RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI

Noul val de migranți de tot felul care încearcă să pătrundă, în zilele acestea, în Grecia și Bulgaria dinspre Turcia, este unul din acele evenimente care impresionează mult și sunt înțelese foarte puțin.

Sau sunt explicate foarte prost de majoritatea mijloacelor de informare. Căci, chiar dacă este sigur că mii de refugiați s-au năpustit asupra graniței terestre dintre Turcia și Grecia – în principal în Kastanies și pe râu Evros – niciunul dintre ei nu provine din fluxul de fugari din provincia siriană Idlib. Imensa majoritate sunt afgani și africani care, de luni de zile – unii dintre ei de ani întregi – au stat în Turcia, în așteptarea unei ocazii de a intra în Europa cea bogată. Majoritatea sunt fugari ai foamei și au ajuns în Turcia datorită „traficanților de ființe umane” care i-au ademenit cu momeala raiului comunitar:o generoasă securitate socială,indiferent dacă ai loc de muncă sau nu.

Între tentația de a primi supa săracului și lipsa evidentă a vreunui viitor în țările lor, acești migranți au plătit bani grei pentru ademenirea și pentru visul lor european; între două mii și nouă mii de euro de căciulă. Noua avalanșă asupra graniței grecești și bulgare au promovat-o traficanții și foarte puțin unii dintre fugarii pe cont propriu. Refugiații din răzoiul civil din Siria, aproape un milion și jumătate, care au intrat până acum în Turcia, se află, în continuare, în partea de răsărit a acestei țări. Se ocupă de ei autoritățile turce cu generoasele subsidii primite de la Uniunea Europeană; subsidii plătite de Bruxelles Ankarei pentru ca aceasta să împiedice, cât poate de bine, ieșirea refugiaților din Turcia.

Ceea ce a și făcut Ankara. În bună parte, deoarece turcii obișnuiesc să-și îndeplinească promisiunile; și într-o măsură mult mai mare, deoarece au foarte mare nevoie de aceste milioane de euro. Angajamentul este respectat datorită unui dublu interes: cel economic și cel al securității publice. A tolera sau a sprijini deplasarea est-vest a unei mase umane de peste un milion de persoane prin toată țara ar genera un risc enorm ca această mișcare să scape de sub control, să degenereze în violențe și jafuri catastrofale.

Confuzia (jurnalistică și cea a opiniei publice) au creat-o declarațiile făcute la începutul lunii martie de Erdogan și de ministrul său de Interne, conform cărora, vor permite ca refugiații să iasă din Turcia spre Europa, în cazul în care aceasta nu va sprijini pretențiile turcilor în conflictul sirian. A fost un bluff care arată că Ankara se vede cu disperare singură în fața lui Putin și a lui Assad, în bătălia finală din Idlib.

Bravada turcă nu a impresionat nici la Moscova și nici la Bruxelles. Amenințarea a fost atât de grosolană încât nimeni nu a luat-o în seamă. Însă, migranții instalați în Turcia occidentală s-au folosit de această ocazie pentru a declanșa acest nou asalt. În Grecia și Bulgaria nu sunt primiți și nici în Turcia nu prea li se sprijină asaltul. Dovada în acest sens este că poliția turcă îi îndepărtează în mod sistematic pe fugarii care vor să între în Bulgaria pe șosea. Aceasta este o arteră foarte importantă pentru traficul de mărfuri cu Europa. Din acest trafic trăiește un important sector al economiei turcești ori, la acesta nu se umblă nici măcar din rațiuni umanitare.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN

La nueva oleada de migrantes de todo tipo que intentan entrar, estos días, en Grecia y Bulgaria desde Turquía es uno de estos acontecimientos que estremecen mucho y se entienden mal.

O se explican horriblemente mal por la mayoría de los medios de información. Porque si bien es cierto que unos miles de refugiados se han abalanzado sobre la frontera terrestre turco-griega – Kastanies y el río Evros, principalmente -, ninguno de ellos pertenece al flujo de fugitivos de la provincia siria de Idlib. La inmensa mayoría son afganos y africanos que llevan meses – algunos, hasta años – en Turquía, esperando una oportunidad para entrar en la Europa rica. La mayor parte de ellos son fugitivos del hambre y han llegado a Turquía gracias a los “traficantes de seres humanos” que les han engatusado con el señuelo del Jauja comunitario: una generosa seguridad social, se tenga trabajo o no.

Y entre la tentación de la sopa boba y la evidencia de la falta de futuro en sus respectivos países, a estos migrantes el sueño (y el señuelo) europeo les ha costado un dineral; desde los dos mil hasta los nueve mil euro, por cabeza. El nuevo alud sobre la frontera griega y búlgara lo han promovido los traficantes y, muy minoritariamente, algunos fugitivos por cuenta propia.  Los refugiados de la guerra civil siria – cerca del millón y medio – que han entrado, hasta ahora, en Turquía siguen en este país, masivamente en el este de la República. Están atendidos por las autoridades turcas con un generoso subsidio de la Unión Europea; un subsidio pagado por Bruselas a Ankara a condición de que ésta cierre todo lo que pueda la salida de los refugiados de su país.

Lo cual ha venido haciendo Ankara. En buena parte, porque los turcos suelen cumplir sus promesas; y en aún mayor parte, porque esos millones de € les hacen mucha falta. El respeto del compromiso es, además, por doble interés: el económico y la seguridad pública. Tolerar o impulsar el desplazamiento este-oeste de una masa humana de más de un millón de personas a través de todo el país generaría el enorme riesgo de que ese movimiento se saliera de madre y generase violencias y pillajes catastróficos.

Lo que ha dado pie a la confusión (la periodística y la de la opinión pública) han sido las declaraciones de primeros de marzo de Erdogan y su ministro de Interior de que tolerarían que los refugiados abandonasen Turquía rumbo a Europa si esta no apoyaba las pretensiones turcas en el conflicto sirio. Fue un farol de Ankara que se ve desesperadamente sola frente a Putin y Assad en la batalla final de Idlib.

La bravuconada turca no se la tragaron ni Moscú ni Bruselas. La amenaza era tan burda que cayó en saco roto. Pero los migrantes instalados en Turquía Occidental la aprovecharon para este nuevo asalto. En Grecia y Bulgaria no se les acepta y en Turquía tampoco se les facilita el asalto. Prueba de ello es que la policía turca aleja sistemáticamente a los fugitivos que pretenden entrar en Bulgaria por carretera. Y es que esta vía es una arteria importantísima para el tráfico de mercancías con Europa. De ese tráfico vive un importante sector de la economía turca y eso no se toca ni por razones humanitarias.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.