Maeștrii Templari, constructorii de biserici, au adus labirintul Minotaurului în catedrale. Rostul lui? Prefacerea de sine și îndumnezeirea.

 De la mozaicurile romane la labirinturile bisericești

Misteriosul și străvechiul semn al labirintului, gravat de mii de ani pe stânci, în peșteri, pe malul râurilor, pe tăblițe sau pe monede, în toată Europa și Asia Mică, apare pe pardoseala sau pe fațada catedralelor creștine și în manuscrisele medievale mănăstirești.

Templarii, adică constructorii de biserici, și călugării-miniatriști din primele secole creștine l-au împrumutat din… mozaicurile vilelelor romane.

Mozaicuri ca acestea:

 

          Labirint cu turnuri și zid de incintă, în centru cu minotauromahia – imagine simbolică a Troiei – patria legendară a romanilor (vilă romană din sec. I d.Hr., Cremona).

Mozaic roman de la jumătatea sec. al II-lea d. Hr. În centru se află doar bustul Minotaurului (Museu Monográfico de Conímbriga, Portugalia)

 Mozaic roman din Sparta, 250 d. Hr. În centru: Dionisos și un închinător

           Labirintul din Casa lui Tezeu, Pafos, Cipru, sf. sec. al III-lea d. Hr. – vila proconsulului roman din Cipru, cea mai mare și cea mai somptuoasă din Pafos-ul roman, cu mai mult de 100 de camere. În centru: Tezeu răpunând Minotaurul, bătrânul Labirint, Ariadna și … Creta.

Acestea erau modelele cele mai populare în primele secole creștine.

De ce le-au imitat arhitecții și scribii din mănăstiri ?

Erau oameni ai cărților și cunoșteau adevărul despre Labirintul lui Minos, anume că fusese un Templu al inițierilor.

Și, cum tradiția Misteriilor antice nu s-a stins, ci s-a topit în Misteriile creștine, unii cărturarii creștini au adoptat Labirintul și l-au adus în Biserică.

Unde avea să le reamintească credincioșilor că scopul vieții este transfigurarea/ îndumnezeirea, sau adevărata… Mare Operă – cum o numeau alchimiștii din conventuri.

Unii au păstrat minotauromahia pentru că servea predicii: Tezeu, și el coborâse în Labirint ca să omoare Minotaurul, așa cum Iisus Hristos S-a coborât în lume, un labirint mai mare, și a biruit Diavolul.

Alții, însă, au înlocuit-o cu alte simboluri.

De pildă cu un… careu cu litere, unde se poate citi pe verticală și pe orizontală SANCTA ECCLESIA. Este vorba despre cel mai vechi labirint creștin cunoscut, cel aflat în Biserica San Reparatus dinOrléansville, Algeria (sec. IV).

 

Sau, cu Domnul Iisus Hristos Pantocrator/Atotțiitorul, în Biserica San Francesco din Alatri, Italia.

Acesta este unicul labirint din lume în centrul căruia se află Iisus Hristos.

Este o frescă (datată între 1300 și 1420 și restaurată anul acesta, 2012), descoperită întâmplător în 1997 într-o galerie aproape ascunsă din capela Sfântului Francisc.

Iisus Hristos Pantocrator cu Evanghelia închisă permite și o datare aproximativă: ea a apărut în iconografia creștină în secolul al VII-lea, până atunci fiind cunoscute doar icoanele cu Hristos ținând în mâna stângă Evanghelia deschisă.

Mâna dreaptă a lui Iisus binecuvântează dar, în același timp, așteaptă să tragă/să scoată din labirint pe oricine dorește cu adevărat să iasă.

Interpretarea e susținută de inscripția unui labirint, astăzi pierdut, din Biserica San Savino din Piacenza, Italia:

Hunc mundum typice laberinthus denotat iste
intranti largus, redeunti set nimis artus
sic mundo captus, viciorum mole gravatus
vix valet ad vite doctrinam quisque redire

„Labirintul (pe care-l vedeți aici) ne arată simbolic lumea asta, așa cum este ea, largă pentru cel ce intră, dar mult prea îngustă pentru cel ce vrea să se întoarcă. Așa că, oricine e robit lumii, împovărat de greaua povară a păcatelor, abia de mai are putere să se întoarcă la învățătura vieții”.

Dar îl ajută Iisus (parcă spune fresca unică în lume din Alatri), Iisus care așteaptă pe oricine dorește să se întoarcă din păcat, trăgându-l spre El.

Acest text (probabil din sec. XII) arată limpede ce credeau sau ce voiau să creadă teologii despre semnul grec al labirintului: imaginea prin excelență a rătăcirii/calea întortocheată și încurcată a păcatelor care te îndepărtează de Dumnezeu, de adevăr și de mântuire, spre deosebire de calea cea dreaptă, care te duce la Dumnezeu.

În Italia și în Franța se află marea majoritate a catedralelor/bisericilor cu labirint.

