Suovetaurilia (unui vier, a unui berbec și a unui taur) în onoarea zeului Marte; sarcofag roman; prima jumătate a sec. I d. Hr. Colecția Grimani, Veneția

Religia – teama de a nu-i înțelege pe zei/pe Dumnezeu

I. Religioșii – temătorii de zei

Conceptul european de religie s-a născut şi s-a format în vechea Romă. Cel mai bine l-a explicat Cicero, filosoful şi omul politic din secolul I î. Hr., poate ultimul apărător al republicii/democraţiei romane. Iată ce spune Cicero că înseamnă religio, în dialogul său Despre natura zeilor:

Nu doar filosofii, ci şi strămoşii noştri deosebeau superstiţia de religie. Pentru că-i numeau superstiţioşi (superstitiosi) pe cei ce se rugau zi de zi şi jertfeau animale ca să le trăiască copiii (superstites essent = să fie supraviețuitori – n.n.). Cu  timpul, superstiţios a căpătat sensuri mai largi. În schimb, (evlavioșii), cei care, cu cea mai mare grijă și dăruire, împlineau toate câte țineau de cultul zeilor şi care reveneau mereu și mereu asupra a tot ce făceau, adică cei care, ca să zicem așa, stăteau mereu cu frica-n sân să nu-i mânie pe zei, s-au numit religioşi, de la aceea că se tot gândeau și se tot întrebau dacă ce fac ei e bine (ex relegendo), aşa cum s-au numit eleganţi cei care-şi alegeau cu grijă hainele, sau aşa cum s-au numit diligenţi cei plini de grijă și dragoste, de la „a fi iubitor și atent”, sau aşa cum s-au numit inteligenţi cei care se purtau cu înţelepciune şi dădeau dovadă de înţelegere; în toate aceste cuvinte se află sensul principal, esența verbului lego, a alege, sens pe care-l găsim și în cuvântul religios. Astfel că superstiţios a devenit un nume care arată o infirmitate, o slăbiciune, iar religios, un nume de laudă./Despre natura zeilor/De natura Deorum, XXVIII. 71-72. Trad. ZLH).

Este un fragment celebru citat de toţi cei interesaţi de originea cuvântului religie. Din spusele lui Cicero, puse în gura stoicului Lucilius Balbus, reiese că religia/religio, cu un secol înainte de răspândirea creştinismului la Roma, ajunsese să însemne… un exerciţiu de pietate. Născut din teama de a nu fi un impius, adică un… sacrileg !

II. Religia – sentimentul datoriei împlinite

Pentru că religio, la început, avea alte sensuri :

1. scrupul, conștiință, conștinciozitate, scrupulozitate, lealitate, probitate;
2. scrupul religios, teamă/reverenţă faţă de zei, pietate, evlavie; credințe practici/ceremonii religioase, religie, superstiţii, rituri, cult/cinstirea divinității, sfințenie, legământ sfânt, juruință sau chiar: obiect de cult, lucru și loc sfânt.

Pentru romani, un religiosus era o persoană cu scrupule, cu conștiință, cu sentimentul datoriei, mai ales faţă de divinitate, iar religens era religiosul, piosul.

Așadar, un religiosus era cel care-și făcea cum se cuvine datoria față de zei, ocrotitorii lui, ai familiei și ai țării lui ! Doar datoria: jertfe, libații, rugăciuni…

Și cel care trăia mereu cu teama că nu cunoaște destul sau bine ritualurile, legile și textele sacre. Cel terorizat de ideea că ar putea greși vreo formulă, că nu se poartă destul de cuviincios, că nu vine la sărbătorile publice și că, din neatenție, ar putea deveni sacrileg ! Adică cel care avea tot timpul în minte pedeapsa și nu salvarea !

În latină, religio s-a născut din verbul relego, (relegere, relegi, relectum), verbul… regândirii, al reconsiderării. Un verb care exprimă dorința de a vedea dacă ai gândit și ai făcut bine… dorința de a fi, de a gândi și de a le face pe toate perfect…

Relego însemna: a relua, a citi/a spune sau a povesti din nou, a parcurge din nou/a trece din nou peste… a revizui (când gândești sau/și când citești sau vorbești), a străbate iarăși, a reveni asupra, a reanaliza, a reconsidera, a medita, a te întreba dacă ai gândit sau ai făcut bine ceva, mai ales atunci când e vorba de zei !

