QUANTUM DE BESTIALITATE

Poliția americană este brutală; căștile albastre au fost brutale în Africa; represiunea Turciei împotriva gherilei kurde este și a fost brutală; protestele anti-nucleare germane au fost brutale; războaiele de gherilă afgană și vietnameză au fost bestiale…

Numai acestea ?…

Întrebarea este obligatorie, deoarece, dacă privim fără părtinire Istoria  – cea îndepărtată și cea apropiată –, trebuie să recunoaștem că delincvența americană este la fel de brutală ca atentatele gherilelor, războaiele de independență sau epurările politice din sistemele autoritare.

De fapt, violența a fost o constantă a existenței umane și, cu toate că pare a fi o incongruență a coexistenței societăților umane, e totuna dacă analizăm războaiele asiriene, invadarea Greciei de către perși, cruciadele, Revoluția Franceză sau războaiele mondiale. Ba, chiar e mai rău: a fost aceeași violență și în mișcările reformiste ale societăților „avansate” din secolele XX și XXI, care urmăreau să îmbunătățească conviețuirea, pe baza violenței, intimidării și a constrângerii.

În secolul trecut, când încă existau două Germanii (RFG și RDG, aceasta din urmă, comunistă), în foarte democratica Germanie Federală, cei care se opuneau centralelor nucleare organizau demonstrații de protest care, aproape întotdeauna, se terminau cu ciomăgeli cumplite între poliție și turbulenți. Autoritățile federale au făcut un studiu sociologic al fenomenului și s-a ajuns la concluzia că, în țară – în vremea aceea, RFG avea aproximativ 60 de milioane de locuitori – exista un nucleu permanent de vreo trei mii de inși, care veneau bucuroși la orice demonstrație numai pentru a se putea părui zdravăn cu poliția. Nu-i interesa dacă demonstrația era împotriva desfășurării unor rachete sau a construirii vreunei noi piste pe aeroportul din Frankfurt; importantă era nu cauza, cu ocazia de a da frâu liber bestiei din interiorul lor.

Alarmant pentru RFG din anii 70 nu erau cei trei sau cinci mii de turbulenți care se înscriau imediat – cu căști, bocanci de alpinism și ciomege – la orice demonstrație de amploare; ci îngrijorătoare pentru țară era, și mai este, predispoziția constantă la violența extremă a unui nucleu – un „quantum”, ar spune fizicienii – din societate.

Se poate afirma că – mutatis mutandis – lucrul acesta este valabil, și în ziua de azi, pentru orice țară. Grav și neliniștitor este că această tară, care în restul lumii e restrânsă la episoade, mai mult sau mai puțin, limitate, dobândește statut de normalitate în SUA. Vedem, în prezent, cum acolo, în cea de a doua instituție ca importanță (prima este Statul de drept), care a fost inventată pentru a garanta pacea socială  – alegerile -, vehemența și intransigența cu care se desfășoară campania electorală pun în pericol tocmai pacea socială.

Oare chiar nu vrea nmeni pace socială și conviețuire civilizată ?

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

QUANTUM DE BESTIALIDAD

La policía estadounidense es brutal; los cascos azules en África han sido brutales; la represión turca de la guerrilla kurda es y ha sido brutal; las protestas antinucleares alemanas han sido brutales; las guerras de guerrilla afgana y vietnamitas han sido bestiales…

¿Sólo ellas ?…

La pregunta es obligada porque, si se mira desapasionadamente la Historia – la lejana y la próxima –, se ha de reconocer que la delincuencia estadounidense también es brutal al igual que lo son y fueron los atentados guerrilleros, las guerras de independencia o las purgas políticas de los sistemas autoritarios.

En realidad, la violencia ha sido una constante de la existencia humana y, aunque parezca una incongruencia de la coexistencia de las sociedades humanas, da lo mismo que se contemplen las guerras asirias, la invasión persa de Grecia, las cruzadas. La Revolución Francesa o las guerras mundiales. Peor aún: se da la misma violencia incluso si se mira en los movimientos reformistas de las sociedades “avanzadas” del siglo XX y XXI, que pretenden mejorar la convivencia, a base de violencia, intimidación y coacción.

El siglo pasado, cuando aún existían dos Alemanias (la RFA y la RDA comunista), en la muy democrática Alemania Federal los detractores de las centrales nucleares organizaban manifestaciones de protestas que acababan casi siempre en batallas campales entre la policía y los camorristas. Y las autoridades federales hicieron un estudio sociológico del fenómeno que llegó a la conclusión de que en el país – a la sazón, cerca de 60.000.000 de habitantes – había un núcleo constante de alrededor de 3.000 personas que se apuntaba a cualquier manifestación de protesta con tal de poderlas emprender a palos con la policía. Daba lo mismo que la protesta fuera contra el despliegue de misiles o la construcción de una nueva pista en el aeropuerto de Fráncfort; lo importante no era la causa, sino dar rienda suelta a la bestia que se llevaba dentro.

Lo alarmante para la RFA de los años 70 no eran los tres o cinco mil camorristas que se apuntaban – con cascos, botas de montañismo y bastos – a cualquier manifestación de mayor envergadura; lo alarmante para el país era, y sigue siéndolo, la predisposición constante a la violencia extrema de un núcleo – un “quantum”, dirían los físicos – de la sociedad.

Se puede decir que – mutatis, mutandis – esto es válido hoy en día para cualquier país. Lo grave, lo inquietante es que esta tara, que en el resto del mundo queda aún confinada a episodios más o menos limitados, está adquiriendo carta de naturaleza en los EE.UU. Actualmente, estamos presenciando como allá, en la segunda institución más importante (la primera es el Estado de derecho) que se ha inventado para garantizar la paz social – los comicios -, la vehemencia e intransigencia con que se desarrolla la campaña electoral está poniendo en peligro precisamente la paz social.

¿Es que no quiere nadie la paz social y la convivencia civilizada?

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.