NUNTĂ COREANĂ          Washington, Diana Negre

Întâlnirea recentă dintre Donald Trump și Kim Jung-un ne-a dus cu gândul la unificarea germană din anii 90. Dar, singurul lucru pe care îl are în comun această unificare cu cea ipotetică a celor două Corei este că se încearcă să se restituie istoriei ceea ce a despărțit politica.

Donald Trum și Kim Jong-un

În rest, nu sunt decât diferențe. Mai întâi, faptul că unificarea germană a fost o piruetă genială – sau o lovitură abilă, cum au spus denigratorii cancelarului din vremea aceea, Helmut Kohl, care s-a folosit de agonia în care se afla URSS la sfârșitul secolului trecut, pentru a reface unitatea poporului german. În schimb, eventuala unificare coreană nu numai că se află foarte departe din punct de vedere politic, dar, deocamdată, nu o dorește niciuna dintre cele două Corei.

Helmut Kohl

În cea din sud, o țară democratică, nu se vrea unificarea deoarece ar fi foarte păguboasă. Iar, în cea din nord, care este o dictatură comunistă, banii pentru refacerea țării vor veni doar după ce Coreea va deveni un stat de drept, cu garanțiile corespunzătoare; adică, după ce va dispărea dictatura actuală.

Alte diferențe: în deceniul anilor 90, R.F. Germnia avea o populație de aproape patru ori mai mare decât cea din Germania de Est, iar productivitatea din vest era de patru sau cinci ori mai mare decât cea din răsărit. Adică, din timp și cu un anumit sacrificiu economic (impozite), RFG a putut să-și asume singură cheltuiala de aproximativ două bilioane de euro, pentru a apropia nivelul economic și industrial dintre cele două Germanii.

În cazul celor două Corei, diferența dintre populații este de 2 la 1, iar bogăția celei democratice este departe de a putea acoperi, ea singură, costurile unificării. Ar putea să o facă chiar mâine cu ajutorul Chinei, dar, aceasta ar însemna să se supună unei condiții de vasalitate față de Pekin, ori, această perspectivă înspăimântă atât Seulul cât și Pyonyangul.

Germania

Pe de altă parte, o subvenționare eminamente asiatică – Coreea de Sud, Japonia și fonduri de investiții din zonă  – este blocată de neînțelegerea dintre Japonia și coreeni în legătură cu scuzele și despăgubirile datorate pentru ocupația japoneză în Coreea, în secolul XX. Experții sud-coreeni au făcut nenumărate calcule, după unificarea Germaniei, pentru a stabili cât ar costa și cum s-ar putea subvenționa un proces asemănător între cele două Corei, și mereu au ajuns la concluzia că acest lucru este imposibil să se realizeze cu mijloace proprii, în timpul generației actuale și a următoarelor două…în cel mai bun dintre cazuri.

În legătură cu un aport masiv de capital american – împreună cu capitalul altor puteri capitaliste -, nu s-a spus nimic la Singapur care să  sugereze că cineva de la Casa Albă ar putea tolera – și cu atât mai puțin, stimula – o asemenea inițiativă.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

BODAS COREANAS          Washington, Diana Negre

El reciente encuentro de Donald Trump con Kim Jung-un ha llevado a más de uno a pensar en la unificación alemana de los 90. Pero, lo único que tiene en común esta unificación y la hipotética de las dos Coreas es que se trata de devolverle a la Historia lo que dividió la política.

Donald Trum y Kim Jong-un

Porque todo lo demás son diferencias. Para empezar, la unificación alemana fue una pirueta genial – o un golpe de mano, como dijeron los detractores del canciller de aquel entonces – Helmut Kohl, que aprovechó las agonías de la URSS de finales del siglo pasado para superar la división del pueblo alemán. La eventual unificación coreana, en cambio, no sólo es políticamente lejana, sino que, por ahora, no la quiere ninguna de las dos Coreas.

En la del Sur, democrática, no la quieren porque son muy conscientes de que sería ruinosa. Y en la del Norte, dictadura comunista, no la quieren porque el capital necesario para rehacer el país no lo haría hasta que la nueva Corea fuese un Estado de derecho, con las garantías correspondientes; es decir, hasta que desapareciese la dictadura actual.

Más diferencias: en el decenio de los 90, la RFA casi cuadruplicaba el número de habitantes de la Alemania Oriental y la productividad de la primera era entre cuatro y cinco veces mayor que la de la segunda. Es decir, que con tiempo y un cierto sacrificio económico (impuestos) la RFA pudo asumir ella sola el desembolso de cerca dos billones de €, que ha supuesto aproximar el nivel económico e industrial de una Alemania a la otra.

División militar de Alemania

En el caso coreano, el desnivel demográfico es de 2 a 1 y la riqueza de la democrática dista mucho de ser tan alta como para poder asumir ella sola los costes de la equiparación. Lo podría hacer mañana mismo con la ayuda de China, pero, esto sería someterse a un vasallaje de Pekín, posibilidad que espanta por igual en Seúl y en Pyongyang.

Por otro lado, una financiación eminentemente asiática – Corea del Sur, Japón y fondos de inversión de la zona – está todavía bloqueada por el desencuentro nipón-coreano acerca de las disculpas e indemnizaciones derivadas de la ocupación japonesa de Corea durante el siglo XX. Los estadistas surcoreanos hicieron infinidad de cálculos a raíz de la unificación alemana acerca de lo que costaría y cómo se podría financiar algo semejante entre las dos Coreas y llegaron siempre a la conclusión de que era imposible por medios propios en ésta y las dos próximas generaciones… en el mejor de los casos.

En cuanto a la eventualidad de una masiva aportación de capital estadounidense – juntamente al de otras potencias capitalistas -, nada hubo en la cumbre de Singapur que permita imaginar que la Casa Blanca vaya a tolerar – y aún menos, estimular – semejante iniciativa.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.