Dar, nu l-am putea înţelege cum trebuie pe relego fără să-l cunoaştem pe lego (legere, legi, lectum), verbul din care s-a născut. Lego era verbul… culesului ! Iată ce însemna el în latină: a culege/a strânge/a alege (ierburi, fructe, legume, vreascuri, soldaţi, de unde: a recruta), a aduna la un loc; a culege literele, cu privirea, într-o… carte, a citi, a citi în public, a recita textele și formulele sacre şi, de aici: a face incantații și… a descânta !

Verbul lego, cu prefixul repetiției, re-, a devenit relego: a reciti, de fapt: a citi și a răsciti !

Așadar, religioșii erau, pentru romani, așa cum explică foarte bine Cicero, cei care citeau și răsciteau textele sacre, de teamă ca, din nebăgare de seamă, să nu le greșească zeilor/spiritelor de la care așteptau ajutor și ocrotire. Erau evlavioșii/pioșii !

III. Religia este și azi teama de a nu-L înțelege pe Dumnezeu

De la scriitorii romani nu reiese că religio ar fi fost un sentiment de dragoste al oamenilor față de zei/spirite/puteri divine cerești sau pământești, ci doar un sentiment de teamă că poți greși oricând, fiindcă n-ai înțeles bine sau nu știi bine ce ai de făcut ca să să-i mulțumești sau să-i împaci.

Din păcate, religia, este și astăzi înțeleasă ca în vremea lui Cicero. Pentru creștini, și astăzi, ea este ca un corset mental.

Asta, cu toate că Iisus Hristos a vorbit, pentru prima dată în istoria omenirii, despre un Dumnezeu care-i iubește pe oameni, cu toate păcatele lor, și care-i iartă, dacă se îndreaptă.

De ce creștinii nu s-au putut desprinde niciodată de teama de a nu-I fi pe plac lui Dumnezeu și de teama de a gândi liber ? Pentru că n-au avut posibilitatea de a-L cunoaște. Direct și personal.

Odată pentru că, secole de-a rândul, liturghia s-a ținut în latină, în Apus, și în elină și slavonă, în Răsărit, apoi pentru că nu aveau voie să aibă o biblie, care, iarăși, secole de-a rândul, a circulat numai în latină și greacă.

…dar și pentru că mijlocitorii între ei și Dumnezeu, oamenii Bisericii, au fost întotdeauna și mai sunt mult prea scrupuloși atunci când Îi… tălmăcesc Cuvântul… și mult prea ocupați să se exerseze în pietate și nu în iubire.

Dacă pentru romani religia era teama de a nu-i înţelege pe zei, pentru noi religia este… teama perpetuă de a nu-L înţelege pe Dumnezeu şi un perpetuu exerciţiu de pietate.

IV. Religia pentru vechii greci: puterea atotțiitoate și temelia vieții

Nu putem să nu amintim că în greacă religie se spune thriskia/θρησκεία, mai ales pentru interesanta rădăcină indo-europeană din care provine: *dher-: a ţine bine, strâns, a nu mai da drumul, a menţine, a susţine, a păstra, a (se) sprijini, a propti, a (se) baza, a (se) întemeia pe, a fi ferm, stabil, statornic, durabil, trainic, neclintit, credincios, fidel, valid…

… rădăcină din care provine, prin slavă, și familia dragostei din română.

Din ea le avem pe:

– firmus din latină (de unde ferme în franceză, împrumutat în română: ferm) = puternic, care se ține zdravăn pe picioare, tare, solid, rezistent, neclintit, ferm, statornic, credincios, stăruitor, fidel, cert, sigur

– thronos/θρόνος = scaun înalt, tron regal, tronul zeilor/ al lui Dumnezeu

– trust din engleză = încredere, credinţă

– dârz, îndrăzneț și a îndrăzni. Pe dârz l-am preluat din slavă: dârzu/*dьrzъ (=curajos, îndrăzneț, temerar)

– a îndrăzni, din familia slavă a lui druzu/drъzъ: curajos, temerar, îndrăzneț

– dragu/драгъ = cel/cea la care ții            dar și pe

– dharma = ordinea universală, cosmică, deasupra căreia nu există nimic; legea eternă, absolută, imuabilă; normă, cutumă, datorie morală, substanţă, esenţă, adevărul etern care domneşte în lume, realitate; bun, virtute, dreptate, justiţie, merit, învăţătură, doctrină și … religie.

Pentru greci, aşadar, religia nu era o teamă sacră, ci puterea atotţiitoare, temelia vieţii şi a lumii !

Mormântul Augurilor, necropola Monterozzi (Tarquinia), Lazio, Italia

Pentru studioși :

I. Familia de cuvinte a lui lego în română

Din familia de cuvinte a latinescului lego  avem în română: lege, legiune, a culege, colecţie, colegiu, a se reculege, a alege, a înţelege, înţelept (din intellectus, înțelegere), inteligent, elegant, sacrilegiu şi sortilegiu…

…  și tot de acolo provine şi familia citirii în limbile neolatine: lire, în franceză, leggere, în italiană, leer, în spaniolă, llegir, în catalană, dar și lecture în engleză (= a ține un discurs, o prelegere, a preda; prelegere).

Şi, din familia radicalul lui indo-european, *leg-, avem: leac (din slava veche leku/лѣкъ), lecuitor, lecuire.

II. Fragmente din autori latini unde apare cuvântul religio

Cicero, Despre natura zeilor:

[2,28] XXVIII. 70-72 – Nu vedeți cum mintea omului a putut fi atrasă de la lucrurile pe care, bine și cu folos, le-a descoperit în natură, spre zei inventați și închipuiţi ? Un asemenea lucru a născut păreri false şi greşeli nefaste, care au tulburat profund minţile oamenilor; a mai dat naştere şi superstiţiilor în care doar bătrânele mai cred. Ştim cum arată zeii noştri, ce chipuri au, ştim şi câţi ani au şi cum se îmbracă şi cum sunt echipaţi; mai mult, ştim din ce neam sunt, le cunoaştem părinţii, rudele, soţiile sau soţii; şi am făcut din toate acestea doar o oglindă a neputinţei omeneşti. Ba chiar zeii se lasă conduși de patimi: le învăţăm până şi dorințele și pasiunile amoroase, suferinţele şi mâniile. Şi, aşa cum spun miturile, nu se poate spune că ar duce lipsă de războaie sau de lupte. Şi nu e vorba doar că, aşa cum vedem la Homer, apără două oștiri dușmane, unii de partea unora și alții de partea celorlalți. Zeii au propriile lor războaie, cu Titanii sau cu Giganţii, de pildă. Asemenea lucruri se spun despre zei şi noi le credem prostește, deşi-s atât de neserioase, de lipsite de sens și de pline de frivolitate. (71) Totuşi, deşi nu trebuie să luăm în seamă asemenea mituri, pe care nu putem decât să le dispreţuim, e bine să ştim că divinitatea există în natura fiecărui lucru: Ceres pe pământ, Neptun peste mări şi tot aşa, alţi zei prin alte părţi (ale lumii). Şi putem înţelege cine ce fel sunt după numele cu care îi invocăm în mod obişnuit. Pe aceşti zei suntem datori să-i venerăm şi să-i cinstim. E bine, însă, să știm că cel mai potrivit e să-i cinstim cu cea mai mare curăție, cu cea mare sfințenie și cu cea mai mare evlavie şi asta se întâmplă numai atunci când îi venerăm cu mintea şi cu glasul mereu curate, neprihănite şi neatinse de stricăciune. Nu doar filosofii, ci şi strămoşii noştri deosebeau superstiţia de religie. Pentru că-i numeau superstiţioşi (superstitiosi) pe cei ce se rugau zi de zi şi jertfeau animale ca să le trăiască copiii (superstites essent = să fie supraviețuitori – n.n.). Cu  timpul, superstiţios a căpătat sensuri mai largi. În schimb, (evlavioșii), cei care, cu cea mai mare grijă și dăruire, împlineau toate câte țineau de cultul zeilor şi care reveneau mereu și mereu asupra a tot ce făceau, adică cei care, ca să zicem așa, stăteau mereu cu frica-n sân să nu-i mânie pe zei, s-au numit religioşi, de la aceea că se tot gândeau și se tot întrebau dacă ce fac ei e bine (ex relegendo), aşa cum s-au numit eleganţi cei care-şi alegeau cu grijă hainele, sau aşa cum s-au numit diligenţi cei plini de grijă și dragoste, de la „a fi iubitor și atent”, sau aşa cum s-au numit inteligenţi cei care se purtau cu înţelepciune şi dădeau dovadă de înţelegere; în toate aceste cuvinte se află sensul principal, esența verbului lego, a alege, sens pe care-l găsim și în cuvântul religios. Astfel că superstiţios a devenit un nume care arată o infirmitate, o slăbiciune, iar religios, un nume de laudă.

(Fragment din discursul stoicului Lucilius Balbus, din De natura Deorum, XXVIII. 70-72)

[2,28] XXVIII.(70) Videtisne igitur ut, a physicis rebus, bene atque utiliter inuentis, tracta ratio sit ad commenticios et fictos deos. Quae res genuit falsas opiniones erroresque turbulentos et superstitiones paene aniles. et formae enim nobis deorum et aetates et uestitus ornatusque noti sunt, genera praeterea coniugia cognationes, omniaque traducta ad similitudinem inbecillitatis humanae. nam et perturbatis animis inducuntur: accepimus enim deorum cupiditates aegritudines iracundias; nec uero, ut fabulae ferunt, bellis proeliisque caruerunt, nec solum ut apud Homerum cum duo exercitus contrarios alii dei ex alia parte defenderent,sed etiam ut cum Titanis ut cum Gigantibus sua propria bella gesserunt. haec et dicuntur et creduntur stultissime et plena sunt futtilitatis summaeque leuitatis.(71) Sed tamen is fabulis spretis ac repudiatis deus pertinens per naturam cuiusque rei, per terras Ceres per maria Neptunus alii per alia, poterunt intellegi qui qualesque sint quoque eos nomine consuetudo nuncupauerit.Quos deos et uenerari et colere debemus, cultus autem deorum est optumus idemque castissimus atque sanctissimus plenissimusque pietatis,ut eos semper pura integra incorrupta et mente et uoce ueneremur. non enim philosophi solum uerum etiam maiores nostri superstitionem a religione separauerunt.(72) nam qui totos dies precabantur et immolabant, ut sibi sui liberi superstites essent, superstitiosi sunt appellati, quod nomen patuit postea latius; qui autem omnia quae ad cultum deorum pertinerent diligenter retractarent et tamquam relegerent,(i) sunt dicti religiosi ex relegendo, (tamquam) elegantes ex eligendo,(tamquam) (ex) diligendo diligentes, ex intellegendo intellegentes;his enim in uerbis omnibus inest uis legendi eadem quae in religioso.ita factum est in superstitioso et religioso alterum uitii nomen alterum laudis.

Compitalia (sărbătoare romană dedicată larilor protectori ai familiei și ai răspântiilor), frescă, Pompeii

Cicero, Verrine sau Discursurile împotriva lui Verres:

Locuitorii Segestei avuseseră o statuie a Dianei, din bronz, pe care o adorau din cele mai vechi timpuri, cu cea mai mare evlavie (religione) și care, în plus, era o superbă operă de artă, făcută cu o măiestrie și lucrătură unice./Fuit apud Segestanos ex aere Dianae simulacrum, cum summa atque antiquissima praeditum religione, tum singulari opere artificioque perfectum./In Verrem 4.72.

Pe tine, Verres, Diana aceea, nu te-a umplut de evlavie (religionem), mai ales că în țară era pace și liniște ?/Tibi illa Diana in pace atque in otio religionem nullam attulit ?/In Verrem 4.78.

Plaut, Gărgăriţa/Curculio, 350:… mă cheamă la cină și pentru mine ăsta e lucru sfânt (religio fuit), n-am zis nu vin !/Vocat me ad cenam; religio fuit, denegare nolui.

Terenţiu, Fata din Andros/Andria, 730: Ce temător de zei (evlavios) te-ai făcut, aşa, dintr-o dată. Mă dau bătută, fie !/ Intellego: noua nunc religio in te istaec incessit. Cedo !

Gramaticul Servius (sec. Al IV-lea d.Hr.), Comentarii la Virgiliu/In tria Virgilii Opera Expositio:

Religia este teamă, şi se numeşte aşa de la faptul că ne leagă mintea/Religio id est metus, ab eo quod mentem religet dicta religio/VIII, 349. 

Pe drept îi spunem religiei religie pentru că, prin ea, oamenii sunt legaţi de cultul zeilor./Sane religio dicta, quod ea homines religantur ad cultum divinum/XII, 181.

Notă: Servius, Lactanţius şi Augustin, ultimii autori creştini, au legat… religia de verbul religo, a lega strâns (prefixul re- arată aici intensitatea şi repetitivitatea !). Sigur, se gândeau la legătura strânsă dintre om şi zei. Cei mai mulţi lingvişti spun că e, totuşi, o etimologie populară. Acceptată, însă, de marele lingvist francez Émile Benveniste. În latina târzie relego (relegere, relegi, relectum) şi religo (religare, religavi, religatum) se puteau confunda uşor.

Varro, Despre oamenii și zeii din vechime/Antiquitates rerum humanarum et divinarum:E un păcat (Contra religionem) şi dacă  îţi uzi ogorul şi dacă-ţi speli animalele într-o zi de sărbătoare./Contra religionem esse si vel rigentur agri vel laventur animalia festis diebus./Antiquitates rerum humanarum et divinarum, fr 79 Cardauns.

Lucreţiu, Despre Natura Lucrurilor/De Rerum Natura:

I, 62-65:… într-o vreme când oamenii zăceau la pământ, oriunde vedeai cu ochii, greu apăsaţi de religia ce-şi iţea capul din ceruri, deasupra-le stând şi îngrozindu-i cu privirea-i…/Humana ante oculos foede cum uita iaceret in terris oppressa graui sub religione, quae caput a caeli regionibus ostendebat, horribili super aspectu mortalibus instans,

I, 74: Un grec a îndrăznit să străbată cu mintea şi spiritul întreg Universul/Atque omne immensum peragrauit mente animoque…  şi le-a adus oamenilor, învingând religia/superstiţiile, cunoştinţe despre legile lumii şi ale universului.

I, 78: … şi astfel religia fuse, ea însăşi, la rându-i, înfrântă şi călcată-n picioare şi a lui biruinţă făcutu-ne-a cu cerul egali./Quare religio pedibus subiecta uicissim  opteritur, nos exaequat uictoria caelo.

I, 82:… adesea religia născut-a cumplite nelegiuiri şi păcate/… saepius illa  religio peperit scelerosa atque impia facta.

I, 101:… la câte rele nu i-a îndemnat pe oameni religia !/Tantum religio potuit suadere malorum.

I, 932:… mă străduiesc şi caut să scot spiritul din legăturile religiei şi superstiţiilor…/… religionum animum nodis exsoluere pergo…

Şi recunoaştem în Lucreţiu pe epicureul … ateu după care religia le otrăveşte oamenilor viaţa prin teama de zei… şi după care toate se întâmplă în lume fără zei/sine diuom.

Sacrificiu cu libații, basorelief roman; victimarius cu securea sacrificială

III. Cuvântul, leacul și descântecul

Sensurile de bază ale rădăcinii indo-europene *leg- erau: a aduna, a culege, a strânge la un loc… cu mintea (de unde: a gândi) şi cu vorba (de unde: a vorbi, a spune, a rosti şi a citi)… o dovedesc și urmașii lui din din greacă: λέγω și λόγος:

lego/λέγω 1 = a aduna, a alege, a culege, a tria, a socoti, a enumera, a spune lucruri unul după altul şi, la forma medială/reflexivă: a spune din nou, a tot repeta;

lego/λέγω 2 = a spune, a vorbi, a pronunța, a anunța un oracol, a da citire unui text scris, a numi răspicat, a însemna, a semnifica; a recita, a cânta, a citi, a ordona/a dicta (de unde: așa cum spune/dictează legea), a vorbi cu insistență și autoritate.

logos/λόγος: cuvânt, discurs, raţiune, gândire.

Nu ne miră că un alt sens, interesant, al radicalul *leg-, era acela de a face incantaţii. Și o dovesesc urmașii săi din limbile germanice, cuvinte care înseamnă: descântător, vraci, vindecare… Iată-le:

*lēkjaz,din proto-germană:descântător, vrăjitor, vraci, tămăduitor, doctor, literalmente: cel ce spune/rostește cuvinte magice;

lekeis din gotică: medic,tămăduitor;

lüchin  din vechea germană de sus: vindecare și lahhi: vindecător

lüchenīe din germana medievală de sus: descântătoare, vrăjitoare;

leku/лѣкъ din proto-slavă, de unde…  leac în română !

De altfel, în limbile germanice, *leg- a dat familia vindecării/a tămăduirii; de pildă, medic/tămăduitor/vindecător se spune în engleză leech.

***

LUCRĂRI CONSULTATE

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny (ediția online)

https://www.etymonline.com/word/leech#etymonline_v_6646

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.