A VOTA CU MAȚELE

Alegerile de duminca trecută din landurile federale Saxonia și Bandenburg au arătat, printre altele, iraționalitatea crescândă care domnește în consultările electorale, în Germania, în cazul acesta, și în toate celelalte țări, în general.

Marele protagonist și căpcăun politic a fost, de data aceasta, AFD (Alternativa pentru Germania). Exista teama că, în cele două landuri, ar putea câștiga majoritatea parlamentară. N-a reușit, dar, a ocupat locul al doilea. Iar oamenii politici și sociologii nu exclud posibilitatea ca acest partid să continue să crească în toată Germania, nu numai în bastioanele sale din răsăritul țării.

AFD stârnește masele, mai ales, cu niște raționamente radicale și primitive, în care, un naționalism vecin cu rasismul incită la respingerea imigrației. A întregii imigrații, de la cea a mâinii de lucru, până la cea precară a fugarilor din fața foamei și a războaielor. Este o argumentație viscerală, dar, care se dovedește a fi eficientă, în ciuda amintirilor recente (cel de al III-lea Reich și cel de al Doilea Război Mondial). Și în ciuda dovezilor economice și sociale.

Desigur, AFD își datorează succesele, în mare măsură, faptului că s-a erijat în conducător al nemulțumirii. E o nemulțumire difuză care în mod vag e îndreptată împotriva celor două mari partide din Germania. De fapt, în partea de răsărit a Germaniei, nemulțumirea vine de la cel mai mare eșec al unificării țării, în urma prăbușirii stalinismului, la sfârșitul secolului trecut: există, în continuare, o diferență de nivel. Politicienii și economiștii nu au reușit să unifice noul stat din punct de vedere economic. Teritoriile din sărăcăcioasa Germanie comunistă din vremea aceea continuă să producă și să încaseze cu 25% mai puțin, în ziua de azi, decât bogata Germanie Occidentală. Dată fiind discreditarea care încă mai apasă asupra comuniștilor, nemulțumirea se înscrie mai ales în radcalismul extremei drepte.

Aceasta se datorează, în bună parte, greșelilor politice. Însă, poate, tot atât sau chiar mai mult, se datorează lipsei de mână de lucru. De îndată ce Germania s-a unificat, permițând totala libertate de deplasare și așezare a persoanelor, aproximativ două milioane de germani din răsărit s-au dus să muncească și s-au stabilit dincolo, ”în cealaltă” Germanie. Salariile și nivelul de viață erau mult mai bune, indiscutabil.

Cu trecerea timpului, în partea de răsărit lucrurile s-au înrăutățit. La pierderea mâinii de lucru celei mai calificate, din cauza migrării, s-a adăugat și îmbătrânirea populației. Calculele oficiale (care n-au niciun interes să dea cifre negative) prevăd că, în perioada 2018-2035, populația din partea de răsărit a Germaniei, capabilă de muncă – între 18 și 67 de ani – se va reduce cu un milion și jumătate de persoane. Scăzând procentajul celor care niciodată nu recurg la serviciile de angajare, aceasta înseamnă că acestor teritorii răsăritene le vor lipsi cel puțin 435.000 de muncitori. Fără această mână de lucru, este imposibil să se genereze avuția minimă pentru a menține măcar situația economică actuală.

Toată lumea, de la economiști și industriași, până la guvernanți, recunosc că soluția cea mai bună și cea mai rapidă este recurgerea la imigrație, atât pentru a acoperi locurile de muncă libere, cât și declinul demografic, în general. Dar, aceasta presupune rațiune, toleranță și adaptare.

Văzând evoluția politică germană din ultimii cinci ani se pare că e mult mai tentant recursul visceral – la ură și intoleranță – propus de AFD, decât cel rațional.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

VOTAR CON LAS TRIPAS

Los comicios del pasado domingo en los Estados federados alemanes de Sajonia y Brandemburgo han demostrado, entre otras cosas, la creciente irracionalidad que impera en las consultas electorales; en las alemanas, en este caso, y en todas las demás, en general.

El gran protagonista y ogro político, en esta ocasión, ha sido el partido AFD (Alternativa para Alemania). Se temía que en ambos Estados pudiera alzarse con la mayoría parlamentaria. No lo consiguió, pero sí, se erigió en la segunda opción más votada. Y políticos y sociólogos no descartan que el partido siga creciendo en toda Alemania y no sólo en sus bastiones del Este del país.

AFD encandila a las masas, ante todo, con unos razonamientos radicales y primitivos en los que un nacionalismo rayano en el racismo incita al rechazo de la inmigración. De toda inmigración, desde la laboral hasta la precaria, de los fugitivos del hambre y las guerras. Es una argumentación visceral, pero, que resulta eficiente, a pesar de la memoria reciente (el III Reich y la II Guerra Mundial). Y también pese a las evidencias económicas y sociales.

 Naturalmente, el AFD debe, en buena parte, sus éxitos por haberse erigido en adalid del descontento. Es un descontento difuso que, vagamente, se dirige contra los dos grandes partidos. En realidad, en el Este alemán, el descontento se debe al mayor fracaso de la unificación del país tras el hundimiento del estalinismo, a finales del siglo pasado: la continuación del desnivel. Políticos y economistas no han logrado unificar económicamente el nuevo Estado. Los territorios de la depauperada Alemania comunista de aquel entonces siguen produciendo y cobrando un 25% menos, hoy en día, que los de la rica Alemania Occidental. Y dado el descrédito, que aún pesa sobre los comunistas, el descontento se apunta mayormente al radicalismo de la ultra derecha.

Esto se debe, en buena parte, a errores políticos. Pero, quizá, tanto o más se deba a razones de demografía laboral. En cuanto se unificó Alemania, abriendo al 100% la libertad de desplazamiento y asentamiento de las personas, cerca de 2.000.000 de alemanes orientales se fueron a trabajar y vivir en la “otra” Alemania. Los salarios y el nivel de vida eran indiscutiblemente mucho mejores.

Con el paso del tiempo, el panorama laboral ha empeorado en el Este. A la pérdida por migración de la mano de obra más cualificada hay que sumar el envejecimiento de la población. Los cálculos oficiales (que no tienen ningún interés en especular con evoluciones negativas) calculan que, en el lapso 2018/2035, la población germanoriental en edad laboral – 18 a 67 años – se habrá reducido en millón y medio de personas. Descontando el % de los que nunca acuden al mercado laboral, esto significa que al territorio le faltarán por lo menos 435.000 trabajadores. Y sin esta masa laboral, es imposible generar la riqueza mínima para mantener siquiera el statu quo económico actual.

Todo el mundo, desde economistas e industriales, hasta gobernantes, reconocen que la solución mejor y más rápida es recurrir a la inmigración, tanto para cubrir los puestos de trabajo vacantes, como el declive demográfico, en general. Pero, este recurso presupone razonar, tolerar y adaptarse.

Y, a la vista de la evolución política alemana del último lustro, resulta mucho más tentador el recurso visceral – al odio y a la intolerancia – propuesto por AFD, que el racional.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentin Popescu.