DE EXEMPLU, DE PILDĂ şi… SPRE EXEMPLIFICARE

DICȚIONARE 3

Toată lumea cunoaşte aceste formule prin care explicăm concret un fenomen, un proces, un procedeu, un mod de a acţiona etc…, sau oferim o mostră, un model, un caz dintr-o înşiruire, tocmai pentru ca interlocutorul sau publicul să poată beneficia de o imagine „la îndemână”, pentru a dobândi o înţelegere cât mai completă a ceea ce intenţionăm să lămurim.

„Lumea este ameninţată de serioase pericole, de pildă, încălzirea globală” – ar fi ilustrarea cea mai actuală şi cea mai de perspectivă, în acelaşi timp.

„Microsoft, în ultimul timp, oferă daruri, de exemplu, up-gradarea, migrarea gratuită a Sistemului Operativ la Windows 10”.

De exemplu şi de pildă sunt perfect sinonime.

Pildă este un maghiarism care s-a impus în limba literară în perioada în care româna liturgică a beneficiat de traducerea Bibliei. Se ştie că, pentru a redacta Biblia de la 1688, s-a valorificat aportul tuturor traducerilor (parţiale!) anterioare, din toate provinciile locuite de români.

Vorbim şi astăzi şi vom vorbi şi în viitor despre Pildele Mântuitorului şi nu despre Exemplele Mântuitorului. Cu toată sinonimia perfectă, în acest caz, înlocuirea unui termen cu celălat nu este posibilă, datorită contextului în care s-a consacrat cuvântul pildă, cu semnificaţia şi farmecul său, statornicite de secole.

Alte cuvinte simţite ca neaoşe, împrumutate din maghiară, sunt chip şi meleag. Dar, aceasta este o altă temă, pe care este posibil să o abordăm într-un viitor articol.

Acum, intenţia noastră a fost de a exemplifica, le-am oferit doar … spre exemplificare.

În limba îngrijită, se spune spre exemplificare şi NU … spre exemplu !

Spre… presupune o mişcare, o acţiune care este în curs sau se va desfăşura în viitorul imediat.

Spre… cere  numele verbului : spre iertarea păcatelor şi, în nici un caz, un substantiv care să sugereze oprirea acţiunii în desfăşurare.

Spre ilustrare, spre înţelegere, spre rezolvare… şi nu spre ilustraţie, spre înţeles, spre…rezol(…vat!!!).

Spre exemplificare şi de exemplu au fost „hibridate”, rezultând : SPRE EXEMPLU !

Ce ar fi să spunem …SPRE PILDĂ !!!!

Sunt, totuşi, de preferat : de exemplu, de pildă, spre exemplificare, spre ilustrare ….

RĂDĂCINA CUVINTELOR

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.