Firesc, ele au moștenit iconografia precreștină, a mitologiei greco-romane, din care făcea parte și labirintul.

Călugării cărturari l-au preluat și s-au servit de el așa cum s-au servit și de icoane: le ușura predica.

Deși știau bine de unde provine: legenda Minotaurului, și-au dat seama că se pot sluji de vechiul idol al cretanilor, omul-taur, și de Labirint, templul unde aveau loc inițierile în vechea Cretă.

Din nou ne servește un text dintr-un pergament (Comentariul la Eneida al gramaticului Servius, sec. IV) păstrat în Bayerische Staatsbibliothek din München, copiat în sec. XI, dar posibil scris în sec. IX.

Este vorba despre o lungă inscripție scrisă în formă de labirint cretan, unde putem citi în centru, în jurul figurii Minotaurului, un distih: „Vedeți, aici minotaurul îi înghite pe cei prinși în labirint. Labirintul închipuie păcatul, iar minotaurul, diavolul”.

Misterul labirinturilor creștine: transfigurarea

În centrul labirintului din Basilica San Vitale (Sf. Vitalie) din Ravenna, Italia, construită în sec. VI, nu se află nicio efigie, doar o piatră rotundă.

Nici nu era nevoie, dat fiind că labirintul era cunoscut drept locul în care Tezeu biruise Monstrul.

Constructorii au dorit să simbolizeze prin el biruința asupra Diavolului/ispitelor/ încercărilor. Biruință pe care credincioșii o aveau mereu în fața ochilor, la fiecare mesă.

Și, biruință care înseamnă transformare, transmutare, schimbare la față sau apropiere de Dumnezeu.

Nu întâmplător, urmând vechea tradiție a inițierilor, labirintul se află chiar în fața altarului, adică dinaintea locului cel mai sfânt de pe pământ, Sfânta Sfintelor sau Abisul de sfințenie, unde se petrece Taina Tainelor/ Misterul Misterelor.

Și are tot șapte spire, ca și cel cretan.

Nu, întâmplător, iarăși, săgețile dintre spire arată limpede că drumul salvării se parcurge dinspre centru spre exterior, că mântuirea vine după biruința de sine, sugerând, poate deschiderea totală spre lume și spre semeni a credinciosului, cu alte cuvinte, lepădarea de sine spre a sluji celorlalți – adică idealul cristic.

Ideea Constructorilor era simplă: calea spre Dumnezeu pentru cei mai mulți este tocmai calea rătăcirilor, a căderilor și a ridicărilor, a alegerilor, a fricilor, a lepădărilor, a trădărilor și a revenirii.

Cale care, mai devreme sau mai târziu, este important să ducă la biruința de sine. Pentru că, de fapt, asta înseamnă a-l învinge pe Ispititor.

 

În centrul labirintului din catedrala gotică Adormirea Maicii Domnului/ Notre-Dame din Chartres, cel mai mare din Franța, se afla și se mai vedea până în 1765, spun unele mărturii, minotauromahia gravată pe o placă de cupru.

Janvier de Flainville, autorul unei Istorii a Chartres-ului citează un alt autor, Courtois, care era convins că în centrul labirintului erau Tezeu și Minotaurul și adaugă: „figurile care se aflau în centrul labirintului sunt foarte șterse, e cu neputință să mai distingi ceva”.

O altă mărturie (Challine, 1655) vorbește despre lupta dintre Tezeu și Minotaur.

Un motiv în plus să nu credem că Labirintul din Chartres ar fi fost destinat să înlocuiască pelerinajul la Locurile Sfinte (cum se spune în toate ghidurile turistice), ca, de altfel, niciunul din labirinturile bisericești.

Cu atât mai mult cu cât niciun document nu pomenește de „chemin de Jérusalem”/ Drumul Ierusalimului sau „chemin de vie”/Calea Vieții, înainte de sec. XVIII.

Obiceiul de a înlocui, „din motive binecuvântate”, pelerinajul la Ierusalim cu „pelerinajul” în Labirint sau de a face penitență, parcurgându-l în genunchi, este târziu și nu are nicio legătură cu semnificația originală a Labirintului.

E drept că și astăzi „pelerinii” îi parcurg, în fiecare vineri, cei 261,55 de metri, în genunchi, recitând Psalmul 50 al lui David, Psalmul Penitenței. Că fac 32 de opriri înainte de „saltul bucuriei”, cu care se ridică în picioare ca să intre pe singura cale de ieșire, „cea spre înalt”, cea de-a 33-a oprire. Asta, în zilele în care nu sunt prea mulți.

Totuși, alta era destinația pe care i-o dăduseră maeștrii Tâmplari.

În treacăt să spunem că tâmplar vine în românește de latâmplă, catapeteasma bisericii, și că tâmplă vine de la templa (pluralul lui templum), de unde și templarii/templierii, constructorii de temple.

