Charles de Gaulle

DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…       Washington Diana Negre

… SUA ar avea, azi, un război mai puțin și un bilion de dolari în plus.

Deoarece, dacă actualul președinte american ar avea clarviziunea și curajul pe care le-a avut de Gaulle, în secolul trecut, pentru a pune capăt vărsării de sânge, când Franța se lupta cu terorismul Frontului Algerian de Eliberare Națională, acordându-i Algeriei independența, ar fi semnat, deja, pacea cu talibanii afgani.

Desigur, nici problemele și nici circumstanțele mondiale nu mai sunt aceleași, însă, ambele crize sunt la fel de păguboase și catastrofale. Intervenția în Afganistan a costat Washingtonul, până acum, mai mult de un bilion de dolari (peste 880 de miliarde de euro) și, aproximativ, 2.300 de morți, în cei 18 ani de conflict. Și toate aceste cheltuieli și sacrificii au fost în zadar. Căci, în prezent, guvernul central afgan reușește să controleze doar jumătate din țară, iar, puterea militară a talibanilor este la fel de mare ca în 2001.

Nici Franța nu a putut să reprime, în secolul trecut, lupta algerienilor pentru independență și se îndrepta, din această cauză, spre ruină și haos politic. De Gaulle, care a ajuns la putere, la început, pentru a pune capăt rebeliunii, a rezolvat problema cu curaj și inteligență: cum nu putea câștiga războiul civil, a acordat independența Algeriei, pentru a obține pacea.

Charles de Gaulle

În zilele noastre, Trump s-a convins că nu poate câștiga războiul din Afganistan și anunță că își va retrage trupele. Însă, nu recunoaște victoria talibanilor, recunoaștere fără de care, aceștia nu vor să semneze pacea. Și nici nu are curajul generalului francez pentru a acționa în consecință sau, cel puțin, să spună lucrurilor pe nume. Ar vrea să impună un tratat de pace pe placul său, combatantul aflându-se în situația cea mai grea. Iar, ce este și mai rău, este că vrea o pace numai pentru soldații săi, lăsând în aer viitorul guvernului pro-occidental de la Kabul, dar și cel al aliaților Americii (în total, 22.000 de militari) în aventura afgană.

Donald Trump

Poate că Trump analizează situația din Afganistan cu tot atât de multă claritate cum a făcut-o, la vremea lui, de Gaulle, cu situația din Algeria. Însă, destinul lui Trump este strâns legat de postulatul său electoral „America first” („America, mai întâi de toate”), încât, a recunoaște realitatea afgană crudă ar fi  – după judecata sa – începutul unei îndelungate și dureroase agonii politice.

Dar, actualul președinte american riscă să declanșeze această agonie tocmai pentru că nu acceptă această realitate. Riscă foarte mult ca opinia publică să-și dea seama cât de dureros este să vezi că prima mare putere din lume propune un tratat de pace care le cerșește gherilelor afgane fărâmituri de putere (cum ar fi ca în Afganistan să nu mai fie permise baze ale grupurilor teroriste, în condițiile în care Al Qaeda nu mai este decât o epavă, iar Statul Islamic este un rival al talibanilor,  în spectrul islamismului radical). Și fără îndoială că este dureroasă insistența cu care vrea Casa Albă să negocieze, cu toate că fudamentaliștii au spus limpede: mai întâi vă retrageți trupele și, pe urmă, negociem pacea.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

 ***

Donald Trump

SI TRUMP FUERA DE GAULLE…        Washington Diana Negre

… Los EE.UU. ya tendrían hoy una guerra menos y un billón de dólares más.

Porque, si el actual presidente estadounidense tuviera la clarividencia y el valor que tuvo de Gaulle, el siglo pasado, para acabar con la sangría que suponían para Francia el terrorismo del FLN, concediéndole a Argelia la independencia, ya habría firmado la paz con los talibanes afganos.

Evidentemente, ni los problemas ni las circunstancias mundiales son iguales, pero, ambas crisis tienen en común que son ruinosas y catastróficas. A Washington, la intervención en el Afganistán les ha costado ya más de un billón de $, (más de 880.000 millones de Euros) y cerca de 2.300 muertos en los 18 años de conflicto. Tanto gasto y sacrifico han sido baldíos. Hoy, el Gobierno central afgano apenas controla la mitad del país y el poderío militar talibán es tan grande como en el 2001.

En su día, Francia tampoco podía reprimir el independentismo de los argelinos e iba camino de la ruina y del caos político en la metrópoli, a causa de ello. De Gaulle, que había alcanzado el poder en un principio para acabar con la rebelión, resolvió el problema con valentía e inteligencia: puesto que no podía ganar la guerra civil, concedió la independencia para obtener la paz.

Charles de Gaulle

Hoy en día, Trump se ha convencido de que no puede ganar la guerra del Afganistán y anuncia una retirada militar. Pero, no reconoce la victoria talibán, sin lo cual, éstos no se avienen a firmar la paz. Tampoco tiene la valentía del general francés de obrar en consecuencia o, por lo menos, de llamar a las cosas por su nombre. Pretende imponer un tratado de paz a su gusto, siendo el combatiente en peor situación. Y – que es lo peor – pretende una paz exclusiva para sus soldados, dejando en el aire el futuro del Gobierno pro occidental de Kabul y el de los aliados de los EE.UU (en total, unos 22.000 militares) en la aventura afgana.

Quizá Trump analice la situación afgana con tanta claridad como – en su día – de Gaulle, la argelina. Pero, el destino de Trump está tan estrechamente vinculado a su postulado electoral de “America first” (“América, primero”) que reconocer la cruda realidad afgana sería – a su criterio – el comienzo de una larga y penosa agonía política.

Donald Trump

Lo malo para el actual presidente estadounidense es que corre el riesgo de desencadenar esta agonía justamente por negarse a aceptar la realidad. Corre el riesgo de que la opinión pública acabe por percatarse de lo penoso que resulta ver a la primera potencia del mundo proponer un tratado de paz en que reclama de los guerrilleros afganos migajas de poder (como la prohibición de usar el Afganistán como base de operaciones a grupos terroristas cuando Al Qaeda es poco más que un pecio y el Estado Islámico, un rival de los talibanes en el espectro del islamismo radical). Y penosa, a todas luces, es la insistencia de la Casa Blanca en negociar, a pesar de que los fundamentalistas han dicho ya, claramente, que, primero, la retirada de tropas y después, las negociaciones de paz.

---

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.