Paul Ryan

A pleca la timp               Washington, Diana Negre

La un an și jumătate de la niște alegeri în care republicanii au câștigat președinția, Congresul și guvernele statale, partidul  pare a se afla, acum, în retragere, iar conducătorii săi, într-o atitudine de „scape cine poate”,  în timp ce democrații par a fi  înflăcărați, motivați și optimiști, cu speranța că vor recupera majoritățile legislative, anul viitor, și vor face ca președinția să fie un calvar pentru Donald Trump.

Poate semnul cel mai semnificativ al acestor vremuri noi este hotărârea președintelui Camerei, republicanul Paul Ryan, să renunțe și să părăsească viața politică. Ryan, deputat din partea statului Wisconsin și președinte al Camerei Reprezentanților de mai mulți ani, a anunțat, de curând, că nu se va mai prezenta, în luna noiembrie a acestui an, pentru a fi reales, gest prin care nu numai că renunță la fotoliul său de deputat, dar și la unul dintre posturile cele mai importante din guvernul SUA.

Motivele invocate de Ryan sunt în legătură cu familia sa. Probabil, sunt adevărate, și anume că: pe fiii săi adolescenți de abia că îi vede la sfârșit de săptămână, iar acum, este ultima ocazie de a sta tot timpul cu ei, deoarece, în curând, vor pleca la universități. Însă, mulți se îndoiesc că aceasta ar fi unica rațiune a retragerii sale.

Paul Ryan, soția sa Janna și fiii și fiica sa: Samuel, Elizabeth și Charles

De când Donald Trump a devenit candidat republican, dar, mai ales, de când a câștigat alegerile, Ryan a fost nevoit să strângă velele și să-și înlocuiască criticile contra lui Trump cu o necesară colaborare, atât pentru supraviețuirea partidului, cât și pentru ca țara să fie guvernabilă.

În ultimii ani, Ryan a trebuit să renunțe și la câteva dintre visele sale: mai întâi, la vicepreședinție, atunci când Mitt Rommey a pierdut alegerile. Acesta îi promisese funcția de vicepreședinde, în caz de victorie. Și mai greu a renunțat la angajamentele sale, unul după altul. Marele său obiectiv politic a fost să asaneze bugetul statului, care se apropie periculos de o îndatorare, care-i amenință stabilitatea financiară.

Problemele lui Ryan sunt simptomatice pentru ceea ce li se întâmplă și altor colegi de ai săi republicani, care și-au pierdut speranța de a înfăptui schimbări în chestiuni importante: asigurările medicale sau finanțarea subvențiilor sociale, care tot măresc datoria, fără să existe alte venituri pentru a fi compensate.

În aceste ultime luni, unii dintre ei chiar au anunțat că se retrag din politică și nu se vor mai prezenta la alegeri.

Paul Ryan

Mult mai grav pentru republicani ar fi ca agenda lor de guvernare să fie total înlăturată, dacă – și aceasta este foarte posibil – în noiembrie, cel puțin în Camera inferioară, dacă nu și în Senat, își vor pierde majoritatea parlamentară.

Este o agendă plină de promisiuni ambițioase, cum ar fi reducerea impozitelor, controlul asupra modului în care se cheltuiesc banii publici, asanarea bugetului, reducerea deficitului, îmbunătățirea calității învățământului, oferind mai multe opțiuni școlilor private. A le pune în practică este, oricum, foarte geu din cauza rezistenței pe care le-o opun democrații, cu toate că sunt minoritari, însă, vor deveni un blestem dacă vor controla Congresul, cu toate că la Casa Albă va rămâne un republican.

Alternanța la putere este un lucru obișnuit în SUA, însă, și mai des se întâmplă ca partidul președintelui, acum cel republican, să piardă voturi la primele alegeri din mandatul său. Așa au pățit președintele Obama, mult mai înainte, Bill Clinton, George Bush, precum și foarte popularul Ronald Reagan.

Neobișnuită este încleștarea momentului, hotărârea democraților de a-i tăia aripile președintelui și chiar de a-l da afară de la Casa Albă, prin procedeul denumit „impeachment”. Este greu de înfăptuit, dar, dacă Trump are deja dureri de cap cu rezistența de care s-a izbit în mandatul său, nu e greu să ne imaginăm cât de mult se va înrăutăți situația, dacă va avea și un Congres potrivnic.

În rândurile democraților mulți își freacă mâinile și savurează deja momentul când îl vor putea tortura politic pe un președinte pe care nu l-au acceptat niciodată.

