Har  a apărut în greaca creștină a Noului Testament ca un cuvânt misterios pe care nici astăzi nu-l putem înțelege pe deplin și pe care nu-l putem traduce, în unele locuri, cu cuvinte din limbile cunoscute.

De cele mai multe ori, el înseamnă un dar dumnezeiesc, special, de care se bucură… cei aleși, dar, se poate traduce și cu tot ce însemnă de la „favoruri ale lui Dumnezeu” până la „însăși desăvârșirea Lui”.

Har și rudele lui din vechile limbi sacre orientale apar în Cărțile Sfinte: Noul Testament, Cărțile brahmanilor indieni sau Cărțile Sfinte lăsate de Zoroastru.

Și, mai presus de toate, har s-a păstrat în numele euharistiei, originea liturghiei creștine.

Har – mulțumire – recunoștință

Har este, la origine, un cuvânt grecesc (χάρις, haris), dar, a intrat în română prin slavă, ca charu . De aceea, în româna veche, nu era chiar har, ci ghar, adică suna cum sunase la începuturi, în indo-europeană, rădăcina *gher- din care s-a născut.

O rădăcină a… grației. Ea însemna propriu-zis: „a dori, a tânji după” și „a (-i) plăcea”, dar urmașii ei din limbile indo-europene sugerează că s-au format pe un sens apărut mai târziu din binomul: „a plăcea cuiva” și „a-i face pe plac cuiva”, un sens din sfera binefacerii, de vreme ce au ajuns să însemne: „a dărui cu generozitate, a fi darnic și mărinimos” și… „a împlini dorințe”, adică tocmai ceea ce ar face un „Părinte al lumii”.

Har are foarte multe rude în limbile indo-europene. Cea mai apropiată îi este gratia din latină. Dar și rudele-i din sanscrită (limba castei preoțești a brahmanilor) și din avestică (limba Avestei/Cărțile Sacre ale lui Zoroastru) sunt cât se poate de interesante.

În sanscrită, grnati  însemna „cântece de slavă” sau „laude”, iar gar– în avestică însemna „a lăuda”. Ceea ce ne face să credem că haris din greaca veche, gratia din latină și aceste două rude ale lor din cele două mari limbi sacre orientale surori, sanscrita și avestica, făceau parte din vocabularul sacerdoților. Ele trimit la imaginea Divinității „atotdătătoare” care, pentru generozitatea-i… merită laude, mulțumiri și recunoștință.

***

În treacăt fie spus, în românește, a mulțumi se pare că vine din urarea „(la) mulți ani !”, ceea ce sugerează că strămoșii noștri mulțumeau binefăcătorului, dorindu-i o viață cât mai lungă, adică cea mai mare fericire posibilă.

Cât despre recunoștință și recunoscător, lingviștii spun că au apărut din „a recunoaște”, el însuși format, în română, din prefixul repetiției, „re-”, și „a cunoaște” (moștenit din latina populară: connoscere în loc de cognoscere). Dar, după modelul lui reconnaître, a recunoaște, din franceză.

Mai precis, după modelul lui reconnissance, recunoștință, care este atestat, pentru prima dată, în franceză, în anul 1170, cu sensul de „recunoștință față de Dumnezeu”.

Limpede este, oricum, faptul că francezul reconnissance trimite la recognosco care însemna, în latină, pe lângă sensul său principal de „a recunoaște”, și „a-și aduce aminte”.

Sensul recunoștinței este, de asemenea, limpede: recunoscătorul își încredința binefăcătorul că-și va aduce aminte „în veci” de binele făcut, adică și-l va „aduce la cunoștință” lui și îl va „face cunoscut lumii”, iar și iar, mereu și mereu.

***

Atât haris al grecilor și gratia romanilor, cât și rudele lor din vechea Indie și din vechea Persie (vechiul Iran), arată o legătură „de grație” între om și Divinitate: omul care primește darurile „plăcute” ale Divinității și care se simte „bineplăcut” ei sau „ales”, și Divinitatea care „îi face pe plac omului”, meritând recunoștință, adică veșnica lui „aducere-aminte”.

Așa s-au și născut, de altfel, cântecele de laudă, precum Psalmii, care sunt, de fapt, cântece/poeme de mulțumire.

Această legătură „de grație” a omului cu Dumnezeul său, plin de daruri și binefăcător, se descoperă, în întregime, atât în sensurile grecescului haris (χάρις), cât și în sensurile latinescului gratia.

Haris însemna, în limba vechilor greci:

1. „ceva/cineva plin de strălucire, care bucură, farmecă și desfată vederea și inima”, de unde „ceva/cineva plin de grație, de farmec și de frumusețe” sau „însăși bucuria, plăcerea și iubirea grațioasă”

2. „o favoare, o binefacere, un serviciu sau bunăvoința arătată cuiva” apoi …

3. „recunoștința” pentru ele și, nu în ultimul rând, „respectul, considerația” sau „dorința de a plăcea arătată cuiva” …

… iar gratia însemna:„favoare, prietenie, afecțiune; trecere, stimă, considerație, influență; farmec, frumusețe, grație; recunoștință; bunăvoință, înțelegere, ajutor, milă, îndurare”.

Gratia este o fiică a lui gratus, care arată o persoană plăcută, atrăgătoare, grațioasă,fermecătoare, dragă, scumpă sau recunoscătoare. Cineva care face ceva din pură plăcere, fără recompensă (de unde… gratis și gratuit).

Dar, har n-ar fi intrat în vocabularul nostru dacă autorii Evangheliilor și Apostolul Pavel nu l-ar fi folosit pe haris, în Noul Testament, ca să traducă un cuvânt foarte special în Vechiul Testament: hen.

Hen în limba Vechiului Testament era numele „milei/grației lui Dumnezeu”. Se folosea atunci când era vorba despre iertarea și ștergerea păcatelor, despre îndurarea sau despre îngăduința Domnului.

Un loc cunoscut unde apare și verbul grației, hanan (a ierta, a se îndura, a se milostivi), este începutul Psalmului 50 „Miluiește-mă …” (în ebr. haneni).

Notă: Hen se găsește și în numele Iohanan care se traduce prin: IHVH (Iahve/Dumnezeu) S-a îndurat/ a iertat, a mântuit, a avut milă de… Iar Iohanan a dat: Ioan/Ion, Juan, Jean sau John.

Dar, Evangheliștii și Pavel n-au făcut numai să traducă acest hen al evreilor cu haris al grecilor. L-au „recreat” pe haris, în care au contopit vechile sensuri ale celor două: îndurarea și iertarea păcatelor (hen) și grația, favoarea, binefacerea sau bunăvoința lui Dumnezeu (haris).

Așa a apărut harul ca nume al „darului special” pe care Dumnezeu îl dăruiește aleșilor Lui… gratuit, adică fără să aștepte vreo recompensă.

Și, astfel a apărut, în greaca creștină a Noului Testament, un cuvânt misterios pe care nici astăzi nu-l putem înțelege pe deplin și pe care nu-l putem traduce, în unele locuri, cu cuvinte din limbile cunoscute. O definiție simplă și atotcuprinzătoare ar putea fi aceasta: desăvârșirea dumnezeiască dăruită oamenilor.

Câteva locuri din Noul Testament unde apare cuvântul har pot fi lămuritoare:

„Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos”./ Ioan 1,17

„Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui (Iisus) şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif” ?/ Luca 4,22

„Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu”./ Fapte 20,24

„Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos” !/ Romani 1,7

„Dar nu este cu greşeala cum este cu harul, căci dacă prin greşeala unuia cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au prisosit asupra celor mulţi, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. Şi ce aduce darul nu seamănă cu ce a adus acel unul care a păcătuit; căci judecata dintr-unul duce la osândire, iar harul din multe greşeli duce la îndreptare. Căci, dacă prin greşeala unuia moartea a împărăţit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosinţa harului şi a darului dreptăţii vor împărăţi în viaţă prin Unul Iisus Hristos”./Romani 5, 15-17

„Pentru că, precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru”./ Romani 5,21

„Ce vom zice deci ? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulţească harul ? Nicidecum! Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat ?/Rom. 6,1-2 și

„Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru”./ 23

„Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său…”/ Gal. 1,15

„Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur…”/ Gal. 2,9

„… Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale; Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns…”/ Efeseni 3,7-8

Har și euharistie

Nu întâmplător, har s-a păstrat în numele euharistiei.

Euharistie (ευχαριστία) însemna, la propriu, mulțumire/recunoștință, bună plăcere. Numai astfel apare în Noul Testament, în total de 15 ori.

Următoarele locuri din Noul Testament unde apare cuvântul euharistie sunt cât se poate de limpezi:

„Totdeauna şi pretutindeni le primim, prea puternice Felix, cu toată mulţumirea”./Fapte, 24,3

„Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul, să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu”./ II Cor. 4,15

„Se roagă pentru voi şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisoseşte la voi. Iar, lui Dumnezeu, mulţumire pentru darul Său cel negrăit”. II Cor. 9, 14-15

„Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă, cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu”. Filipeni 4,6

„Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire”./I Tim. 4,4

 Mai târziu, spre sfârșitul secolul I, euharistia a ajuns să denumească chiar taina prefacerii pâinii și vinului în trupul și sângele lui Iisus Hristos din momentul central al liturghiei.

Cum ? Explicația se află în Evanghelia după Matei, unde citim că Iisus Hristos I-a mulțumit Tatălui Său, Dumnezeu, înainte de a da ucenicilor pâine și vin, la Cina cea de Taină:

„Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi mulţumind (εὐχαριστήσας), a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind (εὐχαριστήσας), le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, 28. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”/ Matei 26, 26-28.

Se mai adaugă și rugăciunea de mulțumire pe care o rosteau creștinii înainte de „frângerea pâinii” – Cina la care se adunau, la început, în fiecare zi, și apoi, în fiecare sâmbătă seara, în amintirea Cinei celei de Taină. Rugăciune care începea cu cuvintele: „Tatăl nostru, Ție îți mulțumim” (Εὐχαριστοῦμέν σοι, πάτερ ἡμῶν).

În treacăt să spunem că expresia „a frânge pâinea” însemna, în ebraică, „a lua masa cu cineva”.

Etimologic vorbind, euharistie și verbuleuharisto (ευχαριστώ), a mulțumi, vin din adjectivul euharistos (ευχάριστος) care, în greaca apostolică, însemna mai ales „recunoscător”.

În plus, este neîndoios, dacă ne gândim că în greaca Noului Testament har însemna și ceea ce însemna hen din ebraică, că un sens implicit al euharistiei era acela de „cel mai mare dar al iertării păcatelor/mântuirii” făcut omenirii, prin jertfa dumnezeiască, cea a lui Iisus Hristos.

Pentru primii creștini apăruți la Ierusalim, bilingvi, vorbitori adică de ebraică și de greacă, era un lucru de la sine înțeles.Așa se explică și de ce odată cu împărtășania (cuminecarea) de la sfârșitul liturghiei, cu trupul și cu sângele lui Iisus Hristos, cel ce o primește (se cuminecă, adică „comunică”, se împărtășește de Hristos) primește și iertarea păcatelor.

***

Azi spunem că cineva sau ceva are har dacă ne farmecă/ne încântă și ne desfată încât … mulțumirea noastră nu mai are margini.

Cineva sau ceva care are un ce special, inefabil, misterios, deci greu de explicat, ceva plăcut, bun, binefăcător și, mai ales, vindecător, dar… mai presus de puterile omenești. Pe scurt: cineva sau ceva înzestrat cu puterea dumnezeiască de a face bine.

De altfel, cuvântul „harismatic” (din gr. veche harisma, χάρισμα) a apărut în Anglia, în 1882, cu sensul de „cineva înzestrat cu darul tămăduirii/având puterea dumnezeiască de a vindeca”.

Dar, o persoană harismatică nu înseamnă neapărat o persoană dăruită, cu har.

E drept că harisma din elină însemna „dar divin, binefacere”, dar harismă în limbajul modern are un sens diferit, se poate spune chiar depreciat, laicizat, deturnat și deposedat de… grația divină.

Modernul harismă este opera sociologului german Max Weber (1864-1920) care a folosit în „Economie și Societate” (apărută în 1922) grecescul „harisma” cu sensul de „darul leadership-ului, darul de a fi conducător” sau „puterea de a avea și de a-și exercita autoritatea”… cu fascinație .

Merită să observăm că, în timp ce în română har n-a ieșit de loc din sfera… grației divine, în limbile europene „harismă” înseamnă mai ales „farmec personal”.

LUCRĂRI CONSULTATE

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny

Dictionnaire de la Théologie chrétienne, Encyclopaedia Universalis Albin Michel, Paris, 1998

Lettere di San Paolo, Ed. SAN PAOLO, Milano, 1985

The complete hebrew-english dictionary, Reuben Alcalay, Tel-Aviv – Jerusalem, 1965

Online Etymology Dictionary – www. etymonline.com

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol