COVID-19 ȘI SEZONIERII

Marile reizbucniri recente ale pandemiei COVID-19 în Germania au o trăsătură specifică: există un focar comun bine stabilit – abatoarele din Renania Westfalia – și majoritatea celor contagiați sunt sezonieri străini.

Definiția acestor reizbucniri s-ar putea reduce și mai mult – prima cauză este lupta pentru a reduce costurile -, dar, acest lucru nu mai este o trăsătură specifică a cărnii și nici a nemților. Concurența prețurilor pe piață este universală. Îar pe piața germană a cărnii, pentru a vinde un kilogram de carne de porc sub 10 €, e nevoie să se recurgă la cei mai ieftini sezonieri.

Era de așteptat ca eventualele noi focare să izbucnească în abatoare. Mai întâi, deoarece în abatoare se lucrează în condiții optime pentru virusuri: temperatura mediului ambiant este între 6º și 10º, iar vecinătatea muncitorilor este foarte apropiată la banda de tranșare.

Ceea ce surprinde, într-o oarecare măsură, este prezența masivă a sezonierilor străini în abatoarele germane. Desigur, surpriza se mai reduce dacă ținem seama de faptul că lucrătorul din abator nu mai este un specialist, ci un muncitor fără calificare pus să muncească mult, pentru un salariu mic. În abatoarele din Renania Westfalia, slariul brut al unui lucrător de rând este de 2.000 de € pe lună, cu săptămâna de lucru de 50 de ore. Nemților li se pare a fi un salariu mic pentru o mucă grea; însă, pentru locuitorii din fosta Europă comunistă este un salariu de rege. Polonezii, care se află printre cei mai bine plătiți muncitori din Europa de Răsărit, primesc la ei în țară pentru aceeași muncă, echivalentul a 1.150 €; iar pentru bulgari și români salariul oferit de nemți este de vreo câteva ori mai mare decât salariile lor de acasă.

În aceste condiții, este ușor de înțeles de ce cea mai mare întreprindere procesatoare de carne din R.F.Germania – Tönnies -, cu o schemă de 6.500 de persoane, a angajat 4.000 de ne-germani: 2.000 de români, 1.500 de polonezi și 500 de bulgari. De fapt, i-a angajat, dar fără contract. Imensa majoritate muncesc pentru întreprinderi subcontractate de către abatoare, ceea ce simplifică enorm activitatea de recrutare pentru întreprinderile de procesare a cărnii.

Paradoxal este faptul acest lucru este rezultatul creșterii nivelului de viață. Odată cu bunăstarea, lumea nu numai că a început să consume mai multă carne, dar și de mai bună calitate. Ramura mezelurilor a evoluat de la nivelul aproape artizanal (așa era încă în 1960) la cel industrial, în 1970. Atât de industrial, încât Tönnies prelucrează, acum, aproximativ 18.000 de tone de carne pe an.

Contrapartida acestei situații este că dependența industriei cărnii de prețul mânii de lucru a devenit prioritară. Atât de mult, încât, acum, cu criza cauzată de COVID-19 și sporirea severă a controalelor sanitare în abatoare și în reședințele  sezonierilor, multe dintre marile întreprinderi germane din această ramură se gândesc foarte serios să-și mute instalațiile în țări cu salarii mici.

Mai ales, deoarece cred că e viabil să reduci costurile și foarte greu să mărești prețurile.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

COVID-19 Y LOS TEMPOREROS

Los grandes rebotes recientes de la pandemia del covid-19            en Alemania son un tanto peculiares: tienen un foco común bien definido – los mataderos de Renania Westfalia – y la mayoría de los “contaminados de primera hora” son temporeros extranjeros.

La definición de estos rebrotes se podría resumir aún más – la causa primera es la lucha por reducir costes -, pero esto ya no es específicamente cárnico y alemán. La competencia de precios en los mercados es universal. Y en el alemán de la carne, para poder vender el kg de porcino a menos de 10 € el kg. se ha de recurrir al peonaje más barato.

Era de esperar que, si surgían rebrotes, éstos se registrasen en los mataderos. En primer lugar, porque allá se trabaja en condiciones óptimas para el virus: temperatura ambiente de entre 6º y 10º y la estrecha vecindad de los trabajadores en la cadena despiezadora.

Lo que sorprende un tanto es la presencia masiva de temporeros forasteros en los mataderos germanos. Claro que la sorpresa se desvanece si se tiene en cuenta que hoy en día el matarife ya no es un especialista, sino un trabajador sin cualificar del que se espera que cobre poco y trabaje mucho. En los mataderos de Renania Westfalia el sueldo bruto de un peón es de 2.000 € brutos mensuales, con semana de 50 horas laborales. A los alemanes les parece poco dinero por un trabajo pesado; pero a los habitantes de la Europa excomunista les resulta un salario regio. Los polacos, unos de los mejor pagados del mundo laboral euro-oriental, cobran en casa por el mismo empleo el equivalente de 1.150 €; y para búlgaros y rumanos los emolumentos alemanes significan múltiplos de sus salarios domésticos.

En estas condiciones se entiende que la mayor empresa cárnica de la RFA – Tönnies -, con una plantilla de 6.500 personas, emplee a 4.000 no germanos: 2.000 rumanos, 1.500 polacos y 500 búlgaros. En realidad, los emplea, pero no los contrata. La inmensa mayoría de los temporeros extranjeros trabajan para empresas subcontratadas por los mataderos, lo que simplifica enormemente la labor de contratación de las cárnicas.

Lo paradójico de esta situación es que es producto de la subida del nivel de vida. Con el bienestar, la gente no sólo empezó a consumir más carne sino que también de mayor calidad. Y el ramo charcutero pasó de casi artesanal (todavía en el 1960) a industrial ya en 1970. Tan industrial, que Tönnies elabora actualmente en torno a las 18.000 toneladas de carne al año.

La contrapartida de esta situación es que la dependencia de la industria cárnica del precio de la mano de obra se ha vuelto prioritaria. Tanto que ahora, con la crisis del covid-19 y el incremento severo de los controles sanitarios de los mataderos y las residencias de los temporeros, muchas de las grandes empresas alemanas del ramo están considerando seriamente el traslado de sus instalaciones a las naciones de salarios bajos.

En primer lugar, porque creen que es viable bajar costos, pero muy difícil subir precios.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.