Calea americană    Washington, Diana Negre

Nouă ani după ce și-a întrerupt toate explorările spațiale, SUA le reiau, acum, într-o formă de exploatare comercială.

Timp de mai mult de 50 de ani, spațiul extraterestru a fost o exclusivitate a NASA (National  Aeronautics and Space Administration), ale cărei lansări de la Cape Cañaveral, în Florida, au constituit un spectacol național, mai ales de când, în 1969, Apolo 1 l-a trimis pe Neil Armstrong, pe Lună, primul astronaut care a pășit pe solul ei.

Însă, în 2011, NASA a hotărât să întrerupă toate aceste programe, iar micile misiuni spațiale care încă se mai efectuau au recurs la vehicule rusești pentru a-i duce pe americani pe Stația Spațială Internațională.

Nu numai că voiajul era foarte scump, căci Moscova încasa 86 de milioane de dolari pentru un călător, dar, reticențele dintre cele două țări nu au dispărut odată cu sfârșitul Războiului Rece.

Soluția la această problemă era calea americană obișnuită, adică, preluarea misiunii de către sectorul privat, ceea ce a dus la colaborarea statului cu întreprinderea Boeing, pentru a dezvolta vehiculul Starliner. În felul acesta, nu se economisea, căci călătoria era chiar și mai scumpă (90 de milioane pentru un loc), dar, cel puțin, se păstra controlul american asupra călătoriilor spațiale și era favorizată industria țării.

Prima misiune Starliner a fost un eșec, în decembrie, la numai câteva secunde de la lansare, iar posibilități de a o lua de la capăt nu se întrevăd din cauza unui nou concurent: întreprinzătorul Elom Musk, cel care a reușit să comercializeze automobilul „Tesla”, care, cu un litru de benzină parcurge 60 km., dispune, acum, de vehiculul spațial SPACEX și cere „numai” 56 de milioane de dolari pentru o călătorie în spațiu.

Interesant este că SPACEX nu numai că reduce costurile cu 40%, dar, în plus, clientul lui principal nu va fi NASA, ci orice particular suficient de bogat pentru a-și putea plăti excursiile spațiale, pe care Musk le vede ca fiind noile frontiere ale turismului.

Acest proiect nu ar fi fost posibil fără miliardele cheltuite de NASA timp de jumătate de secol, și care acum aduc beneficii întreprinzătorilor și investitorilor. La fel s-a întâmplat și cu alte proiecte publice, cum a fost lupta împotriva SIDA, în sarcina Institutului Național al Sănătății (NIH, National Institute of Health), ale cărui descoperiri în lupta împotriva acestei boli au adus beneficiii, până la urmă, unor laboratoare care, în prezent, comercializează medicamente  contra SIDA.

La fel, Pentagonul este o sursă de inovații prin intermediul organizației DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency) care, se consideră că ar fi pus, nici mai mult nici mai puțin, semințele Internetului, cu toate că paternitatea acestui modern sistem de comunicații o revendică diverși, printre ei Al Gore, care, în nereușita sa campanie prezidențială împotriva lui George W. Bush, în anul 2000, la ajuns să dea asigurări că este o invenție de a sa.

Cu toate că DARPA are ca scop să ajute la apărarea națională, nu ezită ca descoperirile și progresele sale (cu toate că prețurile sunt foarte mari, căci le datorează unor cercetători foarte bine plătiți) să ajungă în beneficiul unor întreprinderi private.

NASA, NIH sau orice al organism guvernamental, consideră util faptul că de descoperirile lor să beneficieze și restul țării.

Nici contribuabilul, cel care, cu impozitele pe care le plătește, finanțează aceste organizații publice, nu vede nimic rău în aceasta: cu toate curentele politice ale momentului cu un ton mai socialist decât de obicei în țară, majoritatea americanilor intonează crezul economic național: activitatea privată o văd ca pe cea mai potrivită pentru a crea bunăstarea de care se bucură țara, poate pentru că se bucură mai mult de eficiența proprietariolor care se străduiesc să administreze bine intreprinderile lor, decât de generozitatea publică. Este o generozitate ca li se pare a fi consecința faptului că funcționarii cheltuiesc un ban care nu este al lor.

