Dochia sau Mama Veșnicie

 În vechiul calendar roman pe 1 martie cădeau Matronaliile (Matronalia) sau sărbătoarea matroanelor, adică a soțiilor și a mamelor de familie (mater familias), o sărbătoare dedicată Iunonei Lucina și Matrona, în ipostaza ei de zeiță a căsătoriei , a nașterii și a mamelor: Lucina este „cea care aduce nou-născutul la lumină” (lucinus vine din lux, lumină), dar și zeița luminii noi, iar Matrona este ocrotitoarea mamelor (matrona vine din mater, mamă).

S-ar putea spune că Iunona împărțea ziua Anului Nou, 1 martie, cu fiul său, Marte și că faptul că prima zi a anului era și ziua ei este o dovadă că ea este una din ipostazele Marii Zeițe celebrată de mii de ani la începutul anului.

Matronalia ne arată că singura funcție care-i mai rămăsese acestei Mari Mame, în mintea romanilor, era aceea de apărătoare a femeilor. Iar faptul că era mama lui Marte, ne arată un ascendent asupra celui mai viril zeu roman.

Să spunem, în treacăt, că Matronalia era o sărbătoare a soților și a căsătoriei, când bărbații le făceau daruri nevestelor…

… și, să mai spunem că se mai numea și Calendae foeminarum, calendele femeilor, ceea ce am numi azi Ziua Femeii.

Tot pe 1 martie, adică în prima zi a Anului Nou roman, se reînnoia focul pe altarul Vestei, zeița vetrei, și ea, un alt chip al Marii Mame.

Iar pe 15 martie era deopotrivă o zi a lui Iuppiter și ziua Annei Perenna, poate cea mai veche amintire a Marii Mame. Numele ei înseamnă: timpul etern, veșnicia, anul peren, adică veșnic reînnoit. Foarte interesant este faptul că anna este o formă de feminin, neuzitată, a lui annus, an, timp și, la început, cerc, ciclu. Așadar, Mama Veșnicie !

Iar peren este un cuvânt format tot din annus: per-ennis (din per, de-a lungul, și annus).

Ea era personificarea feminină a Timpului care se reînnoiește veșnic.

Ea este fie o bătrână pe moarte, fie o zeiță tânără și mândră: evident, anul care moare și anul care renaște.

Credem că Dochia a noastră este o Anna Perenna.

 

Anna Perenna

Nu întâmplător Dochia moare înghețată la sfârșitul anului. Numai că, în varianta românească lipsește partea a doua a mitului, cea despre renașterea/învierea zeiței.

Cât despre legenda dezbrăcării cojoacelor (pe care o au și grecii), așa cum o cunoaștem azi, este, de fapt, reminiscența unui mit întâlnit și în Mari, Siria, acum 4500 de ani: zeița Iștar și-a lepădat cele șapte veșminte în drum spre zeița Morții, în lumea subpământeană, dinaintea fiecăreia din cele șapte porți, și i s-a înfățișat Stăpânei lumii de dincolo… goală: poate imaginea plantei care „se dezbracă” treptat de frunze și flori, care moare și apoi renaște.

Poate nu întâmplător Baba Dochia s-a numit așa după Sfânta Evdochia (etimologie stabilită de Hasdeu), o martiră samarineancă de pe vremea împăratului Traian, pomenită de Biserică pe 1 martie.

Baba Dochia sau Baba Marta (de la numele lunii martie, pe care au împrumutat-o și bulgarii: Баба Марта) era, cel mai probabil, tot o amintire a Marii Zeițe…

… în ipostaza ei mai recentă (apărută după dezvoltarea agriculturii, când începutul anului s-a mutat, pentru o vreme, în martie), ipostază de Glie care moare pentru a renaște…

… în răstimpul a 7, 9 sau 12 zile, cât durează, simbolic, trecerea de la anul/ciclul cel vechi la anul/ciclul cel nou…

… de unde și… Babele (primele 7, 9 sau 12 zile de la începutul lui martie, pe care, de asemenea le au și grecii care le numesc Zilele Babelor)…

… Babe care o pot simboliza pe una și aceeași Babă Dochie (care se chema, probabil, Zeița bătrână), pe moarte, în cele din urmă zile ale ei…

… în fiecare zi, tot mai aproape de moarte…

…dar și de renaștere/înviere.

Povestea Babei Dochia, care tot leapădă câte un cojoc, încrezătoare în soarele de primăvară, și îngheață, ascunde, de fapt, credința foarte veche că Glia moare la sfârșitul anului vechi, ca o femeie bătrână…

… și renaște la începutul anului nou… ca o femeie tânără (nora sau fiica ei vitregă, de care pomenesc multele ei variante).

Asocierea Zeiței fertilității cu mucenița Evdochia nu-i deloc întâmplătoare,cum spuneam. Evdochia a fost o altă Maria Magdalenă care s-a transformat dintr-o femeie pierdută și pierzătoare de bărbați într-o femeie cucernică și cucerită pentru Hristos.

Numele ei înseamnă „Bunăvoirea”.

Cum a ajuns Marea Zeiță să poarte numele unei mucenițe creștine ? Probabil că primii creștini au încercat s-o… creștineze sau s-o facă dispărută, acoperind-o cu figura unei sfinte a cărei zi era tot 1 martie. Iar Zeița, în mintea lor, era tot o… femeie pierdută și o mare ispititoare, cum fusese și Evdochia.

Se pare că n-au reușit, pentru că amintirea reală a Zeiței dăinuie și astăzi în legendele noastre.

 Idol feminin de la Cirna, Muzeul Național de Istorie, București

AUTORȘI TRADUCĂTOR: ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.