Erdogan

PENDULUL TURCO-AMERICAN         Washington, Diana Negre

Anuțata retragere militară americană din Siria – care n-a fost dusă, încă, la îndeplinire – nu este motorul relațiilor turco-americane, dar este una dintre piesele sale cele mai importante. Și desigur, una dintre cele care i-au adus mari satisfacții președintelui turc, Erdogan, în aceste momente.

Din punct de vedere militar, aceasă retragere este o floare la butonieră: este vorba de aproximativ 2.000 de soldați bine căliți și cu un arsenal puternic. Nu ar fi mare lucru dacă îi comparăm cu forțele desfășurate de Rusia sau Iran în zonă, dar, reprezintă atât cât este nevoie pentru a stabiliza teritoriul dintre Eufrat și frontera siro-turcă. Din punctul Ankarei de vedere, era o problemă de nerezolvat în acțiunea de dizolvare a PYD (Unitățile Populare Defensive), corpul de voluntari kurzi, care au luptat alături de SUA în războiul împotriva Statului Islamic în Siria și Irak.

Războiul civil din Siria este, în realitate, un fel “război general prin delegare” a întregului Orient Mijlociu. Iran, Arabia Saudtă, Qatar, Turcia, naționaliștii kurzi din 4 țări (Turcia, Siria, Irak și Iran), Israel, precum și marile puteri situate departe, dar aproape omniprezente  – Rusia și SUA – s-au folosit de aceste lupte pentru a-și apăra și extinde interesele în zonă.

Dintre toate aceste interese care se încrucișează, se înfruntă și se împletesc de o manieră complicată și încâlcită (este tipic pentru Orientul Mijlociu), cele mai sângeroase și încrâncenate sunt cele dintre guvernul turc și milițiile naționaliștilor kurzi. Ankara se teme că organizarea și echipamentul militar de care dispun milițiile naționaliștilor kurzi vor spori recrudescența pretențiilor autonomiste-separatiste ale acestei minorități etnice, care reprezintă, numai în Turcia, aproximativ 10 la sută din populația totală a țării. Astfel încât, a intervenit în războiul civil din Siria, mai ales pentru a desființa sau anihila cotingentele PYD.

A atacat cu destul succes, de nenumărate ori, unitățile milițiior kurde care operau în zona occidentală a frontierei siro-turcești. Însă, forțele PYD staționate pe malul Eufratului nu puteau fi ținta unor atacuri terestre, deoarece între ele și bazele militare turcești se aflau trupe americane. Dar, când acestea se vor retrage, se va deschide calea pentru o ofensivă a Turciei.

Calea se va deschide și mai mult dacă relațiile diplomatice dintre Washington și Ankara vor continua să se îmbunătățească. Aceste relații căzuseră foarte jos, acum ceva mai mult de un an, când Turcia a cumpărat dispozitive antibalistice rusești, S 400, nerespectând o convenție care există în cadrul NATO, ca toate armatele să aibă în dotare echipamente similare. Însă, acum, Erdogan și Trump nu numai că sunt uniți prin aversiunea lor față de Iran, dar desfășoară o politică de apropiere reciprocă sistematică și constantă.

O piatră de hotar decisivă în acest proces este, acum, oferta Turciei de a cumpăra și unități antibalistice americane – “Patriot” – în valoare de 3 miliarde 500 de milioane de $…cu condiția ca Congresul american să aprobe vânzarea. Această operație ar avea o cireașă în plus pentru SUA: Ankara a lăsat să se înțeleagă că, dacă i se vor vinde rachete “Patriot”, le va permite experților americani să analizeze pe îndelete rachetele rusești S-400.

Rachete Patriot

Rachete S 400  ruseşti

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO     Washington, Diana Negre

La anunciada – pero aún no realizada – retirada militar estadounidense de Siria no es el motor de las relaciones turco-americanas, pero es quizá una de sus piezas más importantes. Y, desde luego, una de las más satisfactorias para el presidente turco Erdogan, en estos momentos.

Militarmente, dicha retirada es flor en el ojal: alrededor de 2.000 soldados muy aguerridos y con un poderoso arsenal. No es gran cosa si se compara con el despliegue armado ruso o iraní en Siria, pero era suficiente para estabilizar el territorio entre el Éufrates y la frontera sirio-turca. Y desde el punto de vista de Ankara, constituía un problema insoluble para la erradicación del PYD (Unidades Populares Defensivas), el cuerpo de voluntarios kurdos que lucharon al lado de los EE.UU. en la guerra contra el Estado Islámico (ES) de Siria e Irak.

La guerra civil siria es en realidad una especie de “guerra general por delegación” de todo el Oriente Medio. Irán, Arabia Saudí, Qatar, Turquía, los nacionalistas kurdos de 4 países (Turquía, Siria, Irak e Irán), Israel y las grandes potencias lejanas, aunque casi omnipresentes – Rusia y los EE.UU. – han aprovechado esta lucha para defender o tratar de ampliar sus intereses en la zona.

De todos estos intereses que se cruzan, enfrentan y entrecruzan de la más complicada y retorcida manera (que en realidad es lo propio del Oriente Medio), los más sangrientos y empecinados son los que enfrentan al Gobierno turco con las milicias de los nacionalistas kurdos.  Ankara teme que la organización y el equipamiento militar de las milicias de los nacionalistas kurdos recrudezca las pretensiones autonomista-separatistas de esta minoría étnica, una minoría que representa cerca del 10% del total de la población del país. Así que ha intervenido en la guerra civil siria ante todo para desmantelar o aniquilar los contingentes del PYD.

Milicias kurdas

A las unidades de la milicia kurda que operaban en la zona occidental de la frontera sirio-turca las ha atacado ya repetidas veces con bastante fortuna. Pero, las fuerzas del PYD asentadas a orillas del Éufrates no eran abordables por tierra, porque entre ellas y las bases militares turcas estaban las posiciones del Ejército estadounidense.  En el momento en que éstas se retiren, el campo quedará libre para una ofensiva otomana.

Y quedará aún más libre si las relaciones diplomáticas entre Washington y Ankara siguen mejorando. Estas tuvieron un momento bajísimo hace algo más de un año, cuando Turquía compro a Rusia dispositivos antibalísticos S 400, rompiendo el sobrentendido de la OTAN de que todos los ejércitos de la Alianza tengan equipamientos similares. Pero, ahora, Erdogan y Trump no solo comparten la animadversión hacia el Irán, sino que llevan una política de aproximación mutua paulatina y constante.

Erdogan

Un hito decisivo en este proceso es, ahora, la oferta turca de comprar también unidades antibalísticas estadounidenses – “Patriot” – por valor de 3.500 millones de $… siempre y cuando el Congreso estadounidense apruebe la venta. La operación tendría una guinda suplementaria para los EE.UU.: Ankara ha dejado entrever que con la compra de los “Patriot” dejaría que los técnicos militares estadounidenses analicen a placer los S-400.

Misiles Patriot

Misiles S 400 rusos

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.