KURDOFOBIA LUI ERDOGAN

Atacurile armatelor turcești împotriva teritoriului kurd din Nordul Siriei prezintă două aspecte foarte neliniștitoare. Pe de o parte, refuzul total al guvernului de la Ankara de a recunoaște particularitățile etnice din teritoriul său. Pe de altă parte, devine din ce în ce mai clar că adevăratul învingător al acestui război civil din Siria este Rusia cea ambițioasă a lui Putin.

Primul aspect este o veche tară a politicii Turciei. De la crearea republicii, după Primul Război Mondial, intoleranța etnică a tot crescut până ce a ajuns să semene cu apartheid-ul, odată cu ascensiunea islamismului lui Erdogan la putere. Ofensiva actuală în nordul Siriei (în Afrin) nu este decât încă un episod al violenței instituționale turcești contra unei etnii care reprezintă aproximativ 10% din populația totală a țării.

Această acțiune a lui Erdogan se datorează faptului că războiul civil din Siria a făcut ca milițiile kurde din întreg Orientul Mijlociu – kurzii trăiesc în patru țări: Turcia, Irak, Siria și Iran – să devină un important protagonist, deoarece au îndeplinit rolul de infanterie a Statelor Unite ale Americii, această supraputere ne mai fiind nevoită să-și angajeze trupe terestre proprii în conflict. Cu ajutorul material și tehnic american, gherilele kurde (cele considerate teroriste ale PKK și altele) au devenit un factor important în Orientul Mijlociu, cu vechile lor năzuințe de a crea un Kurdistan independent, în detrimentul celor patru țări în care trăiesc în prezent.

Pe fundalul unui evident dezinteres american de a-și asuma angajamente militare și diplomatice mai importante în zonă, Erdogan a decis să șubrezească cât poate și cât mai repede embrionul militar kurd de la granița Turciei, reproșându-i legături strânse cu PKK.

Până aici, nimic nou. Noutatea este că, pentru a desfășura o operație de o asemenea anvergură într-un teritoriu unde Rusia este o importantă prezență militară, Ankara nu a căutat să obțină aprobarea marelui său aliat dintotdeauna – SUA -, ci permisiunea Kremlinului. Înalte autorități militare și políitice turce au fost la Moscova, cu o săptămână mai înainte, pentru a stabili, împreună cu colegii lor ruși, locurile, anvergura și întreaga desfășurare în timp a operației.

Această creștere a rolului Rusiei în Orientul Mijlociu începe să devină noua problemă a politicii externe a Americii, deoarece până acum, dezinteresul față de evenimentele din zonă era relativ lipsit de importanță, dat fiind faptul că vidul de putere care se crea era ocupat de forțe nesemnificative. Dar, odată cu  apariția politico-militară a Rusiei în regiune, datele problemei se schimbă radical pentru Washington… care, până acum nu pare să fi găsit – nici să fi căutat măcar – un răspuns la această nouă situație.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN

Los ataques del Ejército turco contra el territorio kurdo del norte de Siria tienen dos aspectos, a cual más inquietante. Por un lado, la absoluta intolerancia del Gobierno de Ankara a reconocer singularidades étnicas en su territorio. Y por el otro, que cada vez parece más claro que el auténtico ganador de esta guerra civil siria ha sido la Rusia ambiciosa de Putin.

 El primer aspecto es una vieja lacra de la política turca. Desde la creación de la República, tras la I Guerra Mundial, la intolerancia étnica fue aumentando constantemente hasta llegar a rondar el apartheid con el ascenso del islamismo de Erdogan al poder. La ofensiva actual del norte de Siria (Afrín) no es más que otro episodio de la violencia institucional turca contra una etnia que representa aproximadamente el 10% de la población total.

La medida de Erdogan se debe a que la guerra civil siria erigió a las milicias kurdas de todo el Oriente Medio – los kurdos están presentes en 4 naciones : Turquía, Irak, Siria e Irán – a un importante protagonista, por cuanto asumieron las funciones de una Infantería que los EE.UU. no desplegaron nunca en ese conflicto. Con la ayuda material y técnica estadounidense, las guerrillas kurdas (las de los terroristas del PKK y las otras) se volvieron un factor importante en el Oriente Medio, al igual que las viejas aspiraciones a crear un Kurdistán independiente, a costa de las cuatro naciones en que viven actualmente.

Esto, unido al evidente desinterés norteamericano por asumir mayores compromisos militares y diplomáticos en la zona, ha decidido a Erdogan a debilitar cuanto puede y cuanto antes el embrión militar kurdo en la frontera de Turquía, imputándole estrechos vínculos con el PKK.

Hasta aquí, todo es más de lo mismo. Lo nuevo es que para una operación de esta envergadura y en un territorio donde Rusia tiene una importante presencia militar, Ankara no haya buscado ante todo el visto bueno de su gran aliado de siempre – los EE.UU. -, sino el permiso del Kremlin. Altos mandos militares y políticos turcos fueron a Moscú, la semana anterior al ataque, para coordinar con sus colegas rusos lugares, envergadura y cronología de la operación.

Este creciente protagonismo ruso en el Oriente Próximo va a ser el nuevo problema de la política exterior estadounidense en la zona, ya que, hasta ahora, su progresiva inhibición de los acontecimientos del Levante era relativamente intrascendente, por cuanto el vacío de poder creado lo ocupaban fuerzas de menor cuantía. Pero, con la irrupción político-militar rusa, las coordenadas del problema cambian radicalmente para Washington… que hasta la fecha no parece encontrar – ni buscar – una respuesta a la nueva situación.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.