Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

Obama pleacă, dar, stă pe aproape. Nu se știe niciodată… poate mai e nevoie de el.

Președintele nu pleacă de tot       Washington, Diana Negre

Barack Obama se folosește din plin de cele câteva zile care i-au mai rămas ca președinte: a semnat de zor ordine executive, a desfășurat șase mii de militari americani în Europa de Răsărit, a  închis drumul cubanezilor care fug de castrism, iar departamentul Justiției a hotărât să pornească cercetările în legătură cu Hillary Clinton… dar, aceste cercetări sunt îndreptate împotriva directorului FBI, care, în timpul campaniei electorale, a crtiticat-o pe candidata democrată.

Spre deosebire de majoritatea predecesorilor săi, Barak Obama părăsește cu regret Casa Albă. Dacă Constituția i-ar fi permis, s-ar fi prezentat din nou la alegeri, și, mai mult ca sigur, că le-ar fi câștigat.

La fel de mult au iubit Biroul Oval : Bill Clinton, care niciodată nu a spus că ar vrea să îl părăsească, sau Frank D. Roosevelt, care l-a părăsit cu picioarele înainte – motivându-se astfel amendamentul care limita la două legislaturi mandatele prezidențiale.

Obama nu are precedent în ceea ce privește prezența sa continuă în Washington: de obicei foștii președinți se întorc acolo de unde au venit, chiar în ziua în care are loc predarea puterii, iar ceremonia de rămas bun se organizează lângă avionul care îi duce acasă : Carter s-a întors în Georgia; Reagan, în California; Bush tatăl, la Maine; Clinton s-a refugiat la New York în timp ce soția sa, Hillary, era senatoare în Washington, iar Bush fiul, la Texas.

Obama a închiriat o locuință somptuoasă, de 820 metri pătrați cu 9 dormitoare, într-unul dintre cele mai râvnite cartiere ale capitalei americane, la mică distanță de Casa Albă, lângă reședința cumpărată de curând de Ivanka Trump, fiica președintelui ales și de soțul ei, Jared Kushner, care a devenit unul dintre principalii consilieri ai socrului său.

Noua casă a familiei Obama

Obama justifică rămânerea sa în capitală prin faptul că fiica sa, Sasha studiază încă la Sidwell Friends, o școală pentru bogătași – care costă, pe an, 30.000 de dolari – școală la care a mers si fiica Clinton-ilor, Chelsea.

Obama va putea să joace golf, în sfârșit, ore în șir, fără să-l mai critice cineva (ca acum), dar a spus că nu pleacă de tot din viața politică – la fel fără precedent printre foștii președinți americani.

Dă asigurări că va interveni foarte puțin, dar o va face numai în chestiuni cruciale pentru democrația țării, ceea ce înseamnă că va servi ca portavoce al democraților și  că va încerca să-i biciuiască pe republicani, în mod deosebit pe succesorul său, Donald Trump.

De acest lucru putem fi siguri, dacă luăm în considerare intențiile administrației care este pe punctul de a prelua puterea, adică de a anula ceea ce Obama consideră ca fiind marile sale realizări : reforma în sistemul de sănătate, cunoscută sub numele de „Obamacare”, măsurile de protecție a mediului înconjurător, eliberarea prizonierilor de la Guantanamo, relațiile diplomatice cu Cuba, încetarea intervenției militarilor săi în crizele mondiale, normele care reglementează întreprinderile private , dar, mai ales, banca.

În același timp, desigur, va dori să stea pe aproape pentru a-și apăra imaginea : este posibil ca noii stăpâni de la Washington să dea altă interpretare statisticilor economice referitoare la creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă : Obama nu a încetat să spună că a găsit o economie în recesiune și o lasă în plină expansiune și că a creat mai multe locuri de muncă decât Ronald Reagan.

Statisticile indică într-adevăr că economia crește, dar într-un ritm mai lent decât în oricare recuperare anterioară. Relativ la locurile de muncă, nu toată lumea aceptă metodologia lui Obama de a le socoti pornind din adâncul recesiunii – când Obama era  la putere de câteva luni -, ci de  la venirea lui Obama la Casa Albă. Socotind în modul cel mai generos, ambele metode obțin cifra de 15 milioane, dar, egalitatea se sfârșește aici, deoarece SUA are, acum, cu o treime mai multă populație, decât în vremea lui Reagan.

Obama și fiica sa Sasha

America nu-și schimbă culoarea pielii

Poate ce mai mare decepție a lui Obama, pentru ce a promis și nu a putut să facă, este îmbunătățirea relațiilor dintre rase. De fapt, chiar din momentul în care a sosit la Casa Albă a vost văzut ca un „negru alb”, adică, avea el pielea neagră , dar, cultura și mentalitățile sale erau cele ale unui alb, deoarece a fost educat de bunicii lui materni, care sunt albi.

E nevoie de timp pentru a dobândi perspectivă, însă este posibil ca cea mai mare deziluzie a președinției sale să fie irosirea șansei de a fi fost un președinte negru. La sfârșitul mandatului său, tensiunile rasiale au crescut; au crescut, de asemenea, revendicările negrilor. Negrii, desigur, îl iubesc pe Obama, nu pentru progresele pe care le-ar fi obținut pentru ei, ci pentru faptul că unul de al lor a stat în Biroul Oval.

Și această atitudine nu este surprinzătoare: însuși Comitetul Nobel i-a dat valorosul premiu „pe credit”, chiar înainte de a-și începe gestiunile prezidențiale.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

 ***

Obama sale, pero, no se va, quiere permanecer cerca. Por si acaso…

Barak Obama y sus hijas Sasha y Malia

El presidente no se va       Washington, Diana Negre

Barack Obama está aprovechando a fondo los 5 días que le quedan en la Casa Blanca: no para de firmar órdenes ejecutivas en las últimas semanas, ha decidido desplegar seis mil soldados en la Europa del Este, ha cerrado el camino a los cubanos que escapan del castrismo y su Departamento de Justicia ha decidido abrir las investigaciones en torno a Hillary Clinton… aunque esta vez van dirigidas contra el director del FBI que criticó durante la campaña electoral a la candidata demócrata.

A diferencia de la mayoría de sus predecesores, Barak Obama abandona a disgusto la Casa Blanca. De no impedírselo la Constitución, se habría presentado a nuevas elecciones – en las que está seguro de que habría ganado y prolongado su mandato.

En su amor a la Oficina Oval le acompañaron contados presidentes, como Bill Clinton, que nunca expresó deseo de abandonarla, o Frank D Roosevelt, quien tan sólo salió con los pies por delante – hasta el punto de que motivó la enmienda constitucional que limita a dos legislaturas los mandatos presidenciales.

Donde no hay precedentes es en su continuada presencia en Washington: lo habitual es que los presidentes se marchen el mismo día del traspaso de poderes y que los despidan a bombo y platillo frente al avión que ha de llevarlos a los lugares de donde vinieron: Carter regresó a Georgia; Reagan, a California; Bush padre, a Maine; Clinton se refugió en Nueva York mientras su mujer Hillary era senadora en Washington y Bush hijo a Texas.

Obama ha alquilado una vivienda suntuosa, de 820 metros cuadrados y 9 dormitorios, en uno de los barrios más deseados de la capital y a poca distancia relativamente de la Casa Blanca, casi al lado de la residencia recién comprada por Ivanka Trump, hija del presidente electo y de su marido, Jared Kushner, convertido este último en uno de los principales asesores de su suegro.

Obama justifica su estancia con el hecho de que su hija Sasha todavía no ha terminado de estudiar en Sidwell Friends, una escuela para ricos – la matrícula cuesta 30.000 $ anuales – a la que también enviaron los Clinton a su hija, Chelsea.

Obama podrá finalmente jugar al golf durante horas interminables sin que le critiquen como ahora, pero ya ha indicado que no se va del todo de la vida política – algo en lo que realmente no existen precedentes.

Asegura que intervendrá poco, pero que lo hará en cuestiones cruciales para la democracia del país, lo que realmente significa que servirá de altavoz para los demócratas y tratará de fustigar a los republicanos –especialmente a su sucesor Donald Trump.

Esto es algo que puede darse por seguro dadas las intenciones del gobierno que está a punto de tomar posesión y que significan más o menos anular lo que Obama considera como sus grandes logros: la reforma sanitaria conocida como “Obamacare”, las medidas de protección ambiental, las excarcelaciones de Guantánamo, las relaciones diplomáticas con Cuba, la inhibición de sus militares en las crisis del mundo, las normativas sobre la empresa privada y, sobre todo, la banca.

Al mismo tiempo, seguramente querrá estar cerca para defender su imagen: es probable, por ejemplo, que los nuevos amos de Washington den otra interpretación a sus estadísticas económicas con respecto al crecimiento económico y la creación de empleo: Obama no ha cesado de apuntar que encontró una economía en recesión y la deja en expansión y que ha creado más puestos de trabajo que Ronald Reagan.

Las estadísticas indican que, efectivamente, la economía crece, pero al ritmo más lento que cualquier recuperación anterior. En cuanto a los puestos de trabajo, no todos aceptan su metodología de contarlos desde el fondo de la recesión – cuando Obama ya llevaba meses en el poder-, sino que empiezan con la entrada de Obama en la Casa Blanca. Incluso con el cómputo más generoso, ambos rondan los 15 millones, pero la igualdad acaba aquí porque el país tiene con Obama un tercio más de población que con Reagan.

América no cambia de piel

Quizá la mayor decepción por lo que Obama había prometido y no hizo es mejorar las relaciones raciales. En realidad, ya al llegar a la Casa Blanca lo veían como un “negro blanco”, es decir, con piel negra pero con una cultura y una mentalidad blancas, lo que no habría de sorprender, pues le educaron sus abuelos maternos, que son blancos.

Se necesita tiempo para ganar perspectiva, pero es posible que el mayor desengaño de su presidencia sea precisamente el haber desaprovechado la oportunidad de tener un presidente negro. Al final de su mandato, las tensiones raciales han crecido – y también lo han hecho las reivindicaciones negras. Pero la gente de su misma raza le sigue echando parabienes, seguramente no por los avances, sino por haber tenido a un negro en la Oficina Oval.

Un actitud que no ha de sorprender: también el Comité Nobel le otorgó el preciado galardón “a crédito”, antes de que empezara sus gestiones presidenciales.

Barak Obama, Premio Nobel de la Paz, Oslo,  10 de diciembre de 2009

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.