ASIA: DIN NOU „QUAD”
Până acum, „Quad” a fost, pe arena mondială, cea mai patetică versiune diplomatică a lui „vreau, dar nu pot”. Însă, ascensiunea Chinei, ca mare putere economică și ambițioasă superprotagonistă politică, face ca „Quad” să devină tot mai mult un „vreau și aproape că pot”.
Quad este sigla în engleză a organizației „Quadrilateral Security Dialogue” (Dialogul Cvadrilateral de Securitate), nume adoptat în anul 2007 – când a fost creată – de Australia, India, Japonia și SUA, care s-au asociat pentru a opri creșterea atotputernică a Chinei. De fapt, s-a născut din inițiativa Japoniei, deoarece această țară era potențialmente cea mai prejudiciată de avântul comercial chinezesc.
Ideea și interesul au fost atât de japoneze, încât „Quad” a căzut aproape de un nivel zero, chiar din anul următor, devenind unul dintre multele tratate inoperante ale diplomației internaționale. SUA încă nu vedeau concurența pe care o aducea implicit avântul economic al Chinei, și atât Australia, cât și India mai credeau, la vremea aceea, că expansionismul chinezesc nu avea să dobândească muchii și tăișuri militare. Iar Tokio, rămas pe margine, a făcut, la rândul lui, o întoarcere prietenoasă spre Beijing.
Însă, până la urmă, s-a văzut că șeful guvernului nipon din anul 2007 – Abe – a avut dreptate. Și iată că, acum câteva săptămâni s-au încheiat, în apele Pacificului, mari manevre militare comune ale celor patru țări semnatare. Pentru opinia publică din țările asociației, aceste manevre militare ar fi trecut neobservate dacă n-ar fi existat furioasa reacție a Chinei, care a denunțat exercițiile ca fiind un act de intimidare.
De data aceasta Beijingul este cel care exagerează. Nu că manevrele comune ale patru mari țări n-ar putea să intimideze (asta și doresc), dar asociației „Quad” încă îi lipsește determinarea și voința politică fermă de a face dintr-o demonstrație militară un argument politic percutant.
Desigur, ceea ce deocamdată nu este, poate să ajungă să fie cândva. Lucrul acesta l-au formulat cât se poate de crud cercurile apropiate conducerii superioare a Marinei americane. S-a afirmat că, în prezent, „Quad” se aseamănă foarte mult cu „Tripla Alianță” (formată de Franța, Marea Britanie și Rusia țaristă) la sfârșitul secolului XIX, cu scopul de a împiedica ascensiunea economică și militară a Germaniei create de Bismarck.
Nici „Tripla Alianță”, nici „Antanta” franco-britanică (un acord-cadru vag de cooperare între Paris și Londra, pentru a frâna ascensiunea Berlinului) din vremea aceea nu au reușit să oprească ascensiunea politică și militară a Germaniei, însă au trasat foarte clar drumul alianțelor care aveau să se stabilească în timpul Primului Război Mondial.
Otto von Bismarck
La mai mult de un secol distanță este foarte clar de ce a eșuat atât Tripla Alianță cât și Antanta: ascensiunea noii Germanii se datora faptului că, în urma unificării bismarckiene, potențialul economic al celor cincizeci de stătulețe teutonice existente înainte de unificare a crescut spectaculos. De această creștere s-a servit Bismarck pentru a satisface ambițiile nemărginite ale monarhiei prusace, de acum, germane.
Lucrul acesta era dificil de văzut și de prevăzut la sfârșitul secolului XIX, deoarece lipsea distanța focală politică. Și de asemenea – într-o măsură considerabilă – deoarece a obligat cele trei mari puteri ale vremii să întreprindă niște reforme sociale și economice nepopulare din cauza sacrificiilor pe care le presupuneau acestea.
