Cupidon plouat/L’amour mouillé (Wet Cupid) William-Adolphe Bouguereau, 1891, colecție particulară/Wikimedia Commons

Un Andersen îndrăgostit și respins?

Sau doar o notă de lectură la Anacreon?

Băiatul cel poznaș
A fost odată, demult, un poet bătrân – unul din acei poeți bătrâni buni și cinstiți. Într-o seară, când stătea liniștit acasă, izbucni o furtună teribilă. Afară turna cu găleata, dar bătrânul poet stătea în cabinetul său unde era cald și bine, în fața unui foc mare ce ardea vesel și dădea o lumină plăcută. Pe plită se coceau niște mere care sfârâiau și pocneau din când în când lângă el.
„O ploaie ca asta te udă până la piele. Nu mai rămâne nimic uscat pe tine, nici un firișor măcar” își spuse el. Vedeți voi, era un bătrân poet care avea cu adevărat o inimă bună.
„O, deschide ușa, rogu-te, și lasă-mă să intru! Mi-e atât de frig și sunt ud!” plângea un copil în fața casei. După care acesta bătu la ușă, în timp ce afară turna cu găleata și vântul aproape scotea ferestrele din țâțâni.
„O, bietul copil!” – strigă bătrânul poet grăbindu-se să deschidă. În fața lui stătea un băiețaș gol-goluț, cu apa șiroindu-i din părul galben ca aurul. Tremura tot și s-ar fi prăpădit, cu siguranță, în furtună, dacă nu l-ar fi lăsat să intre.
„Bietul de tine!”, spuse iarăși poetul și-l luă de mână. „Vino înăuntru. O să te încălzim îndată! O să-ți aduc niște vin și mere coapte, pentru că ești un băiețel tare frumos.”
Și chiar era frumos! Ochii îi scăpărau ca două stele lucitoare, iar cârlionții-i care-i cădeau pe umeri îl făceau să arate adorabil, chiar dacă din ei mai picura apă. Arăta ca un îngeraș, dar era palid, fiindcă-l luase frigul, și tremura din toate mădularele. În mână ținea un arc splendid și o tolbă cu săgeți, dar ploaia-l stricase și ștersese, de asemenea, culorile de pe săgeți.
Bătrânul poet se așeză repede lângă plită și-l luă pe băiețaș pe genunchi. Uscă părul copilului, îi frecă cu putere mânuțele care se albăstriseră de frig și îi încălzi niște vin dulce. Nu trecu mult și băiețașul se simți mai bine: obrăjorii i se făcură iar trandafirii și sări din poala bătrânului poet și începu să joace în jurul lui.
„Ești un băiat vesel”, râse bătrânul. „Cum te cheamă?”
„Mă numesc Cupidon,” îi răspunse el. „Nu mă cunoști? Uite și arcul meu. Sigur pot trage cu el. Uite, furtuna s-a terminat și luna strălucește!”
„Da”, spuse bătrânul poet, „dar mă tem că ploaia ți-a stricat arcul.”
„Ar fi păcat”, răspunse băiețașul uitându-se la arc cu grijă. „Nu, s-a uscat și coarda-i e bine-ntinsă. Nu s-a stricat deloc. Cred c-o să-l încerc.” Apoi puse o săgeată în arc, ochi și trase în bunul și bătrânul poet, săgetându-l drept în inimă!
„Vezi că arcul nu mi-e stricat ?” zise râzând și fugi din casă. Nu-i așa că era un băiat rău? Să tragă el în bunul și bătrânul poet care a fost atât de bun cu el, luându-l în odaia-i călduroasă și dându-i să bea din vinu-i delicios și cel mai bun măr copt?
Bunul poet zăcea pe jos și plângea pentru că, într-adevăr, fusese săgetat drept în inimă. „Ce băiat rău mai e și Cupidon ăsta!” strigă el.
„Neapărat trebuie să-i previn pe toți copiii buni, așa vor fi atenți și nu se vor juca niciodată cu el. Pentru că sigur le-ar face rău!” Așa că poetul îi preveni pe toți copiii buni și ei au avut grijă să se țină departe de răutăciosul Cupidon.
Dar Cupidon e foarte isteț și-i păcălește tot timpul. Când studenții merg acasă după cursuri, el aleargă pe lângă ei, purtând o haină neagră și o carte sub braț. El nu-l recunosc, dar îl iau de braț, crezând că și el e vreun student și atunci el își slobozește săgețile drept în inimile lor. De asemenea, când fetele sunt în biserică așteptând să fie confirmate, e probabil să le prindă și să le lovească cu săgețile lui. Da, Cupidon se ține într-una de lume!
La teatru, de pildă, stă pe candelabrul cel mare unde arde cu atâta strălucire, încât lumea crede că e o lampă, asta până ce își dau mai bine seama că nu-i așa.
Aleargă peste tot prin grădina regelui și pe metereze; odinioară i-a săgetat pe tatăl și pe mama ta drept în inimă! Întreabă-l și vei vedea ce-o să-ți spună.
Da, e un băiat rău Cupidon ăsta – ai face mai bine să n-ai de-a face cu el vreodată – pentru că se ține după voi toți. Ce crezi? Demult a tras o săgeată chiar în bunica ta, biata de ea! Rana i s-a vindecat, desigur, dar n-o s-o uite niciodată. Nerușinat Cupidon! Dar acum știi totul despre el și știi ce copil poznaș este!

The Naughty Boy
Once upon a time there was an old poet-one of those good, honest old poets. One evening, as he was sitting quietly in his home, a terrible storm broke out-the rain poured down in torrents-but the old poet sat warm and cozy in his study, for a fire blazed brightly in his stove and roasting apples sizzled and hissed beside it.
«There won’t be a dry stitch on anybody out in this rain,» he told himself. You see, he was a very kindhearted old poet.
«Oh, please open the door for me! I’m so cold and wet!» cried a little child outside his house. Then it knocked at the door, while the rain poured down and the wind shook all the windows.
«Why, the poor little child!» cried the old poet as he hurried to open the door. Before him stood a naked little boy, with the water streaming down from his yellow hair! He was shivering, and would certainly have perished in the storm had he not been let in.
«You poor little fellow!» said the poet again, and took him by the hand. «Come in, and we’ll soon have you warmed up! I shall give you some wine and a roasted apple, for you’re such a pretty little boy.»
And he really was pretty! His eyes sparkled like two bright stars, and his hair hung in lovely curls, even though the water was still streaming from it. He looked like a little angel, but he was pale with the cold and shivering in every limb. In his hand he held a beautiful little bow-and-arrow set, but the bow had been ruined by the rain, and all the colors on the arrows had run together.
The old poet quickly sat down by the stove and took the little boy on his knee. He dried the child’s hair, rubbed the blue little hands vigorously, and heated some sweet wine for him. And pretty soon the little boy felt better; the roses came back to his cheeks, and he jumped down from the old man’s lap and danced around the old poet.
«You’re a cheerful boy,» laughed the old man. «What’s your name?»
«My name is Cupid,» was the reply. «Don’t you know me? There lies my bow, and I can certainly shoot with it, too. Look, the storm is over and the moon is shining!»
«Yes,» the old poet said, «but I’m afraid the rain has spoiled your bow.»
«That would be a shame,» replied the little boy as he looked the bow over carefully. «No, it’s already dry again, and the string is good and tight. No damage done. I guess I’ll try it.» Then he fitted an arrow to his bow, aimed it, and shot the good old poet right through the heart!
«Do you see now that my bow is not spoiled?» he said laughingly, and ran out of the house. Wasn’t he a naughty boy to shoot the good old poet who had been so kind to him, taken him into his warm room, and given him his delicious wine and his best apple?
The good poet lay on the floor and wept, because he really had been shot right through the heart. «What a naughty boy that Cupid is!» he cried. «I must warn all the good children, so that they will be careful and never play with him. Because he will certainly do them some harm!» So he warned all the good children, and they were very careful to keep away from that naughty Cupid.
But he is very clever and he tricks them all the time. When the students are going home from the lectures, he runs beside them, with a black coat on and a book under his arm. They don’t recognize him, but they take his arm, thinking he is a student, too, and then he sends his arrows into their hearts. And when the girls are in church to be confirmed, he is likely to catch them and shoot his darts into them. Yes, he is always after people!
In the theater he sits up in the big chandelier, burning so brightly that people think he’s a lamp, but they soon find out better. He runs about the king’s garden and on the rampart, and once he even shot your father and mother right through the heart! Just ask them, and you’ll hear what they say.
Yes, he’s a bad boy, this Cupid-you had better never have anything to do with him, for he is after all of you. And what do you think? A long time ago he even shot an arrow into your poor old grandmother! The wound has healed up, but she will never forget it.
Saucy Cupid! But now you know all about him, and what a naughty boy he is!

A translation of Hans Christian Andersen’s «Den uartige Dreng» by Jean Hersholt.
https://andersen.sdu.dk/vaerk/hersholt/TheNaughtyBoy_e.html

***

Eros, detaliu din Regatul Florei, Nicolas Poussin, 1631, Dresda, Germania/ Wikimedia Commons

Cupidon și Fluturele, William-Adolphe Bouguereau, 1888, colecție particulară, Connecticut/Wikimedia Commons

Cupidon zburând peste ape, William-Adolphe Bouguereau, 1888, colecție particulară

Cupidon la pândă, William-Adolphe Bouguereau, 1890, colecția Fred and Sherry Ross, SUA/Wikimedia Commons

ANACREON/ 33
Cândva, spre miezul nopţii, când
Ursa spre-a Boarului mână deja se-ntoarce,
şi ale muritorilor neamuri, toate,
dorm doborâte de trudă,
Eros veni de nicăieri.
Zăvorul porților lovi.
„Cine-mi bate-n poartă” – zisei –
„și visele-mi alungă” ?
Eros îmi spuse-atunci:
„Deschide, un prunc sunt, nu te teme.
Sunt ud și rătăcitu-m-am în noaptea fără lună”.
Acestea auzind, m-a cuprins mila.
Lampa-am aprins, îndat, și i-am deschis.
Văzui atunci, într-adevăr, un prunc înaripat,
ce-avea săgeți și tolbă.
La vatră, lângă foc l-am așezat
și mâinile-i i-am încălzit într-ale mele.
Părul ce-i picura de apă i l-am șters.
De-ndat ce frigul i l-am alungat, îmi spuse:
„Adu-mi arcul și coarda-i udă să i-o încercăm,
de s-a stricat cumva.
Și trase atunci și mă stăpunse
Drept în ficat, ca un tăun.
Sări în spate-apoi și hohoti.
„Străine” – zise – „bucură-te.
Arcu-mi rămase întreg,
dar inima ta, ce-o să mai sufere”.

Eros (detaliu), 480 – 470 î.Hr., vas attic cu figuri roșii (aryballos, Luvru/Wikimedia Commons

Eros, 470-450 î.Hr., vas attic cu figuri roșii, Luvru/Wikimedia Commons

Eros, vestitor al iubirii îmbobocite (poate Eros Pothos/patimă, fiul lui Iris și al Zefirului), 490 î.Hr., vas attic cu figuri roșii (lekythos), Hermitage, Saint Petersburg/Wikimedia Commons

Eros dormind, bronz, sec. III-II î. Hr., Metropolitan Museum of Art, New York/ Wikimedia Commons

Eros, statuie de bronz descoperită în mare, sec. I î. Hr.-sec. I d. Hr., Muzeul Efebului, Cap d’Agde, Franța/ Wikimedia Commons

Eros, copie romană după un original de Lyssip, sec. II, d. Hr., marmură, Muzeul Capitoliului, Roma/ Wikimedia Commons

Ἀνακρέων /33

Μεσονυκτίοις ποτ᾽ ὥραις,
στρέφετ᾽ ἦμος Ἄρκτος ἤδη
κατὰ χεῖρα τὴν Βοώτου,
μερόπων δὲ φῦλα πάντα
κέαται κόπωι δαμέντα,
τότ᾽ Ἔρως ἐπισταθείς μευ
θυρέων ἔκοπτ᾽ ὀχῆας.
«τίς» ἔφην «θύρας ἀράσσει,
κατά μευ σχίσας ὀνείρους;»
ὁ δ᾽ Ἔρως «ἄνοιγε,» φησίν,
«βρέφος εἰμί, μὴ φόβησαι·
βρέχομαι δὲ κἀσέληνον
κατὰ νύκτα πεπλάνημαι.»
ἐλέησα ταῦτ᾽ ἀκούσας,
ἀνὰ δ᾽ εὐθὺ λύχνον ἅψας
ἀνέωιξα, καὶ βρέφος μέν
ἐσορῶ φέροντα τόξον
πτέρυγάς τε καὶ φαρέτρην·
παρὰ δ᾽ ἱστίην καθίξας
παλάμαις τε χεῖρας αὐτοῦ
ἀνέθαλπον, ἐκ δὲ χαίτης
ἀπέθλιβον ὑγρὸν ὕδωρ.
ὃ δ᾽ ἐπεὶ κρύος μεθῆκε
«φέρε» φησὶ «πειράσωμεν
τόδε τόξον, εἴ τί μοι νῦν
βλάβεται βραχεῖσα νευρή.»
τανύει δέ, καί με τύπτει
μέσον ἧπαρ ὥσπερ οἶστρος·
ἀνὰ δ᾽ ἅλλεται καχάζων·
«ξένε» δ᾽ εἶπε «συγχάρηθι·
κέρας ἀβλαβὲς μένει μοι·
σὺ δὲ καρδίαν πονήσεις.»

Eros, detaliu din Primavera, Sandro Botticelli (Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi), 1482, Galleria degli Uffizi, Florence/Wikimedia Commons

Cupidon legat la ochi, Piero della Francesca, 1452-1466, frescă, Basilica di San Francesco, Arezzo, Italia/ Wikimedia Commons

Venus pedepsindu-l pe Cupidon, frescă, detaliu, anul 30 î. Hr., Casa dell’Amore, Pompeii, Museo Archeologico Nazionale di Napoli, Italia/Wikimedia Commons

Timpul tăindu-i aripule lui Cupidon, Pierre Mignard, 1694, Denver Art Museum, Denver/Wikimedia Commons

Cupidon desfăcându-i centura Venerei, Sir Joshua Reynolds, 1788, Hermitage, Saint Petersburg/Wikimedia Commons

Tânără apărându-se de Cupidon, William-Adolphe Bouguereau, 1880, J. Paul Getty Museum, Los Angeles, CA/Wikimedia Commons

Biruința lui Eros, Angelica Kauffman, Metropolitan Museum of Art

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.