Ce destinație ? Ne-o spune numele însuși al acestui labirint, care nu este, cum se crede, la Lieue, Leghea, ci le Lieu, adică Locul. Locul Biruinței asupra Minotaurului/ Satan.

 

 Cât despre desenul lui special (să spunem aici că labirintul a fost construit odată cu pavajul catedralei, între 1215-1220) acesta are un model în… Africa romană: labirintul circular dintr-o vilă romană din anticul Thysdrus (azi El Djem, în Tunisia):

 

De observat zidul de incintă al „cetății” care se păstrează în marginea zimțată a labirintului chartric.

Labirintul din catedrala gotică Notre-Dame din Amiens (cea mai mare din Franța), este… o colecție de motive de mozaicuri grecești și romane.

Labirintul se află aproximativ în mijlocul navei, iar în centrul lui… o dală neobișnuită, octogonală (dar nu cea originală, care se păstrează în Musée de Picardie, Muzeul de Artă și Arheologie din Amiens).

Neobișnuită este inscripția în franceza veche de pe fâșia de cupru care o înconjoară și care cuprinde numele celor trei „Templarii”: Robert maistrul, supranumit de Luzarches (Arcele Luminii), maistrul Thomas de Cormont și fiul lui, Renaud; numele episcopului ctitor (Evrard de Fouilloy) și anul 1288 (anul terminării lucrărilor).

Neobișnuite sunt cele 8 figuri din marmură albă așezate între brațele unei cruci de cupru.

Trei sunt ale arhitecților și una a episcopului, iar celelalte patru sunt figuri de îngeri, dintre care unul arată la 15 august răsăritul soarelui (firesc, catedrala este închinată Adormirii Maicii Domnului).

Constructorii țin în mână câte o unealtă: unul o riglă, altul un echer și altul un compas și o nivelă.

Labirintul a fost distrus în 1828 și restaurat în 1896, odată cu pardoseala.

Labirintul din catedrala gotică Notre-Dame din Reims, astăzi pierdut, semăna foarte mult cu labirintul din Amiens.

A fost construit aproape în același timp, anul 1286.

În „bastioanele” din colțuri apăreau figurile celor patru Templarii ai catedralei: Jean Le Loup, Jean d’Orbais, Gaucher de Reims, Bernard de Soisson, iar în centru, arhiepiscopul Aubry d’Humbert.

Acest labirint a fost distrus în anul 1779 la cererea „parohilor” deranjați de râsetele și de strigătele copiilor care se jucau în el.

 

De remarcat că labirintul din Amiens și cel din Reims erau octogonale: numărul 8 simboliza cea de-a opta zi: Duminica, Ziua Învierii, noul început sau împărăția lui Dumnezeu.

Trebuie că autorii labirinturilor octogonale cunoșteau foarte bine Teologia celei de-a opta zi dezvoltată de Părinții Bisericii Grecești și de cei ai Bisericii Latine din sec. IV.

Un alt labirint nespus de interesant se găsește pe fațada unei bisericuțe din sec. XV din Italia, dedicate Sf. Leonardo, San Leonardo, ocrotitorul întemnițaților, din localiatea Colli a Volturno.

Acest labirint pornește … dintr-o cruce, întocmai ca cel preistoric.

San Leonardo, Colli a Volturno

Anglia – Rocky Valley

 

San Leonardo, Colli a Volturno

 San Leonardo, Colli a Volturno

Cu toate că nici Labirintul, nici Tezeu și nici Minotaurul nu apar în Evanghelii sau în vreo scriere apostolică, călugării creștini în căutarea realizării de sine (Marea Operă) le-au „încreștinat” și „teologizat” pentru că găsiseră în ele simboluri ușor de înțeles pentru catehumeni: lupta creștinului cu Diavolul. De fapt, cu propria lui Umbră.

Iar Constructorii Templari s-au gândit că un simbol precum Labirintul putea deschide și obișnui mintea credincioșilor cu dorința căutării de sine și a desăvârșirii, dorința transfigurării și îndumnezeirii.

Cei ce practicau alchimia interioară vedeau în el un iter perfecționis, o cale a desăvârșirii, a curățării și a iluminării, a ieșirii din închisoarea sufletului, după învingerea Umbrei.

Știau că Labirintul este Locul Biruinței prin excelență și că Biruința este posibilă doar prin rugăciunea stăruitoare, prin căutarea stăruitoare și tenace a Drumului cel Bun într-o… mulțime de drumuri.

LUCRĂRI CONSULTATE

Paolo Santarcangeli, Cartea Labirinturilor, ed. Meridiane, București 1974

Slim Hédi. La mosaïque du labyrinthe de Thysdrus. În: Antiquités africaines, 15,1980. pp. 201-215.

Theologhis Andronidis – Labirinturi 2009 – web site (gr.)

Le Labyrinthe de Chartres, enfin dévoilé ? Les dernières découvertes – Gilles Fresson – Rectorat de la cathédrale de Chartres – web site-ul: Cathédrale de Chartres 2012

AUTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.