Tarhonul a fost asemănat cu șarpele atotștiutor și înțelept,simbolul inițierilor și al medicinei.Spiritul lui dăruiește înțelepciune,putere interioară și vindecare.

Numele științific al tarhonului este Artemisia dracunculus.  Nu întâmplător !

Artemisia (αρτεμισία în elină) înseamnă „Iarba Artemidei”, a zeiței Artemis.

Cât despre dracunculus/„micul șarpe”, așa îi spuneau medicii romani.

Așadar tarhonul este „Buruiana Șarpelui”, dar și „Iarba Artemidei”.

A Artemidei, poate pentru că Artemis era zeița vegetației sălbatice, silvestre.

A șarpelui, întrucât era un remediu bun pentru mușcăturile de șarpe, dar și pentru că…

…aparține unei mari și venerabile familii de ierburi de leac, familia Asteraceae-lor din care fac parte: mușețelul, coada șoricelului, arnica, pelinul (alb și negru), gălbenelele, cicoarea, anghinarea, armurariul, păpădia, podbalul și … floarea soarelui, siminocul (imortelele), crăițele și … lăptuca.

Iar șarpele, după cum se știe, este întruchiparea duhului înțelepciunii practice, din care face parte și știința vindecării/lecuirii cu ierburi medicinale (pe scurt, medicina populară).

Pentru iubitorii de etimologii trebuie să spunem că istoria numelui său este cam … șerpuitoare:- în românește vine din turcă: tarhun – turcescul tarhun vine, la rându-i, din greaca medievală tarhon/ταρχόν – iar  grecescul tarhon/ταρχόν vine din arabă: tarhun (atestat la sf. sec. IX/ începutul sec. XII la Avicenna).În treacăt fie spus că în latina medivală circulau formele altarcon și tarcon (devenit în franceza medievală targon). Lingviștii cred că medicii arabi l-au preluat pe tarhun din drakontion/δρακόντινον din elină:  „dragonaș” sau „șerpișor”, ajuns în latină dracunculus, cum îl găsim la Pliniu cel Bătrân în Istoria Naturală. În franceză i se spune estragon, estragon français, estragon de Russie, tarragon, dragone, gardon, herbe dragon, serpentine, dragon; în spaniolă, estragón sau tarragon; în italiană dragoncello sau estragone, în engleză tarragon, iar în neogreacă, estragon/εστραγκόν sau taragon/ τάραγκον. Cât despre Artemisia, ea a devenit în franceză armoise. Alte nume românești ale tarhonului ? Dracon, matricea, taracon, tacon, tarcum, tărhană sau tărăhană.

 

Puterile tarhonului

Se spune că tarhonul poartă în sevele-i delicat masculine esenţele stepei ruseşti, ale Siberiei și ale Mongoliei, patria-i îndepărtată.

Medicii  romani îl alintau spunându-i dracunculus sau „șarpele ce mic.

A fost asemuit cu șarpele (animalul atotștiutor și înțelept, simbolul inițierilor și al medicinei) fiindcă spiritul tarhonului dăruiește înțelepciune, cumințenie, disciplină și putere interioară și, desigur, vindecare.

Se pare că șamanii mestecau câteva frunzulițe de tarhon înainte de a porni în călătoria lor în lumea spiritelor și îi spuneau „iarba liniștii și a somnului”. De altfel, tarhonul e fratele lăptucii cea adormitoare.

Și foloseau ceaiul sau supa de tarhon ca pe un elixir al tinereții perpetue, un elixir în stare să curețe trupul și spiritul, pe fiecare de toxinele lui.

Dar, mai ales, șamanii îl foloseau ca pe o „iarbă a cunoașterii și a profeției”.

Tarhonul în Rețetarul bucătarilor

Tarhonada, spun șamanii de azi, e o salată de tarhon care se mănâncă atunci când te simți copleșit de neliniști și mintea-ți devine opacă și refractară la ajutorul din jur. Se face dintr-o legătură de tarhon proaspăt, fraged și nu foarte mare, tăiat mărunt, amestecat cu ulei și usturoi pisat împreună cu mieji de nucă.

Iar Maeștrii Bucătăriei Subtile recomandă un sos din tarhon, salvie, busuioc și mentă care poate însoți orice, de la cartofii noi și mazărea nouă până la salatele ușoare de primăvară-vară:

… salata de lăptucă cu creson…
… salata de spanac cu păpădie…
… salata de pătrunjel, leuștean, mărar, usturoi și ceapă verde…
… salata de varză și sfeclă roșie…
… salata de morcovi, țelină și pătrunjel…
… salata de dovlecei cruzi și castraveți…  și …
… salata țărănească cu roșii, castraveți, ardei, ceapă și usturoi.

Ei le numesc salatele căutătorului de înțelepciune.

La rândul lor, Maeștrii Bucătăriei Voluptoase au în rețetarul lor creme de brânză de capră sau de oaie… pasta de caș dulce dospit și untos… sau untul, toate frecate cu tarhon, în stare să prefcă micul dejun într-un ospăț total.

Desigur, toți gurmanzii știu că tarhonul dăruiește o suavitate nespusă supelor și mâncărurilor de praz sau de cartofi, ciulamalei de praz sau de ciuperci, ciupercilor oricum ar fi gătite, legumelor pregătite la abur, mai ales conopidei, piureurilor de mazăre, de varză, de spanac sau de dovlecei, salatei de vinete sau de ardei copți, salatelor de murături sau sosului de muștar.

Și, nu în ultimul rând, plăcintelor cu brânză sau cu verdețuri.

Iar vechi rețete pomenesc de oțet… cu tarhon. Este oțetul în care se lasă să lucreze, timp de două săptămâni, tarhonul (două crenguțe bogate la o sticlă de un litru).

Idei pentru micul dejun:

1. „Untul șamanilor” : frecați 150 de grame de unt proaspăt (de preferat din hala de brânză din piață) cu două linguri de frunze proaspete de tarhon (poate fi și uscat) tăiate mărunt și puțină sare. Se păstrează 20 de zile, desigur în frigider, într-un borcan bine închis.

2. „Sosul solomonarilor” : mixați în blender o lingură de frunze de mentă, una de pătrunjel, una de mărar, una de frunze de țelină, una de frunze de coriandru, una de tarhon, tăiate mărunt, cu sucul unei lămâi, un gălbenuș de ou, o jumătate de ceașcă de ulei de măsline și o jumătate de linguriță de muștar.

3. Pesto de tarhon: o tarhonadă  mai bogată este sosul pesto cu tarhon (în loc de busuioc). Se face în felul următor:  în mojarul de piatră, zdrobiți și frecați, cu un pisălog de lemn, 4 căței de usturoi cu puțină sare grunjoasă, până devin o pastă cremoasă. Dați drumul în acest „lapte de usturoi” unei mâini de mieji de nucă sau alune de pădure și pisați-le până se prefac într-o cremă untoasă, moment în care adăugați treptat frunzele proaspete dintr-o legătură de tarhon.
Atunci când crema devine de un verde strălucitor, adăugați 6 linguri de brânză rasă veche și grasă de capră și continuați să pisați.
Abia la sfârșit turnați o jumătate de ceașcă de ulei de măsline extravirgin, puțin câte puțin.

Sfatul bucătarilor

Crenguțele de tarhon se păstrează proaspete în frigider, învelite într-un șervet umed, sau se pot usca foarte frumos, în buchet, într-o cană de pământ, în bucătărie.

Sfatul herboriștilor

Tarhonada sau salata de tarhon, supa sau ceaiul de tarhon, spun herboriștii și tămăduitorii, le induc o stare binecuvântată anxioșilor și insomniacilor, pe care-i liniștesc și îi fac să se simtă ocrotiți și iubiți.

Celor părăsiți de pofta de viață și de pofta de mâncare, le-o deșteaptă și îi ajută să descopere motivele simple pentru care ar trebui să se bucure de viață și de deliciile ei, printre care și… bunătățile tarhonate.

Tot ei mai spun că spiritul tarhonului ne dăruiește tinerețe și că are o mare putere antioxidantă, după salvie, cimbrișor și maghiran.

Ce mai poate face tarhonul ? Poate scădea colesterolul rău, poate preveni arterita și ateroscleroza, poate regenera ficatul și poate curăța vasele de sânge și mai  are puterea  de alina reumatismele și de a scădea ușor glicemia.

Și nu numai atât: infuzia dintr-o linguriță de tarhon uscat sau din două lingurițe de tarhon proaspăt, băută dimineața pe stomacul gol, potolește colicile biliare.

Iar infuzia rece dintr-o linguriță de tarhon uscat sau din două lingurițe de tarhon proaspăt, lăsate timp de patru ore într-o cană de apă rece, îndepărtează suferințele vezicii biliare și ale stomacului.

Lecția tarhonului: ne ajută să-l cunoaștem pe cel de lângă noi, ca pe noi înșine și să-l iubim ca pe noi înșine. Ne tămăduiește de fricile și de spaimele iraționale și ne călăuzește în călătoria lăuntrică, atunci când simțim nevoia s-o facem.

AUTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui articol cu condiția menționării sursei:

http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și a autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA