KOSOVO ȘI RAȚIUNEA

De mii de ani – practic, de când au intrat aheii în Grecia – Balcanii au fost un tărâm al pasiunilor, al opresiunilor și al lipsei de rațiune. Iată, însă, că acum, în Kosovo, teritoriul cu ce mai sângeroasă încleștare, se ivește o sclipire de rațiune pentru ca sârbii și albanezii să poată trăi în pace.

Aceasta surprinde foarte mult deoarece tocmai în Kosovo – 11.000 km^2, 1.800.000 de locuitori, independent din 2008 – războaiele care au pus capăt existenței Iugoslaviei, la sfârșitul secolului trecut, au lăsat și cea mai adâncă urmă de ură și intransigență. Esența conflictului este de natura etnică: marea majoritate a populației kosovare o formează albanezii, în timp ce, cea mai mare putere culturală, economică și politică a fostei Iugoslavii este Serbia. Sârbii au fost marii protagoniști ai Balcanilor din momentul în care această parte a Europei s-a eliberat de sub stăpânirea otomană, în mod aproape constant, în detrimentul albanezilor. Atât de mult, încât chiar și acum Serbia refuză să recunoască (la fel ca multe alte țări, printre ele România și Spania) independența Kosovo-ului. Pentru Belgrad, acest teritoriu rămâne în continuare o regiune autonomă a Republicii Serbia.

Frământările politice și războinice ale Balcanilor, de-a lungul secolelor, au generat o mulțime de nuclee etnice în regiuni “străine”, astfel încât, azi, în nordul regiunii Kosovo, se află o enclavă pasional sârbească (Mitrovica), în timp ce, în partea de sud-este a Serbiei, există o regiune în care albanezii sunt majoritari (Vranje). În fiecare din aceste regiuni – ceva mai mult în Mitrovica – populația se identifică cu cealaltă țară, iar respectivele state care patronează aceste minorități, le revendică ferm ca fiind ale lor.

Această situație a generat nesfârșite tensiuni și izbucniri de violențe cu o permanentă apăsare diplomatică între Belgrad și Priștina. Dar, iată că se pare că guvernele din Serbia și Kosovo vor să se înțeleagă. Pentru a îndulci conviețuirea și pentru a ajunge la normalizarea statutului internațional al regiunii Kosovo (care nu poate fi admisă la ONU sau în alte organizații internaționale din cauza opoziției Serbiei) urmează să se efectueze un schimb de teritorii: Mitrovica va face parte din Serbia, iar Vranje, din Kosovo.

Desigur, deocamdată, este vorba doar de un proiect. Și dacă acest proiect este prin el înșuși foarte surprinzător, dată fiind îndelungata aversiune sârbo-albaneză, mult mai surprinzător este faptul că această bună intenție nu este pe placul  tuturor. Putin nu a vrut să se pronunțe, până acum, asupra acestui subiect (ori, fără patronajul rusesc, Serbia nu face niciun pas politic important), în timp ce, la Berlin, sunt exprimate reticențe după reticențe. Germanii se tem că un schimb de teritorii ca cel dintre Mitrovica și Vranje va trezi o mulțime de pretenții similare în Europa de sud-est, pretenții care, în statele din zonă nu vor găsi, nici pe departe, predispoziția de a efectua asemenea aranjamente de bun simț, care domnește, acum, în Belgrad și Priștina.

 Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

 

KOSOVO Y LA RAZÓN

Desde hace miles de años – prácticamente, desde que los aqueos entraron en Grecia – los Balcanes han sido tierra de pasiones, opresiones y escasas razones. Pero ahora y justamente en Kosovo, el territorio de la inquina más sangrienta, está brotando un atisbo de razón para que puedan convivir en paz serbios y albaneses.

Eso es sorprendente en grado sumo porque es en Kosovo – 11.000 km^2, 1.800.000 habitantes e independiente desde el 2008 – dónde las guerras que acabaron con Yugoslavia a finales del siglo pasado han dejado el mayor pozo de odio e intransigencia. La esencia del conflicto es étnica: la gran mayoría de la población kosovar es albanesa en tanto que la gran potencia cultural, económica y política de la antigua Yugoslavia es Serbia. Y los serbios han sido el gran protagonista de los Balcanes desde que esta parte de Europa se libró del dominio otomano, casi siempre en detrimento de los albaneses. Tanto que incluso ahora Serbia se niega a reconocer (con otros muchos países, entre ellos España) la independencia de Kosovo. Para Belgrado ese territorio sigue siendo una zona autonómica de la República Serbia.

Los vaivenes políticos y bélicos de los Balcanes a lo largo de los siglos han generado infinidad de núcleos étnicos en zonas “ajenas” y así hoy en día en el norte de Kosovo hay un enclave pasionalmente serbio (Mitrovica) en tanto que en sureste de Serbia hay una región de mayoría albanesa (Vranje) y patriotismo albanés. En una y otra región – aunque más en Mitrovica – la población se identifica con el otro país y los respectivos Estados patrocinadores de esas minorías las reclaman como propias.

La situación ha generado tensiones y brotes de violencia sin fin con el correspondiente desencuentro diplomático permanente entre Belgrado y Pristina. Pero ahora los Gobiernos serbio y kosovar parece que han entrado en razón. Para dulcificar la convivencia y llegar a una normalización del estatuto internacional de Kosovo (que no puede entrar en la ONU ni toda una serie de organizaciones internacionales a causa del bloqueo serbio) están dispuestos a hacer un intercambio de territorios: Mitrovica se volvería serbia y Vranje, kosovar.

Evidentemente, esto es todavía un proyecto. Y si él en si mismo ya es sorprendente dada la larga inquina serbo-albanesa, más sorprendente aún es que esta buena intención no goce del visto bueno de todo el mundo. Putin no se ha querido pronunciar sobre el tema hasta ahora (y sin el patrocinio ruso, Serbia no dará ningún paso político importante) en tanto que en Berlín se formulan reticencias y más reticencias. Los alemanes temen que un intercambio de territorios como el de Mitrovica por Vranje genere reclamaciones similares en toda la Europa del sudeste, reclamaciones que en los diversos Estados de la zona no encontrarían ni de lejos la predisposición positiva para arreglos de sentido común que impera en estos momentos en Belgrado y Pristina.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu