Recep Tayyip Erdogan

DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC

Odată cu reînscăunarea lui Erdogan ca președinte, întră în vigoare, în Turcia, o nouă Constituție. Astfel, se trece de la o republică parlamentară tradițională la o republică prezidențialistă…, atât de prezidențialistă, încât concentrarea atâtor puteri în mâinile președintelui, împreună cu modul autoritar de a acționa al lui Erdogan, ne obligă să vorbim de o democrație a sultanilor.

Aparent, motorul acestei schimbări este confesional. Erdogan, împreună cu partidul său – AKP – vor să pună capăt unei Turcii laice, creată în vremea revoluției lui Atatürk, la începutul secolului trecut, pentru a face din ea o republică cu un islamism moderat. În parte, acest lucru este adevărat.

Dar, în moderația din comportamentul politic al lui Erdogan și în presupusele valori democratice ale sistemului pe care îl conduce, este, pe zi ce trece, tot mai greu să credem. Masivele concedieri de judecători, funcționari, jurnaliști și militari disidenți au nuanțele unor comportări satrapice și nu democratice, la fel ca ura cu care sunt urmăriți rivalii politici.

Erdogan și Putin

În favoarea echipei AKP- Erdogan trebuie să spunem că, sub conducerea ei, țara a beneficiat de 15 ani de creștere economică impresionantă și a dobândit, în politica regională, un protagonism pe care nu l-a mai avut de un secol încoace. Iar dacă în democrație, scopul nu justifică mijloacele, schimbările profunde pe care echipa AKP/Erdogan vrea să le efectueze în Turcia au mare nevoie de succese, oricum ar fi obținute ele.

Țara a rămas împărțită în două tabere din momentul în care a fost creată republica actuală de către Atatürk, iar conducerea militară superioară și marele capital au constituit, chiar din prima zi, pilonii modelului laic de tip occidental. Iar, un reformator nerăbdător și intolerant, nu are cum să procedeze altfel, decât așa cum o fac Erdogan și AKP.

Călcâiul lui Ahile în această contra-reformă islamistă de tip oriental este faptul că economia Turciei se află, de câțiva ani, pe marginea unei grave crize financiare, cu stoparea investițiilor financiare – occidentale în imensa lor majoritate! – deprecierea galopantă a lirei turcești și cu o creștere constantă a inflației. Și, dacă din punct de vedere economic este evident că ajutoarele urmează să vină dinspre un occident pe care Erdogan și majoritatea turcilor nu-l mai vor și nici nu-l mai admiră, din punct de vedere militar se întâmplă aproape la fel. Turnura orientalistă pe care vrea să i-o impună Turciei o îndepărtează tocmai de singurele forțe care ar putea apăra țara de cele mai mari pericole … care ar putea veni, toate, din răsărit !

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Mustafa Kemal Atatürk

DEMOCRACIA A LA TURCA

Recep Tayyip Erdogan

Con la toma de posesión de la renovada presidencia de Erdogan, entra en vigor, en Turquía, la nueva Constitución. Con ello pasa de una república parlamentaria tradicional a una república presidencialista…, tan presidencialista que la concentración de poderes en manos del presidente, junto con el talante más que autoritario de Erdogan, obliga a hablar de una democracia sultanesca.

Aparentemente, el motor de este cambio es confesional. Erdogan y su partido – el AKP – quieren acabar con la Turquía laicista, creada por la revolución de Atatürk a principios del siglo pasado, para transformarla en una república de islamismo moderado. Y esto es parcialmente cierto.

Pero, lo de la moderación en los modales políticos de Erdogan es cada día más difícil de creer y lo de los presuntos valores democráticos del sistema, también. Las purgas masivas de jueces, funcionarios, periodistas y militares disidentes tienen tintes satrápicos y no democráticos, al igual que la saña con que se persigue a los rivales políticos.

Erdogan y Putin

En defensa del equipo AKP- Erdogan hay que decir que bajo su tutela el país ha tenido tres lustros de un crecimiento económico impresionante y ha adquirido en la política regional un protagonismo que no había tenido en más de un siglo. Y si bien en democracia el fin no justifica los medios, los profundos cambios que AKP/Erdogan pretenden llevar a cabo en Turquía sí que exigen éxitos sea por la vía que sea.

Porque el país está dividido en dos desde la creación de la República actual por Atatürk y dado que los altos mandos militares y el gran capital han sido desde el primer día los pilares del modelo laicista y occidentalista, un reformador impaciente e intolerante ha de proceder como lo vienen haciendo Erdogan y el AKP.

El talón de Aquiles de esta contrarreforma islamista y orientalista es que la economía turca lleva varios años bordeando una crisis financiera grave, con inhibición de las inversiones extranjeras – ¡occidentales en su inmensa mayoría! -, depreciación galopante de la libra turca y un constante aumento de la inflación. Y si por el flanco económico es evidente que las ayudas han de venir de un occidente al que Erdogan y la mayoría de los turcos ya ni quieren ni admiran, militarmente ocurre tres cuartos de lo mismo. El giro orientalista que le quiere imponer a Turquía la aleja a ésta justamente de las únicas fuerzas que la pueden defender contra los mayores peligros…¡provenientes todos del Este!

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu