O țară în flăcări                                Washington, Diana Negre.

În vest, în California, perla economică a SUA, flăcările au distrus, până acum, mai mult de 50.000 de hectare și o parte din Los Angeles, în timp ce, în est, plouă abundent cu poziții diplomatice maximaliste, amenințări că se va închide guvernul federal, scandaluri de hărțuire sexuală și lupte interne în guvernul federal între prietenii și dușmanii președintelui Trump.

Toate acestea se întâmplă într-un moment de avânt economic, care a dus bursele, -americanii văd în ele cel mai bun termometru pentru bunăstarea lor- la niveluri stratosferice , în timp ce, piața imobiliară a depășit deja criza care a zguduit economia lumii întregi, acum zece ani, iar șomajul a scăzut la asemenea niveluri, încât, pe zi ce trece, este tot mai greu să găsești muncitori.

Dar, cu toate că buzunarul nu-i doare pe americani, țara se află în tensiune: tendințele sociale se pare că le amărăsc viața atât celor de dreapta, cât și celor de stânga, dar, și independenților și sectorului din ce în ce mai mic al celor care se declară apolitici.

Din afară este foarte greu să înțelegi – sau chiar să vezi – criza prin care trece conviețuirea americanilor, dar, nici din interior nu se deslușesc prea bine cauzele ei, și cu atât mai puțin, soluțiile ei. Ceea ce este evident sunt fisurile care afectează țara, de la accesele de puritate morală, până la neînțelegerile asupra impozitelor, relațiilor internaționale și abuzurile de putere.

Începând cu puritatea, să spunem că țara a trecut de la o epocă în care hărțuirea sexuală era monedă curentă  și era considerată doar ca un mic păcat de rutină în Hollywood și prin coridoarele centrelor de putere, cum ar fi Congresul sau Casa Albă, pentru a deveni, acum, o spadă care atârnă asupra oricărei persoane, indiferent dacă se poate dovedi sau nu, care este acuzată că a comis abuzuri mai mari sau mai mici, uneori întâmplate acum douăzeci sau trezeci de ani.

Prezumția de nevinovăție dispare în aceste cazuri : ele nu sunt judecate de tribunale, ci de opinia publică.  Orice acuzație se transformă automat într-o condamnare cu atâta forță, încât acuzatul devine imediat penitent și își aplică el singul pedeapsa demisiei. E un drum lung de la nu atât de îndepărtata epocă a lui Bill Clinton, când soția sa, Hillary, respingea ca nedemonstrabile acuzațiile mai multor doamne și le cerea dovezi în susținerea acestor acuzații.

Astfel, în ultimele două săptămâni, am putut auzi istorii înfiorătoare, ca cea a unui candidat condamnat de opinia publică deoarece, acum aproape o jumătate de secol, se întâlnea cu fete de 17 ani, iar el avea 30, și am văzut demisia unui senator din cauza unei „conduite nepăsătoare” față de niște doamne.  La un nivel mai credibil, s-au descoperit compensații de zeci de mii de dolari, plătiți dintr-un fond special, creat de Congres pe seama contribuabililor, pentru a compensa victimele hărțuirii sexuale și ale altor abuzuri de putere, comise de senatori și congresmani.

În acest timp, președintele Trump continuă să se arate neobosit, provocând înfruntări atât în țară, cât și în afara ei. În interior, continuă cu twit-urile sale care îi irită atât pe americani, cât și pe străini, în timp ce, în exterior, continuă încleștarea cu Coreea de Nord, și răstoarnă jumătate de secol de politică internațională, anunțând mutarea ambasadei  americane la Ierusalim.

De fapt, nu este primul care recunoaște acest oraș ca fiind capitala statului Israel: a făcut-o Congresul, acum mai mult de 20 de ani, însă toți ceilalți președinți au aplicat clauza care le permitea să mențină ambasada americană la Tel Aviv.

E greu de înțeles o asemenea decizie în afara rațiunii electorale: este una dintre puținele promisiuni făcute în campania sa electorală pe care o poate duce la îndeplinire el singur, deoarece va avea nevoie de Congres ca să modifice sistemul fiscal sau normele asigurărilor medicale. Ori, interesul său electoral nu este puternicul „lobby” iudeo-american, situat prea la stânga pentru a-l putea câștiga, ci enormul bloc format de creștinii fundamentaliști. Aceștia reprezintă 25% din electorat, sunt conservatori, și, din rațiuni biblice, consideră că Israelul este tot atât, dacă nu și mai important, decât Statele Unite, ceea ce este de înțeles când se pune problema de a alege între efemerele avantaje materiale și principiile unei mari și profunde credințe religioase.

Între timp, Trump se luptă cu rezistența funcționarilor superiori din Washington și cu magistrații progresiști din toată țara. Este un război cu multe bătălii: prima dintre ele este amenințarea de a închide guvernul federal din lipsa vreunui acord asupra bugetului; cea care ar avea cele mai multe consecințe este reforma, iar cea mai amară este cea pe care o pregătește procurorul independent Robert Mueller, care încearcă să descopere posible cârdășii între Trump și Vladimir Putin, pentru a înfluența campania electorală.

Numirea lui Mueller, fost director al FBI, a mulțumit pe toată lumea, deoarece era un om integru, dar, pe măsură ce cercetările sale avansează și îi investighează pe colaboratorii lui Trump, se înmulțesc criticile împotriva echipei pe care a format-o, deoarece marea majoritate a membrilor ei sunt donatori ai Partidului Democrat, ceea ce este inevitabil într-un oraș în care 92% din voturi au fost în favoarea lui Hillary Clinton.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Un país en llamas                                      Washington, Diana Negre.

 En el extremo occidental de Estados Unidos, California, la perla económica del país, las llamas han destruido ya más de 50.000 hectáreas y quemado parte de Los Ángeles, mientras que en el Este, llueven chuzos políticos entre las posiciones diplomáticas maximalistas, las amenazas de cerrar el gobierno federal, escándalos por acoso sexual y las luchas internas del gobierno federal entre amigos y enemigos del presidente Trump.

Todo esto ocurre en un momento de bonanza económica que ha llevado las bolsas, en que los americanos ven el mejor termómetro de su bienestar, a niveles casi estratosféricos, mientras el mercado inmobiliario ha superado ya la crisis que sacudió las economías de todo el mundo hace ahora diez años y el desempleo ha bajado a niveles tales que es cada día más difícil encontrar trabajadores.

 Pero, aunque el bolsillo no les duela a los norteamericanos, el país está tenso: las tendencias sociales parecen amargarles a la vida tanto a las derechas como a las izquierdas, sin olvidarnos de los independientes y el menguante sector de los que se declaran apolíticos.

Desde fuera es muy difícil entender -e incluso ver, la crisis por la que está pasando la convivencia norteamericana, pero desde dentro tampoco están muy claras sus causas -y mucho menos sus soluciones.  Lo que sí es evidente son las grietas que afligen al país, desde los arrebatos de pureza moral hasta los desacuerdos en torno a impuestos, relaciones internacionales y los abusos de poder.

Empezando por la pureza, el país ha pasado de una época en que el acoso sexual era moneda corriente y tan solo un pecadillo rutinario en Hollywood y los pasillos de centros de poder como el Congreso o la Casa Blanca, para convertirse en una espada colgante sobre cualquier persona a la que alguien, de forma demostrable o no, acuse de abusos mayores o menores, tal vez cometidos a veces veinte o treinta años atrás.

La presunción de inocencia desaparece en estos casos que no se juzgan en tribunales sino en la opinión pública.  Cualquier acusación se convierte automáticamente en una condena y lo hace con tal fuerza que el acusado pasa de inmediato a ser penitente y a aplicarse voluntariamente el castigo de la dimisión. Un largo camino desde la no tan lejana época de Bill Clinton, cuando su mujer Hillary descartaba por indemostrables las acusaciones de diversas damas y exigía pruebas para demostrar sus acusaciones.

Hillary Clinton

Así, en las últimas semanas, hemos oído historias de horror como la de un candidato condenado por la opinión pública por haber salido, casi medio siglo atrás, con chicas de 17 años cuando él tenía 30 y hemos visto la dimisión de un senador por “conducta insensible” ante diversas damas.  A un nivel más fiable, se han descubierto las compensaciones de decenas de miles de dólares pagadas por un fondo especial, establecido por el Congreso y financiado por el contribuyente, para compensar a víctimas de acoso sexual y otros abusos de poder por parte de senadores y congresistas.

Al mismo tiempo, el presidente Trump sigue infatigable provocando enfrentamientos dentro y fuera del país. Dentro, prosigue con sus tuits que irritan a propios y ajenos, mientras que fuera continúa su pulso con Corea del Norte y ha roto con más de medio siglo de política internacional al anunciar el traslado de la embajada norteamericana a Jerusalén.

En realidad, no es el primero en reconocer esta ciudad como capital de Israel, porque eso ya lo hizo el Congreso hace más de 20 años, pero los presidentes se han acogido siempre a la cláusula que les permite mantener la embajada norteamericana en Tel Aviv.

Es difícil entender semejante decisión al margen de la clave electoral: es una de las pocas promesas de su campaña que puede llevar a cabo por su cuenta, mientras que necesita al Congreso para modificar el sistema fiscal o las normas del seguro médico. Y su interés electoral probablemente no es el poderoso “lobby” judío-norteamericano, situado demasiado a la izquierda para ganárselo, sino el enorme bloque de cristianos fundamentalistas. Representan el 25% del electorado, son conservadores y las razones bíblicas les hacen considerar Israel tan o más importante que Estados Unidos, algo comprensible cuando se trata de elegir entre las efímeras ventajas materiales y los principios de una fe profunda.

Mientras tanto, Trump sigue su guerra con la resistencia de los altos funcionarios de Washington y los magistrados progresistas de todo el país. Es una guerra con muchas batallas: la más inmediata es la amenaza de cerrar el gobierno federal por falta de acuerdo presupuestario, la que más consecuencias puede tener es la reforma y la más amarga es la planteada por el fiscal independiente Robert Mueller, quien trata de descubrir posibles contubernios entre Trump y Vladimir Putin para influir en la campaña electoral.

Robert Mueller  y Donald Trump

El nombramiento de Mueller, ex director del FBI, fue celebrado por todos al declararlo un hombre intachable, pero a medida que las investigaciones avanzan y empieza a procesar a colaboradores de Trump, aumentan las críticas por el equipo que ha formado, pues la mayoría de sus letrados son donantes al Partido Demócrata, lo que en realidad es inevitable en una ciudad que dio el 92% de sus votos a Hillary.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.