QATAR : EXACT PE DOS !/QATAR : EL TIRO POR LA CULATA

QATAR

QATAR : EXACT PE DOS !

Tensiunile dintre qatarezi și saudiți fac parte din acel gen de crize în care este mai greu să discerni cauzele, decât să prevezi posibilele consecințe pe care le vor avea. Și anume, aceste tensiuni conduc–în cazul în care criza nu se rezolvă curând – spre o alianță a emiratului cu republica teocratică a Iranului; adică, exact ceea ce nu intenționau conducătorii saudiți.

Și în acest caz – la fel ca în aproape toată istoria lumii arabe – problemele sunt foarte încâlcite și confuze, deoarece conflictele politice se datorează, atunci când nu se subordonează, unor factori personali, cum ar fi: amorul propriu, orgoliul sau o concepție tribală de preeminență. Istoria frecușurilor saudito-qatareze este lungă și plină de personalisme, pe marginea unui context istoric complicat :  dinastia care domnește în Qatar este de origine arabă și de credință sunită, iar populația țării este de credință șiită cu o mentalitate persană. Primul aspect generează la Riad niște pretenții pe care emirii qatarezi nu pot să le accepte, în timp ce al doilea aspect îi obilgă pe emiri la o complicată acrobație politică, pe care Riadul o refuză categoric.

Istoria recentă arată cât de amare au fost relațiile dintre Riad și emiratul Qatar: în 1935, Arabia a pretins o fâșie din coasta de sudest qatareză, pe care Doha sfârșit prin a i-o ceda în 1965; în 1992 și 1993, beduini saudiți au atacat garnizoane de frontieră qatareze, întrucât emiratul a boicotat „întâlnirea la vârf” a Consiliului de Cooperare din Golful Persic, o structură supranațională, prin  intermediul căreia, Riadul vrea să-și promoveze interesele politice și economice  în Golf și să influențeze piața mondială a petrolului. Chiar și în prezent, Qatarul respinge planurile saudiților și ale Emiratelor Arabe Unite de a crea o comunitate economică și militară a țărilor orientale din Golful Persic.

Actuala instabilitate a lumii islamice și slaba cerere de petrol de pe piața mondială au adâncit disensiunile dintre Doha și Riad. Emiratul a optat pentru o lipsă de claritate politică față de toate conflictele, ceea ce poate duce la a confunda politica sa de a da „bani pentru a avea liniște”, cu o finanțare sistematică a terorismului fundamentalist, dar, mai ales, la a nu lua în seamă, în ultimă instanță, inițiativele saudite de a de impune o hegemonie sunită în toată lumea musulmană.

Colac peste pupăză, opțiunea qatareză–proporțional, este cea mai bogată țară producătoare de hidrocarburi–este aproape antagonică cu programul arab de modernizare și industrializare a regatului saudit. Această discrepanță generează conflicte pe piețele petrolului și de capital, dar, mai ales, va sfârși prin a discredita acest plan. Dacă planul va eșua, se vor discredita și guvernanții care l-au adoptat.

În acest context, duritatea cu care Riad și Abu Dhabi au dat un ultimatum  Dohei, va afecta întrucâtva Qatarul, dar nu-l va face să cedeze, deoarece dispune de rezerve financiare enorme și de o pondere deosebită pe piața hidrocarburilor. Răspunsul cel mai rapid și firesc pe care Qatarul îl va da acestei hărțuiri va fi o reorientare și reorganizare a economiei și a politicii sale externe spre noi parteneri: Iranul și Turcia, doi rivali istorici ai Arabiei. Adică  exact contrariul a ceea ce urmărea să obțină Riadul.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

qatarmap

QATAR : EL TIRO POR LA CULATA

La tensión qatarí-saudita es una de esas crisis en las que es mucho más difícil descubrir las auténticas causas que sus probables consecuencias. Y es que éstas serán – si la crisis no se resuelve pronto – una alianza del emirato con la república teocrática del Irán; es decir, todo lo contrario de lo que pretenden los dirigentes sauditas.

En este caso – como en casi toda la historia del mundo árabe – los problemas resultan intrincados y confusos porque los conflictos políticos están íntimamente ligados, cuando no subordinados, a factores personales como el amor propio, el orgullo o un concepto tribal de preeminencia. Y la historia de las fricciones saudita-qataríes es larga y está plagada de personalismos al margen de un contexto histórico complicado : la dinastía reinante en Qatar es de origen árabe y fe sunní, pero la población es de creencia chiita y mentalidad persa. Lo primero genera en Riad unas pretensiones que los emires qataríes no aceptan y lo segundo obliga a los emires a un complicado malabarismo político que Riad rechaza de plano.

La historia reciente revela cuán ya amargas han sido las relaciones entre Riad y el emirato : en 1935 Arabia reclamó una franja de la costa sudeste qatarí que Doha acabó concediendo en 1965; en 1992 y 1993 beduinos sauditas atacaron guarniciones fronterizas qataríes en tanto que el emirato boicoteó la “cumbre” del Consejo de Cooperación del Golfo Pérsico, un ente supranacional a través del que Riad quiere promover sus intereses políticos y económicos en el Golfo Pérsico e influir en el mercado mundial del petróleo. Incluso hoy Qatar rechaza los planes saudí y de los Emiratos Árabes Unidos de crear una comunidad económica y militar de los países orientales del Golfo Pérsico.

La actual inestabilidad del mundo islámico y la endeblez de la demanda mundial de crudo han incrementado las diferencias entre Doha y Riad. El emirato ha optado por una indefinición política en todos los conflictos, lo que no sólo se presta a confundir su política de “dinero por paz” con una financiación sistemática del terrorismo fundamentalista, sino que le lleva, en última instancia, a ningunear las iniciativas saudíes de imponer una hegemonía sunnita en todo el mundo musulmán.

Para colmo, la opción qatarí – proporcionalmente, el más rico país productor de hidrocarburos – es casi antagónica al programa árabe de modernización e industrialización del reino de los Saud. Esa discrepancia genera conflictos en los mercados petrolero y de capitales, pero sobre todo terminará por desacreditar, en última instancia, la fórmula que vaya a fracasar. Y con la fórmula, a los gobernantes que la adoptaron.

En este marco, la dureza con que Riad y Abu Dhabi han planteado su  ultimato a Doha, perjudicará ligeramente a Qatar, pero no le obligará a claudicar, dadas sus enormes reservas financieras y su importancia en el mercado de hidrocarburos. La respuesta más rápida y lógica de Doha a un acoso de sus vecinos será reorientar y reorganizar su política exterior y su economía con nuevos socios : Irán y Turquía, dos rivales históricos de Arabia. Y esto es exactamente todo lo contrario de lo que pretende Riad.

Turkish President Recep Tayyip Erdogan (3rd L) and Qatari Emir Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani (L) inspect a guard of honor during an official welcoming ceremony in Doha, Qatar on FebruaEl presidente de Turquía, Recep Tayyip Erdogan, y el Emir de Qatar, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani, Doha, Qatar  15.02. 2017

Valentí Popescu 

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU