Ierburile și mirodeniile sunt aliații noștri de taină, pentru că fiecare „iarbă” și fiecare mirodenie are un spirit cu care comunicăm subtil și care ne poate fi ghid și maestru în orice moment.

De aceea ar fi bine să fim atenți când le folosim ca să … simțim ce ne spune spiritul lor… în limba miresmelor, spirit cu care, la modul propriu, ne unim când le mâncăm, când le sorbim în ceai sau când ne ungem cu uleiurile lor.

În treacăt să spunem că mireasmă vine din străvechea rădăcină indo-europeană: smeru- , grăsime, ulei, de unde în greaca veche: μύρον/miron, ulei parfumat, mir, verbul μυρίζω/mirizo, a unge cu miresme, uleiuri parfumate sau μύρισμα/mirisma în greaca târzie, mireasmă.

Alchimiștii știu că duhul miresmelor are o mare putere de prefacere, că ori de câte ori ne unim cu el, cu noi se petrece o metamorfoză subtilă pe care unii o simt, bucurându-se de ea cu recunoștință și smerenie.

Ei spun că a găti cu miresme…

… și aici numesc ierburile aromatice, adică busuiocul, cimbrul, rosmarinul, menta, maghiranul, sovârvul, tarhonul, coriandrul, salvia, pătrunjelul, mărarul sau lavanda…

… și mirodeniile, adică scorțișoara, nucșoara, cuișoarele, vanilia, anasonul mediteranean și anasonul stelat sau chinezesc, șofranul sau piperul…

… este o artă plină de… taine, taine pe care, însă, ajungi să le stăpânești dacă ai îndrăzneala și pasiunea de a le studia.

Nu-i nevoie, zic ei, să urmezi cursuri savante ținute de chef-i din toată lumea ca să știi cum să faci din orice mâncare un ospăț și din orice masă o desfătare.

Ajunge să… comunici cu ierburile înmiresmate și cu mirodeniile, să le iubești și să le asculți. Ele îți spun totul. Ele sunt maeștrii care te învață totul despre afinitățile lor, despre hierogamiile, amorurile și însoțirile lor.

Ierburile și mirodeniile, spun Maeștrii Bucătărie Subtile și Tămăduitorii, se caută unele pe altele, se îndrăgostesc și formează perechi pe viață. Poveștile lor de dragoste sunt sublime și lucrează ca o vrajă asupra noastră.

Sau, spiritele lor se aleg unele pe altele, într-un mod de nepătruns, încă, pentru noi, în așa fel încât sevele și esențele lor să se întrepătrundă într-o armonie desăvârșită.

Desigur există un îndreptar secret alcătuit de Maeștri, îndreptar din care ni se mai dezvăluie câte ceva din timp în timp.

Dar, arta de a folosi miresmele se învață, mai degrabă, experimentând și comunicând cu ele.

Oricine poate deveni o Stăpână sau un Stăpân al ierburilor și al mirodeniilor. Cum ?

Ajunge să ne deschidem, să le lăsăm să ne inspire și să ne vindece trupul, mintea și sufletul prin lecția pe care fiecare din ele e lăsată anume să ne-o predea…

… iar lecția lor de căpătâi este cum să ne bucurăm de viață, cum să ne bucurăm unul de celălalt, de ceea ce suntem și de ființele minunate care putem deveni…

… cum să fim cumpătați, binevoitori, încrezători, împăcați cu noi, cu lumea și cu Universul…

 … cum să ne iubim pe noi, lumea și Universul…

… și, nu în ultimul rând, cum să fim recunoscători pentru că le avem.

 Când folosim ierburile și mai ales mirodeniile aduse de peste mări și țări, e bine să le spunem în gând sau cu glas tare, tuturor celor care au trudit pentru ele, un mulțumesc din suflet.

Știm că istoria mirodeniilor are o parte întunecată: atât negustorii care au făcut averi fabuloase cu colonialele, adică cu mirodeniile aduse din colonii, cât și marile imperii maritime care s-au clădit pe negoțul cu ele, au tratat cu cruzime „popoarele mirodeniilor”.

Maeștrii spun că e bine când ne bucurăm de mirodenii, să le fim recunoscători celor care chiar au trudit pentru ele… în toate timpurile.

 

Tot ei mai spun că e bine să ne gândim că atunci când presărăm ierburi și mirodenii în mâncare, preparăm, de fapt, elixiruri …

… așa cum făceau cu mii de ani în urmă șamanii și, apoi, preoții, pentru care erau … plante speciale.

 Nu întâmplător, în latină numele lor era species, adică specialele sau, în traducere liberă, încântarea ochilor și a simțurilor.

 Francezii le spun épices, spaniolii especias şi italienii spezie, de unde, tot în italiană spezieria, prăvălia cu mirodenii și, în sens restrâns farmacie sau drogherie…

…și de unde în greaca regională σπετσαρία/spețaria (cu variantele σπετζαριό/σπετζαριόν) și σπετσιέρης/spețieris … adică spițerie și spițer…

… de unde în română tot spițerie și spițer !

 

Românii le-au numit mirodenii de la grecescul μυρωδιά (mirodiά), care înseamnă parfum, mireasmă, pentru că, la noi, le-au adus negustorii bizantini.

De ce sunt ierburile înmiresmate și mirodeniile speciale ?

Pentru că dau gust, savoare, parfum și farmec nu numai mâncărurilor și vinului, ci și vieții.

Iarăși, nu întâmplător, se mai numesc și condimente, de la latinescul condimentum care însemna „ceea ce dă gust și savoare mâncării, conversației sau vieții”.

Urmașii șamanilor, călugării-herboriști și alchimiștii le-au folosit puterile subtile ca să tămăduiască atât trupul, cât, mai ales, sufletul, cunoscând înțelepciunea și lecția „duhovnicească” a fiecăreia.

De pildă, lecția salviei este împăcarea.

 Ei au moștenit arta străveche de a le folosi, care, de fapt, este o îmbinare a mai multor arte: arta de a mânca, arta de a bea, arta de a trăi frumos și cumpătat (de altfel, una din lecțiile mirodeniilor este chiar … măsura, cumpătarea: se folosesc în cantități mici și foarte mici), arta de a vindeca, arta de a cultiva spiritul și, nu în ultimul rând, arta de a trăi… cu spirit.

 O parte din învățătura lor veți găsi și în acest site al Ariadnei.

Descoperiți-o !