Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

 

Vremea lui Trump                  Diana Negre

Venirea lui Donald Trump la președinția SUA, cu tot șocul pe care  l-a produs, nu reprezintă o revoluție sau o involuție a bazelor democratice din această țară. Pentru moment, este doar revulsivul pe care o bună parte din societate și practicile politicii țării îl  cer.

Reacțiile de protest care umplu ecranele televizoarelor și comentariile presei puternice americane nu reflectă atitudinea majorității țării față de Trump, cu toate că au un mare ecou pe plan internațional, deoarece marile centre urbane, în mod special Washington și New York, exercită, practic, un monopol al informației și ce transmite această presă este singurul lucru care este preluat în afara SUA.

Este suficient să amintim că New York și Washington au votat în proporție de 80% și respectiv 93% în favoarea lui Hillary Clinton, în luna noiembrie a anului trecut.

Până la un punct, președinția lui Trump prezintă un paralelism cu momentul napoleonic culminant al Revoluției Franceze: revizuiește o situație care se tot menținea, cu toate că se îndepărta, imperceptibil, de realitatea socială a țării și de jocul forțelor internaționale.

Una dintre cele mai mari probleme ale marilor imperii, încă din zorii Istoriei până în zilele noastre, este faptul că, pentru a controla spațiile aflate sub dominația lor, este nevoie de o doză de imobilism administrativ, dar, în același timp, necesitatea de a garanta o siguranță a acestui spațiu generează un dinamism social și demografic absolut incompatibil cu scleroza politico-administrativă în care prosperă puterea centrală.

SUA au înfruntat această contradicție cu destul noroc până la sfârșitul secolului al 20-lea, grație pragmatismului conducătorilor lor și activismului sănătos al locuitorilor lor, obișnuiți să gândească în prezent și în viitor, în loc să se complacă în  plânsete pentru gloria sau năpasta unui trecut apus.

Dar, cum a fost prima putere mondială timp de trei generații, le-a obligat să-și formeze un corp de administratori în punctele nevralgice ale națiunii. De la generali până la congresmeni, trecând prin toate structurile guvernante, s-au dotat cu niște aparate auxiliare, care au anchilozat, treptat, respectivele instituții.

Acest lucru este pe cât de alarmant, pe atât de iremediabil. Problema a evoluat, agravându-se, deoarece a mers în paralel cu o schimbare socială, pe care am putea-o numi ca „antiamericană”: mentalitatea poporului a trecut treptat de la activismul  individual la pasivitatea maselor de cetățeni. Sunt tot mai puțini americanii care se zbat ca să o scoată singuri la capăt și sunt tot mai mulți cei care așteaptă ca  statul-doică să le dea de lucru, sănătate și pensie.

Nimeni nu a spus, în ultima vreme, cum s-ar putea inversa acest proces în SUA, dar rezultatele alegerilor din luna noiembrie a anului trecut strigă spre cele patru zări  „Gata, până aici!”, adică, țara vrea o schimbare profundă. Donald Trump, cu limbajul lui de sare grunjoasă și cu primitivismul presupuselor sale soluții, a oferit  ceva ce multora li se pare a fi un remediu.

Așa s-ar putea înțelege ordinul său, conform căruia, pentru fiecare nou act normativ, vor trebui anulate două mai vechi, ordin care i-a entuziasmat pe întreprinzătorii atât mari, cât și mici : povara administrativă a normelor greoaie pe care birocrații le-au tot introdus în ultimele decenii costă întreprinderile americane – pe fiecare – între 11 și 21 de mii de dolari, pe an.

Același lucru se poate spune și despre ordinul polemic și confuz de a îngheța imigrarea din unele țări arabe: protestele diplomaților și experților în politica internațională se află departe de simțirea populară, preocupată de terorism. Este ceea ce evidențiază ultimul sondaj de opinie din această săptămână : 52% din americani sunt de acord cu această măsură.

Lista provocărilor și propunerilor simpliste este lungă, dar, poate vor îndemna societatea să aibă idei și formule mai înțelepte, care să deschidă  noi orizonturi și să înlăture vechile anchilozări. Dar, până atunci –și dacă acest lucru va avea loc, într-adevăr – vom asista la  alte izbucniri și țâvne la Washington, la Turnul Trump din New York, sau la „Casa Albă din Sud”, adică, la Mar-a-Lago, terenul de golf din Florida, unde Trump are o a doua reședință.

