REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI

Dacă în lumea de azi există o figură – precum și un sport – cărora mișcarea homosexuală le datorează foarte multă recunoștință, acestea sunt suedeza Nilla Fischer și fotbalul feminin.

Amândurora în mod egal. Căci, succesele Nillei Fischer în apărarea drepturilor homosexualilor se datorează fotbalului feminin. Aceste succese sunt atât de multe și de mari, încât, în orașul Linköping (capitală a provinciei Ostrogotia, din Suedia meridională), se află expusă – pe durata actualului campionat mondial – în fața clubului de fotbal care poartă același nume, o statuie a Nillei Fischer, fundașă centrală a echipei naționale suedeze de fotbal feminin.

În acest sport, Nilla este o adevărată stea. Într-atât de mult, încât a emigrat în Germania, unde a jucat în echipa Wolfsburg, cu o prestație decisivă pentru ca acest club să câștige 4 campionate naționale, cinci cupe ale Germaniei și o Champions Ligue feminină.

Din punct de vede fizic, această blondă de 34 de ani este un adevărat băiețoi. Primele sale succese în fotbal s-au datorat mai ales forței fizice de care dispune; însă, cu timpul, jocul ei a evoluat, iar, în ziua de azi, este forța gânditoare a strategiilor echipelor în care joacă. În selecționata Suediei a jucat de 180 de ori.

Însă, caracterul Nillei Fischer este foarte diferit. Este delicată, imună la capitolul celebritate și de o sinceritate care depășește cu mult candoarea. Niciodată nu și-a ascuns homosexualitatea, dar, nici nu a făcut caz de ea. Încet, încet, a devenit o figură legendară a mișcării suedeze homo și trans-sexuale; în anul 2014, a fost proclamată, în țara ei, „lesbiana anului”.

În Germania, fermitatea convingerilor și dulceața manierelor sale au cucerit pe toată lumea. Clubul din care face parte, care luptă în ambele variante, feminină și masculină, nu numai că a adoptat banderola de căpitan de echipă în culorile curcubeului, steagul homosexualilor (obișnuit în Suedia), dar, a fost extinsă la toate secțiunile, de la echipele de copii, până la echipa masculină, care joacă în prima divizie.

Nilla Fischer va reveni la Linköping, deîndată ce se va termina campionatul mondial. A anunțat acest lucru fără surle și trâmbițe, dar, a explicat de ce:  vrea să se dedice plenar familiei sale, perechii sale, Mika, și fiului lor. Și știe că nu va merge totul ca pe roze. Statuia sa, expusă în fața clubului de fotbal feminin din Linköping, a fost, recent, mutilată de heterosexuali radicali, iar Nilla nu a vrut să facă niciun comentariu asupra acestui subiect.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL

Si hay en el mundo actual una figura – y, de paso, un deporte – al que el movimiento homosexual deba estar profundamente agradecido, éstas son la sueca Nilla Fischer y el fútbol femenino.

O, más exactamente, a los dos a la vez. Porque los éxitos de la Fischer en defensa de los derechos de los homosexuales se los debe al fútbol femenino. Y estos éxitos son tantos que en la ciudad de Linköping (capital de la provincia de Ostrogotia, en Suecia meridional) hasta han implantado – para la duración del actual campeonato mundial – delante del club de fútbol de este mismo nombre, una estatua de la defensa central del equipo nacional sueco de fútbol femenino.

En este deporte, Nilla es una auténtica estrella. Tanto, que emigró a Alemania donde ha jugado en el Wolfsburg, siendo decisiva para que el club ganase 4 campeonatos nacionales, cinco copas de Alemania y una Champions Ligue femenina.

Físicamente, esta rubia de 34 años es un verdadero marimacho. Y sus primero éxitos futboleros se debieron, ante todo, a su fuerza física; pero, con el tiempo, su juego ha evolucionado y, hoy en día, es, ante todo, la fuerza pensante de los equipos en que juega. En la selección sueca, lo ha hecho 180 veces.

Pero, el carácter de Nilla Fischer es muy diferente. Suave de trato, inmune a la popularidad y de una franqueza que sobrepasa de largo el candor. No ha escondido nunca su homosexualidad, pero, tampoco ha alardeado nunca de ella. Y, pasito a pasito, ha llegado a ser figura legendaria del movimiento sueco de homo y transexuales; en el 2014, fue proclamada, allá, “la lesbiana del año”.

En Alemania, la firmeza de sus convicciones y la dulzura de sus maneras conquistó a todos. Su club, que milita en las variantes femenina cómo masculina, no solo aceptó adoptar que el brazalete de capitana llevara los colores del arco iris, bandera de los homosexuales (práctica habitual en Suecia), sino que la extendieron a todas las secciones, desde infantiles, hasta el equipo masculino, que milita en 1ª división.

Nilla Fischer regresará a Linköping al finalizar el campeonato mundial. Lo anunció sin bombos ni platillos, pero, explicando por qué: Lo hace para poder dedicarse plenamente a su familia, a su esposa Mika y el hijo de ambas. Y sabe que no todo va a ser un camino de rosas, allá. Su estatua, exhibida delante de la sede del club de futbol femenino de Linköping, ha sido mutilada, hace poco, por heterosexuales radicales y Nilla se ha negado empecinadamente a hacer comentario alguno al respecto.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.