Corbyn și Johnson

RADICALISM BRITANIC

Alegerile britanice din luna aceasta au declanșat pasiuni și nesăbuințe; mai ales, nesăbuințe economice.

Căci, la această confruntare electorală, conservatorii – teoretic favoriți – se tem că Boris Johnson nu reușește să convingă poporul, iar laburiștii, care, de 40 de ani încoace, n-au mai fost la putere, se tem că vor rata ocazia cea mai bună de a ajunge la guvernare. Și, stârnite fiind de frică, ambele partide au întreprins un fel de licitație a votului: cine promite cele mai mari cheltuieli publice…

Deocamdată, laburiștii se află în fruntea ofertei : 28 la 1. Aceasta se datorează, în mare parte, faptului că laburistul Jeremy Corbyn crede că a găsit un filon în electoratul tânăr – sub 30 de ani – care se gândește mai mult la justiția socială, decât la cum se vor finanța pomenile. Și, desigur, într-o măsură și mai mare, faptului că Corbyn s-a înconjurat de consilieri din aripa super-progresistă a partidului. Fostului militant comunist, Andrew Murray, i se atribuie nu puține dintre actualele propuneri electorale: naționalizarea căilor ferate, a poștei, a furnizorilor de apă, gaz și electricitate, pe lângă sporirea unui lung șir de prestații sociale. Principalul consilier al lui Corbyn, John McDonnell, a spus, de curând, că s-a inspirat mult din ideile lui Marx, Lenin și Trotsky și că Venezuela lui Chavez este un model de luat în seamă.

Boris Johnson

Cifrele promisiunilor laburiste sunt impresionante: 400 de miliarde de lire sterline, la care se va mai adăuga o tranșă anuală de 83 de miliarde, pentru prestări sociale imediate.Dar, dacă tranșele financiare înseamnă o răsturnare revoluționară, modalitatea de a le duce la îndeplinire seamănă mult cu o revoluție marxistă. Aceasta, deoarece cei din jurul lui Corbyn spun că naționalizările nu se vor face despăgubind cu bani pe actualii acționari, ci plătindu-i cu bonuri ale noilor împrumuturi pe care le va face statul, după alegeri. Și, cum în programul lor nu sunt menționate cifrele acestor despăgubiri, la Bursă, anunțul se citește ca fiind o expropriere…

În fața acestui corn al abundenței laburiste, conservatorii par a fi niște timizi patologici… dar, aceasta nu-i împiedică să atingă, totuși, limitele prudenței. Oamenii lui Johnson promit să tot mărească cheltuielile sociale până la trei miliarde de lire sterline, în fiecare an, mai ales, pentru a îmbunătăți Administrația Publică, spitalele și școlile. Și poliția – supusă unui regim de vaci slabe, de când a venit Margaret Thatcher la putere –  tories vor să o doteze cu încă 20.000 de locuri de muncă.

Discrepanța programatică dintre conservatori și socialiști este foarte mare în aproape toate domeniile, cu excepția a două dintre ele. Una dintre  coincidențe este că niciunul dintre aceste două partide nu spune nimic concret depre finanțarea reformelor lor.

Cealaltă coincidență este că vâltoarea acestei licitații de promisiuni a trimis brexit-ul pe un loc secund în campania electorală. Și aceasta, cu toate că cele mai multe speranțe de creștere economică, în viitorul imediat, depind de faptul că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să se realizeze în baza unui tratat de liber schimb între Londra și Bruxelles, care să le permită accesul reciproc la piețele lor.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Johnson y Corbyn

RADICALISMO BRITÁNICO

Johnson y Corbyn

Los comicios británicos de este mes han disparado las pasiones y los despropósitos; sobre todo, los despropósitos económicos.

Porque a esta confrontación electoral, los conservadores – teóricos favoritos – llegan con el miedo de que Boris Johnson no acabe de convencer al pueblo y los laboristas, que llevan 40 años alejados del poder, temen desaprovechar una ocasión óptima de alzarse con el Gobierno. Y, azuzados ambos por el miedo, han emprendido una especie de subasta del voto: a ver quién promete más gasto público…

Por ahora, los laboristas encabezan claramente la puja: 28 a 1. Ello se debe en gran parte a que el laborista Jeremy Corbyn cree haber encontrado un filón en el electorado joven – menor de 30 años – que piensa más en la justicia social que en cómo se van a financiar las dádivas. Y, seguramente en mayor parte aún, porque Corbyn se ha rodeado de asesores del ala súper progresista del partido. Al ex militante comunista Andrew Murray se le atribuyen no pocas de las actuales propuestas electorales: nacionalización de los ferrocarriles, correos, suministradores de agua, gas y electricidad, amén del incremento de un sinfín de prestaciones sociales.  Y el principal asesor de Corbyn, John McDonnell, dijo hace poco que se ha inspirado mucho en el ideario de Marx, Lenin y Trotsky y que la Venezuela de Chávez es un modelo a tener en cuenta.

Jeremy Corbyn

Las cifras de las promesas laboristas son impresionantes, 400.000 millones de libras, a las que hay que sumar una partida anual de 83.000 millones más para prestaciones sociales inmediatas. Pero si las partidas financieras significan un vuelco casi revolucionario, el modo de llevarlas a cabo suenan mucho a revolución marxista. Porque los de Corbyn dicen que las nacionalizaciones no se harán indemnizando en efectivo a los accionistas actuales, sino pagándoles con bonos de los nuevos empréstitos que vaya a hacer el Estado después de las elecciones. Y como en el programa no se dan cifras de estas indemnizaciones, en la Bolsa se lee el anuncio como una casi expropiación…

Frente a este cuerno de la abundancia laborista, los conservadores parecen unos tímidos patológicos… sin que por ello tampoco dejen de rozar los límites de la prudencia. Los de Johnson prometen incrementar el gasto social hasta los tres mil millones de libras anuales, con preferencia para la mejora de la Administración Pública, los hospitales y las escuelas. Y a la policía – sometida a un régimen de vacas flacas desde la llegada de Margaret Thatcher al poder – los tories la quieren dotar de 20.000 puestos de trabajo más.

  La discrepancia programática de conservadores y socialistas es muy grande en casi todos los campos menos en dos. Una de las coincidencias es que ni uno ni otro partido dice nada concreto sobre la financiación de sus reformas.

La otra coincidencia es que la vorágine de esta puja de promesas ha relegado al brexit a un lugar secundario de la campaña electoral. Y eso, a pesar de que la inmensa mayoría de las esperanzas de crecimiento económico en el futuro inmediato depende de que la salida de Gran Bretaña de la Unión Europea se haga acordando Londres con Bruselas un tratado de libre comercio, que permita el mutuo acceso a los respectivos mercados.

Valentin Popescu