Este ceea ce ei numesc „The American Way”, adică, calea americană.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

The American Way   Washington, Diana Negre

Nueve años después de haber suspendido casi todas sus exploraciones espaciales, Estados Unidos las reanuda ahora con el SpaceX en forma de explotación comercial.

Durante más de 50 años, el espacio fue una exclusiva de la NASA (National  Aeronautics and Space Administration), cuyos lanzamientos desde Cabo Cañaveral, en Florida, constituyeron un espectáculo nacional, especialmente desde que en 1969 el Apolo 1 envió a Neil Armstrong , a la Luna, siendo así el primer astronauta que paseó por ella.

Pero, en 2011, la NASA decidió suspender todos estos programas y las pequeñas misiones espaciales que todavía se han realizado han tenido que utilizar vehículos rusos para llevar a los norteamericanos a la Estación Espacial Internacional.

No solamente se trata de un viaje caro, pues Moscú carga 86 millones de dólares por pasaje, sino que las reticencias entre ambos países no desaparecieron al acabar la Guerra Fría.

La solución al problema era recurrir a la vía americana habitual, es decir, poner la misión en manos de empresarios privados, lo que llevó a la colaboración del estado con la empresa Boeing para desarrollar el vehículo Starliner. No ofrecía ahorros, pues el pasaje era incluso más caro (90 millones por plaza), pero, al menos, retenía el control de los viajes en manos del país y favorecía la industria norteamericana.

La primera misión del Starliner fracasó en diciembre, pocos segundos después del lanzamiento, y las posibilidades de rehacerse no parecen muy grandes a la vista de su nueva competencia: el empresario Elom Musk, el mismo que ha conseguido comercializar el coche “Tesla” que tan solo consume 1 litro de gasolina por cada 60 kms., tiene ahora el vehículo espacial SPACEX por el que “tan solo” cobra 56 millones de dólares por plaza.

Lanzamiento del SpaceX

Lo interesante del SPACEX no es tan solo la capacidad de reducir el precio en un 40%, sino que su cliente principal no habría de ser la NASA, sino particulares lo suficientemente ricos como para pagar por las excursiones espaciales, que Musk ve como las nuevas fronteras del turismo.

Este proyecto no habría sido posible sin los miles de millones gastados por la NASA durante medio siglo, y que ahora repercuten en beneficio de empresarios e inversores. Algo semejante ha ocurrido con otros proyectos públicos, como fue la lucha contra el SIDA a cargo del Instituto Nacional de la Salud (NIH, National Institute of Health), cuyos descubrimientos para luchar contra la enfermedad beneficiaron a laboratorios que comercializan ahora fármacos contra el SIDA.

Igualmente, el Pentágono es una fuente de innovaciones a través de la organización DARPA (Defence Advanced Projects Agency) a la que se atribuye, nada menos, que haber puesto las semillas para el Internet, aunque la paternidad de este gran sistema moderno de comunicaciones la reclaman varios, entre ellos el ex vicepresidente Al Gore quien, en su fallida campaña presidencial contra George W Bush, en el año 2000, llegó a asegurar que fue un invento suyo.

Aunque la DARPA tiene como objetivo ayudar a la defensa nacional, no tiene reparo alguno en que sus descubrimientos y avances, (a pesar de su elevado precio, pues los debe a investigadores bien pagados) reviertan en beneficio de las empresas privadas.

Igual que la NASA, el NIH o cualquier otro organismo gubernamental, consideran útil que sus descubrimientos beneficien al resto del país.

Y en cuanto al contribuyente, que financia con sus impuestos estas organizaciones públicas, tampoco ve nada malo en eso: a pesar de las corrientes políticas del momento con un tono más socialista de lo habitual en el país,  la mayoría de los norteamericanos entona el credo económico nacional: la actividad privada la ven como la mejor para generar el bienestar del que disfruta el país, quizá porque se beneficia más de la eficiencia de los propietarios que tratan de administrar bien su empresa, que de la generosidad pública. Es una generosidad que les parece consecuencia de que los funcionarios simplemente gastan un dinero que no es suyo.

Es lo que aquí llaman “The American Way”, es decir, la vía norteamericana.