BALCANII NEDORIȚI

Toamna anului 2019 a confirmat, din punct de vedere politic, încă o dată, o veche prejudecată culturală: Balcanii sunt vagonul din coada Europei. Iar, dacă în penultima săptămână a lunii octombrie, Uniunea Europeană (UE), prin vocea președintelui francez, Macron, amâna la nesfârșit satisfacerea speranțelor Macedoniei de Nord și Albaniei de a începe negocierile de admitere a acestor țări în UE, în ultima săptămână a lunii trecute, șefa guvernului sârb – Ana Brnabic – s-a aflat la Moscova pentru a semna un tratat comercial cu Zona Euroasiatică de Liber Schimb, o replică rusească a Pieței Comune europene, în zona de influență a Federației Ruse.

Acest lucru, precum și entuziasmul pe care îl stârnesc în Serbia vizitele lui Putin, dar, și influența covârșitoare a Turciei asupra comunităților musulmane din Balcani, ne face să ne gândim că răsăritul Europei  se îndepărtează de lumea occidentală, pentru a se inspira și finanța din cea orientală. Însă, realitatea este cu totul alta. Căci, cu toate că este adevărat că UE și-a pierdut speranța că Europa fostă comunistă se va democratiza repede și sigur, rațiunea primordială a dezinteresului pe care îl afișează în ultima vreme este pur economică: conjunctura actuală nu este favorabilă pentru a efectua noi investiții pe termen foarte lung.

Interesul aparent al țărilor balcanice pentru banii chinezești (împrumuturi pentru macro infrastructuri), pentru puterea militară a Rusiei (pentru prima oară se vor instala în Europa – în Serbia – baterii antirachetă rusești S – 400) sau pentru ofertele culturale ale Turciei (programe TV și promoții coranice, pe lângă o bogată rețea de legături aeriene), nu sunt decât episoade izolate sau himere economice. Căci, împrumuturile chinezești sunt  foarte scumpe și paralizează, pe termen lung, perspectivele de creștere economică ale țărilor datoare, iar impactul turcesc se limitează doar la comunitățile musulmane. Referitor la puterea militară a Rusiei trebuie să menționăm că, în ziua de azi, toată lumea vede că Moscova e în defensivă în fața expansiunii spre răsărit a NATO.

În acest al nu-știu-câtelea divorț dintre Balcani și Occident, autentică este doar reînnoita lor neînțelegere spirituală și, poate este la fel de grav divorțul dintre ierarhiile din răsăritul Europei și propriile lor popoare. În Occident, de multe secole, îi privim peste umăr pe cei din Răsărit, pentru că sunt săraci, slabi și afini unei alte scări a valorilor. Acest lucru este foarte discutabil, dar, nu și faptul că, în toate țările balcanice, elitele conducătoare se refugiază în adăpostul politico-militar sau economic al Moscovei, Beijing-ului sau al Ankarei, pentru a păstra un sistem juridico-administrativ corupt, care a permis, în mai mult de 30 de ani, ca cei care aveau monopolul puterii cândva – „nomenklatura” stalinistă – să se transforme în oligarhiile care astăzi sug până la ruinare țările pe care le guvernează.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

MALQUISTOS BALCANES

El otoño del 2019 ha ratificado políticamente un viejo prejuicio cultural: los Balcanes son el furgón de cola de Europa. Y es que mientras en la penúltima semana de octubre la Unión Europea (UE) daba largas por boca del presidente francés, Macron, a las esperanzas normacedonias y albanesas de iniciar negociaciones de asociación, en la última semana del mes, la jefa del Gobierno serbio – Ana Brnabic – iba a Moscú a firmar un tratado comercial con la Zona Euroasiática de Libre Comercio, una réplica rusa del Mercado Común para su zona de influencia.

Esto, más el real entusiasmo que despiertan en Serbia las visitas de Putin y la abrumadora influencia turca sobre las comunidades musulmanas de los Balcanes, induce a pensar que el este de Europa se aparta del mundo occidental para volver a inspirar y financiarse en el oriental. Pero, la realidad es muy otra. Porque si es cierto que la UE ha perdido la esperanza de que la Europa excomunista se democratice deprisa y firmemente, la razón primordial del desinterés mostrado últimamente es puramente económica; la coyuntura actual es desfavorable para asumir más inversiones a larguísimo plazo.

Y el aparente interés balcánico por los dineros chinos (empréstitos para las macro infraestructuras), el poderío militar ruso (por vez primera se instalarán en Europa – en Serbia – baterías rusas S – 400 de antimisiles) o las ofertas culturales turcas (programas televisivos y promociones coránicas, amén de una completísima red de enlaces aéreos), no son más que episodios aislados o espejismos económicos. Porque los empréstitos chinos son muy caros y embargan a largo plazo las perspectivas de crecimiento de los países deudores, en tanto que el impacto turco sigue limitado a las comunidades musulmanas. En cuanto al poderío militar ruso, a nadie se le escapa que, hoy por hoy, Moscú está a la defensiva frente a la expansión oriental de la OTAN.

Auténtico en este enésimo divorcio balcano-occidental es su renovado desencuentro espiritual e, igualmente grave, el divorcio entre las jerarquías del este europeo y las respectivas poblaciones. En occidente, llevamos siglos mirando por encima del hombro a los del este por más pobres, débiles y afines a otra escala de valores. Esto es muy discutible, pero, no el hecho de que en todas las naciones balcánicas, las élites dirigentes se refugian en el amparo político-militar o económico de Moscú, Pekín y Ankara para seguir manteniendo un sistema de corrupción jurídico-administrativo que ha permitido, en poco más de 30 años, que los monopolistas del poder de otrora – la “nomenklatura” estalinista – se transformen en las oligarquías que esquilman, hoy en día, a los países donde gobiernan.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.