Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL

Grijle în legătură cu problemele economice ale guvernelor egiptene sunt  pe cât de vechi, centenare chiar, pe atât de greu de explicat…de n-ar fi strădania acestei țări de a se ocupa mai mult de necazurile politice, decât de cele financiare. În prezent, regimul lui Al Sisi se pare că va da prioritate rezolvării crizei actuale.

Al Sisi

Ca de obicei, impunerea reformei are multe cauze; dar, simplificând mult lucrurile, s-ar putea spune că principala cauză a fost faptul că țara a rămas, acum, doar cu un singur furnizor – FMI (Fondul Monetar Internațional) – și nu a avut altă posibilitate decât să întreprindă reforme care să necesite noi credite.

De la cel de al doilea Război Mondial încoace, conducătorii de la Cairo au recurs la politica internațională pentru a rezolva problemele financiare ale țării. Egiptul este cheia principală a păcii din Orientul Apropiat, ceea ce, practic, înseamnă că  tot timpul se află acolo și o mare putere (militară sau economică) pentru a ajuta – și, în felul acesta pentru a influența – Egiptul. De la lovitura de stat a lui Al Sisi, din 2013, marele și generosul sponsor al țării a fost Arabia Saudită, angajată mai mult decât oricare altă țară să țină departe de lumea islamică orice focar socialist, chiar și discutabilul socialism al Fraților Musulmani. Însă, războiul civil din Siria a scos în relief niște ezitări politice egiptene, în urma cărora saudiții și-au redus drastic ajutoarele.

Fără banii arabi și cu o politică americană de implicare limitată în Orientul Apropiat, Cairo a putut să vadă cum rezervele sale valutare s-au redus, la sfârșitul lui 2016, la o sumă  de 150 de milioane de dolari, care echivalează cu… costul importurilor trimestriale de cereale ale Egiptului.

La aceasta se adaugă neliniștea populară cauzată de scumpirea alimentelor și un șomaj endemic (sporul populației ar necesita crearea unui milion de noi locuri de muncă, anual, pentru a putea absorbi mâna de lucru) precum și prăbușirea veniturilor din turism. Toate acestea au determinat guvernul egiptean să înceapă reformele structurale pe care le-a tot cerut  FMI de ani de zile.

Cairo a lăsat, astfel, lira egipteană să plutească liber (ceea ce a însemnat o devaluare de la 1 $ = 8,8 lire egiptene la 1$ = 20 de lire), a tăiat masiv mulțimea de subvenții energetice, a introdus Taxa pe Valoarea Adăugată, a mărit pensiile, a început să privatizeze unele întreprinderi de stat, și a mărit salariile funcționarilor și angajaților care lucrează în instituțiile și întreprinderile statului; adică, a mărit puterea de cumpărare cu 20% a celor 92 de milioane de egipteni. Guvernul lui Al Sisi a adoptat și un amplu program de microcredite pentru a stimula activitățile agrare pe care le desfășoară vreo două milioane și jumătate de familii din mediul rural.

Acest program a fost recompensat de FMI cu un credit acordat imediat de 120 de milioane de $… cu speranța că Egiptul va începe să  iasă singur din prăpastia economică în care se află.

 Canalul Suez

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

REFORMISMO EGIPCIO

Las angustias económicas de los Gobiernos egipcios son tan antiguas, centenarias, como difíciles de explicar… a no ser por el empeño de El Cairo de atender más las cuitas políticas que las financieras. Ahora, el régimen de Al Sisi parece que invertirá las prioridades para atajar la crisis.

Como pasa casi siempre, la reforma tiene muchas causas; pero resumiendo mucho, se puede decir que la causa principal ha sido que el país se ha quedado en estos momentos con un sólo acreedor – el FMI (Fondo Monetario Internacional) – y no ha tenido más remedio que emprender la reformas que se le exigían para nuevos créditos.

Desde la II Guerra Mundial, los dirigentes cairotas habían echado mano de la política internacional para solventar los apuros financieros. Y es que Egipto es la llave maestra de la paz en el Oriente Próximo, lo que significó en la práctica que siempre surgía una gran potencia (militar o económica) extranjera para ayudar – y así, influir – a Egipto. Desde el golpe de Estado de Al Sisi en el 2013, el grande y generoso patrocinador del país había sido Arabia Saudí, empeñada más que nadie en mantener alejado del mundo islámico todo brote socialista, incluso el de un socialismo tan discutible como el de los Hermanos Musulmanes. Pero la guerra civil siria evidenció indecisiones políticas egipcias y los saudíes redujeron drásticamente sus ayudas.

La meseta de Giza

Sin el dinero árabe y con una política estadounidense de implicación limitada en el Oriente Próximo, el Cairo vio como sus reservas de divisas se reducían a finales del 2016 a 150 millones de dólares, una suma que equivale más o menos al coste de las importaciones trimestrales de cereales de Egipto.

Esto, sumado a la inquietud popular por encarecimiento de alimentos y un paro endémico (el crecimiento demográfico egipcio requiere la creación anual de un millón de puestos de trabajo para absorber la oferta de mano de obra), así como la caída en picado de los ingresos turísticos, determinó al actual Gabinete egipcio a empezar las reformas estructurales que le venía exigiendo el FMI desde hace años.

El Cairo dejó, pues, flotar la libra egipcia (lo que supuso una devaluación de 1 $ = 8,8 libras egipcias a 1$ = 20 libras), recortó masivamente la maraña de subvenciones energéticas, introdujo el impuesto sobre el valor añadido, incrementó las pensiones, comenzó a privatizar parte de las empresas estatales y decretó amplias subidas salariales para los funcionarios y empleados estatales; es decir, elevó prácticamente el poder adquisitivo de un 20% de los 92 millones de egipcios. También adoptó el Gobierno de Al Sisi un amplio programa de microcréditos para estimular las actividades agrarias de unos dos millones y medio de familias rurales.

El programa ha sido recompensado por el FMI con un crédito inmediato de 120 millones de $… y la esperanza de que por fin Egipto comience a salir sólo del pozo económico en que estaba sumido

Suez

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.