România și-a ales un nou președinte în persoana lui Klaus Werner Iohannis, român de etnie germană.

PE PLAN EXTERN

Acum, domnul Putin, care vorbește în mod curent limba germană, are ocazia să-i ceara scuze domnului Iohannis, cu ceremonia de rigoare, demnă de un șef de Stat, pentru nedreptatea pe care, în ianuarie 1945 (se împlinesc de atunci 70 de ani !), URSS a făcut-o minorității germane din România (și nu numai) : etnicii germani, bărbații între 16 si 55 de ani, iar femeile între 18 si 45 de ani, au fost deportați, adică, au fost duși la muncă forțată în lagărele sovietice din acea vreme.

Pentru femei, au existat două modalități de a scăpa de deportare.

Cea „directă”: o damigeană cu țuică îl determina rapid pe militarul care păzea vagonul în care erau înghesuite prizonierele să o elibereze pe oricare dintre ele.

Și ce făcea, în continuare, santinela sovietică ? Aresta prima femeie, româncă sau unguroaică, pe care o vedea în gară, și o forța să urce în vagon. Îl interesa doar numărul complet de prizoniere.

O altă modalitate a fost căsătoria: în decurs de câteva ore, nemțoaica trebuia să-si găsească un bărbat român cu care să se mărite. Au fost numeroase asemenea căsătorii care, cu toate că s-au făcut în mare grabă, au ținut o viață. Din aceste căsătorii au rezultat copii cu nume pur românești și a căror limbă maternă a fost și este germana.

În schimb, au fost foarte puțini bărbați șvabi și sași care au scăpat de deportare. Tatăl meu nu a fost dus în Siberia grație preotului ortodox care a reușit (foarte greu !) să-l convingă pe comisarul sovietic din regiune ca Hack Iosif era un enoriaș de al lui, adică…ortodox !

Foarte mulți etnici nemți au pierit atunci din cauza condițiilor cumplite din lagărele de muncă.

Există și un caz mai deosebit al unui etnic german, Finster Ferdinand, din Sânicolaul Mic, acum un cartier al orașului Arad. Nandi a dus-o ceva mai bine când a fost deportat (cât se putea de bine, în condițiile de dezastru de după război) datorită unui rus care a stat „în prizonierat” în România, în etapa de început a războiului, în casa lui Finster Anton, fratele mai mic al lui Ferdinand. Prizonierul rus vorbea germană și avea o funcție politică importantă de care nu au știut autoritățile române din acea vreme. Rusul l-a întâlnit, din întâmplare, pe Ferdinand, la un centru de triere a prizonierilor. L-a scos de acolo și l-a luat cu el: „În România, eu am fost un membru al familiei fratelui tău, în URSS, tu vei fi un membru al familiei mele”.

RUȘII NU SUNT OAMENI RĂI !

Nu se poate spune același lucru despre politica lor statală.

CE SPUN ISTORICII ?

Istoriografia sovietică, ulterior, s-a străduit să nege antigermanismul practicat de URSS ca politică de stat, susținând că întotdeauna s-a făcut diferența, distincția între poporul german și fasciști.

Or, deportarea etnicilor germani a fost o realitate, o crudă realitate care arata tocmai contrariul.

Minoritățile germane din România, și, în general, din Europa, nu au deranjat pe nimeni în decursul secolelor.

Buni meseriași, buni agricultori, buni gospodari, înstăriți, dar nu mari bogătași ! Totul cu măsură ! Disciplinați și loiali ! Admirați și invidiați, în același timp !

Dar, mai ales, în timpurile mai apropiate de noi, nu au aderat la idei extremiste, nu au fost fasciști !

UN SIMPLU GEST

Printr-un gest simbolic s-ar putea repara această nedreptate, ignorată până acum de toți șefii de stat sovietici și ruși.

Semnificațiile și rezonanța unui atare gest ar avea o amplitudine și o profunzime proeuropeană de mare actualitate. L-ar ajuta pe domnul Putin să înceapă să se elibereze din strânsoarea în care este ținut prizonier de propria lui politică.

Felul în care a gestionat, până acum, condiția minoritarilor ruși din țările care au făcut parte din URSS este primitiv și potrivnic păcii.

A ratat și chiar a distrus oportunitatea pe care i-a oferit-o „momentul Timoșenko”, iar, prin anexarea Crimeei, a șubrezit sistemul pe care s-a menținut pacea în Europa timp de jumătate de secol: pe continentul nostru, frontierele exterioare sunt inviolabile.

Principiul „etnicii ruși din țările vecine nu pot și nu au voie să fie minoritari” se substituie, în gândirea numărului 1 de la Kremlin, valorii supreme a PĂCII, în timp ce naționalismul său evoluează în mod vizibil, de la naționalismul resurselor, într-o fază inițială, la naționalismul imperial. Este ilustrativă, în acest sens, marcarea, sub gheață, a Polului Nord ca „teritoriu al Federației Ruse”.

Președintele României este o șansă pentru Rusia domnului Putin de a ieși din lațul sancțiunilor care se strânge tot mai mult și care, combinate cu măsurile de „răspuns” ale Moscovei de a nu mai importa legume și fructe din UE, afectează serios economia, finanțele și însăși calitatea vieții din Federația Rusă.

Desigur și UE este afectată. Prețul petrolului a scăzut sub nivelul care constituia o buna sursă de venituri pentru bugetul Kremlinului, și continuă să scadă. Federația Rusă va avea nevoie de Europa, în viitor, mai mult decât vor avea nevoie europenii de resursele naturale ale rușilor. Desigur, Europa până la Urali, dar și dincolo de Europa, mai departe, până în Kamchatka, toți am trăi mult mai bine, dacă politica Moscovei ar reveni la normalitate.

Domnul Iohannis dispune de un imens capital proeuropean de care Moscova ar putea să beneficieze „peste noapte”. Este suficient un simplu gest pentru a restarta relațiile cu Europa.

PE PLAN „INTERN”

Domnul președinte Iohannis este un european care vorbește cu o naturalețe spontană despre românii „din țară și din diasporă” (ultimul a are căciulă !). Nu atât rima, cât viziunea e cea care atrage atenția.

Niciun vorbitor de română nu s-a gândit până acum să românizeze acest cuvânt grecesc.

Toți îl pronunțăm diaspora, cu „a” la sfârșit. Domnul Iohannis l-a adus cât mai aproape, chiar și în plan sonor, de ȚARĂ. Ar fi un fel de regiune, de continuare, o extensie de țară !

Aceasta denotă o viziune și o concepție adecvată condițiilor pe care le oferă noile realități ale secolului XXI despre națiune.

Ciudat, dar noi românii nu avem, încă, suficient de dezvoltat sentimentul de NAȚIUNE. Îl avem pe cel de popor, dar mai ales avem sentimentul teritoriului, al PATRIEI.

De aceea, suntem animați de DORUL DE ȚARĂ, și mai puțin de SENTIMENTUL DE SOLIDARITATE A NAȚIUNII.

Judecând după faptul că domnul președinte Iohannis a spus că situează educația pe un plan prioritar, e de presupus că pe funcționarii din Ministerul de externe îi așteaptă sarcini sporite și foarte concrete: „vor fi scoși din ralenti” nu numai pentru a crea noi secții de vot prin toată lumea, dar și școli și chiar licee românești.

În Barcelona, de pilda, sunt zeci de mii de români, dar nu au școli.

În schimb, finlandezi sunt câteva sute, sub o mie. Și au liceu.

De asemenea, este posibil ca și Ministerul administrației și internelor să primească sarcini sporite, pentru a repara ce a stricat fosta Securitate, care a dezbinat și a sădit neîncrederea printre românii din afară, care nu erau considerați români, ci „de origine română”. Români erau doar cei din interiorul granițelor țării.

Într-adevăr ar fi foarte frumos ca echipe de specialiști să lucreze printre românii din diasporă (cu căciulă), pentru a-i ajuta să formeze comunități funcționale, ca cele ale finlandezilor și ale evreilor. Solidaritatea, gradul de organizare și creativitatea artistică din diaspora românească ar putea constitui criterii de apreciere pentru recompense la merite deosebite în acest sens.

O PICĂM !

Nicio echipă de campanie electorală nu a putut să-l consilieze pe domnul Iohannis să folosească acest verb, cu insistență, pentru a respinge o Lege a amnistiei și grațierii.

Printre profesori este considerat un deliciu !

Doar un profesor poate vorbi despre o lege inadecvată (în sensul că se prefigurează ca având o țintă mai puțin nobilă, aceea de a-i absolvi pe unii infractori în stil mare de pedepsele pe care le merită) ca despre un elev care va rămâne repetent, cu nota scăzută la purtare.

Este clar că domnul președinte Iohannis va promulga o astfel de lege doar în măsura în care aceasta va fi „silitoare” și chiar „premiantă”, adică va recompensa pe drept și pe merit, fără urmă de imoralitate sau amoralitate… de imponderabilitate pentru unii care vor să fie ușori ca fulgul, în zbor constant pe deasupra legii.

COABITAREA

Domnul președinte Băsescu lasă o Românie cu fundamente de stat de drept. A pus justiția pe roate ! Niciun procuror sau judecător nu mai are vreo inhibiție în fața infracțiunii. Sunt acum ca niște medici când li se aduce câte un bolnav : diagnostic plus tratament, ambulatoriu sau la sanatoriu… luni sau ani…

Problema care rămâne este cea a partidelor politice. Vor trebui să vină cu lecția foarte bine învățată.

Cea mai mare și mai puternică organizație este PSD. Va trebui să se reformeze. Este oare PSD un partid politic,… de stânga ? Inițial a fost un Front. Pot avea așa-zișii „baroni locali” o ideologie de stânga, a egalității sociale ? Ani de-a rândul au fost într-o alianță până la simbioză cu Partidul Conservator care nu era de stânga, ba chiar și cu PNL. Se poate alia stânga cu dreapta și să vorbească, totuși, ca Uniune, în numele stângii ? Ce ideologie au, în realitate ?

Formatarea elitelor politice românești a demarat foarte greu, dar, totuși, a început. Criteriul fundamental de apreciere devine, și în viața politică, eficiența obținută cu onoare și corectitudine.

Este sindromul Iohannis.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: EUGEN HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.