IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL/IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL

I 5

IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL     Washington, Diana Negre

Recentul atac devastator asupra instalațiilor petroliere saudite este de necontestat, însă, nu se știe, nici acum, cine sunt autorii și nici cum au acționat. Cu toate acestea, toată lumea – cu excepția Teheranului și a aliaților săi, desigur – arată spre Iran ca adevăratul vinovat al agresiunii.

Probabil, în spatele operațiunii militare se află banii și geniul militar iranian, însă, pot exista alternative. Să amintim că primele informații vorbeau de un bombardament al yemeniților huti cu ajutorul unei escadrile de drone. Puțin mai târziu, au apărut știri care atribuiau distrugerea unui atac cu rachete de pe baze iraniene sau irakiene. Desigur, Washingtonul și Riadul arătau spre Iran ca fiind autorul atacului.

Aceasta, deoarece, din punct de vedere politic, marele dușman al celor două țări este Iranul ayatolahilor. Și deoarece precizia cu care s-a desfășurat operațiunea militară este mult peste știința și echipamentul militar al yemeniților huti. Chiar dacă atacul a fost executat cu drone de pe teritoriul yemenit, conducerea operațiunii trebuie că a fost în sarcina unor tehnicieni foarte bine pregătiți, tehnicieni care, în ziua de azi, nu luptă în rândurile yemeniților huti.

Dar, mai există o a treia posibilitate – sabotajul – despre care nu prea se vorbește, atât pentru că, dacă ar fi așa, ar arăta existența unei slăbiciuni politice  și a serviciilor de securitate saudite alarmante; mult mai alarmantă decât scăderea trecătoare a producției de petrol sau veșnicele insuccese militare din războiul împotriva yemeniților huti.

De fapt, Arabia Saudită se luptă cu o dizidență internă în constantă creștere, cu toate că familia regală cumpără literalmente adeziunea cetățenilor saudiți la o politică care s-ar putea numi pomană față de supușii ei. Familia regală Saud încă reușește să mențină, în felul acesta, o majoritate, dar, izbucniri violente de dizidență au tot existat, în ultimele decenii, de la atacul din timpul unui pelerinaj la Mecca, până la crearea grupului terorist Al Qaeda de către Bin Laden, cetățean saudit și membru al unei familii bogate, apropiată de Casa Regală Saud.

La toate acestea se adaugă faptul că 20% din populația țării este șiită, ramura Islamului învrăjbită de secole cu suniții, care domnesc în Arabia Saudită chiar de la formarea acestei țări, și care sunt tot atât de porniți împotriva șiiților ca restul lumii islamice.

Victimă colaterală a acestui atac asupra instalațiilor petroliere saudite este chiar Casa Albă. Criza a izbucnit tocmai într-un moment în care se întrevedea o posibilă apropiere între Teheran și Washington, și, în plus, plasează politica externă americană într-o situație foarte dificilă. Agresiunea a fost prea spectaculoasă și gravă pentru a o șterge cu câteva declarații teatrale de solidaritate neangajantă. Pe de altă parte, nu a fost destul de gravă pentru a întreprinde represalii militare de anvergură.

I 4

Însă, există ceva și mai rău: situația creată de acest atac cu drone sau rachete evidențiază una dintre marile contradicții ale președinției lui Donald Trump. Afirmațiile sale că este dur și intransigent nu s-au transformat niciodată (slavă Domnului!) în acțiuni războinice pe măsură. Acest lucru nu a avut vreun efect, până acum, asupra opiniei publice americane, deoarece niciuna dintre aceste contradicții nu a fost atât de gravă, încât să mobilizeze masele.

Dar, cu asemenea incidente – sau cum este sechestrarea unor petroliere în strâmtoarea Ormuz – încolțește în subconștientul maselor (și în mintea rivalilor politici din afara frontierelor americane) ideea că Trump se aseamănă tot mai mult cu câinele din zicala: latră, dar, nu mușcă… deloc.

I 8

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

I 2

               I 1

IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL       Washington, Diana Negre

El destructor ataque del pasado fin de semana contra las instalaciones petroleras saudíes es innegable, pero, no así su autoría, ni el modus operandi. Pese a ello, todo el mundo – salvo Teherán y sus aliados, claro – señala al Irán como auténtico culpable de la agresión.

Y si es probable que detrás de la operación militar esté el dinero y el genio militar iraní, no se puede descartar ninguna alternativa. Basta recordar que las primeras informaciones hablaban de un bombardeo de los hutís yemenitas mediante una escuadrilla de drones. Y poco después, surgieron noticias que atribuían el estropicio a un ataque con misiles desde bases iraníes o iraquíes. Naturalmente, Washington y Riad señalaron al Irán como autor.

I 3

Lo hicieron porque políticamente el gran enemigo de ambos es el Irán de los ayatolás. Y también porque la precisión de la operación militar con drones parece muy por encima del saber y equipamiento de los hutís. Incluso si el ataque fue llevado a cabo con drones desde territorio yemenita, la dirección de la operación tuvo que estar a cargo de técnicos muy preparados, técnicos que, hoy por hoy, no militan en el bando hutí.

Pero, aún cabe una tercera opción – el sabotaje – de la que no se habla, tanto porque es la menos probable, como porque, de ser cierta, señalaría una debilidad política y policial saudita realmente alarmante; muchísimo más alarmante que la merma transitoria en la extracción de crudo o los reveses militares constantes en la guerra contra los hutís.

En realidad, Arabia Saudita lucha con una disidencia interna creciente, pese a que la casa real compra literalmente la adhesión de sus ciudadanos con una política que podría llamarse de sopa boba para con sus súbditos. Todavía mantienen así los Saud la adhesión de la mayoría, pero brotes violentos de disidencia no han faltado en los últimos decenios, desde el golpe de mano durante la peregrinación a la Meca o la creación del grupo terrorista de Al Qaeda por Bin Laden, ciudadano saudita y miembro de una acaudalada familia cercana a los Saud.

A todo esto, hay que añadir que el 20% de la población del país es chií, la rama del Islam enfrentada desde hace siglos a los sunitas, que gobiernan Arabia Saudita desde sus inicios y que están tan enfrentados a la rama chií como en el resto del mundo.

I 6

Víctima colateral de este ataque contra los yacimientos saudíes es nada menos que la Casa Blanca. Y es que no sólo surge la crisis en un momento en que se vislumbraba un eventual acercamiento entre Teherán y Washington, sino que pone a la política exterior estadounidense en un brete. La agresión es demasiado aparatosa y grave para liquidarla con unos cuantos aspavientos de solidaridad de boquilla. Y, por otro lado, no es lo suficientemente dañina para emprender unas represalias militares de envergadura.

I 7

Peor aún: la situación creada por este ataque con drones o misiles evidencia una de las grandes contradicciones de la presidencia de Donald Trump. Sus alardes de dureza e intransigencia no se han reflejado nunca (gracias a Dios) en unas acciones bélicas equivalentes. Esto no ha impactado, hasta ahora, en la opinión pública estadounidense, porque ninguna de estas contradicciones ha sido tan grave como para movilizar a las masas.

Pero, con incidentes como éste – o el secuestro de petroleros en el Estrecho de Ormuz – va cristalizando en el subconsciente de las masas (y la mente de los rivales políticos de allende las fronteras estadounidenses) que Trump se parece cada vez más al can del refrán: ladrador, pero nada mordedor.

I 9

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana