Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

Donald Trump, încă înante de a-și prelua funcția, a prins niște curenți ascensionali și urcă vertiginos ca un vultur…

Are mult noroc!

Prinde altitudine, pentru moment…

Totul îi merge foarte bine lui Trump                  Washington,     Diana Negre

Mai rămân șapte săptămâni până când Donald Trump va prelua funcția de președinte și deja a reușit să-și îndeplinească câteva din promisiunile făcute : se pare că e un om care are foarte mult noroc, un noroc chior.

Are norocul ca datele economice să fie cele mai bune din ultimii opt ani, ca piața petrolului să fie din nou rentabilă pentru producătorii americani, bursele să urce vertiginos în luna noiembrie, somajul să scadă din nou, iar Partidul Democrat să treacă printr-una din cele mai rele crize din ultima vreme.

Doar creșterile de pe piața de valori se datorează întrucâtva meritului său – că a fost ales președinte – deoarece domnește un oarecare optimism: măsurile pe care le va lua vor fi bune pentru economie, sau cel puțin pentru investiții.

Dar, creșterea din ultimul trimestru, cea mai mare de la criză încoace, de 3%, creșterea de pe piața imobiliară până la nivelul anului 2006, faptul că OPEC a hotărât să oprească la un anumit nivel producția pentru a statornici prețul petrolului  sau  faptul că șomajul este de doar 4,6%, toate acestea nu au vreo legătură cu alegerea sa sau cu promisiunile sale electorale, însă îi vor folosi foarte mult, când se va instala la Casa Albă.

Până atunci, cu toate criticile inițiale ale mijloacelor de informare în masă, care nu s-au resemnat cu victoria sa electorală, Trump progresează în formarea echipei sale chiar mai mult decât au făcut-o, la timpul lor, ultimii doi predecesori ai săi. Dar, mai ales, a început să facă deja demersuri pentru a îndeplini, de pe acum, o promisiune electorală deosebită, aceea de a împiedica întreprinderile americane să plece cu taraf cu tot, adică, fabrici cu locuri de muncă la pachet, spre alte meleaguri.

Săptămâna trecută, a reușit ca o întreprindere de aparate de aer condiționat Carrier din Statul Indiana să nu se mai mute în  Mexic, aceasta însemnând că aproximativ o mie de muncitori își vor păstra locurile de muncă. Trump chiar s-a referit la Carrier în campania sa electorală, când a dat asigurări, în repetate rânduri, că dacă va fi președinte, va opri mutarea fabricii.

A făcut-o înainte de a-și prelua funcția de președinte, dar, nu așa cum a anunțat în campania electorală, când a promis că le va pune niște taxe vamale prohibitive  în momentul în care vor încerca să-și aducă produsele în SUA. Pe măsură ce se cunosc tot mai multe detalii, se pare că s-a folosit de abilitățile sale de întreprinzător-negociator, combinând ademeniri fiscale cu unele amenințări la adresa întreprinderii principale a grupului Carrier, care derulează, în principal, contracte cu guvernul federal.

A anunțat acest lucru tocmai înaintea voaiajului său triumfal în  Statele Ohio și Indiana – în acesta din urmă încă este guvernator viitorul său  vicepreședinte, Mike Pence -, pentru a mulțumi cetățenilor din aceste state care l-au votat pe el … și pentru a savura ovațiile muncitorilor care își vor păstra locurile de muncă.

În felul acesta a devenit și mai evident contrastul dintre entuziasmul claselor populare pentru viitorul președinte și   disprețul și continua respingere a „sistemului”, atât din partea simpatizanților Partidului Democrat – cu majoritatea mijloacelor de informare în masă – cât și a oamenilor politici ai unei opoziții tot mai disperate în fața panoramei care li se deschide pentru următoarele luni.

Democrații nu numai că au pierdut guverne și congrese statale, dar și Congresul federal, unde republicanii controlează acum ambele Camere. Singura victorie democrată a obținut-o candidata la președinție, Hillary Clinton, care a cules două milioane de voturi mai mult decât Trump, cu toate că nu i-au folosit la nimic, deoarece sistemul electoral american nu se conduce după votul popular simplu de la urnă, ci după sistemul federal, în care cântăresc decisiv voturile electorale.

Pentru a putea guverna, orice președinte are nevoie de sprijinul Congresului sau, cel puțin, de o opoziție mai puțin fermă a acestuia. Și tocmai cu această situație se va înfrunta Trump: dacă în Senat au un avantaj minim republicanii, normele  aplicate de democrați în legislatura anterioară au înlăturat sistemul care limita capacitatea de acțiune a partidului majoritar – fiind nevoie, pentru orice, o majoritate de plus 60 de voturi.

Acum nu mai e nevoie decât de un singur vot în plus.

Acest lucru este foarte important, deoarece multe posturi din ministere, ambasade precum și unii înalți funcționari urmează să fie aprobați de Senat, care poate bloca orice numire. Dar, dacă partidul majoritar este cel al președintelui, în mod normal vor fi acceptate propunerile sale. În legislatura anterioară, săturați de opoziția republicană la inițiativele lui Obama, Senatul controlat de democrați a eliminat cerința ca să existe o majoritate de plus  60 de voturi, iar acum vor trebui să suporte consecințele foarte neplăcute ale acțiunii lor.

Situația îi este favorabilă lui Trump și în Camera Reprezentanților, unde democrații tocmai au reales-o ca lider al lor pe Nancy Pelosi, care, la cei 76 de ani ai săi și după opt ani în această poziție, cu greu va putea reprezenta schimbarea de care se pare că e mare nevoie în momentul de față.

Așa că, cel mai mare pericol pentru Trump este că nu va putea avea nicio scuză când promisiunile sale se vor izbi de realitatea existentă și nu se vor putea îndeplini. Riscurile sunt evidente: șomajul, de exemplu, s-a redus cel mai mult din 2007 încoace, dar, nu pentru că s-ar fi creat 178.000 de locuri de muncă în luna noiembrie, ci pentru că, luna trecută, s-au pensionat 200.000 de persoane.

Deocamdată, viitorul președinte își trăiește luna de miere… cu riscul ca aceasta să se termine cu o mare deziluzie. Dar, la fel de bine ar putea avea noroc și să prindă un val favorabil și să devină un cârmaci într-o etapa de avânt, ca cea în care a fost președinte Ronald Reagan, în anii 80. În definitiv, economia evoluează în cicluri și este posibil ca acum să urmeze perioada vacilor grase.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

 Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Donald Trump, ya antes de asumir el cargo, aprovecha unas corrientes de aire ascendentes y sube vertiginosamente como un águila…

¡Tiene mucha suerte!

De momento, gana en altitud…

Viento de popa para Trump  Washington,           Diana Negre

Faltan casi siete semanas para que Donald Trump se convierta en presidente, pero ha conseguido ya aplicar algunas de sus promesas y parece disfrutar de la característica que tanto buscaba Napoleón en sus oficiales: la de ser un hombre con suerte.

Porque tiene la suerte de que los datos económicos sean los mejores de los últimos ocho años, que el mercado del petróleo esté devolviendo la rentabilidad a los productores norteamericanos, que las bolsas hayan subido como la espuma en noviembre, que el paro haya bajado nuevamente o que el Partido Demócrata se halle en una de sus peores crisis de los tiempos recientes.

Tan sólo las subidas de los mercados de valores tienen algo que ver con el mérito – con su elección -, pues reina el optimismo de creer que sus medidas serán buenas para la economía, o al menos para los inversores. Pero el crecimiento del último trimestre, el más alto desde la crisis con un 3% anualizado, o la subida del mercado inmobiliario a los niveles del 2006, o que la OPEP haya decidido cortar la producción y así apuntalar el precio del petróleo, o que el paro se sitúe en tan solo el 4.6%, no son producto de su elección, ni de sus promesas electorales, pero le han de beneficiar igualmente en cuanto se instale en la Casa Blanca.

Entre tanto, a pesar de las críticas iniciales de los medios informativos que no se han resignado a su victoria electoral, Trump va avanzando en la formación de su Gabinete en lo que va más adelantado que sus dos predecesores inmediatos. Pero, sobre todo, ha empezado ya sus gestiones antes de hora para cumplir con una promesa electoral muy específica, que es la de impedir que las empresas norteamericanas se vayan con su música – es decir, sus fábricas y puestos de trabajo – a otra parte.

Esta semana logró que la empresa de aparatos de aire acondicionado “Carrier” renunciara a trasladar a México una factoría del Estado de Indiana, lo que representa que unos mil obreros podrán mantener sus puestos de trabajo.  Concretamente, Trump se había referido a “Carrier” durante la campaña electoral, cuando aseguró repetidamente que si él fuera presidente impediría el traslado de la fábrica.

Lo ha hecho antes de convertirse en presidente, pero no de la manera anunciada en su campaña electoral, cuando prometió cargarles unos aranceles prohibitivos para traer su mercancía a Estados Unidos. A medida que se conocen más detalles, parece que aplicó su habilidad empresarial negociadora con atractivos fiscales y con algunas amenazas a la empresa principal del grupo “Carrier”, que vive principalmente de contratos con el gobierno federal.

Esto lo anunció antes de emprender un viaje triunfal a los estados de Ohio y de Indiana, del que todavía es gobernador su futuro vicepresidente, Mike Pence, para agradecer el voto de sus ciudadanos en las elecciones presidenciales… y para disfrutar de los vítores con que lo recibieron los obreros que mantienen sus empleos.

Es algo que hizo todavía más evidente el contraste entre el entusiasmo de las clases populares por su futuro presidente y el desdén y rechazo continuado del “sistema”, tanto por parte de los simpatizantes del Partido Demócrata entre los que se encuentra la mayoría de los medios informativos, así como los políticos de una oposición cada vez más desesperada ante el panorama que le espera en los próximos meses.

Porque los demócratas no solo han perdido en los gobiernos y congresos estatales, sino también en el Congreso federal, donde los republicanos controlan ahora las dos Cámaras. En realidad, la única victoria demócrata se la llevó la aspirante a presidente, Hillary Clinton, quien recogió dos millones de votos más que Trump, aunque de poco le sirvieron porque el sistema electoral no se rige por voto popular simple sino por un sistema federal que cuenta votos electorales.

Para gobernar de forma efectiva, cualquier presidente necesita el apoyo del Congreso o, por lo menos, que no le puedan oponer una resistencia firme.  Es precisamente lo que va a encontrar Trump, pues si bien el Senado tiene una ventaja republicana mínima, las normas aplicadas por los demócratas en la legislatura anterior eliminaron el sistema que limitaba la capacidad de acción del partido mayoritario -y exigía para casi todo una mayoría de 60 votos.

Ahora basta con un voto de ventaja.

Eso es importante porque muchos de los cargos ministeriales,  embajadas y algunos altos funcionarios, han de ser aprobados por el Senado que puede bloquear cualquier nombramiento.  Pero si el partido mayoritario es el del presidente, es de esperar que apoyarán sus propuestas. En la legislatura anterior, cansados de la resistencia republicana a las iniciativas de Obama, el Senado controlado por los demócratas eliminó la exigencia de una mayoría de 60 votos… y ahora que están en minoría, tendrán de vivir con unas consecuencias muy desagradables.

La situación le favorece a Trump también en la Cámara, donde los demócratas acaban de reelegir como líder a Nancy Pelosi quien, a sus 76 años y después de ocho años en el mismo cargo, difícilmente puede representar el cambio que parece ser la norma del momento.

Así, el mayor peligro para Trump es que no va a tener excusas cuando las promesas se enfrenten a la realidad y no puedan cumplirse.  Los riesgos son evidentes: el paro, por ejemplo, ha llegado al nivel más bajo desde el 2007, pero no porque se hayan creado 178.000 empleos en noviembre, sino porque 200.000 personas se retiraron el mes pasado de la vida laboral.

De momento, el futuro presidente está viviendo una luna de miel… con el riesgo de que acabe en un violento desencanto. Pero también podría tener suerte y montarse en la cresta de una ola favorable que le permita convertirse en el timonel de una etapa de crecimiento como la que presidió Ronald Reagan en los años 80. A fin de cuentas, la economía se mueve en ciclos y es posible que entremos ahora en una etapa de vacas gordas.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.