Însă, este prematur pentru ei să clameze victorie: panorama politică americană actuală nu a mai avut asemenea precedente și s-ar putea întâmpla ca, în ciuda tuturor greutăților, erorilor și vulgarității lui Donald Trump, valul de prosperitate economică să determine ceea ce acum pare a fi imposibil, adică să mențină majoritățile republicane și să asigure că Trump va avea mâinile mai mult sau mai puțin libere până în luna ianuarie a anului 2022.

Paul Ryan

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Marcharse a tiempo                                                            Washington, Diana Negre

Al año y medio de unas elecciones en que los republicanos arrasaron con la presidencia, el Congreso y los gobiernos estatales, el partido parece ahora en retirada y sus líderes en una actitud de “sálvese quien pueda”, mientras los demócratas aparecen enardecidos, motivados y optimistas, con la esperanza de recuperar, el próximo año, las mayorías legislativas y convertir en un calvario la presidencia de Donald Trump.

Quizá el signo más significativo de estos nuevos tiempos sea la decisión del presidente de la Cámara, el republicano Paul Ryan, de tirar la toalla y retirarse de la vida política. Ryan, diputado del estado de Wisconsin y presidente de la Cámara de Representantes desde hace varios años, anunció, esta semana, que no se presentaría a reelección, el próximo mes de noviembre, con lo cual no sólo renuncia a su escaño, sino a uno de los cargos de más poder en el Gobierno de Estados Unidos.

Los motivos aducidos por Ryan son familiares y probablemente ciertos, es decir, que sus hijos adolescentes tan sólo le ven los fines de semana y esta es la última oportunidad de vivir a tiempo completo con ellos, antes de que se marchen a la universidad, pero, muchos dudan de que sea la única razón.

Desde que Donald Trump se convirtió en el candidato republicano y, más aún desde que ganó las elecciones, Ryan ha tenido que plegar velas y cambiar sus críticas contra Trump por la colaboración necesaria, tanto para la supervivencia del partido, como para la gobernabilidad del país.

Pero, en estos últimos años, Ryan también ha tenido que renunciar a varios de sus sueños: primero a la vicepresidencia, cuando perdió las elecciones el candidato republicano Mitt Romney, quien le había designado como su vicepresidente en caso de ganar. Todavía más renuncia fueron los compromisos, uno tras otro, en su gran objetivo político, que era sanear el presupuesto del país, que se acerca peligrosamente a un endeudamiento que amenaza su estabilidad financiera.

Los problemas de Ryan, además, son sintomáticos de lo que les ocurre a otros correligionarios republicanos que han perdido las esperanzas de lograr cambios en cuestiones que les importan tanto como el seguro médico o la financiación de los subsidios sociales, que elevan la deuda sin que haya otros ingresos para compensarlos.  En estos últimos meses, varios de ellos también anunciaron que se retiran de la política y no se presentarán a reelección.

Todavía más grave para los republicanos es que su agenda de gobierno puede quedar totalmente eliminada si, como es muy posible, pierden la mayoría parlamentaria, el próximo noviembre, por lo menos en la Cámara baja y, tal vez, incluso en el Senado.

Es una agenda de promesas ambiciosas como reducir los impuestos, controlar el gasto público, sanear el presupuesto, reducir el déficit, mejorar la calidad educativa dando más opciones para escuelas privadas. Ponerlas en práctica es difícil en cualquier caso por la resistencia de los demócratas, a pesar de que están en minoría, pero se convertirían en anatema con un Congreso controlado por los demócratas, por mucho que la Casa Blanca esté en manos republicanas.

Paul Ryan y sus hijos

La alternancia de poder es habitual aquí y todavía es más frecuente que el partido del presidente, en este caso el republicano, pierda votos en las primeras elecciones de su mandato. Es algo que le ocurrió al presidente Obama o mucho antes a Bill Clinton, o a George Bush o incluso al muy popular Ronald Reagan.

Lo que ya no es habitual es el encono del momento y la determinación de los demócratas de cortarle las alas al presidente e incluso de echarlo de la Casa Blanca, por el procedimiento llamado “impeachment”. Es algo difícil de conseguir, pero, si Trump ya tiene dolores de cabeza con la resistencia que ha encontrado a su mandato, no cuesta mucho imaginar que la situación empeoraría mucho si tiene el Congreso en contra suya.

En las filas demócratas es evidente que muchos se están frotando las manos y paladean ya el momento en que pueden torturar políticamente a un presidente que nunca han aceptado. Pero, sería prematuro para ellos cantar victoria: el panorama político norteamericano de hoy tiene pocos precedentes y podría ocurrir que, a pesar de todas las dificultades, los errores y la vulgaridad de Donald Trump, la ola de bonanza económica consiga lo que hoy parece casi imposible, que es mantener las mayorías republicanas y garantizar que Trump tendrá las manos más o menos libres hasta enero de 2022.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.