PODGORIA RUSEASCĂ A WASHINGTONULUI Washington, Diana Negre
Oricine ar analiza sumar politica SUA față de Rusia ar crede, de la bun început, că America nu știe ce vrea Moscova. Și nu este vorba numai de alternanțele de dragoste și ură pe care le arată Trump, ci, uneori, ca în cazul ultimelor sancțiuni pentru atentatul toxic din Salisbury (Regatul Unit), s-ar părea că se caută anume o criză fără ieșire.
O analiză mai profundă ar găsi altă explicație: este vorba despre niște relații atât de complicate, deoarece ele sunt între trei și nu între doi: Trump, Congresul american și Putin. Și, ca și cum aceasta nu ar fi suficient, neîncrederea dintre Rusia și SUA a fost o constantă în aceste relații, încă din prima treime a secolului trecut.
Cu tot sistemul prezidențialist din SUA, în realitate, puterea autentică o deține Congresul, iar acesta urmează o linie politică mult mai puțin impulsivă decât cea a lui Donald Trump.
Actualul președinte are – printre multe altele – o „problemă rusească” internă (presupusul amestec al serviciilor secrete rusești în ultimele alegeri americane), iar viitoarele alegeri legislative conferă acestui subiect o virulență deosebită. Este vorba de a apăra, cât se poate de mult, interesele politice și economice americane în lume, dar, și de faptul că jumătate din Congres încrearcă să-l corodeze cât mai repede și cât mai mult pe Trump.
Pentru ambele teme, Rusia este un excelent câmp de luptă. Această țară nu mai este supraputerea din anii 50, însă strădaniile Kremlinului de a fi iarăși ce a fost sunt evidente, din Siria și Europa de Răsărit, până la deosebit de importanta piață europeană a hidrocarburilor (conductele de petrol și gaze spre RFG). Sancțiunile decretate de Congres servesc atât pentru a frâna ambițiile Moscovei, cât și pentru a-l opri pe Trump să câștige un al doilea mandat.
Punctul slab vizat este fragilitatea economică a Rusiei. Putin nu a reușit să sporească potențialul industrial al țării, aceasta continuînd să depindă enorm – aproape ca în vremea când exista URSS – de exporturile de materii prime și hidrocarburi.
De aici faptul că sancțiunile imediate și cele anunțate peste un trimestru, dacă Moscova nu garantează – și nu va permite să se verifice – că va fi distrus întregul său arsenal chimic, (ceva inadmisibil pentru mândria Kremlinului și a poporului rus) au zguduit deja economia Rusiei. Astfel, rubla a căzut la valorile de acum doi ani (66 pentru un dolar), valoarea la bursă a băncilor rusești a suferit căderi între 8% și 3% și o soartă asemănătoare sau mai rea a avut Aeroflot, principala companie aeriană a Rusiei.
Evident, nici Washington și nici Moscova nu vor un nou război rece, ca cel din secolul trecut, însă, este clar că Congresul crede că, strângând acum șurubul sancțiunilor, se pot aduce ambițiile politice ale Kremlinului pe o poziție mai aproape de autenticul potențial economic și militar al Rusiei.
Autor: Diana Negre.
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
***
LA PARRALA RUSA DE WASHINGTON Washington, Diana Negre
Quienquiera que contemple superficialmente la política rusa de los EE.UU. se creerá de entrada que el coloso estadounidense no sabe lo que quiere de Moscú. Y no son sólo las alternancias de amor y odio exhibidas por Trump, sino que, a veces – como en el caso de las últimas sanciones a cuenta del atentado tóxico de Salisbury (Reino Unido) – parece que se busque una crisis sin salida.
Un análisis más profundo halla otra explicación; se trata de unas relaciones tan complicadas porque son entre tres y no entre dos: Trump, el Congreso norteamericano y Putin. Y por si fuera poco, la desconfianza mutua entre Rusia y los EE.UU. ha sido una constante en estas relaciones bilaterales desde el primer tercio del siglo pasado.
Pese al sistema presidencialista de los EE.UU., el auténtico poder en ese país es el del Congreso y ese sigue una línea política mucho menos impulsiva que la de Donald Trump.
Porque el actual presidente tiene – entre otros muchos – un “problema ruso” interno (la presunta intromisión de los servicios secretos rusos en las últimas elecciones norteamericanas) y las próximas elecciones legislativas dan a este tema una virulencia especial. Se trata de defender al máximo los intereses políticos y económicos del país en el mundo, pero también trata medio Congreso de desgastar cuanto antes y cuanto más a Trump.
Y para los dos temas, Rusia es un excelente campo de batalla. Este país ya no es la superpotencia de los años 50, pero el empeño del Kremlin de volver por los fueros de antaño es evidente desde Siria y Europa del Este hasta el importantísimo mercado europeo de los hidrocarburos (óleo- y gasoductos a la RFA). Las sanciones decretadas por el Congreso sirven tanto para frenar las ambiciones rusas como para – eventualmente – poner coto a las de Trump de cara a un segundo mandato.
El punto flaco de este planteamiento es la fragilidad económica de Rusia. Putin no ha logrado incrementar mucho más el potencial industrial del país que sigue dependiendo grandemente – casi como en tiempos de la URSS – de la exportación de materias primas e hidrocarburos.
De ahí que las sanciones inmediatas y la anunciadas para dentro de un trimestre si Moscú no garantiza – y permite que se verifique – la destrucción de todo su arsenal químico, (cosa incompatible con el orgullo del Kremlin y del pueblo ruso) hayan conmocionado ya la economía rusa. Así, la cotización del rublo cayó a valores de hace dos años (66 por dólar), el valor bursátil de los bancos rusos sufrió caídas cercanas entre el 8% y el 3% y suerte pareja o peor corrió Aeroflot, la principal compañía aérea rusa.
Evidentemente, ni en Washington, ni en Moscú se busca una guerra fría como la del siglo pasado, pero está también claro que el Congreso cree que, apretando ahora el tornillo de las sanciones, se pueden relegar las ambiciones políticas del Kremlin a una posición más concorde con el auténtico potencial económico y militar de Rusia.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
ghemulariadnei 