Iată câteva afirmații, să le spunem, pitorești :

„Nu suntem urmașii Romei!”

„Limba pe care o vorbim este cea pe care o vorbeau vechii daci!”

(La sud de Dunăre, Alexandru Macedon „ar fi vorbit aromână !”).

 „Cum s-ar fi putut romaniza Dacia, în numai 170 de ani, și să prezinte admirabila unitate lingvistică pe care o vedem astăzi, când însăși Italia, țara de unde au venit cuceritorii latini, prezintă, până în zilele noastre, după mii de ani, o lipsă de unitate, o asemenea diversitate de dialecte, încât, dacă nu vorbesc limba pe care o învață la școală, cei din sud nu se pot înțelege cu cei din nord?”

Mare diversitate lingvistică prezintă, de asemenea, Spania și Franța.

Atunci, de ce este româna atât de unitară?

Dar, de ce este, oare, spaniola (el castellano) atât  de unitară în țările latino-americane, practic din sudul SUA, până în Argentina ? (cu excepția Braziliei, desigur, unde se vorbește portugheza).

Simplu, a fost limba centrelor de putere din Castilia și Aragon care au creat imperiul peste ocean ! A fost limba imperiului !

La fel și engleza : este mult mai unitară în SUA, Canada și Australia, decât în țara sa de origine, Anglia.

În consecință, caracterul unitar al unei limbi vorbite pe  un teritoriu mai amplu este dovada unei intense stăpâniri imperiale. Limba a însoțit imperiul mai intens în colonii  decât în propria metropolă.

A susține că dacii, geții și traco-ilirii vorbeau… românește  ar necesita și o explicație referitoare  la denumirea limbii înseși : de ce se numește română, și nu dacică, getică, traco-iliră…?

 De ce, deci, română ?

Român provine de la romanus, locuitor al Romei, și, prin extensie, cetățean al Imperiului roman. Românii sunt singurul popor neolatin care păstrează această denumire, deoarece au trăit, de timpuriu, izolați de imperiu. Celelalte popoare neolatine, fiind așezate unele lângă altele, au fost nevoite să adopte denumiri generice legate de  provinciile în care au trăit, pentru a se identifica : toți erau latini, toți erau romani, în Italia, în Hispania, în Francia.

Și astfel s-au numit italieni, hispani sau franci….

Românii, trăind izolați, era suficientă această denumire de…. român, fiindcă  nu mai exista nicio confuzie.

Întotdeauna românii s-au numit pe ei înșiși români. Străinii au fost cei care i-au numit altfel : vlahi, valahi, vlasi, olahi…

Structura gramaticală a limbii române și fondul ei principal de cuvinte (cuvintele vii, folosite în viața de zi cu zi) nu lasă nicio îndoială în privința caracterului neolatin al limbii pe care o vorbim.

Înrudirea cu celelalte limbi romanice, neolatine, este evidentă în  asemănări ale cuvintelor care merg până la identitate :

– casă, carne, verde, (română, italiană, spaniolă, catalană)

– vin, pâine, capră, munte (vino, pan, pane, capra sau cabra, monte)

– om, familie, frate, soră, părinți, nepoți etc, sunt cuvinte pe care le înțelege  orice neolatin din zilele noastre.

Evoluția  istorică paralelă a limbii române  alături de celelalte limbi romanice se poate vedea în ceea ce lingviștii numesc „corespondențele transformărilor fonetice”, și anume :

grupul „CT” ( noCTem, laCTem)  din unele cuvinte  latinești  a dat :

• în română, PT(noaPTe, laPTe)
• în italiană, TT (noTTe, laTTe)
• în spaniolă, CH (noCHe, leCHe)
• în franceză, IT (nuIT, laIT)

Să menționăm, în sfârșit, existența „ariilor laterale”, un fenomen lingvistic foarte interesant : în zone îndepărtate geografic unele de altele, se păstrează cuvinte asemănătoare sau identice mai vechi decât în metropolă :  în română și spaniolă : masă, și respectiv, mesa, în timp ce în italiană și franceză se spune tavola,  și respectiv, table.

Frumos și hermoso… față de bello, bel (beau). A fierbe și hervir, față de bollire și bouillir… etc.

În încheiere să spunem că limba noastră românească este o frumoasă, interesantă și glorioasă limbă neolatină care și-a păstrat unitatea  în decursul secolelor de vicisitudini și divizări imperiale și statale ale românilor.

Este o limbă în care s-au creat și s-au păstrat valori culturale și spirituale  demne de a sta alături de  aportul celorlalte popoare  la patrimoniul universal al umanității.

AUTOR EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: EUGEN HAC … precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.