Pentru Eugen

De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui/ D’Amors, qui m’a tolu a moi… Un Chrétien de Troyes (Crestiens de Troies), soupirant al Mariei de Champagne… regina sa, sa „dame de Champaigne.” La Dame-Amour… Amor nu mai era zeul, ci… Zeița îndrăgostiților… Ocrotitoarea, Stăpâna… o Venus restituta !). Și nici nu putea fi altfel, de vreme ce meister Crestiens îl avea drept maestru pe Ovidiu însuși, poetul roman al iubirii, din care a tradus în lenga romana, franceza veche. Iar Ovidiu o adora pe Venus… mama lui Cupidon… Cupidon, nu Amor !

De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
I
De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
de a mea întreagă ființă, și nu mai vru să mă păstreze pentru sine,
voi a mă plânge astfel: de`acu nainte și pentru totdeauna-i voi îngădui
să facă ce-i va fi pe plac, ce va pofti cu mine.
Și dacă acum nu mă mai pot ține
să nu mă plâng, voi spune și de ce voi a mă tângui:
cei ce-o trădează, o, cum îi văd, destui,
Ades se bucură de-a lor izbândă, fără de rușine,
Când eu dau greș, deși credință îi arăt, în loc să birui.
II
De Iubirea (ca legea-i să și-o preamărească, s-o facă să domnească
și ei să ne supunem !) voiește pe-ai săi potrivnici acum a-i converti,
cuminte-ar fi din partea-i, cum cred, să nu greșească
alor săi și bine-a chibzui.
Și eu – carele nu putui pleca și nicidecum a părăsi
pe cea în fața căreia adânc mă-nclin și-mi e stăpână -, inima-mi, care-i a ei, să o servească
eu i-o trimit, din nou să mi-o primească;
deși deloc nu cred că bine-o pot sluji
de înapoi îi dau doar ce-i al ei de drept: inima-mi, să mi-o tămăduiască.
III
Doamnă, spuneți-mi răspicat de vă e pe plac
să fiu al vostru, ca odinioară.
Dar nu, nu-i cu putință ! Dacă vreodată bine vă știui, și n-o să mă prefac,
Mai degrabă, povară vă sunt vouă, o grea piatră de moară.
Fiindcă voi nu mă vreți ca-ntâia oară
și al vostru sunt în silă doar și știu că vă displac.
Dar, de veți avea vreodată milă de cineva sărac
suferiți-mă, atunci, deși vă sunt povară,
Pentru că nu știu în lume nimănui servi și am să tac.
V
Eu nu băui vreodată din licoarea
ce pe Tristan îl otrăvi, de-o lume-ntreagă cunoscut;
dar, totuși, mai mult ca el iubesc: candoarea-mi
și inima-mi cea tandră și aleasă și buna mea voință m-au făcut.
Ar trebui să fie plăcut să vă slujesc, fiind știut
că de bună voie și nesilit de nimeni rob vă sunt și nu la a cuiva mustrare,
ochilor mei doar le dădui crezare
și doar din vina lor intrai pe-un drum bătut,
din care-n veci ieși-voi și din care, cum până azi căit sau îndoit nu fui, nu este înturnare.
V
Inimă, dacă doamnei mele nu-i ești dragă,
rău îți va fi de o vei părăsi, doar pentru că neiubirea-i te-a durut:
în ale vieții tale zile toate în puterea-i tu să fii, te roagă,
așa te-ai angajat să fii de la-nceput.
Nicicând, de vrei a mea părere, nu vei iubi mai împlinit, mai mult;
să nu te înspăimânte lupta pentru ce-ți e drag sau dragă;
binele-i mai dulce când îl aștepți și după el tânjești, o viață-ntreagă.
Mai dulce-ți va părea și te va desfăta dulceața-i, din el gustând, când îl vei încerca.
VI
Milă aș fi aflat, după cugetul meu,
de ea s-ar fi aflat în cercurile toate
ale lumii, acolo unde-o caut eu;
dar, mai degrabă cred că nu-i. Și de aceea, poate:
nicicând nu fui eu prefăcut și mizerabil și nici nerușinate
gânduri n-avusei s-o rog, cu prefăcătorie, pe doamna mea preadulce, s-o implor mereu:
căci eu o rog și o rog întruna, fără de izbândă, ca pe Dumnezeu,
ca unul care nu știe sluji Iubirea prin prefăcute mângâieri, deșarte,
și făcând glume, râzând, înșelător și batjocoritor și fariseu.

D’Amors, qui m’a tolu a moi

I.
D’Amors, qui m’a tolu a moi,
n’a soi ne me veut retenir,
me plaing ensi, qu’adés otroi
que de moi face son plesir.
Et si ne me repuis tenir
que ne m’en plaigne, et di por quoi:
car ceus qui la traïssent voi
souvent a lor joie venir
et g’i fail par ma bone foi.
II.
S’Amors pour essaucier sa loi
veut ses anemis convertir,
de sens li vient, si com je croi,
qu’as siens ne peut ele faillir.
Et je, qui ne m’en puis partir
de celi vers qui me souploi,
mon cuer, qui siens est, li envoi;
mes de noient la cuit servir
se ce li rent que je li doi.
III.
Dame, de ce que vostres sui,
dites moi se gre m’en savez.
Nenil, se j’onques vous conui,
ainz vous poise quant vous m’avez.
Et puis que vos ne me volez,
dont sui je vostres par ennui.
Mes se ja devez de nului
merci avoir, si me souffrez,
que je ne sai servir autrui.
IV.
Onques du buvrage ne bui
dont Tristan fu enpoisonnez;
mes plus me fet amer que lui
fins cuers et bone volentez.
Bien en doit estre miens li grez,
qu’ainz de riens efforciez n’en fui,
fors que tant que mes euz en crui,
par cui sui en la voie entrez
donc ja n’istrai n’ainc n’en recrui.
V.
Cuers, se madame ne t’a chier,
ja mar por cou t’en partiras:
tous jours soies en son dangier,
puis qu’empris et comencié l’as.
Ja, mon los, plenté n’ameras,
ne pour chier tans ne t’esmaier;
biens adoucist par delaier,
et quant plus desiré l’auras,
plus t’en ert douls a l’essaier.
VI.
Merci trovasse au mien cuidier,
s’ele fust en tout le compas
du monde, la où je la quier;
mes bien croi qu’ele n’i est pas.
Car ainz ne fui faintis ne las
de ma douce dame proier:
proi et reproi sanz esploitier,
comme cil qui ne set a gas
Amors servir ne losengier.

Și… ce cale mai directă duce spre cunoașterea tuturor tainelor lumii decât… iubirea… Dex est charitez/Dumnezeu e iubire… Graalul lui Chrétien: opaițul, lampa cu lumină necreată, candela neadormită…:

Perceval văzu, deodat, că i se arată-n fața-i,
într-o vale, un turn, ivit de nicăieri.
Ce unul mai mândru și mai bine făurit
Pân` la Beirut nu afli, negreșit.
Era din piatră sură și pătrat,
și de alte multe turnuri era înconjurat.
O sală el văzu în fața ăstui turn de apărare
și dinaintea ei, loggiile de intrare.
(…)
Merse spre poartă, hotărât;
și un pod zări, ce fuse coborât
anume pentru el. Când peste pod trecu
valeți veniră să-l primească, trei, la al lor
(…)
domn să-l ducă și senior…
(…)
Doi alți feciori intrară-n marea sală,
sfeșnice-n mâini ținând, cu grijă și sfială,
de aur fin, lucrate cu podoabe smălțuite.
Preafrumoși erau valeții, ce purtau, neprețuite
sfeșnicele dumnezeiește măiestrite.
În sfeșnice ardeau, neadormite,
câte zece lumânări, în fiecare mână scânteind vrăjite.
Un graal purta în ale sale mâini, de-aleasă viță,
intrată o dată cu feciorii, o tânără domniță,
atotfrumoasă și suavă și acoperită din cap până-n picioare
cu cele mai de preț odoare.
De cum păși-năuntru, graalul ce-n mâini ținea
de-ndată începu a lumina.
Lumină orbitoare izbucni atunci și se pierdură
luminile din sfeșnice, ce fură
ca stelele pierind
când se ridică soarele sau luna pe cerul strălucind.
În urma-i venea înc-o domniță c-o tavă de argint.
Graalul ce mergea în față, era, desigur, făurit
din aur fin și lămurit;
Cu nestemate felurite era împodobit,
cele mai scumpe din lumea-ntregă, de neprețuit,
pe mările întinse și pe pământul tot, de negăsit,
pentru că nestematele graalului le-ntrec pe toate, negreșit.

(Scurt fragment din Perceval sau povestea Graalului)

Lors vit devant lui an un val…

Lors vit devant lui an un val/3050
le chief d’une tor qui parut.
L’an ne trovast jusqu’a Barut
si bele ne si bien asise.
Quarree fu, de pierre bise,
si avoit torneles antor.
La sale fu devant la tor,
et les loiges devant la sale.
(…)
Ensi vers la porte s’an va;
devant la porte un pont trova
torneïz, qui fu avalez.
Par sor le pont s’an est alez,
et vaslet corent contre lui,
troi…
(…)
Devant le seignor sont alé;
(…)
Et lors dui autre vaslet vindrent,
qui chandeliers an lor mains tindrent,
de fin or, ovrez a neel.
Li vaslet estoient mout bel,
cil qui les chandeliers portoient.
An chascun chandelier ardoient
Dis chandoiles a tot le mains.
Un graal antre ses deus mains
une dameisele tenoit
et avoec les vaslez venoit,
bele et jointe et bien acesmee.
Quant ele fu leanz antree
atot le graal qu’ele tint,
une si granz clartez an vint,
ausi perdirent les chandoiles
lor clarté come les estoiles
qant li solauz lieve et la lune.
Aprés celi an revint une
qui tint un tailleor d’argent.
Le graal, qui aloit devant,
de fin or esmeré estoit;
pierres precieuses avoit
el graal de maintes menieres,
des plus riches et des plus chieres
qui an mer ne an terre soient;
totes autres pierres valoient
celes del graal sanz dotance.

(Perceval ou le conte du Graal)

Galahad, Bohort și Perceval descoperind Graalul, Sir Edward Burne-Jones, William Morris și John Henry Dearle (1895)

Regele Artur, cavalerii Mesei Rotunde și Graalul. Miniatură de Évrard d’Espinques, Lancelot, 1470

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.