Ali Khamenei

CELELALTE ALEGERI IRANIENE

Actualitatea politică iraniană s-a centrat, în zilele acestea, pe alegerile parlamentare, dar, de fapt, alegerea cea mai importantă – acolo unde se afă puterea reală din această republică – este cea care, mai mult ca sigur, va avea loc peste foarte puțin timp : cea a conducătorului suprem.

În prezent, conducătorul suprem este ayatolahul Ali Khamenei, de 78 de ani, și nimeni din țară nu-i contestă funcția. Însă, Khamenei, care a fost operat de cancer genital, acum câțiva ani, a tot vorbit, în ultima vreme, de „…probabilitatea ca, în curând, să i se caute un succesor…”, iar, în Teheran, circulă insistente zvonuri că sănătatea sa se deteriorează rapid.

Dacă se confirmă, această alegere – în sarcina exclusivă a Adunării Experților, o breaslă formată din 88 de personalități de mare rang și prestigiu din clerul superior shiit  – va fi într-adevăr decisivă pentru prezentul și viitorul Iranului. Aceasta deoarece, de la revoluția din anul 1978, care a pus capăt regatului laicist al shahinshahului Pahlevi, țara nu numai că a devenit o teocrație, dar furoarea revoluționară de la începuturile lui Khomeini și machiavelismele lui Khamenei (care i-a urmat, în 1989) au făcut din Republica iraniană un stat la discreția unui complicat și enorm eșafodaj de puteri paramilitare (Gardienii Revoluției), economice (împărțite aproape în mod egal între Gardieni și Guvern) și monopolul ideologic-moral pe care îl exercită ayatolahii în viața spirituală și politică a țării.

Rezultatul – dorit – al unei asemenea structuri este o putere absolutistă (în ziua de azi este aproape absolută) în mâna conducătorului suprem. Țara gândeste și se comportă – atât timp cât sistemul rămâne în picioare – după gândirea și sentimentele conducătorului suprem. Cu Khomeini și cu Khamenei, profilul a fost aproape identic : moralitate strictă, nicio toleranță ideologică și o ură cumplită la adresa SUA. Acel „aproape”, care deosebește politica celor doi conducători supremi, pe care i-a avut Iranul până acum, se află în pragmatismul pe care l-a dovedit, în ultimul moment, Khamenei în politica externă. El a fost cel care a sfârșit prin a accepta o adaptare a politicii nucleare iraniene la cerințele occidentale, pentru a evita prăpastia spre care se îndrepta țara, dacă ar fi continuat să sfideze pe toată lumea, numai pentru a obține niște kilograme de plutoniu (cu care, printre altele, se pot fabrica bombe nucleare).

In acest monopol al puterii, cele trei nume care se aud cel mai mult în  Teheran, pentru o eventuală succesiune a lui Khamenei, sunt : Sadeq Larijani, Mahmud Shahrudi și Ibrahim Raisi; toți trei sunt membri ai Adunării  Experților și toți trei fac parte din structura care administrează Justiția.

Sadeq Larijani

Dintre ei, cel care se prezintă mai bine este Larijani, de 56 de ani, născut în Irak (la fel ca Shahrudi), fost ministru al Justiției: este cel mai radical dintre cei trei și, cu toate că se bucură de simpatia lui Khamenei, frecușurile pe care le-a avut cu Ahmadinejad, omul forte al Gardienilor Revoluției, pot constitui obstacole în ascensiunea sa, la fel ca și cazurile de corupție care au avut loc în familia sa.

Shahrudi, de 68 de ani, are în favoarea sa simpatiile shiiților irakieni, dar, mai ales faptul că este „sayyid”, adică, descendent din Mahomed. Dar, nu a fost un ministru strălucit al Justiției.

