Theresa May și Jean Claude Junker

BREXIT CU FORCEPS

Brexit-ul, adică ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, seamănă, pe zi ce trece, tot mai mult, cu efortul munților…de a naște…,până într-atât, încât fostul prim ministru britanic, Tony Blair, a ajuns să spună că, până când ieșirea nu este certificată, țara continuă să facă parte din U.E.

Deigur că, dintre toate soluțiile posibile ale acestui proces, rămânerea Regatului Unit în U.E. este, de departe, cea mai puțin probabilă. Mobilizarea orgoliului naționalist, precum și substratul xenofob al britanicilor au fost potențate atât de mult când s-a votat brexit-ul, încât nici măcar un guvern puternic nu ar putea inversa, acum, această evoluție. Ori, guvernul conservator al Teresei May nu este chiar un guvern puternic condus de un lider cu carismă.

Colac peste pupăză, problemele cele mai încâlcite și otrăvite sunt, în marea lor majoritate, britanice: intoleranța protestanților irlandezi – fără ei conservatorii n-ar mai putea rămâne la putere în Regatul Unit – față de orice măsură susceptibilă să sugereze de departe reunificarea Irlandei; pretențiile Scoției și Londrei de a fi scutite de brexit, pentru a beneficia în continuare de privilegiile lor (petrol și, respectiv, metropolă comercială). Toate acestea sunt probleme exclusiv britanice, dar care otrăvesc negocierea brexit-ului.

Până în acest moment, cu toate progresele obținute în prima etapă, cea a „acordurilor de principiu”- ale negocierii, este imposibil să se prevadă cum vor sfârși lucrurile. Totuși, se profilează două posible rezolvări. Prima dintre ele este cea foarte „unionistă”, adică, Marea Britanie cu tot cu Ulster, Londra și Scoția, din condiția de membru cu drepturi depline a U.E., va deveni un simplu membru al pieței interne a U.E.; iar, cealaltă, un tratat de liber schimb între U.E. și Regatul Unit.

Atât Bruxelles cât și Londra și-ar dori prima dintre soluții, însă nimeni nu poate prezice, la ora actuală, câtă vitalitate va avea orgoliul îmbibat cu xenofobie al partizanilor brexit-ului dur și radical sau flexibilitatea unioniștilor din Ulster. De fapt, este vechea dilemă a politicii când se pune problema alegerii între viscere și rațiune.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

BREXIT CON FORCEPS

El brexit – la salida de Gran Bretaña de la Unión Europea – se está convirtiendo en un auténtico parto de los montes, tanto que el ex primer ministro británico, Blair, llegó a decir que hasta que no se certifique la salida, el país sigue siendo miembro de la U.E.

Claro que de todas las posibles soluciones de este proceso, la  continuidad del Reino Unido en la U.E. es, de lejos, la menos probable de todas. La movilización del orgullo nacionalista y el substrato xenófobo de la población británica han sido potenciados tanto en la votación que generó el brexit que ni siquiera un Gobierno muy fuerte podría invertir ahora el proceso. Y el Gabinete conservador de Teresa May es todo lo contrario de un Gobierno fuerte dirigido por un líder carismático.

Tony Blair

Y para colmo, los problemas más intrincados y envenenados de este proceso son mayormente británicos: la intolerancia de los protestantes irlandeses – imprescindibles para que los conservadores sigan gobernando en el Reino Unido – a toda medida que pueda insinuar ni lejanamente una reunificación de Irlanda; las pretensiones de Escocia y Londres de ser exceptuados del brexit para seguir beneficiándose de sus privilegios (petróleo y  metrópoli comercial, respectivamente). Todos ellos son problemas exclusivamente británicos, pero que emponzoñan la negociación del brexit.

Hoy por hoy y pese a los avances conseguidos en la primera etapa – la de los “acuerdos de principio”- de la negociación, es muy difícil cualquier pronóstico sobre su desenlace. Pero, como primeras alternativas se perfilan ya dos soluciones. Una es la muy “unionista” del pase de Gran Bretaña, incluidos el Ulster, Londres y Escocia, de miembro pleno de la U.E. a mero miembro del mercado interior de la U.E.; y la otra, un tratado de libre comercio entre la U.E. y el Reino Unido.

Tanto Bruselas como Londres aspiran ante todo a la primera solución, pero nadie puede predecir al día de hoy la vitalidad que tiene el orgullo teñido de xenofobia de los partidarios del brexit duro y radical o la flexibilidad de los unionistas del Ulster. En realidad, es el viejo dilema de la política cuando esta se plantea como una elección entre las vísceras y la razón.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.