Dublin

IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS

În secolul trecut, s-a vorbit până la sațietate de „miracolul german”, iar în secolul actual, nu se spune nimic de cel irlandez, cu toate că această țară a avut, la sfârșitul secolului XX, nu unul, ci două miracole economice. Poate, se va vorbi, de acum încolo, de faptul că, în Irlanda, banii nu sunt totul, cel puțin din punct de vedere politic.

Primul miracol irlandez a avut loc la începutul anilor 80, când țara aceasta foarte săracă a înregistrat un „boom” financiar impresionant. O politică inteligentă  cu fiscalitate redusă pentru investiții a atras mari întreprinderi (mai ales, farmaceutice, informatice și de tehnologie înaltă) și capitaluri spre Republica Irlanda, care a devenit, astfel, una dintre cele mai prospere țări din Europa.

Însă, Irlanda nu era pregătită pentru bunăstare și nici nu a știut că banii veniți vor catapulta sectorul imobiliar; au crescut atât de mult speculațiile imobiliare încât au târât, în anii 90, banca și economia țării pe marginea falimentului.

În Dublin, lecția a fost învâțată. Modelul din anii 80 a fost perfecționat și nu numai că „miracolul” s-a repetat, dar s-a redus și șomajul sub 5%, datoria publică a scăzut la jumătate, iar economia țării a fost condusă cu atâta îndemânare încât brexit-ul aproape că nu a afectat-o deloc.

Ceea ce, totuși, nu au putut domina conducătorii de la Fine Gael – liberal/conservator – a continuat să fie sectorul imobiliar. Căci cu toate că, de data aceasta n-au mai existat speculații imobiliare, prețurile și chiriile pentru imobile rămân în continuare exorbitante. Un salariat din clasa de mijloc nu-și poate plăti sau nu poate închiria o locuință relativ demnă, iar un mic întreprinzător sau industriaș nu-și poate permite un sediu pentru afacerea sa. Costurile și deficiențele sănătății publice sunt altă gaură neagră a „miracolului irlandez”.

Spre surprinderea guvernanților de până acum – Fine Gael și a foștilor lor aliați parlamentari din Fianna Fail (liberal/agrari) – bunăstarea fără limită a devenit o bombă politică. Populația din Republică a hotărât să nu aprecieze ceea ce are, pentru a-și arăta nemulțumirea pentru ce nu poate avea: locuințe și localuri accesibile.

Desigur, polarizarea s-a produs mai ales datorită luptei electorale.  Recentele alegeri parlamentare din Irlanda au fost definite de Sinn Fein, partidul socialist radical, vechiul braț politic al IRA, ca bătălie a cărămizii, a sectorului construcțiilor.

Sinn Fein a capitalizat iritarea populară față de prețurile prohibitive ale sectorului imobiliar și a ademenit electoratul cu niște promisiuni aproape paradisiace: să inghețe prețul chiriilor;  să lanseze un plan de construcții de locuințe fără egal în istoria țării; să revină la vârsta pensionării la 65 de ani; să scadă impozitele salariaților și să îl mărească pe cel al bogătașilor și al întreprinderilor. Și desigur, a resuscitat eterna pretenție a reunificării cu Ulsterul.

Și astfel, între indignarea prezentului și tentația viitorului, Sinn Fein a sosit la urne, acum două săptămâni, ca favorit imbatabil. N-a reușit să fie învingătorul absolut, dar a devenit marele protagonist, deoarece din partid marginal a ajuns egalul celor două mari partide dintotdeauna … și cu o mână de votanți mai mulți decât acestea !

Ce e rău pentru Irlanda și pentru Sinn Fein este că majoritatea relativă a acestui partid (24%) este doar o victorie morală. Pentru preluarea puterii, va trebui să ajungă la un acord cu cele două partide „dintotdeauna” (care au obținut 20 și, respectiv, 21% din voturi) căci acestea vor face tot posibilul – în primul rând, alianțe cu tot felul de grupuscule – pentru a-l ține departe de guvern pe noul mare protagonist al vieții publice.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA

Dublin

El siglo pasado se hartaba de hablar del “milagro alemán” y en éste no se dice ni “mu” del irlandés, pese a que esta república tuvo, a finales del siglo XX, no uno, sino dos milagros económicos. Quizá, a partir de ahora, se hable de que, en Irlanda, el dinero no lo es todo; por lo menos, políticamente.

El primer milagro irlandés se produjo a primeros del decenio de los 80, cuando el tradicionalmente pobrísimo país tuvo un “boom” financiero impresionante. Una inteligente política de baja fiscalidad a la inversión atrajo grandes empresas (ante todo, farmacéuticas, informática y alta tecnología) y capitales a la República de Irlanda, erigiéndose, así, en uno de los países más prósperos de Europa.

Pero, Irlanda no estaba preparada para tanto bienestar y no supo que el dinero importado disparará el sector inmobiliario; creció tanto la burbuja del ladrillo, que acabó arrastrando, en el decenio de los 90, la banca y toda la economía del país al borde de la quiebra.

En Dublín aprendieron la lección. Afinaron el modelo de los 80 y no sólo repitieron el “milagro”, sino que incluso redujeron el paro por debajo del 5%, rebajaron la deuda pública a la mitad y pilotaron la economía del país con tanta maña que el brexit apenas les ha afectado.

Lo que, en cambio, no pudieron dominar los gobernantes del Fine Gael – liberal/conservador – siguió siendo el sector inmobiliario. Porque, si es cierto que ahora no se ha formado la temida “burbuja”, los precios y alquileres de los inmuebles están por las nubes. Un asalariado de la clase media no puede pagarse o alquilar una vivienda relativamente digna y un pequeño empresario o industrial, una sede para su negocio. El costo y las deficiencias de la sanidad pública son otro agujero negro del “milagro irlandés”.

Y para sorpresa de los gobernantes de hasta ahora – Fine Gael y sus ex socios parlamentarios del Fianna Fáil (liberal/agrarios) – el bienestar sin techo se ha transformado en una bomba política. La población de la República ha decidido no apreciar lo que tiene, para indignarse por lo que no puede tener: viviendas y locales asequibles.

Naturalmente, la polarización se ha producido, ante todo, por la lucha electoral. Los comicios parlamentarios del pasado fin de semana los planteó el Sinn Féin, partido socialista radical y antiguo brazo político del IRA, como la batalla del ladrillo.

El Sinn Féin ha capitalizado la irritación popular ante los precios prohibitivos del sector inmobiliario y ha engatusado al electorado con unas promesas casi paradisiacas: congelar los alquileres; lanzar un plan de construcción de viviendas sin parangón en la historia del país; devolver la edad de jubilación a los 65 años; bajar los impuestos de los asalariados e incrementar fuertemente el de los adinerados y empresas. Y naturalmente, ha resucitado la eterna reclamación de la reunificación con el Ulster.

Y así, entre la indignación del presente y la tentación del futuro, el Sinn Féin llegaba, el pasado sábado, a las urnas como el favorito imbatible. No salió de ellas como el triunfador absoluto, pero sí como el gran protagonista, pues pasó de partido marginal a un igual de los dos grande partidos de siempre…¡y con un puñado más de votantes que ellos!

Lo malo para Irlanda y el Sinn Féin es que su mayoría relativa (un 24%) no pasa de victoria moral. Para asumir el poder, tendrá que pactar con los dos partidos “de siempre” (que obtuvieron el 20 y el 21% de los votos) y estos dos harán todo lo posible – alianza con los grupusculares, ante todo – con tal de mantener lejos del Gobierno al nuevo gran protagonista de la vida pública.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.