Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Gestul lui Erdogan de a-i cere iertare lui Putin pentru avionul militar rusesc doborât în spațiul aerian al Turciei, dar care a căzut, totuși, puțin dincolo de graniță, pe teritoriul Siriei, a uimit pur și simplu, deoarece era o schimbare totală și radicală de atitudine. Explicația nu a întârziat să apară : Erdogan știa că urma să aibă loc o încercare de lovitură de stat și voia, pe plan internațional, o situație fără nicio problemă, pentru a se putea dedica în totalitate situației interne a țării. Știa… Oare numai știa? Este o întrebare firească, judecând după câte a făcut și face de atunci încoace : merge până la capăt !

ERDOGAN, PÂNĂ LA CAPĂT

Spirala radicalismului în care s-a lansat președintele turc Erdogan are multe rădăcini, dar, pilonul ei principal este realitatea că acum, mai mult ca oricând, Ankara se află într-o poziție avantajoasă, atât față de SUA, cât și față de Uniunea Europeană, pentru a-și putea consolida ideologia islamistă și naționalistă, cu toate că acestea se radicalizează din ce în ce mai mult.

Această radicalizare a lui Erdogan se poate vedea atât în represiunea masivă la care este supusă opoziția de către guvernul său, de la nereușita lovitură de stat încoace, cât și în acțiunile militare împotriva minorității kurde.

Este posibil ca nostalgiile totalitariste ale lui Erdogan să fi existat dintotdeauna, dar, cât timp a fost primar al Istambulului sau în timpul primelor sale guverne, nu a simțit nevoia și nici nu avut ocazia să le dea frâu liber.

Acum, nu numai că are ocazia, dar chiar crede că este necesar să o facă. Și aceasta, deoarece sprijinul popular scade continuu, întrucât fabuloasa creștere economică de acum zece ani s-a tot redus. Pe de altă parte, Erdogan împreună cu partidul său, AKP, sucumbă în urma unuia dintre marile riscuri la care este supusă exercitarea îndelungată a puterii : apare confuzia între a vrea și a putea.

Este evident că Erdogan ar vrea să înfăptuiască o contrarevoluție și să desființeze, în mare sau în foarte mare măsură, reformele laice în spirit occidental făcute de Kemal Atatürk, prin anii 20 ai secolului trecut. Dar, contrareforma sa merge cu opinteli, deoarece jumătate din Turcia (cu majoritatea ofițerilor din armată în frunte) și-a însușit  și asumat kemalismul, opunându-se reislamizării. Încercarea de lovitură de stat, improvizată și rău executată, i-a oferit ocazia să ducă la capăt, prin forță, ceea ce-i mai lipsea din contrareformă.

Această ocazie i-au oferit-o nu numai cei care au participat la tentativa de lovitură de stat, dar și avalanșa de migranți care vor să ajungă în Europa cea bogată, trecând prin Turcia. Acordul lui Erdogan cu Bruxelles pentru a opri acest flux i-a dat Turciei niște bani, dar și o mare pârghie pentru ca Uniunea Europeană să nu mai insiste ca Turcia să respecte strict drepturile omului și valorile democratice.

Războiul din Siria, pe care marile puteri occidentale se încăpățânează să-l câștige fără să intervină direct cu trupe de infanterie a creat o situație similară. Sau chiar mai rea, deoarece Washington, care are foarte multă nevoie de ajutorul logistic al Turciei, s-a străduit să nu vadă, foarte mult timp, că avioanele turcești bombardau exclusiv pozițiile kurde, aliatul principal al Occidentului în Siria și Irak. Deocamdată, pentru occidentali este importantă anihilarea Statului Islamic. După aceea, consideră ei, va fi timp suficient pentru a înlătura și alte amenințări fundamentaliste.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

El gesto de Erdogan de pedirle disculpas a Putin por el avión militar ruso derribado en el espacio aéreo turco, pero que cayó, no obstante, en territorio sirio, sorprendió sobremanera, porque supuso un total y radical cambio de actitud. La explicación no tardó en aparecer : Erdogan supo que iba a producirse un intento de golpe de Estado y quería tener, en plano internacional, una situación sin problemas, para poder dedicarse por entero a la situación interna del país. Supo… ¡e incluso más!…al juzgar por su actuación posterior : es que va a por todas…

Erdogan, en su  residencia oficial, la más grande del mundo. Allí recibe a sus invitados, rodeado de 16 guerreros que simbolizan los 16 imperios turcos

ERDOGAN, A POR TODAS

La espiral radicalista emprendida por el presidente turco Erdogan tiene muchas raíces, pero sus motores principales son la conciencia de que, ahora más que nunca, Ankara está en una posición ventajosa tanto frente a los Estados Unidos, como a la Unión Europea, a la hora de afianzar su ideología islamista y nacionalista, pese a que se van radicalizando cada vez más.

Esta radicalización de Erdogan salta a la vista, tanto en la represión masiva de la oposición emprendida por su gobierno desde el fallido golpe de Estado último, como por las acciones militares contra la minoría kurda.

Las querencias totalitaristas de Erdogan quizá hayan existido siempre, pero, en sus tiempos de alcalde de Estambul o en sus primeros Gobiernos, no tuvo necesidad, ni oportunidad de darles rienda suelta. Ahora, no sólo tiene la oportunidad de hacerlo, sino – desde su punto de vista –  hasta la necesidad de actuar así. Y es que, por una parte, la adhesión popular va menguando, porque el fabuloso crecimiento económico de hace un par de lustros va a menos. Y por otra parte, Erdogan y su partido, el AKP, están sucumbiendo a uno de los grandes riesgos de los ejercicios de poder muy largos : el de confundir querer con poder.

Es evidente que Erdogan pretende llevar a cabo una contrarrevolución en su país y anular, en grande o grandísima medida, las reformas laicistas y occidentalistas implantadas por Kemal Atatürk, en los años 20 del siglo pasado. Su contrarreforma iba avanzando a trancas y barrancas porque media Turquía (con gran parte del generalato al frente) ya había asumido el kemalismo y se resistía a la reislamización. El improvisado y mal ejecutado conato de asonada le dio la oportunidad de hacer a la brava lo que le faltaba para su contrarreforma.

Y la oportunidad no sólo se la brindaron los golpistas, sino también el alud de migrantes que pretenden llegar a la Europa rica a través de Turquía. El acuerdo de Ankara con Bruselas para que las autoridades turcas pongan el primer dique a ese flujo le ha dado a Turquía un poco de dinero y una gran palanca para que la U.E. no insista mucho en que en Turquía se cumplan a rajatabla los derechos humanos y los valores democráticos.

La guerra de Siria, que las grandes potencias siguen emperradas en ganar sin intervenir directamente con ejércitos de tierra ha creado una situación similar. O peor, porque Washington está tan necesitado de la ayuda logística y militar turca que opta por no enterarse de que durante largos lapsos de tiempo los aviones turcos bombardeaban exclusivamente bases kurdas – aliado básico de los occidentales en Siria e Irak -. Para los occidentales lo primordial es acabar ahora con el Estado Islámico y si esto se consigue –creen – tiempo habrá para abortar otras amenazas fundamentalistas.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.