Ali Khamenei

IRAN: LA CE AR SERVI UN NOU RĂZBOI ?      Washington, Diana Negre

Dacă privim panorama actualei crize din Iran, în mod obligatoriu ne asaltează întrebarea: de ce să izbucnească un nou război? Căci, la ora actuală, în confruntarea dintre Washington și Teheran, Republica Islamică prezintă o condiție net inferioară.

Sancțiunile economice americane au produs efectul scontat: exporturile iraniene de petrol s-au prăbușit; inflația este în jur de 40%; iar, nemulțumirea populară tot crește, e drept, în surdină, de teama pe care încă o inspiră “gardienii revoluției”, brațul represiunii ayatolahilor, adevărat stat în stat.

Ba, chiar mai mult. Slăbiciunea statului teocratic crește din cauza divizării interne a ayatolah-ilor. Linia dură încă îl mai are în frunte pe “conducătorul cel mare” – Ali Khamenei -, sprijinită de “gardieni”, însă, presiunea ayatolahilor moderați este atât de puternică, încât unul dintre ei – Hassan Rohani – este chiar președintele țării… cu toate că, pentru a supraviețui politic, când își pune, când își scoate eticheta de “dur”, după cum bate vântul puterii în țară.

Ali Khamenei

Hassan Rohani

Cât de precară a devenit situația politică din Iran ne arată foarte clar un discurs recent a lui Rohani (cel care a fost negociator șef al țării sale la negocierile care au dus, în 2015, la semnarea pactului dintre Iran cu Occidentul, prin care se îngheța industria nucleară persană). Vorbind despre actuala criză, a spus: “… este dificil să știm dacă astăzi stăm mai bine sau mai rău decât în timpul războiului împotriva Irakului (1990 – 1998)… Însă, problemele actuale le vom putea depăși, dacă rămânem uniți…”

Pentru cazul în care cineva nu ar fi înțeles deplin mesajul, Rohani a adăugat: “…în timpul acelui conflict nu am avut probleme bancare, restricții la exporturile de petrol și nici în comerțul exterior…”  Să amintim că, în războiul irano-irakian, au murit peste 200.000 de iranieni, iar țara a avut de a face cu un embargou mai mult cu numele, decât unul real, în achzițiile de armamament. Desigur, atunci, pentru americani, pietricica din pantof era irakianul Saddam Hussein, iar războiul acestuia cu Iranul convenea perfect politicii de la Casa Albă.

Îngrijorătoare, în actuala criză, nu este atât corelația reală de forțe, cât reaua credință endemică care a domnit și domnește în politica din Orientul Mijlociu, în care SUA sunt triplu implicate: prin sprijinul lor necondiționat față de Israel, alianța lor cu Arabia Saudită  și ura față de americani moștenită de ayatolahi de la marele erou al revoluției islamice, ayatolahul  Khomeini. În toate revoluțiile și tensiunile din Orientul Mijlociu s-a dezinformat și s-a mințit mai mult decât s-a tras cu armele și decât s-a negociat, mereu cu cea mai rea credință posibilă. Și nu există motiv pentru a spera că acum lucrurile vor fi altfel.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

IRÁN: ¿Y PARA QUÉ UNA GUERRA?      Washington, Diana Negre

Si uno mira el panorama de la actual crisis del Irán, le asalta forzosamente la pregunta de ¿Para qué hace falta una guerra? Porque, hoy por hoy, la confrontación entre Washington y Teherán muestra una inferioridad abrumadora de la República Islámica.

Las sanciones económicas estadounidenses han surtido el efecto deseado: las exportaciones iraníes de crudo se han colapsado; el incremento de la inflación ronda hoy el 40%; y el descontento popular crece mucho, aunque con sordina a causa del miedo que siguen inspirando los “guardianes de la revolución”, brazo represor de los ayatolás y auténtico estado dentro del estado.

Y aún hay más. La debilidad del régimen teocrático crece a causa de la división interna de los ayatolás. Aún manda la línea dura del “líder máximo” – Ali Jamenei -, sostenida por los “guardianes”, pero, la presión de los ayatolás moderados es tan fuerte que uno de ellos – Hassan Rohani – es el actual presidente del Irán… aunque para sobrevivir políticamente se pone y se quita la etiqueta de “duro”, según soplen los vientos del poder en el país.

De lo precaria que se ha vuelto la situación política iraní da una clara idea un reciente discurso de Rohani (quien fue el negociador jefe de su país en las negociaciones que culminaron en el 2015 con el pacto Irán-Occidente para la congelación de la industria nuclear persa). Hablando de la actual crisis dijo: “… es difícil saber si hoy estamos mejor o peor que durante la guerra contra el Irak (1990 – 1998)… Pero, los problemas actuales los podremos superar si nos mantenemos unidos…”

Alí Jamenéi

Hassan Rohani

Por si quedaba alguien que no hubiera entendido el mensaje, Rohani añadió: “…durante aquél conflicto no tuvimos problemas bancarios, restricciones en las exportaciones de petróleo y del comercio exterior…”. A este respecto hay que recordar que la guerra irano-iraquí le costó a Teherán más de 200.000 muertos y sufrió un embargo más nominal que real de las compras de armamento. Claro que en aquella ocasión la china en el zapato estadounidense era el iraquí Saddam Hussein y la guerra de éste con el Irán le convenía a la política de la Casa Blanca.

Alí Jamenéi

Lo inquietante de la crisis actual no es, empero, la correlación real de fuerzas, sino la mala fe endémica que ha imperado en la política del Oriente Medio y en la que los EE. UU. están implicados por partida triple: por su patrocinio incondicional de Israel, su alianza con Arabia Saudita y el rencor a los estadounidenses que han heredado los ayatolás del gran héroe de la revolución islámica      que encabezó el ayatolá Jomeini. En todas las guerras, revoluciones y tensiones que se han dado en el Oriente Medio se ha desinformado y mentido más de lo que se ha disparado y se ha negociado siempre con la peor fe posible. Y no hay motivo para esperar que ahora vaya a ser de otra manera.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.