Mar-o-Lago

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

La hora de Trump                        Diana Negre

A pesar de la conmoción producida por la llegada de Donald Trump a la presidencia estadounidense, no representa una revolución ni una involución de las bases democráticas de los Estados Unidos. De momento, es tan solo el revulsivo que buena parte de la sociedad y las prácticas de la política del país reclamaban.

Las reacciones de protesta que llenan nuestras pantallas de televisión y los comentarios de la prensa establecida norteamericana, no reflejan la actitud de la mayoría del país ante Trump, aunque tienen gran eco internacional porque los grandes centros urbanos, especialmente Washington y Nueva York, ejercen prácticamente un monopolio informativo y su contenido es casi lo único que se recoge fuera de EEUU.

Basta con recordar que las ciudades de Nueva York y Washington votaran en casi un 80% y en más del 93% respectivamente en favor de Hillary Clinton el pasado mes de noviembre.

Hasta cierto punto, la presidencia de Trump tiene un paralelismo con la culminación napoleónica de la Revolución Francesa: revisa una situación que se prolongaba a pesar de que cada vez se distanciaba más, sin percatarse de ello, de la realidad social del país y del juego de fuerzas internacionales

Uno de los mayores problemas de los grandes imperios, desde los de los albores de la Historia hasta hoy en día ha sido que el control de los espacios dominados requiere una dosis de inmovilismo administrativo, pero al mismo tiempo que la necesidad de dar más o menos seguridad a este espacio genera un dinamismo social y demográfico absolutamente incompatible con la esclerosis político-administrativa en que prospera el poder central.

Este desafío lo afrontó EEUU con bastante fortuna hasta finales del siglo veinte gracias al pragmatismo de sus dirigentes y el sano activismo de sus habitantes, habituados a pensar en el presente y el futuro en vez de regodearse en llantos por las glorias o injurias de un pasado más que extinto.

Pero el ser la primera potencia del mundo a lo largo de tres generaciones le obligó a formar un cuerpo de administradores en los puntos neurálgicos de la nación. Desde los generales hasta los congresistas, pasando por los gobernantes todas las estructuras se dotaron de unos aparatos auxiliares que han ido anquilosando poco a poco las respectivas instituciones.

Y si esto es tan alarmante como irremediable, el problema consiguiente se ha ido agravando por la coincidencia cronológica de un cambio social que podríamos llamar “anti estadounidense”: la mentalidad del pueblo pasaba progresivamente del activismo individualista a la pasividad de la ciudadanía-masa. Cada vez había menos norteamericanos que hacían de su capa un sayo para salir adelante y eran más los que esperaban que el estado-nodriza les diera trabajo, salud y retiro.

Nadie ha dicho en los últimos tiempos cómo se puede invertir este proceso en los EE.UU., pero los resultados de  comicios del pasado mes de noviembre gritaron a los cuatro vientos “¡Basta!”, que el país quiere un cambio profundo. Donald Trump, con su lenguaje de sal gorda y el primitivismo de sus presuntas soluciones, ha ofrecido lo que a muchos les parece un remedio.

Así puede entenderse su orden de que, por cada nueva normativa se han de anular dos de las existentes, algo que produjo entusiasmo entre empresarios grandes y pequeños: la carga administrativa de las farragosas normas que los burócratas han ido imponiendo en las últimas décadas cuestan a cada empresa entre 11 y 21 mil dólares anuales.

Otro tanto puede decirse de la polémica y confusa orden de congelar la inmigración de algunos países árabes: las protestas de los diplomáticos y los expertos en política internacional están muy lejos del sentir popular, preocupado por el terrorismo. Así lo demuestra la última encuesta de este jueves, según la cual el 52% de los norteamericanos está de acuerdo con la medida.

La lista de provocaciones y de propuestas simplistas es larga, pero tal vez impulsen a la sociedad para que surjan ideas y fórmulas más sensatas, capaces de abrir nuevos horizontes y pulverizar viejos anquilosamientos. Pero hasta que esto suceda –si es que sucede – asistiremos a  más pataletas desde Washington, la Torre Trump de Nueva York, o la “Casa Blanca del Sur”, es decir, Mar-a-Lago, el campo de golf de la Florida donde Trump tiene su segunda residencia.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.