9 Mai este pentru România ZIUA EUROPEI. Atât și nimic mai mult. Alte semnificații nu au rost …

1945: Soldați români în Munții Tatra din Cehoslovacia

Pe data de 9 mai se împlinesc 70 de ani de la capitularea Germaniei naziste.

Pentru România, care avea militari în Munții Tarta, luptele au continuat – cu pierderi foarte grele – luni de zile.

Un alt război, invizibil, avea să-l ducă România împotriva dominației străine timp de decenii.

Războiul acesta a fost cunoscut în capitalele europene și de peste ocean, dar nerecunoscut oficial: regele Mihai nu a fost invitat, în Occident, până acum,  la vreo festivitate prilejuită de ziua de 9 Mai, cu toate că a avut un rol determinant în evoluția celui de al Doilea Război Mondial și cu toate că este singurul șef de stat, din acea vreme, care încă este în viață.

 

CÂND S-A TERMINAT RĂZBOIUL?

În Europa, cel de al Doilea Război Mondial s-a terminat, în mod oficial, pe 9/10 mai 1945. (În Asia-Pacific, războiul a luat sfârșit odată cu capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor atomice din 6 și 9 august 1945).

Pentru România, însă, războiul a tot continuat.

SĂ ȘTII CĂ RĂZBOIUL S-A TERMINAT, DAR, NU POȚI SĂ TE ÎNTORCI ACASĂ….!

Trupele române au fost nevoite să lupte, în Tatra, Slovacia de astăzi, mult după data de 10 mai 1945, împotriva unor unități germane puternic fortificate pe înălțimi, în puncte cheie, și care refuzau să se supună ordinului de capitulare.

Sovieticii nu făceau nimic, nu le dădeau niciun fel de ajutor. Țineau încercuită toată zona muntoasă și le spuneau:

„Nu plecați acasă până nu lichidati până la ultimul punct de rezistență !”

„Ați luat cota…cutare ? Hai, grabiți-vă să nu ne prindă încă o iarna pe aici, prin munți, din cauza voastră !

NUMAI ALIAT SĂ NU FII !

Experiențele pe care armata română le-a avut, de-a lungul istoriei, atunci când a luptat alături de armata rusă sau sovietică au fost, întotdeauna, amare și păguboase.

La sfârșitul Războiului de Independență (1877-78), trupele rusesti, în retragere, nu vroiau să mai plece de pe pămantul românesc. În plus, țarul Rusiei a anexat trei județe din sudul Basarabiei, cu toate că, anterior, își dăduse cuvântul că va respecta integritatea teritorială a Principatelor Române Unite.

În Primul Război Mondial, trupele rusești au părăsit frontul –„chiar credeți că vom lupta pentru români ?”-, iar, la sfârșit, Tezaurul României (aproximativ 100 de tone de aur și alte valori), „refugiat” la Moscova, „s-a rătăcit”, astfel încât, nu a fost „gasit”, încă, nici în zilele noastre.

În cel de al Doilea Război Mondial, sovieticilor tare le-a placut cât de ușor au putut să înainteze pe pământul românesc, după 23 august 1944 !

Se cuvine o precizare, un amănunt despre care nu se prea vorbește : la 23 august, armatelor germane li s-au oferit două săptămâni pentru a se putea retrage în liniște din România. Dar, întrucât pierdeau petrolul din Valea Prahovei (singurul din Europa, la acea vreme) și, odată cu el, pierdeau Războiul, chiar a doua zi, pe data de 24 august 1944, aviația germană a bombardat Bucureștii. În felul acesta, au izbucnit lupte, în care trupele germane nu au mai izbutit să formeze un front stabil.

La sosirea trupelor sovietice, României i s-a făcut propunerea să lupte în continuare împotriva Germaniei naziste pentru a nu fi considerată țară învinsă, ci țară cobeligerantă. Deci, nici învinsă, nici victorioasă, undeva pe la mijloc.

Ca și în cazul țarului, de data aceasta conducerea comunistă a URSS, nu și-a ținut promisiunea !

România a făcut un enorm efort de Război împotriva Germaniei naziste; cu o jumătate de million, concret 540.000 de militari, ocupa locul al patrulea între națiunile aliate, după URSS, SUA și Marea Britanie.

De la Oarba de Mureș, până în Tatra, a luptat, nu alături, ci în fața Amatei Roșii, a dus, în permanență, greul luptei, în Ardealul de Nord, Ungaria, Austria și Cehoslovacia. A fost o simplă anexă de sacrificiu a trupelor sovietice. De fapt, a fost supusă, sistematic, unui intens proces de decimare.

Pentru a nu ajunge la Berlin în postura de învingatori, militarilor români li s-a cerut să intre în Munții Tatra, unde existau fortificații germane, făcute din timp, aprovizionate cu alimente și muniții pentru a rezista luni întregi, foarte greu de cucerit.

Sovieticii, în schimb, și-au continuat înaintarea prin lunca Dunării spre o Germanie cu mașinaria de Război paralizată de lipsa petrolului și a benzinei.

 EI CONTINUAU SĂ FACĂ PRIZONIERI !

Și încă un detaliu: în tot acest răstimp, militarii sovietici se comportau ca ocupanți. Adică, nu de puține ori, pe teritoriul României, cu multa viclenie, ei au continuat să facă prizonieri printre ofițerii și soldații români…

Probabil, recompensele erau considerabile, deoarece aveau să constituie dovezi pentru ideea că „ei ne-au eliberat”.

(Un caz, în București, relatat autorului acestui articol de însuși Valerian Vasiliu, în anul 1972 : în unitatea acestui ofițer superior s-au prezentat doi ofițeri sovietici, și, foarte amabili, l-au invitat (vorbeau în germană) să vină în unitatea lor să-l cunoască pe comandantul sovietic.

Norocul domnului Vasiliu a fost faptul că avea un soldat-ordonanța basarabean care știa rusește.

 -„ Nu vă duceți cu ei, domnule colonel !

– Da de ce să nu merg, Grigore !

– Domnule colonel, ăștia vor să va facă prizonier. I-am auzit eu, ce vorbeau între ei, în rusește.

– Nu cumva glumesti ?

– Cum mi-aș permite așa ceva, domnule colonel !

– Uite că o să merg. Dar, cu două camioane cu soldați înarmați.

S-a format o mică coloană. În față mergea „gazul” sovieticilor, urmat de automobilul în care se afla colonelul Vasiliu și aghiotantul său, și de cele două camioane pline cu soldați înarmați cu automate Orița, plus câte o mitralieră, în fată, gata de tragere.

Rezultatul : la un moment dat, „gazul” rușilor a accelerat, a intrat pe o stradă laterală și pur și simplu a dispărut: ofițerii ruși „au fugit”.

– Ai avut dreptate, Grigore !”

Colonelul Valerian Vasiliu, mai târziu, prin anii 50, avea să fie declarat criminal de Război și dus la Canal, deoarece, în prima parte a Războiului, luptase împotriva URSS.

Ulterior a fost reabilitat. Prin 1967, a fost solicitat să ajute la refacera trupelor de vânători de munte.

UMILIREA ȘI NEDREPTĂȚILE…

La întoarcerea în țară, puțin înainte de graniță, trupele române au fost dezarmate, adică, umilite.

Și, în mod special, au fost desfiintațe unitățile de vânători de munte.

Desigur, foarte curând, sovieticii aveau să pretindă despăgubiri de Război, deoarece România era o țară învinsă.

Plata trebuia să se efectueze, nu în aur, ci în produse !

Ce ascundea acest subterfugiu ?

Era, în realitate, un sac fără fund ! România, pe măsură ce plătea, tot datoare rămânea. Prețurile le stabileau ei, la un nivel, nu dureros de mic, ci minuscul ! Întreprinderile productive, declarate SOV-ROM –uri, erau controlate de consilieri sovietici, tocmai pentru a se asigura o scurgere continuă, uneori necontrolată, a produselor românești spre URSS.

Pe la mijlocul anilor 50, când salariul mediu era de 400 de lei, gramul de aur costa 50 de lei, sovieticii „achizitionau” kilogramul de aur din exploatările din Munții Apuseni, cu 30 de lei !

Acești consilieri sovietici erau foarte bine instruiți, toți procedau la fel : erau zile în care loturi întregi de produse luau calea Uniunii Sovietice fără să fie înregistrate. În condițiile în care, ostentativ, nu se osteneau nici măcar să le examineze, justificarea lor era : Nu corespund din punct de vedere calitativ !

***

TERMENI DE COMPARAȚIE

Amiralul Horthy a fost făcut scăpat, nu a ajuns în fața Tribunalului de la Nurenberg, pentru crimele comise în Transilvania cedată prin Dictatul de la Viena, deoarece, din timp, luase, în secret, legătura cu sovieticii.

Nici unei alte țări din Europa Centrala nu i s-au impus condițiile pe care sovieticii le-au aplicat României.

Germania de Est nu a plătit datorii de Război, deoarece URSS a considerat că doar R.F. Germania purta întreaga culpă !

Italia a primit statutul de țară cobeligerantă, cu toate că nu a avut, nici pe departe, contribuția pe care a adus-o România la înfrângerea lui Hitler.

***

 „RĂZBOIUL PRIETENESC”

Cumplitul „Război prietenesc” începuse, sub ocupația sovietică, odată cu deportarea etnicilor germani, în ianuarie 1945 – bărbații înte 16 și 55 de ani, femeile între 18 și 45 de ani – la muncă în URSS, pentru simpla culpă de a fi de etnie germană. Au fost, în realitate, tot prizonieri de război. Foarte mulți nu s-au mai întors acasă, au pierit răpuși de foamete și boli.

DAR, VINE ȘI REPLICA…

S-a spus despre români că nu au avut o opoziție organizată, așa cum a fost cazul maghiarilor, cehoslovacilor și polonezilor.

Tocmai că au avut, dar, a fost un secret păstrat cu strășnicie !

Acum se știe că au existat forme organizate de rezistență anticomunistă armată, au existat „partizani”, în toate regiunile țării, la care au paticipat de la muncitori și țărani, până la preoți, intelectuali și militari de carieră, adică persoane care au aparținut tuturor claselor și categoriilor sociale. Un exemplu l-au constituit Sumanele Negre. Au fost cazuri spectaculoase, în care, „partizanii” s-au aprovizionat cu arme și muniții, deghizați în militari, cu acte și documente „în regulă”, chiar de la depozitele unor unități militare.

Ultimii partizani au acționat până pe la mijlocul anilor 60.

Dar, ce a avut România, iar celelalte țări comuniste nu au avut, a fost o tenace și îndelungată opoziție statală la dominația străină, reacție firească la perfidul și permanentul „Război prietenesc” la care a fost supusă țara.

Lucrețiu Pătrașcanu a plătit cu viața pentru imprudența pe care a comis-o proclamându-și în mod public crezul:„Sunt român, înainte de a fi comunist!”

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost mai eficient : a reușit extraordinara performanță de a scoate trupele sovietice din țară.

„Pentru bună purtare” – în 1956, în România nu s-au produs revolte de solidarizare cu răscoala anticomunistă de la Budapesta – URSS a restituit României CLOȘCA CU PUII DE AUR, Tezaurul de la Pietroasa. Adică, o infimă parte din Tezaurul României „rătăcit “ la Moscova, dovada palpabilă că nu este chiar atât de rătăcit .

Pe acest fond, Dej l-a invitat pe șeful de Partid și de Stat al URSS din acea vreme, ucraineanul Nikita Hrusciov, la o partidă de vânătoare. Exista un exemplar superb de urs carpatin, îngrășat ca pentru expoziție, și care venea în mod regulat la un punct fix, unde își găsea hălcile de carne, atârnate acolo de pădurari.

„URS PE URSS SCOATE !”

Hrusciov a fost atât de fericit că a împuscat un urs cum n-ar fi găsit în imensele păduri siberiene, încât, în urma chefului care a urmat, a semnat un document oficial pentru retragerea tuturor trupelor sovietice din România.

„Noi nu ne aflăm în prima linie, nu avem granițe cu vreo țară capitalistă care să ne invadeze, comunismul a învins deplin și definitiv în România, deci, rolul trupelor sovietice nu mai este util aici“ – a fost fraza care l-a convins pe Hrusciov. (Sigur că avea să regrete !)

Din 1958, nu au mai existat trupe sovietice în România. În „Războiul prietenesc” împotriva României, URSS înregistra o primă înfrângere importantă.

TOATE AZIMUTURILE !

Criza rachetelor din Cuba – URSS instala, în secret, rachete nucleare în Cuba – din octombrie-noiembrie 1962-, când omenirea s-a aflat la un pas de un Război nuclear, a determinat România să-și elaboreze o strategie de luptă împotriva Războiului Rece, concomitent cu o doctrină militară secretă proprie : „toate azimuturile”, adică, nu putem avea încredere nici măcar în Marea Neagră ! Războiul rece a servit, și poate mai servește, doar Moscovei.

Prima inițiativă împotriva Războiului Rece a fost un mesaj ultrasecret transmis președintelui american din acea vreme, John Fitzgerald Kennedy, prin care Gheoghe Gheorghiu-Dej îl informa că România nu a știut și nu a aprobat instalarea de rachete sovietice în Cuba, că România nu avea pe teritoriul ei arme nucleare și că nu se va alătura nici unui Război sovietic împotriva SUA. Despre existența acestui mesaj au știut doar președintele american, Kennedy, și secretarul de stat, Dean Rusk.

Din 1961, până în 1989, România nu și-a mai trimis ofițerii superiori la pregătire în URSS, așa cum au făcut toate celelalte țări comuniste, inclusiv Iugoslavia, până dupa 1990.

OBIECTIVE : TOATE CONFLICTELE ȘI FOCARELE DE RĂZBOI

Războiul României împotriva Războiului Rece a avut o multitudine de obiective: pacea în Vietnam și în Orientul Mijlociu, rezolvarea conflictului ideologic chino-sovietic, dezarmarea, în mod special cea nucleară, și desfiintarea blocurilor militare, unificarea Germaniei și, implicit, a Europei, participarea la Mișcarea Țărilor Nealineate.

La atingerea acestor obiective, România și-a adus contribuții decisive, a mediat între SUA și China, între SUA și Vietnam și între Israel și Egipt.

LUPTA TENACE ÎN INTERIORUL PACTULUI DE LA VARȘOVIA ȘI C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc)

România s-a opus cu succes încercărilor de a atrage Pactul de la Varașovia în afara zonei sale geografice europene și în afara caracterului său pur defensiv. Mongolia, Vietnamul sau Cuba nu aveau ce să caute în acest Pact.

A condamnat invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia.

A demontat isteria Războiului și a „amenințării occidentale“ susținând că dezarmarea este singura cale spre pace, nu înarmarea intensivă și nici paritatea armelor și a forțelor armate.

A militat consecvent pentru democratizarea în interiorul Pactului de la Varșovia, unde sovieticii considerau armatele naționale ale țărilor non-sovietice, simple unități subordinate lor (conducerea prin rotație).

S-a opus singură tuturor încercărilor de a se institui dominația politică, economică și militară a URSS asupra țărilor comuniste nonsovietice.

CONSPIRAȚIA DEFĂIMĂTOARE : OCCIDENTALILOR, AVEȚI GRIJĂ, ROMÂNIA ESTE UN CAL TROIAN !

La această postură „rebelă”, (de pe urma căreia au profitat !) răspunsul celorlalți aliați varșovieni a fost, la comanda Moscovei, o conspirație pentru a defăima și ridiculiza România.

„Totul este făcut numai cu aprobarea prealabilă a Moscovei, România este un Cal Troian : prin România, Moscova urmărește să obțină tehnologie occidentală avansată.”

În plus, Polonia, dar, mai ales Ungaria, trebuiau să apară mai „independente” și mai de încredere decât România, în fața Occidentului.

România nu a răspuns acestei conspirații defăimătoare: obiectivul ei a fost întodeauna sfârșitul Războiului Rece.

Serviciile de informații occidentale, de cele mai multe ori, au știut cum stăteau lucrurile în realitate. Uneori, au fost induse în eroare,  alteori nu erau interesate de poziția României, deoarece aveau alte obiective și priorități.

Dar, după prăbușirea comunismului, când s-au desecretizat arhivele serviciilor de informații, atât din fostele țări comuniste, cât și din țările occidentale, prin coroborarea documentelor din diferite capitale, adevărul a început să iasă la iveală: nicio țară din blocul comunist european, nu s-a opus atât de consecvent și atât de tenace dominației străine ca România.

Războiul rece a avut o componentă internă: „Războiul prietenesc” împotriva României. A existat o CORTINĂ DE FIER DE REZERVĂ, „foarte activă”, între România și fostele ei teritorii:RSS Moldovenească.

 Lucrări consultate :

 FEREȘTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI, Larry L. Watts, RAO, 2012

 CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ, Larry L. Watts, RAO, 2013

AUTORUL ARTICOLULUI: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: EUGEN HAC … precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.