Bacchus, Leonardo da Vinci

SONNET 3

Look in thy glass, and tell the face thou viewest…

Look in thy glass, and tell the face thou viewest
Now is the time that face should form another;
Whose fresh repair, if now thou not renewest,
Thou dost beguile the world, unbless some mother.
For where is she so fair whose unear’d womb
Disdains the tillage of thy husbandry?
Or who is he so fond will be the tomb
Of his self-love, to stop posterity?
Thou art thy mother’s glass, and she in thee
Calls back the lovely April of her prime:
So thou through windows of thine age shall see
Despite of wrinkles, this thy golden time.
But if thou live, remember’d not to be,
Die single, and thine image dies with thee.

SONETUL 3
Priveşte-te-n oglinda-ți și spune-i feței pe care acum o vezi…

Priveşte-te-n oglinda-ți și spune-i feței pe care o vezi acum, doar
Că-i vremea faţa ta o alta, singură, a-și face; nebun eşti
Chipu-ţi de acum, de nu ţi-l înnoieşti, în astă clipă chiar.
De n-o faci, lumea de tine-o păgubeşti şi-o femeie, ce-ar fi putut să fie mamă, de binecuvântarea-i o lipseşti.
Unde-i acea femeie, prea-frumoasă fiind şi-al cărei pântec n-a fost lucrat nicicând,
Să nu prețuiască cum soţul ei o ară şi însoţirea cu al ei bărbat ?
Sau unde-i omul ăla atâta de nebun care să vrea să-i fie însuși el mormânt,
Iubirii de sine și posteritatea sieși să și-o fi curmat ?
Tu ești oglinda mamei tale și ea în tine
Își amintește de acel desfătător April al fragedei ei tinereți:
Așa și tu, prin ale anilor cei mulţi fereşti, putea-vei vedea la fel de bine,
În ciuda zbârcitului tău chip, acest de aur timp al tău de frumuseţi.

Dar de trăiești să nu fii spre amintire nimănui, nemuritoare,
Mori singur și odat’ cu tine şi portretu-ţi moare.

Portret de bărbat, Giovanni Bellini

Unul din cele 126 de sonete pe care Will Shakespeare i le-a dedicat misteriosului Fair Youth. O pasională declaraţie de dragoste… pentru Tânărul cel Frumos sau pentru sine însuşi ?

O împătimită dorinţă de a se bucura de frumuseţea plină de seve a bărbatului tânăr… frumuseţe întrutotul tulburătoare care ar dori să nu se mai sfârşească niciodată.

Poate de propria frumuseţe pe care ar dori-o nemuritoare…

Câtă superbie ! Ce superbă aroganță !

Un copil… doar purtătorul chipului de zeu al unui bărbat ?  Copia lui şi păstrătorul frumuseţii lui răscolitoare? Reflexia în oglindă, pură, perfectă, a unui tată cu un chip prea-plăcut ?

Oricum, iată un distih care ne arată cam ce erau femeile, chiar şi cele frumoase, în Anglia lui Shakespeare: brazde de pus sămânţa, ogoare de arat,  purtătoarele seminţelor bărbatului, gospodăria stăpânului-soţ:

Unde-i femeia aia, prea-frumoasă fiind şi-al cărei pântec n-a fost lucrat nicicând
Să nu prețuiască cum soţul ei o ară şi însoţirea cu al ei bărbat ?

Poate toate acestea.

Eu aş alege varianta unui Shakespeare narcisist, îndrăgostit de sine însuşi, chinuit de iubirea de sine şi de lupta care-l sfâşie dată între a-şi păstra iubirea, totală şi pasională, doar pentru propria persoană, cu riscul de a o lăsa să se veştejească, şi lucida alegere de a se împărtăşi unei femei-glie, de a-i suporta atingerile, şi băiatului lor… dacă noul lui chip va fi purtat de un băiat…

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.