JUNE ALMEIDA – FEMEIA CARE A DESCOPERIT CORONAVIRUSUL

CORONA 1

Scoțianca June Almeida (1930-2007) este virusologul care a descoperit coronavirusul şi unul dintre cercetătorii care au avut o contribuție deosebită în domeniul virusologiei.

Dacă astăzi știm câte ceva despre noul coronavirus care terorizează întreaga lume (prin crizele multiple pe care le-a creat), ştim datorită ei. Mai precis, ei îi datorăm cea mai mare parte a cunoștințelor despre acest tip de agent infecțios.

Pasiunea, rigoarea și acuratețea cu care şi-a condus cercetările în laborator i-au adus un binemeritat titlu de DOCTOR ÎN ȘTIINȚE … cu toate că nu avea studii universitare.

Avea, în schimb, articole și lucrări științifice publicate.

Concret, June Almeida a știut să folosească microscopul electronic ca nimeni altcineva până la ea pentru a vedea și a identifica virusurile.

J 2June Dalziel Almeida

June Dalziel Hart s-a născut într-un cartier sărac din Glasgow, în Scoția, în anul 1930, într-o familie modestă. Tatăl ei era șofer de autobuz.

A fost o elevă strălucită, însă, la vârsta de 16 ani, a fost nevoită să-și abandoneze studiile, deoarece familia n-o putea întreţine la universitate.

A lucrat ca tehnician în laboratorul de histopatologie de la Glasgow Royal Infirmary, unde studia la microscop probe și țesuturi prelevate de la ființe bolnave. Apoi în diferite spitale până în 1954, când s-a căsătorit cu un artist venezolan, Enrique Rosalio Almeida, cu care va avea o fiică, Joyce…

… şi când a plecat cu soțul ei în Canada unde a fost tehnician specialist în microscopie electronică la Institutul Ontario pentru studiul Cancerului din Toronto. Un tehnician strălucit care a pus la punct o metodă ce a permis o vizualizare mai bună a virusurilor, utilizând anticorpi.

Mariajul ei cu Almeida se va sfârși printr-un divorț, în 1982.

ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ A JUNEI ALMEIDA

În anul 1963, a publicat împreună alţi doi autori un articol în revista SCIENCE, în care anunța că a descoperit, în sângele unor pacienți bolnavi de cancer, niște particule asemănătoare virusurilor.

Tot în 1963, şi-a publicat şi rezultatele unor cercetări asupra unei tehnici care permitea studierea la microscopul electronic – net superior microscopului obișnuit – a structurii fine a virusurilor. Concret, folosea anticorpii pe care virusul îi stârnea în organismul infectat. Anticorpi care SE REGRUPEAZĂ ÎN JURUL VIRUSULUI care astfel POATE FI MARCAT ȘI OBSERVAT.

După zece ani de ședere în Canada, în 1964, June este solicitată să se întoarcă în Anglia. Lucrează la St Thomas’s Hospital Medical School din Londra, unul dintre cele mai prestigioase din Europa, unde, în zilele noastre, avea să fie îngrijit însuși primul ministru britanic, Boris Johnson, infectat de noul coronavirus. Acolo, în laboratorul ei, June Almeida a identificat, în 1964, pentru prima dată, coronavirusul din familia căruia face parte şi SARS-CoV-2, cel care provoacă boala/infecţia denumită COVID-19.

Şi tot acolo începe să colaboreze cu doctorul şi omul de știință David Tyrell, care studia originile răcelii și ale guturaiului în clinica din Salisbury, în Wiltshire. În probele pe care el i le trimitea, June Almeida a descoperit particule virale pe care le-a descris ca pe virusuri ale gripei, care însă nu erau identice cu acestea. De fapt, descoperea primul coronavirus uman.

Din păcate, articolul pe care l-a scris despre aceste virusuri noi care semănau cu cele ale gripei a fost respins de comitetul de redacţie al revistei căreia i l-a trimis. Motivaţia ? Imaginile pe care le-a obţinut nu erau decât fotografii proaste, neclare ale particulelor virusului gripei.

În 1966, i s-a cerut să studieze un virus al unui guturai obișnuit, pe care alți cercetători nu reușiseră să-l identifice. June și-a dat seama că acest virus semăna foarte mult cu alte două virusuri pe care le mai văzuse în cazul unor afecțiuni de care sufereau păsările.

Împreună cu doctorul David Tyrell și cu profesorul Tony Waterson (şeful Spitalului St Thomas), cei doi oameni de știință care-i ceruseră să studieze virusul, hotărăsc ca acesta și cele două virusuri aviare să poarte numele de CORONAVIRUSURI. De ce Corona? Deoarece acest tip de virus are în jurul lui un halou compus din niște raze minuscule: un fel de coroană.

La început, decoperirea Junei Almeida nu a fost acceptată de cercurile științifice, din cauza… misoginismului și a invidiei.

Respingeau descoperirea sub pretextul că fotografiile coronavirusului nu erau suficient de clare și, deci, nu puteau să reprezinte o dovadă științifică a existenței acelui tip de virus. În plus, „așa-zisa descoperire” venea din partea unei femei (aici era problema!) care nu avea studii de biologie sau medicină, deci niciun fel de pregătire de specialitate care să inspire încredere.

Or, June Almeida tocmai descoperise existența unei subfamilii de virusuri: cea a ORTHOCORONAVIRINAE-lor, care cauzează o serie de afecțiuni respiratorii. Sunt cel puțin 7 tulpini de coronavirusuri care provoacă, la om, probleme respiratorii, inclusiv această infecţie COVID-19, răspândită acum la dimensiunile unei pandemii.

Însă, contribuțiile Junei Almeida nu s-au oprit aici. Ea a fost cea care a observat în detaliu virusul rubeolei şi ea a identificat cele două componente distincte pe care le are virusul hepatitei B.

Dr. Almeida a lucrat apoi la Postgraduate Medical School din Londra, unde şi-a obţinut doctoratul. Ea şi-a încheiat cariera la Wellcome Institute, unde a primit mai multe brevete în domeniul imageriei virusurilor.

J 4June Dalziel Almeida

UITAREA

După ce s-a pensionat de la Institutul Wellcome, June Almeida a devenit profesoară de… yoga! Și a fost… uitată de cercurile științifice.
Și-au reamintit de existența ei atunci când au avut, din nou, mare nevoie de ea, la sfârşitul anilor 80, și au rechemat-o ca să studieze şi să… fotografieze virusul HIV. Și de data aceasta, aportul ei a fost deosebit.

Și din nou a fost uitată.
A încetat din viață în decembrie 2007, în vârstă de 77 de ani.

Și-au adus aminte de ea cercetătorii chinezi care, pentru a identifica virusul apărut, anul trecut, în provincia WUHAN, au folosit metodele de cercetare și identificare create de June Almeida, o pionieră a imageriei virale a cărei muncă a permis grăbirea înţelegerii virusului răspândit, la această oră, în întreaga lume .

Wikipedia, l’enciclopedia libera: microfotografie electronică a coronavirusului, June Almeida, 1966/ No Copyright

CORONA 4Wikipedia, enciclopedia liberă  https://ro.wikipedia.org/wiki/Coronavirus: coronavirusurile văzute la microscopul electronic, cu spicule pe învelişul extern cu aspect de coroană solară, 1975. Centers for Disease Control and Prevention’s Public Health Image Library This image is in the public domain and thus free of any copyright restrictions. This image is in the public domain and thus free of any copyright restrictions.

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com… și autorului, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.