Odiseu/Ulise în Lumea de Jos/Hades, vorbind cu umbra lui Tiresias; cupă cu figuri roșii din Lucania, Italia, aprox. 380 î. Hr.

Kavafis a scris Itaca în 1910 (avea 47 de ani !) și l-a publicat în 1911 la Alexandria, în revista Γράμματα/Litere (Octombrie-Noiembrie).

Simțea, poate, că trecuse de jumătatea vieții (viață care i s-a încheiat la 70 de ani) și se pregătea de marea călătorie: călătoria de inițiere.

Itaca a scris-o nu hedonistul, ci mystul, ezoteristul Kavafis.

Ne-o arată cele patru mari simboluri: sideful, care trimite la cochilie și, mai ales, la perlă; coralul sau mărgeanul care trimite la „pomul marin al vieții” format din sângele scurs în mare din capul Meduzei pe care i l-a tăiat Perseu; chihlimbarul care trimite la esența și la căldura Soarelui, dătătorul de viață pentru trup și de viață pentru suflet (cunoașterea/Lumina divină); abanosul care trimite la „tronul lui Hades”, dar și la întunericul des pe care-l străbate mystul în călătoria sa spirituală spre Lumină…

Cheia poemului este, totuși, sideful, materia din care este făcută perla.

Trebuie că Itaca a fost scrisă într-un moment în care Kavafis era interesat de Gnoză.

Și, credem, de Sfântul Efrem Sirul… un gnostic tăinuit, aprins de erosul dumnezeiesc pe care și-l… destăinuie/confesează în Imnuri (vezi Imnul Perlei).

Un Kavafis atras de Sfântul Efrem Sirul și de… calea gnosticilor, drumul spre mântuire prin cunoaștere.

Trebuie că a fost o vreme când a citit și s-a simțit atras de religiile, credințele și scrierile gnostice, foarte posibil de textele mandeene (mandeenii sunt „oamenii cunoașterii” !), precum Faptele Apostolului Toma.

În această scriere apocrifă căutarea perlei este o alegorie a mântuirii omului, după cădere, și a sufletului picat în lumea întunericului… unde are de înfruntat monștrii marini (Ciclopii (monoftalmi, adică unii care văd doar pe jumătate !) și Lestrigonii, și unii și alții giganți ai peșterilor, mâncători de oameni), monștrii de care-l păzește și salvează tocmai mărgăritarul, adică… cunoașterea pe care o capătă doar inițiații.

Nu întâmplător Kavafis spune la începutul poemului… un drum plin de cunoașteri (γεμάτος γνώσεις; în aramaica vorbită de mandeeni, manda înseamnă cunoaștere) și la sfârșitul lui… cu atâta experiență (μὲ τόση πείρα)… adică după călătoria de inițiere…

Și nu întâmplător vorbește despre… bogății… Mandeenii cred că Lumea de sus, guvernată de (Dumne)zeul Luminii este locuită de nenumărate entități pe care le numesc… bogății !

Și iarăși, nu în ultimul rând, Kavafis vorbește despre învățații/studioșii Egiptului (σπουδάζω în elină înseamnă a se dedica unui lucru cu cea mai mare râvnă, de unde a studia).

Kavafiștii cred că una din lecturile poetului și principala sursă de inspirație pentru Itaca este un poem destul de misterios atribuit lui Petroniu: Exhortatio ad Ulyssem/Îndem pentru Ulise unde apare orașul Canop (Κάνωπος).

Or, Canop se află în Delta Nilului, la numai 25 de km de centrul Alexandriei, și este, de fapt o suburbie a orașului lui Kavafis.

Iar în Canop se afla un serapeum (acum scufundat !), adică un templu al lui Serapis/Hades.

Și, tot nu în ultimul rând, simbolice sunt și esențele parfumate, mirodeniile Orientului (precum tămâia zeilor…) care te transportă… dincolo de vălurile ignoranței, în lumea cunoașterii… Văluri…

… Perla este grăuntele de nisip învelit în cochilie în cămăși de sidef… sufletul neșlefuit și nelucrat aflat în trup care îmbracă, rând pe rând, inițiere după inițiere (Itacele !), cămășile divine ale cunoașterii…

Așadar un Kavafis… myst… în drum spre Itaca, de fapt, în drum spre sine însuși, cel împlinit în cunoaștere…

Itaca
Când te pregătești de plecare (și vrei să pornești) spre Itaca,
Să te rogi să fie lung drumul,
Plin de aventuri, plin de cunoașteri.
De Lestrigoni și de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios, să nu te temi,
N-o să dai peste ei pe drum, niciodată,
Dacă gândirea-ți (rămâne) înaltă și o emoție
aleasă îți atinge duhul și trupul.
Pe Lestrigoni și pe Ciclopi,
Pe sălbaticul Poseidon, nu-i vei întâlni,
Dacă nu-i duci în suflet,
Dacă sufletul tău nu ți-i scoate în față.
Să te rogi ca drumul să fie lung.
Să fie multe diminețile de vară,
În care – cu ce mulțumire, cu ce bucurie ! –
intri în porturi pe care le vezi prima oară:
Să te oprești în emporiile feniciene,
Și să-ți alegi mărfurile cele bune:
Sidefuri și corali, chihlimbaruri și abanosuri,
Și esențe voluptoase de toate felurile,
Cât poți de multe esențe voluptoase.
Să mergi în multe orașe egiptene,
Să-nveți și să-nveți de la cei studioși.
Și să ai mereu în minte Itaca.
E țelul tău. Acolo trebuie să ajungi.
Dar nu-ți dori să se termine repede călătoria,
Mai bine să țină ani mulți,
Și bătrân deja, să arunci ancora pe țărmul insulei (tale),
Bogat cu câte ai câștigat pe drum,
Fără să aștepți ca Itaca să-ți dea bogății.
Itaca ți-a dat călătoria cea frumoasă.
Fără ea n-ai fi plecat la drum.
Altele n-are ce să-ți dea.
Și dacă o s-o găsești săracă, Itaca nu te-a înșelat.
Așa înțelept cum ai ajuns, cu atâta experiență,
Deja vei fi înțeles ce înseamnă… Itacele.

Ἰθάκη
Σὰ βγεῖς στὸν πηγαιμὸ γιὰ τὴν Ἰθάκη,
νὰ εὔχεσαι νἆναι μακρὺς ὁ δρόμος,
γεμάτος περιπέτειες, γεμάτος γνώσεις.
Τοὺς Λαιστρυγόνας καὶ τοὺς Κύκλωπας,
τὸν θυμωμένο Ποσειδῶνα μὴ φοβᾶσαι,
τέτοια στὸν δρόμο σου ποτέ σου δὲν θὰ βρεῖς,
ἂν μέν᾿ ἡ σκέψις σου ὑψηλή, ἂν ἐκλεκτὴ
συγκίνησις τὸ πνεῦμα καὶ τὸ σῶμα σου ἀγγίζει.
Τοὺς Λαιστρυγόνας καὶ τοὺς Κύκλωπας,
τὸν ἄγριο Ποσειδώνα δὲν θὰ συναντήσεις,
ἂν δὲν τοὺς κουβανεῖς μὲς στὴν ψυχή σου,
ἂν ἡ ψυχή σου δὲν τοὺς στήνει ἐμπρός σου.
Νὰ εὔχεσαι νά ῾ναι μακρὺς ὁ δρόμος.
Πολλὰ τὰ καλοκαιρινὰ πρωϊὰ νὰ εἶναι
ποὺ μὲ τί εὐχαρίστηση, μὲ τί χαρὰ
θὰ μπαίνεις σὲ λιμένας πρωτοειδωμένους·
νὰ σταματήσεις σ᾿ ἐμπορεῖα Φοινικικά,
καὶ τὲς καλὲς πραγμάτειες ν᾿ ἀποκτήσεις,
σεντέφια καὶ κοράλλια, κεχριμπάρια κ᾿ ἔβενους,
καὶ ἡδονικὰ μυρωδικὰ κάθε λογῆς,
ὅσο μπορεῖς πιὸ ἄφθονα ἡδονικὰ μυρωδικά.
Σὲ πόλεις Αἰγυπτιακὲς πολλὲς νὰ πᾷς,
νὰ μάθεις καὶ νὰ μάθεις ἀπ᾿ τοὺς σπουδασμένους.
Πάντα στὸ νοῦ σου νἄχῃς τὴν Ἰθάκη.
Τὸ φθάσιμον ἐκεῖ εἶν᾿ ὁ προορισμός σου.
Ἀλλὰ μὴ βιάζῃς τὸ ταξείδι διόλου.
Καλλίτερα χρόνια πολλὰ νὰ διαρκέσει.
Καὶ γέρος πιὰ ν᾿ ἀράξῃς στὸ νησί,
πλούσιος μὲ ὅσα κέρδισες στὸν δρόμο,
μὴ προσδοκώντας πλούτη νὰ σὲ δώσῃ ἡ Ἰθάκη.
Ἡ Ἰθάκη σ᾿ ἔδωσε τ᾿ ὡραῖο ταξίδι.
Χωρὶς αὐτὴν δὲν θἄβγαινες στὸν δρόμο.
Ἄλλα δὲν ἔχει νὰ σὲ δώσει πιά.
Κι ἂν πτωχικὴ τὴν βρῇς, ἡ Ἰθάκη δὲν σὲ γέλασε.
Ἔτσι σοφὸς ποὺ ἔγινες, μὲ τόση πείρα,
ἤδη θὰ τὸ κατάλαβες ᾑ Ἰθάκες τί σημαίνουν.

Și iată poemul lui Petronius:

Îndemn către Ulise
Lasă-ți casa și caută spre alte țărmuri, străine,
Ο, tinere ! O ordine mai mare a lucrurilor ți se va descoperi.
Nu te lăsa doborât de rele: Dunărea-ți va vedea chipul, la marginea lumii,
Și-nghețatul Boreu, Vântul de Nord, și regatele fără griji ale Egiptului, din Canop,
Și toți cei care-l văd pe Phoebus renăscând și murind (în fiece zi):
Mai mare ajunge cel ce se coboară-n nisipurile străine.

Corabie pictată pe o urnă minoană. Creta, perioada post-palațială, Muzeul Arheologic din Iraklion

Exhortatio ad Ulyssem
Linque tuas sedes, alienaque litora quaere,
o juvenis! major rerum tibi nascitur ordo.
Ne succumbe malis: te noverit ultimus (H)ister,
te Boreas gelidus, securaque regna Canopi,
quique renescentem Phoebum, cernuntque cadentem:
Major in externas fit qui descendit harenas.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.