Marea diferență dintre „Quad” și „Tripla Alianță” este că cel de al III-lea Război Mondial pare improbabil acum, în timp ce războiul din 1914/18 era inevitabil la începutul secolului XX, din cauza inflexibilității politice a conducătorilor din acea vreme și a faptului că lumea nu realiza ce dimensiuni aveau să aibă conflictele armate care au urmat.
Otto von Bismarck
Autorul articolului: Valentin Popescu
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
***
ASIA : OTRA VEZ LA “QUAD”
Hasta ahora, la “Quad” ha sido en el escenario mundial la más patética versión diplomática del “quiero y no puedo”. Pero el encumbramiento de China como gran potencia económica y ambiciosa gran protagonista política está transformando a “Quad” cada vez más en un “quiero y casi puedo”.
Quad es la abreviatura en inglés de “Quadrilateral Security Dialogue” (Diálogo Cuadrilateral de Seguridad), nombre adoptado en el 2007 – año de su creación – por la asociación de Australia, India, Japón y los EE.UU. para frenar el prepotente crecimiento chino. Y nació a iniciativa del Japón porque esta nación era la potencialmente más perjudicada por el auge comercial chino.
La idea y el interés eran tan japoneses que la “Quad” cayó en la inopia ya al año siguiente y fue uno más de los infinitos tratados inoperantes de la diplomacia internacional. Los EE.UU. aún no notaban la competencia que llevaba implícito el auge económico chino y tanto Australia como India creían todavía que el expansionismo chino no adquirirá aristas militares. Y Tokio, dejado en la estacada, también hizo un giro amistoso hacia Pekín.
Pero el jefe de Gobierno nipón del 2007 – Abé – acabó teniendo razón y hace pocas semanas han concluido en aguas del Pacífico unas grandes maniobras conjuntas de las escuadras de los cuatro países signatarios. Y para la opinión pública de esas naciones, el hecho habría pasado inadvertido de no haber sido por la airada reacción china que ha denunciado las maniobras como un acto intimidatorio.
Esta vez es Pekín quien exagera. Y no porque las maniobras conjuntas de cuatro grandes armadas no puedan (y hasta, quieran) intimidar, sino porque todavía le falta a la “Quad” la decisión y firme voluntad política para hacer de una exhibición militar un argumento político contundente.
Claro que lo que aún no es puede llegar a ser. Esto lo han formulado con toda crudeza círculos próximos al Almirantazgo estadounidense. Dijeron que hoy por hoy la “Quad” se parece muchísimo a la “Triple Alianza” (Francia, Gran Bretaña y la Rusia zarista) de finales del siglo XIX que quería evitar el ascenso económico y militar de la Alemania creada por Bismarck.
Ni la ”Triple Alianza”, ni la “Entente” franco-británica (vago acuerdo marco de cooperación de Paris y Londres para la contención de Berlín) de la época lograron frenar el ascenso político y militar de Alemania, pero sí trazaron con toda claridad el camino de las alianzas que se establecerían durante la I Guerra Mundial.
A más de un siglo de distancia es evidente por qué fracasaron tanto la Triple Alianza, como la Entente: el ascenso de la nueva Alemania se debía a que gracias a la unificación bismarckiana, el potencial económico de la cincuentena de Estados teutónicos existentes antes de la unificación se incrementó espectacularmente. Y el incremento lo aprovechó Bismarck para ponerlo al servicio de las infinitas ambiciones de la monarquía prusiana, ahora ya alemana.
Otto von Bismarck
Esto era difícil de ver y prever a finales del XIX por falta de distancia focal política. Y también – y en no poca medida – porque habría obligado a las tres grandes potencias del momento a emprender unas reformas sociales y económicas impopulares a causa de los sacrificios que suponía.
La gran diferencia entre la “Quad” y la “Triple Alianza” es que la III Guerra Mundial parece improbable actualmente en tanto que la de 1914/18 resultaba inevitable a principios del siglo XX a causa de la inflexibilidad política de los dirigentes de la época y la nula conciencia de las dimensiones que iban a tener los conflictos bélicos del futuro.
Valentin Popescu
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentín Popescu.