Mahmud Shahrudi

Raisi, de 56 ani, este cel mai puțin cunoscut dintre cei trei, printre iranieni. A fost procuror general, numit de Larijani, iar, în prezent, este procuror al Tribunalului Clerical Special, care judecă abaterile comise de cler. La ora actuală, pare a fi candidatul cu cele mai mari șanse să-i succeadă lui Khamenei, deoarece se bucură de sprijinul Gardienilor Revoluției, precum și de cel al așa numitei „plutocrații politice”.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Mahmoud Ahmadinejad

LAS OTRAS ELECCIONES IRANÍES

La actualidad política iraní se ha centrado, estos días, en las elecciones parlamentarias, cuando, en realidad, la elección importante – la del auténtico poder en esta república teocrática – es la que seguramente se va a celebrar muy pronto : la del líder máximo.

Hoy en día, esta función la desempeña el ayatolá Ali Jamenei, de 78 años, y nadie en el país se la disputa. Pero, Jamenei, quien fue operado de un cáncer genital hace unos años, ha hablado, repetidas veces últimamente, de la “…probabilidad de que pronto se le busque un sucesor…” y, en Teherán, corren insistentes rumores de que su salud está decayendo rápidamente.

Y si esto se confirmase, esta elección – que la hace exclusivamente la Asamblea de Expertos, un gremio de 88 personalidades de rango y prestigio de la alta clerecía chií – sí que es decisiva para el presente y el porvenir del Irán. Porque, desde la revolución de 1978, que acabó con el reino laicista de los Pahlevi, el país no sólo es una teocracia, sino que entre el furor revolucionario de primera hora de Jomeini y los maquiavelismos de Jamenei (que le sucedió en 1989) la República se ha convertido en un Estado a merced de un complicado y enorme entramado de poderes paramilitares (los Guardianes de la Revolución), económicos (a partes casi iguales entre los Guardianes y el Gobierno) y el monopolio ideológico-moral que ejercen los ayatolás sobre la vida espiritual y política del país.

El fruto – buscado – de semejante tinglado es un poder absolutista (y, hoy en día, aún casi absoluto) en manos del líder máximo. El país es y se comporta – mientras el sistema siga en pie – según el pensamiento y los sentimientos del líder máximo. Con Jomeini y con Jamenei el perfil fue casi idéntico : moralidad estricta, ninguna tolerancia ideológica y un odio profundo a los EE.UU. El “casi” que diferencia la política de los dos líderes máximos que ha tenido el Irán hasta ahora está en el pragmatismo exhibido a última hora por Jamenei en política exterior. Fue él quien acabó aceptando una adaptación de la política nuclear iraní a las exigencias occidentales, para evitar la bancarrota hacia la que se encaminaba el país si persistía en desafiar a tirios y troyanos para hacerse con unos kilogramos de plutonio (que, entre otras cosas, permite fabricar bombas nucleares).

En este contexto de monopolio del poder, los tres nombres que más suenan en Teherán para una eventual sucesión de Jamenei son : Sadek Larijani, Mahmud Shahrudi e Ibrahim Raisi, todos ellos miembros de la Asamblea de Expertos y todos vinculados a la administración de la Justicia.

Ibrahim Raisi

De los tres, el que parece tener mejores credenciales es Larijani, de 56 años y nacido en el Irak (al igual que Shahrudi), ex ministro de Justicia, es el más radical de los tres y si bien tiene a su favor la simpatía de Jamenei, los roces que ha tenido en el pasado con Ahmadinejad, el hombre fuerte de los Guardianes de la Revolución, puede perjudicarle a última hora, al igual que los casos de corrupción registrados en su familia.

Shahrudi, de 68 años, tiene a su favor las simpatías con que cuenta entre los chiitas iraquíes y, sobre todo, su condición de “sayyid”, es decir de descendiente de Mahoma. Negativo es que fue un mal ministro de Justicia.

Raisi, de 56 años, es el menos conocido de los tres por los ciudadanos iraníes. Fue fiscal general, a nombramiento de Larijani, y, actualmente, es fiscal del Tribunal Clerical Especial, entidad que entiende en delitos de la clerecía. Hoy por hoy, parece el candidato con más probabilidades de suceder a Jamenei por gozar del apoyo de los Guardianes, así como de la llamada “plutocracia política”.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu