două asemenea morminte vecine, din aceeași perioadă, și nici un mormânt al unui cuplu îmbrățișat.

Trebuie că felul în care au fost așezate cele două cupluri simboliza cele două laturi ale vieții conjugale: latura tandru-senzuală și cea tandru-castă.

Iarăși, nu întâmplător, în mica necropolă de la Dirós (situl Xagounaki) de lângă peștera Alepotripa/Gaura vulpii (locuită neîntrerupt din 6.000 până în 3.200 î. Hr., când s-a produs un puternic cutremur) se mai află un vas intact, ce păstrează oasele a doi copii, și mormântul unui fetus (4.200 – 3.800 î. Hr.).

O raritate este și osuarul circular micenian descoperit în straturile superioare, un osuar plin de rămășițele scheletelor a zeci de oameni, amestecate cu resturi de ceramică și de mărgele.

Ce e neobișnuit la acesta ? Faptul că aici au fost adunate niște oseminte… strămutate din altă parte.

Dacă ne mai gândim și la Acropola vecină, o colină de apărare, dar și locul sacru al aducerii ofrandelor, plină și ea de ostraca, resturi de vase, probabil rituale, ne putem face o idee asupra peșterii Alepotripa care trebuie că a oferit adăpost timp de trei mii de ani unei comunități importante și primitoare, cum o arată osuarul cu schelete strămutate.

Osuarul de la Diró (patru metri în diametru)

 Cuțitul ritual descoperit în osuar

 Fragmente de vase și vasul funerar

Echipa care cercetează de cinci ani situl de la Dirós, afirmă, de altfel, că peștera, descoperită în 1958 de un cuplu de speologi, este unul din cele mai importante situri arheologice din Europa.

O dovedesc urmele lăsate de oamenii din Neoliticul târziu, urme care arată că ea a fost deopotrivă locuință, depozit, atelier, necropolă și templu al strămoșilor… până când, un cutremur puternic de la sfârșitul mileniului al IV-lea a făcut să se desprindă din tavan și din pereți blocuri de piatră astupând intrarea și făcându-și prizonieri pentru totdeauna locatarii.

Se poate spune că peștera Alepotripa este o mașină a timpului: aici s-au păstrat, pe lângă oasele locuitorilor ei, navigatori și agricultori, foarte multe din vasele lor din lut, piatră sau bronz, foarte multe unelte și arme din os, podoabe din argint, piatră, os sau lut și, nu în ultimul rând, idoli din lut, piatră sau os/figurine antropomorfe și zoomorfe.

Întorcându-ne la cei doi tineri îndrăgostiți, e limpede că felul în care au fost așezați este unul ritual. Îmbrățișarea lor tandră, plină de iubire, arată că trebuiau să renască și să trăiască mereu și mereu împreună, uniți, solidari, nedespărțiți.

Nu este întâmplător faptul că există în limba greacă un imn închinat de Orfeu lui Eros, zeul iubirii totale:

Îl chem pe marele, neprihănitul, mult-doritul, dulcele Eros, arcașul cel puternic, înaripatul care aleargă ca flacăra, grabnic în a-ți aprinde dorințe, cel ce se joacă cu zeii așa cum se joacă cu muritorii, atot-îndemânaticul zeu cu două firi (bărbat și femeie), cel ce are cheile tuturor lumilor, ale tăriei cerului, ale mării și ale pământului, stăpânul sufletelor, câte sunt pe pământ, pe care Zeița atot-dătătoare a roadelor verzi le hrănește, stăpânul mulțimii de suflete din întinsul Tartar și din cuprinsul mării cea vuitoare.

Căci tu singur le ții tuturor acestora cârma.

Așadar, fericite, cu gânduri curate vino și unește-te cu cei care știu (inițiații) și depărtează de la ei pornirile cele rele și necuviincioase.

Κικλήσκω μέγαν, ἁγνόν, ἐράσμιον, ἡδὺν Ἔρωτα, τοξαλκῆ, πτερόεντα, πυρίδρομον, εὔδρομον ὁρμῆι,   συμπαίζοντα θεοῖς ἠδὲ θνητοῖς ἀνθρώποις, εὐπάλαμον, διφυῆ, πάντων κληῖδας ἔχοντα, αἰθέρος οὐρανίου, πόντου, χθονός,  ἠδ᾽ ὅσα θνητοῖς πνεύματα παντογένεθλα θεὰ βόσκει χλοόκαρπος, ἠδ᾽ ὅσα Τάρταρος εὐρὺς ἔχει πόντος· θ᾽ ἁλίδουπος· μοῦνος γὰρ τούτων πάντων οἴηκα κρατύνεις. ἀλλά, μάκαρ, καθαραῖς γνώμαις μύσταισι συνέρχου, φαύλους δ᾽ ἐκτοπίους θ᾽ ὁρμὰς ἀπὸ τῶνδ᾽ ἀπόπεμπε.

Surse principale: web-site-urile Ministerului elen al Culturii, naftemporiki.gr și http://www.kathimerini.gr

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.