Începutul lumii, 1924, Brâncuşi

Oul, și nu iepurașul, este simbolul Învierii lui Iisus Hristos. Iepurașul vine din poveștile germane, unde apare ca un spirit al fertilității, al înmulțirii și al bogăției.

Primul lucru pe care-l fac creștinii după ce vin de la slujba de Înviere, în noaptea care face trecerea de la Sâmbăta Mare la Duminica Învierii, numită și Duminica Paștelui, este să ciocnească câte un ou roșu. Pentru creștini, este un act de mărturisire a Învierii din morți a lui Iisus Hristos. O mărturisire făcută, întotdeauna, de doi… martori. Unul spune: Hristos a înviat ! și celălalt răspunde Adevărat a înviat !

Dar ouă vopsite ciocneau și vechii egipteni și vechii perși, cu mult înainte de venirea în lume a lui Iisus ! Ceea ce înseamnă că obiceiul este mai vechi de 2000 de ani.De unde vine el ? Ce înseamnă ciocnitul ouălor ?De ce l-au împrumutat creștinii?

1. Ce simbolizează oul ?

Oul apare în mai toate mitologiile lumii și simbolizează, înainte de toate, izvorul vieții și izvorul/nașterea lumii. Locuitorii Egiptului sau ai vechii Persii, printre alții, își dăruiau ouă, vopsite sau pictate, și le ciocneau înainte de a le mânca, ca un act sacru, ca să ajute lumea să se nască, în fiecare an. De fapt, să renască. Și le mai ciocneau ca să aducă rodnicia și belșugul, văzând în ou un izvor al abundenței. În vechiul Iran, de pildă, în temple erau păstrate ouă de metal ca o reprezentare sacră a începutului universului.

Ciocneau ouăle vopsite la sărbătorile primăverii și ale echinocțiului de primăvară, care făceau trecerea în Anul cel Nou. Adică, de Anul Nou ! Anul Nou de Primăvară !

Ouăle de lut ars sau ouăle pictate găsite în mormintele vechi de mii de ani arată că oul era un simbol al nașterii și al vieții, al renașterii și al învierii.

De pildă, în mormintele din sudul Africii, s-au descoperit ouă de struț, pictate, vechi de 60 000 de ani. În multe morminte din Sumer și Egipt s-au găsit ouă pictate cu animale, plante sau motive geometrice. Erau menite să-l ajute pe cel trecut dincolo… să învie, să renască și să se întoarcă la viață.

Evreii au și azi ouă fierte tari la masa de doliu și la cea de seder, adică la masa rituală din prima zi a Paștelui.

Creștinii ciocnesc și mănâncă ouă roșii de Paște ca să arate că într-adevăr cred în învierea lui Iisus Hristos și în viața fără de moarte.

De ce ouă roșii ? Pentru că roșul este culoarea sângelui, așadar, a vieții, o culoare cu care strămoșii noștri vopseau oasele morților, crezând că roșul îi va ajuta să fie din nou vii.

Pe de altă parte, în Înalta Filozofie, oul reprezintă metamorfoza prin excelență, prefacerea, transmutația, sălașul tuturor transformărilor, dar și izvorul tuturor posibilităților și începutul atotpromiţător.

Cât despre ciocnitul ouălor, el înseamnă ieșirea spiritului din găoace, străbaterea vălului ignoranței și adevărata lui naștere,  cea întru cunoaștere.

Lever du soleil sur l’Océan, Vladimir Kush

2. Oul în mitologiile/tradițiile lumii

În mai toate mitologiile sau tradițiile popoarelor Pământului se spune că lumea s-a născut dintr-un ou primordial sau ou cosmic.

În India diversele tradiții spun că universul a apărut dintr-un ou (numit embrionul de aur în Rigveda). Mahabharata (I, Adiparva, I, 28-30) spune că lumea s-a ivit dintr-un ou uriaș, prima cauză și sămânța veșnică a tuturor ființelor.

În Vede citim că Brahma, Zeul cel Mare și creatorul lumii, s-a gândit să facă să purceadă din propria-i substanță făpturi felurite. A făcut mai întâi apele în care a lăsat un germen, o sămânță. Sămânța a devenit un ou strălucitor ca aurul și ca soarele cu mii de raze. Din oul acesta s-a născut apoi el însuși, Brahma, strămoșul tuturor ființelor (Manusamhita, I,8-9).

Brahmanii credeau că din gura lui Purușa (un fel de Adam, omul, bărbatul primordial născut de Brahma, principiul masculin al lumii) apare un ou din care se ivește Cuvântul din care se naște focul.

În Avesta (culegere texte mitologice și religioase persane lăsate de legendarul profet Zarathustra) Ahura-Mazda, Domnul Înțelepciunii și Zeul cel Mare, a făcut lumea ca pe un ou de pasăre: din albuș era cerul și din gălbenuș, pământul.

Locuitorii Tibetului credeau că din cele 5 elemente primordiale s-a născut un ou gigantic.

În China o legendă cosmogonică spune că primul om, Pangu, a dormit 18 mii de ani într-un ou pe care l-a spart când s-a trezit și a făcut să se nască lumea.

În Grecia, orficii spuneau că zeul hermafrodit Phanes/Φἀνης, numit și Primul-născut, un zeu al luminii și o personificare a Erosului Creator, a ieșit dintr-un ou și că el a dat apoi naștere tuturor zeilor și tuturor ființelor vii.

În miturile fenicienilor din unirea aerului cu haosul s-a născut zeul Mot, o entitate ovoidală (mâlul primordial) care produce semințele din care se naște lumea.

În Australia, aborigenii cred că cocostârcul Broata a găsit un ou de casuari (un fel de struț) și că l-a aruncat în cerul pâclos. Mai departe, că oul s-a spart că, din el, a ieșit soarele.

În epopeea finlandezilor, Kalevala, se spune că un vultur și-a găsit ouăle sparte în cuib și că, din ele a creat universul.

În Hawaii se crede că pământul s-a format din oul unei păsări marine.

În Indonezia legendele creației spun că erau, la început, două spirite–păsări, Ara și Iraq care au pescuit din apele primordiale două ouă: Ara, cerul și Iraq, pământul.

Tribul dogonilor din Sudan cred că zeul Amma a creat lumea doar punând în mișcare haosul (apele încremenite) care, mișcându-se din ce în ce mai repede, a făcut să apară un ou care s-a desfăcut în două jumătăți din care s-au născut două ființe primordiale: Yurugu (Vulpoiul palid) și Yazigi. Răul care a vrut să devină stăpânul lumii și Binele. Yurugu îl tot urmărește de atunci pe Yazigi și alergarea lor ține lumea în echilibru.

În Egipt un mit cosmogonic spune că zeul Nilului, Hnum, creatorul tuturor ființelor vii a scuipat un ou din care a ieșit zeul Ptah, venerat mai ales la Memphis, care a creat apoi cerul și pământul. Oul fusese lucrat de Hnum, zeul înfățișat ca un olar, pe roata olarului.

Tribul chibcha din Peru credea că Viracocha, zeul ploii și al fertilității, a depus 5 ouă din care au ieșit strămoșii divini.

În sfârșit la români, există o legendă, culeasă de Elena Niculiță-Voronca, după care Soarele s-a făcut dintr-un ou: „A fost un om și avea un ou. El a fost încuiat oul într-o ladă și altul ce știa, când s-a dus omul de acasă, i-a dat drumul și din acela  s-a făcut mai apoi soarele pe cer”. O redă Romulus Vulcănescu (în Mitologie română) care scrie: „Din relatările de teren întreprinse de noi în Bucovina între 1937-1939, … a reieșit că oul s-a spart de bolta de cleștar a cerului; din gălbenușul lui s-a făcut soarele și, din albuș, nourii care alunecă sub cer.

De altfel, Romulus Vulcănescu scrie că Începutul lumii al lui Brâncuși, un ovoid perfect, înfățișează oul cosmic, forma primară a universului a cosmosului. Tema ovoidelor, de altfel, l-a obsedat pe sculptor. O găsim în seria Muzelor, a Domnișoarelor Pogany, a Negreselor… în Prometeu, în Leda…

Muză adormită, 1909, Brâncuşi

3. Iepurașul de Paște

În afara ouălor de Paşte, în regiunile/ţările unde se vorbesc limbi germanice (inclusiv engleza), mai există un… mesager al Învierii: iepurele sau iepuraşul de Paşte: lièvre de Pâques/lapin de Pâques, Easter Bunny, Osterhase. Este un iepure de câmp care, dis de dimineaţă, în Duminica Paștelui, vine să împartă ouă colorate sau ouă de ciocolată. Copiii pregătesc din timp, în grădină, dacă au, cuiburi din frunze, muşchi sau iarbă, unde iepurele să le poată lăsa.

Se pare că tradiția lui Osterhase s-a născut în Vechea Saxonie (Nordul Germaniei şi Sudul Danemarcei) şi că ea a ajuns în America odată cu imigranții germani, în secolul al XVIII-lea. Populară a devenit, însă, după 1900.

De ce iepurele ? Pentru că este imaginea, prin excelenţă, a… împerecherii frenetice, a înmulţirii, a fertilității şi, de aici, a bogăției.

Iepurele era, de altfel, animalul-simbol al zeiţei Eastre sau Éostre (Aurora, de unde Easter, Paște, în engleză), sărbătorită de popoarele germanice la echinocţiul de primăvară. Era zeița fertilității și a primăverii. O Ipostază a Marii Mame.

Desigur că iepurele de Paște nu are nicio legătură cu Învierea Domnului Iisus Hristos, ba, dimpotrivă, asocierea lui cu Răstignirea și cu Învierea Lui este chiar necuvincioasă.

În schimb, oul roșu, cu simbolismul lui străvechi, exprimă cum nu se poate mai bine atât adevărul că există înviere, viață după viață cât și metamorfoza sufletului care moare pentru păcat și învie în Iisus pentru iubirea totală.

LUCRĂRI CONSULTATE

Dicționar de mitologie generală, Victor Kernbach, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Mitologie română, Romulus Vulcănescu, Editura Academiei RSR, 1987

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.