ESTONIA : AU VENIT RUȘII !/ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS

edgar-savisaar-1

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Piruetele populiste care caracterizează politica actuală ne permit să afirmăm că în Estonia au venit rușii. Nu cei ai lui Putin sau Stalin, ci deputații care reprezintă marea minoritate rusofonă din nord-estul Estoniei, aproximativ  un sfert din populația totală a țării (1.300.000 de locuitori).

Până acum, această minoritate era organizată politic în Partidul de Centru – condus de Edgar Savisaar, de 66 de ani –, iar, în  Parlamentul de la Tallin, era un fel de „proptea eternă a opoziției”, cu un sfert din totalul fotoliilor. Savisaar nu făcea politică pro moscovită, ci se străduia să apere interesele minorității ruse. Pentru cochetării internaționaliste, Rusia este încă pera slabă, iar Estonia este prea mică pentru a atrage expansionismul rusesc.

Dar, în a treia zi de luni din luna noiembrie a acestui an, a avut loc marea revoluție electorală care i-a dat puterea parlamentară și președinția Republicii tocmai Partidului de Centru.

De fapt, ceea ce s-a petrecut la Tallin a fost mai mult decât o revoluție electorală, a avut loc o prăbușire a structurilor care au funcționat până acum : micul Partid Reformator, de ideologie liberală, a știut mereu să manipuleze alergia politică spre o alianță cu cei de Centru, astfel încât tot el să rămână în fruntea coalițiilor guvernamentale, culegând mai multe sinecure decât îi reveneau după numărul de deputați. Și iată că, brusc, social-democrații, împreună cu Partidul Popular, au hotărât, la aceste alegeri, că problema nu era atitudinea nebuloasă a Partidului de Centru în privința viitoarelor relații ale Estoniei – țară membră NATO – cu Rusia lui Putin, nici seria de scandaluri financiare care afectează traiectoria publică a lui Savisaar, ci preponderența micului partid liberal, partidul Reformator.

Și  astfel, acum, în Estonia șeful Guvernului este tocmai Savisaar, în fruntea unei coaliții cu social-democrații și cu popularii (în sânul cărora se agită un radicalism conservator rampant), având ca opoziție parlamentară doar micul  grup de deputați reformatori.

Iar, prima decizie importantă pe care a luat-o noua coaliție  a fost  ca Estonia – țara cu cea mai mică datorie publică din zona euro – să ia, de îndată, mari credite pentru a-și dezvolta infrastructurile.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

edgar-savisaar-2

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS

Las piruetas populistas que protagonizan la política actual permiten decir que en Estonia han vuelto los rusos. No los de Putin o Stalin, sino los diputados de la gran minoría rusófona del noreste del Estonia, la nación báltica que cuenta con el mayor porcentaje de población de origen e idioma ruso (algo más del 25% del 1.300.000 de habitante que tiene el país)   .

Hasta ahora, esta minoría se había articulado políticamente en el Partido del Centro – que dirige Edgar Savisaar, de 66 años – y en el Parlamento de Tallin era algo así como “el puntal eterno de la oposición”, con la cuarta parte de los escaños. Savisaar no hacía política filo moscovita, sino que se dedicaba ante todo a defender los intereses de dicha minoría. Para devaneos internacionalistas Rusia es hoy por hoy aún demasiado débil y Estonia, demasiado poco apetecible para incitar el expansionismo ruso.

Pero el tercer lunes de noviembre de este año se produjo la gran revolución electoral que dio el poder parlamentario y la presidencia de la República al Partido del Centro.

En realidad, más que una revolución electoral lo que paso en Tallin fue un colapso de las estructuras de siempre, El pequeño Partido Reformista, de ideología liberal, había sabido manipular hasta ahora la alergia política a una alianza con los del Centro para encabezar él todas las coaliciones gubernamentales, llevándose más prebendas de las que le correspondían por su número de diputados. Y súbitamente, los socialdemócratas y el Partido Popular decidieron en estos comicios que lo malo no era la nebulosa actitud del Partido del Centro en cuanto a los futuros vínculos de Estonia – miembro de la OTAN – con la Rusia de Putin ni la serie de turbios escándalos financieros que salpican la trayectoria pública de Savisaar, sino la preponderancia del pequeño partido liberal, el Reformista.

Así que, ahora en Estonia el jefe del Gobierno es precisamente Savisaar al frente de una coalición con socialdemócratas y los populares (en cuyo seno se agita un radicalismo conservador rampante) para dejar como oposición parlamentaria únicamente al pequeño grupo de diputados reformistas.

Y consecuentemente, la primera decisión importante de la nueva coalición ha sido que Estonia – la nación de menor deuda pública de la eurozona – haya decidido tomar enseguida grandes créditos para el desarrollo de sus infraestructuras.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU