AURUL ANKAREI

Contrar tuturor pronosticurilor, Banca Națională a Turciei l-a sfidat pe Erdogan și a ridicat dobânda cu mai mult de 4% (de la 17,75%, la 24%), pentru a frâna căderea vertiginoasă a lirei turcești și a reteza inflația (18%, la jumătatea lunii septembrie) care s-a înstăpânit asupra economiei țării.

Faptul că cei care răspund de stabilitatea financiară l-au sfidat pe atotputernicul președinte se datorează – dincolo de realitatea economică – efectului pe care l-au avut unii dintre indicii psiho-economici mai importanți: rezervele în aur ale Turciei au scăzut cu 77 de tone (de la 594, la 517), în numai trei luni.

Într-o țară care este afectată mai tot timpul de puternice inflații și devaluări, raportarea la aur are un impact puternic asupra opiniei publice. Însă, în cazul Turciei, are și o importanță financiară imediată, deoarece datoria globală – publică și privată – este enormă, și un procentaj important al ei este în valută forte ($ și €), iar rezervele în aur sunt, în ultimă instanță, singura garanție pentru finanțatori. Aceasta explică, de asemenea, faptul că, din analiza reducerii rezervelor de aur reiese că scăderea cea mai mare – de 84 de tone – s-a înregistrat în depozitele băncii private, în timp ce rezervele Băncii Naționale chiar au crescut cu 7 tone.

Discrepanța dintre viziunea președintelui și cea a economiștilor asupra măririi dobânzii se datorează discrepanțelor dintre interese… și unei probleme endemice turcești.

Aceasta constă în slaba rentabilitate a economiei naționale. Turcia aproape că nu mai crează bogăție de multe generații încoace. În schimb, discrepanța de interese este evidentă: pentru a opri inflația și devaluarea lirei, precum și scumpirea corespunzătoare a datoriei externe, este absolut necesară o mărire a dobânzii, ori aceasta reduce nivelul de bunăstare și deci pierd voturi partidul guvernamental AKP și președintele Erdogan.

În plus, tot în defavoarea lor, prosperitatea economică înregistrată de Turcia de când AKP, creat în 2001, a venit la putere, în urma alegerilor generale din 2002 a avut tot timpul picioare de lut, deoarece creșterii autentice, nu prea mari, a sectorului industrial și comercial i s-a adăugat o creștere mai degrabă aparentă decât reală, bazată pe împrumuturi și investiții de capital străin, care sunt din ce în ce mai greu de plătit. În situația în care Turcia are o datorie externă de vreo 300 de miliarde de $, Erdogan și AKP se văd în fața dilemei de a spune adevărul și a impune o perioadă de reașezare economică, foarte impopulară, sau a continua pe calea îndatorării imposibil de plătit cu tot felul de petice economice, așa cum a făcut până acum, și o propagandă politică internă care se va nărui de la prima mușcătură a unei crize economice.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

 EL ORO DE ANKARA

Contra todo pronóstico, el Banco Nacional de Turquía ha desafiado a Erdogan y ha elevado el interés más de un 4% (del 17,75% al 24%) para frenar la vertiginosa caída de la lira turca y acotar la creciente inflación (18% a mediados de septiembre) que está acogotando la economía del país.

El que los máximos responsables de la estabilidad financiera hayan desafiado al omnipotente presidente se debe – además de la evidencia económica – al impacto de unos de los indicies psico-económicos más poderosos : las reservas de oro turcas descendieron 77 toneladas (de 594 a 517)  en poco más de tres meses.

En una nación tradicionalmente aquejada por fuertes inflaciones y devaluaciones la referencia al oro tiene un fuerte impacto en la opinión pública. Pero en el caso turco tiene también una importancia financiera inmediata ya que la deuda global – pública y privada – es enorme y un alto porcentaje de la misma es en moneda forastera fuerte ($ y €) y las reservas oro son en última instancia la única garantía para los acreedores. Esto explica también que en el desglose de la reducción de las reservas oro, el descenso fuerte – 84 tn – corresponda a los depósitos de la banca privada en tanto que las reservas del Banco Nacional incluso crecieron 7 Tn.

La discrepancia entre la visión presidencial la de los economistas sobre la elevación del tipo de interés se debe a discrepancias de intereses… y un mal endémico turco.

Este último es la escasa rentabilidad de la economía nacional. Turquía lleva muchas generaciones creando muy poca riqueza. En cambio la discrepancia de intereses es evidente : para frenar la inflación y la devaluación de la moneda nacional y el consiguiente encarecimiento de la deuda exterior es irrenunciable una subida del tipo de interés y una subida del mismo reduce el nivel de bienestar momentáneo, con la consiguiente pérdida de votos del partido gubernamental AKP y del presidente Erdogan.

Peor aún para estos dos últimos. La bonanza económica que ha registrado Turquía desde que el AKP, fundado en el 2001, ganó las generales del 2002 ha tenido siempre los pies de barro ya que al auténtico, pero pequeño, crecimiento industrial y comercial se ha sumado un enorme desarrollo más aparente que real y basado en empréstitos e inversiones de capital extranjeros que cuesta cada vez más pagar. En esta situación, en la que Turquía tiene una deuda exterior del orden de los 300 mil millones de $, Erdogan y el AKP se ven ante la disyuntiva de decir la verdad e imponer un periodo de reajuste económico, muy impopular, o seguir por el sendero de un endeudamiento imposible de pagar con los parches económicos aplicados hasta ahora y una propaganda política interna que se desmoronará al primer mordisco de una crisis económica.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu